Ivan Koșeliveț

Date personale
Ivan Koșeliveț
Născut	23 noiembrie 1907 Cernigov^⁠(d), Imperiul Rus
Decedat	5 februarie 1999 (91 de ani) München, Germania
Cetățenie	Germania Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Imperiul Rus
Ocupație	jurnalist critic literar[*]
Limbi vorbite	limba ucraineană
Activitate
Studii	Nijînskîi derjavnîi universîtet imeni Mîkolî Hoholea[*]
Patronaj	Universitatea Liberă Ucraineană[*]
Modifică date / text

Ivan Maksimovîci Koșeliveț (în ucraineană Іван Максимович Кошелівець), pe numele real: Iareșko (în ucraineană Ярешко) (n. 23 noiembrie 1907, Cernigov^⁠(d), Imperiul Rus – d. 5 februarie 1999, München, Germania) a fost un critic și istoric literar, publicist, editor, traducător, memorialist și activist social ucrainean. A fost doctor în filosofie și lector la Universitatea Ucraineană Liberă din München (Germania), membru al Societății Științifice Șevcenko și al Academiei de Științe a Ucrainei.

Biografie

S-a născut într-o familie de țărani din satul Velîka Koșelivka, ținutul Nijîn, gubernia Cernigov, Imperiul Rus (acum sat în raionul Nijîn din regiunea Cernihiv a Ucrainei). În 1930 a absolvit Institutul de Educație Publică din Nijîn, după care a lucrat ca învățător la o școală. În anii 1931-1933 a lucrat ca lector al Institutului de Educație Populară din Kremenciuk. În 1933 a fost acuzat de naționalism ucrainean, concediat de la locul de muncă și privat de dreptul de a preda în instituțiile de învățământ superior.

A predat ca profesor la școala secundară din Nijîn. În 1938 a primit permisiunea de a ține cursuri individuale de istoria literaturii ucrainene vechi la Institutul Pedagogic din Nijîn. În 1940 și-a început studiile de doctorat (studii postuniversitare) la Institutul de Literatură al Academiei de Științe a URSS. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat la ziarul „Nijînski visti”.

A emigrat în 1944, iar în 1946 se afla într-un lagăr pentru persoane strămutate din Tirol (Austria). Începând din 1947, aflat la Salzburg (Austria), împreună cu alți scriitori ucraineni care au emigrat din URSS, a început să publice revista „Літаври” (Litavrî). Aici a fost publicat primul său articol „Notatkî pro ukrainskîi roman” (Note despre romanul ucrainean).

În același timp, a făcut cunoștință cu Volodîmîr Kubiiovîci, care i-a oferit un loc de muncă în redacția „Ențîklopedia ukrainoznavstva” (Enciclopedia Ucrainei). Începând din 1957 a fost membru al colegiului de redacție și șef al departamentului de literatură. A scris un număr mare de articole pentru Enciclopedia Ucrainei.

Între anii 1951 și 1955 a editat pagina literară a revistei „Suceasna Ukraina” (Ucraina modernă, publicată la München). Ulterior, pe baza ei, a fost creată „Ukrainska literaturna gazeta” (Gazeta literară ucraineană), pe care Koșeliveț a redactat-o în perioada 1955-1960 împreună cu Iurii Lavrinenko. La sfârșitul anului 1960 revistele „Suceasna Ukraina” și „Ukrainska literaturna gazeta” au fuzionat, iar în ianuarie 1961 a început publicarea unui reviste literară-socio-politică intitulată „Suceasnist” („Contemporanul”). Ivan Koșeliveț a fost redactor-șef al Suceasnist în perioadele 1961-1966, 1976-1977 și 1983-1984.

În 1992, pentru prima dată după o lungă pauză, a putut să călătorească în Ucraina. Ulterior a fost de mai multe ori la Kiev, unde și-a prezentat cartea dedicată Ioanei d'Arc.

A fost căsătorit din 1959 cu poeta, prozatoarea și pictorița ucraineană Emma Аndrievska. A murit și a fost îngropat în München.

Cu scopul de a perpetua memoria lui Ivan Koșeliveț, redactorul-șef al revistei internaționale Sobornost, Oleksandr Deko, a fondat în 1999 Premiul literar internațional Ivan Koșeliveț.

Activitatea literară

A tradus scrieri filosofice și artistice, mai ales operele lui Friedrich Nietzsche, Denis Diderot, Franz Kafka.

A fost inițiatorul și editorul mai multor cărți, printre care:

«Панорама найновішої літератури в УРСР. Поезія. Проза. Критика» (Panorama literaturiii contemporane din RSSU. Poezie. Proză. Critică, New York, 1963; compilator și editor; ediția a II-a completată, 1974);
«Симоненко В. Берег чекань» (München, 1965, 1973, retipărire la Kiev, 2001; compilator);
«Україна 1956–1968: Збірник документів українських дисидентів» (Ucraina 1956-1968: Colecția de documente ale disidenților ucraineni, în poloneză; Paris, 1969; Varșovia, 1986; compilator);
«Статті й промови з національного питання Миколи Скрипника» (Articole și discursuri cu privire la problema națională ale lui Mîkola Skrîpnîk, München, 1974; compilator și editor);
«Сверстюк Є. Вибране» (München, 1979; compilator)^[1].

Scrieri (selecție)

Нариси з теорії літератури (Eseuri cu privire la teoria literaturii). München, 1954
Сучасна література в УРСР (Literatura contemporană în RSS Ucraineană). New York, 1964
Микола Скрипник (Mîkola Skrîpnîk). München, 1972; Kiev, 1993
Олександр Довженко. Спроба творчої біографії (Oleksandr Dovjenko. Încercare de a crea o biografie creativă). München, 1980
Розмови в дорозі для себе. Фрагменти спогадів та інше (Conversații pe drumul către sine. Fragmente de amintiri și multe altele). München, 1985; ed. a II-a, Kiev, 1994
Літературний процес, дещо з віддалі. Paris, 1991
«Про близьке й далеке, або Мені 85» / Сучасність, 1993
Жанна д'Арк: Літературна біографія (Ioana d'Arc: Biografie literară). Kiev, 1997.

Note

^ Енциклопедія історії України: У 10 т. / Редкол.: В. А. Смолій (голова) та ін. — Київ : Наук. думка, 2008. — ISBN 978-966-00-0855-4. Том 5 : Кон—Кю. — 2008.— Сторінка 259.

Bibliografie

Біляїв Володимир. «На неокраянім крилі…» — Донецьк: Східний видавничий дім, 2003. — 348 с.
Бойко Ю. 70-ліття Івана Кошелівця. «Сучасність», 1977, № 12
Бойчук Б. Іван Кошелівець //Спомини в біографії. — К.: Факт, 2003. — С. 60-65.
Дроздовська О. Кошелівець Іван Максимович. «Українська журналістика в іменах», вип. 5, 1998
Жулинський М. Слово на 90-ліття. «Слово і час», 1998, № 1
Іван Кошелівець: Некролог. «ЛУ», 1999, 11 лют.
Клиновий Ю. Опис літературознавчих і літературно-критичних праць Івана Кошелівця // Слово. Збірник 7. — Едмонтон, 1978. — С. 193–196.
Ковалів Ю. І. Кошелівець Іван Максимович // Українська літературна енциклопедія: У 5 т. — К.: Українська енциклопедія ім. М. П. — Бажана, 1995. — Т. 3. — С. 39.
Ковальчук О. Кошелівець Іван Максимович.— В кн.: Українські історики XX століття: Біобібліографічний довідник, вип. 2, ч. 3. К., 2006.
Лущій С. «Редактором зробила мене війна» // Літературна Україна. — 2007. — 27 грудня. — С. 1, 7.
Одарченко П. Іван Кошелівець: До 80-ліття з дня народження // Українська література: Збірник вибраних статей. — К.: Смолоскип, 1995. — С. 221–232.
Реп'ях С. Між Сциллою і Харибдою (Іван Кошелівець). — Луцьк, 2003.
Реп'ях С. Між Сциллою і Харибдою // Літературний Чернігів. — № 4(40), 2007. — С. 157–173.Format:Стаття
Слабошпицький М. Наука безстрашної думки (Іван Кошелівець) // Не загублена українська людина (55 портретів з української діаспори). — К.: Ярославів Вал, 2004. — С. 430–440.
Кошелівця Івана імені Міжнародна літературна премія // Степаненко М.І. Літературні, літературно-мистецькі премії в Україні: наукове видання – Полтава: ПП Шевченко Р.В., 2014. – с. 182-185.
Тарнашинська Л. Іван Кошелівець, відомий і невідомий // Слово і час. — 1999. — № 4/5. — С. 19-21.
Тарнашинська Л. Літературнокритична думка Івана Кошелівця як альтернатива офіційному дискурсу // Презумпція доцільності: Абрис сучасної літературознавчої концептології. — К.: Вид. дім «Києво-Могилянська академія», 2008. — С. 304–317.
Українська діаспора: літературні постаті, твори, біобібліографічні відомості / Упорядк. В. А. Просалової. — Донецьк: Східний видавничий дім, 2012. — 516 с.

Legături externe

О. Г. Астаф'єв (2014). „Кошелівець Іван Максимович”. Format:ЕСУ. Accesat în 24 aprilie 2016. Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor)

[1] Енциклопедія історії України: У 10 т. / Редкол.: В. А. Смолій (голова) та ін. — Київ : Наук. думка, 2008. — ISBN 978-966-00-0855-4. Том 5 : Кон—Кю. — 2008.— Сторінка 259.

[1]