Sari la conținut

Laccaria proxima

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Laccaria proxima sin.

Clitocybe proxima

Vârtejel
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hydnangiaceae
Gen: Laccaria
Specie: L. proxima
Nume binomial
Laccaria proxima
(Boud.) Pat. (1887)
Sinonime
  • Clitocybe proxima Boud. (1881)
  • Clitocybe laccata var. proxima (Scop.) Boud. (1811) [1]
  • Clitocybe laccata var. proxima (Boud. Maire (1933)
Modifică text Consultați documentația formatului

Laccaria proxima (Émile Boudier, 1881 ex Narcisse Théophile Patouillard, 1887), sin. Clitocybe proxima (Émile Boudier, 1881),[2] denumită în popor vârtejel,[3] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Hydnangiaceae și de genul Laccaria care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Această specie comună se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri numeroase - mai rar și solitar, în locuri umede, și răcoroase pe soluri sărace și acre, în păduri de conifere și de foioase și la marginea lor, foarte des prin turbării între Sphagnum (o formă de mușchi). La vreme potrivită apare din august până în noiembrie.[4][5]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]

Specia a fost descrisă pentru prima dată sub denumirea Clitocybe proxima, adică apartenentă genului Clitocybe, de micologul francez Émile Boudier în jurnalul micologic francez Bulletin de la Société mycologique de France din 1881,[6] iar, în 1887, compatriotul lui, Narcisse Théophile Patouillard, a transferat soiul corect la genul Laccaria, menținând epitetul, de verificat în volumul 1 al operei sale Les Hyménomycètes d’Europe - Anatomie et Classification des Champignons Supérieurs - Matériaux pour l’Histoire des Champignons.[7] Acest taxon este valabil până în prezent (2018).

În cărți mai vechi de ciuperci se găsește ocazional și vechea denumire a lui Boudier. Celelalte puține încercări de redenumire, văzând specia o variație, sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite și astfel neglijabile.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Clitocybe proxima
  • Pălăria: are un diametru de 2-7 (10) cm, este destul de subțire, inițial convexă, apoi întinsă cu centrul pălăriei adâncit precum ondulată neregulat. Marginea este umedă, netedă, de abia la bătrânețe vag și scurt canelată. Cuticula este în mod normal mată și fin solzoasă. Coloritul poate fi portocaliu-roșiatic, ruginiu, ocru-maroniu sau brun-roșiatic. În vârstă tinde să se decoloreze, devenind nu rar chiar albicios. Buretele este destul de variabil și, prin urmare, ceva dificil de determinat.
  • Lamelele: sunt groase, ceva ondulate, distanțate între ele, cu lamele intermediare și incomplete, aproape aderate la picior, la maturitate bombate, inițial crem, apoi ruginii, câteodată de aceeași culoare cu pălăria și acoperite în vârstă de o pulbere fină, albicioasă de spori.
  • Piciorul: este mereu mai lung ca diametrul pălăriei cu o înălțime de 5-10 (15) cm și cu o lățime de 0,3-0,8 cm destul de subțire, fiind gol pe dinăuntru, fibros, striat longitudinal, cilindric, adesea îndoit, ondulat, curbat și fără inel. El este de culoare brun-roșiatică până brună, mereu mai închis decât pălăria.
  • Carnea: este subțire în partea pălăriei și fibroasă în cea a piciorului, de colorit roz murdar, ocru-maroniu sau gri-brun. Mirosul este plăcut, și ușor aromatic, cu nuanțe slabe de anason, iar gustul dulceag.
  • Caracteristici microscopice: are spori lat elipsoidali până ovoidali, presarăți cu țepi lungi de 0,5-1 µm, sub microscop hialini (translucizi), cu o mărime de 8-11 x 7-8 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 2-4 sterigme măsoară 70 x 10 microni.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[4][5]
  • L. proxima, lamele și picior
    L. proxima, lamele și picior
  • L.proxima, lamele din apropiere
    L.proxima, lamele din apropiere
  • L. proxima, secțiune longitudinală
    L. proxima, secțiune longitudinală
  • L.proxima tinere
    L.proxima tinere
  • L. proxima bătrână
    L. proxima bătrână

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Buretele poate fi confundat cu multe alte specii, între altele cu forme mai deschise ale Laccaria amethystina (comestibilă),[8] ori cu Laccaria laccata (comestibilă), [9] Laccaria maritima (comestibilă),[10] Laccaria tortilis (comestibilă),[11] dar adesea și cu letalele Cortinarius orellanus[12] sau Galerina marginata,[13] mai departe cu Gymnopus dryophilus sin. Collybia dryophila (comestibil),[14][15] Gymnopus peronatus sin. Collybia peronata (necomestibilă, foarte iute),[16] Cortinarius helvelloides (necomestibil din cauza consistentei, miros de mușate),[17] Cortinarius sanguineus (otrăvitor),[18] Cortinarius semisanguineus (otrăvitor),[19] Inocybe cookei (otrăvitor, miros slab fructuos),[20] Marasmius alliaceus sin. Mycetinis alliaceus, (burete de condimentare, crește mai mult prin păduri luminoase de fagi, miros puternic de usturoi),[21] Marasmius oreades (comestibil)[22] Marasmius lupuletorum sin. Marasmius torquescens (necomestibil, cu miros plăcut dar foarte fibros, crește pe bușteni de fagi, piciorul fiind albastru-negricios)[23] sau Marasmius wynnei (necomestibil, pe trunchiuri în putrefacție, cu tonuri mai violete, gust și miros cam neplăcut de țărână).[24]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • Gymnopus dryophilus sin.Collybia dryophila
    Gymnopus dryophilus sin.Collybia dryophila
  • Cortinarius helvelloides
    Cortinarius helvelloides
  • !!!Cortinarius orellanus!!!
    !!!Cortinarius orellanus!!!
  • !! Cortinarius sanguineus!!
    !! Cortinarius sanguineus!!
  • !!Cortinarius semisanguineus!!
    !!Cortinarius semisanguineus!!
  • !Collybia peronata sin. Gymnopus peronatus!
    !Collybia peronata sin. Gymnopus peronatus!
  • !!!Galerina marginata!!!
    !!!Galerina marginata!!!
  • !! Inocybe cookei!!
    !! Inocybe cookei!!
  • Laccaria-amethystina
    Laccaria-amethystina
  • Laccaria laccata
    Laccaria laccata
  • Laccaria maritima
    Laccaria maritima
  • Laccaria tortilis
    Laccaria tortilis
  • Marasmius oreades
    Marasmius oreades
  • Marasmius alliaceus sin. Mycetinis alliaceus
    Marasmius alliaceus sin. Mycetinis alliaceus
  • !Marasmius lupuletorum sin. torquescens!
    !Marasmius lupuletorum sin. torquescens!
  • !Marasmius wynnei!
    !Marasmius wynnei!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Vârtejelul este un burete destul de gustos asemănător pâlniei brumate. El crește, de asemenea, mereu în cantități respectabile. Astfel este adesea cules și consumat, dar confuzia cu ciuperci otrăvitoare sunt posibile (datorită marii variabilități). Soiul poate fi preparat și consumat ca buretele de rouă.[25][26] Ca la toate speciile genului, se potrivește excelent conservarea în oțet.[27]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 188
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 512, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 158-159, ISBN 978-3-8354-1839-4
  6. ^ Émile Boudier: „Nouvelles espèces de champignons de France”, în: „Bulletin de la Société mycologique de France” nr. 28, 1881, p. 91
  7. ^ Narcisse Théophile Patouillard: „Les Hyménomycètes d’Europe - Anatomie et Classification des Champignons Supérieurs - Matériaux pour l’Histoire des Champignons”, vol. 1, Editura Paul Klincksieck, Paris 1887, p. 97
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 260-261, ISBN 3-405-12116-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 270-271, ISBN 3-405-12081-0
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 382-383, ISBN 88-85013-46-5
  11. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 384-385, ISBN 88-85013-46-5
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 92-93, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 160, ISBN 3-426-00312-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 318-319, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 268-269, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 210-211, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 230-231, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 202-203, ISBN 978-3-440-14530-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 268-269, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 288-289, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 204-205, ISBN 978-3-440-14530-2
  25. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  26. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 74, ISBN 3-453-40334-7
  27. ^ 123 Pilzforum

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Laccaria_proxima&oldid=14268861