Lista țărilor după suprafață
Aceasta este o listă a statelor lumii și a teritoriilor dependente întocmită după suprafața totală, incluzând entitățile care au primit coduri oficiale în standardul ISO 3166-1. Numerele din tabel reprezintă suprafața totală, compusă din suprafața de uscat la care se adaugă suprafața apelor interioare (lacuri naturale și artificiale, ape curgătoare). Pentru unele suprafețe a fost inclusă și suprafața mării interioare. Marea teritorială și zona economică exclusivă nu intră în calculul suprafeței totale. Suprafața totală a uscatului este de 148.940.000 km²[1], adică aproximativ 29,1% din suprafața Pământului.
În această listă sunt cuprinse toate statele suverane și recunoscute ca atare la nivel internațional. Teritoriile care nu fac parte integrantă dintr-un stat, ca teritoriile dependente, au fost trecute în tabel separat (cu caractere italice) sau au fost notate ca incluse în suprafața statului de care depind. Nu sunt incluse în această listă teritoriile nelocuite, ca, de exemplu, teritoriile din Antarctica revendicate de diferite state ale lumii (14.400.000 km²), entitățile ca Uniunea Europeană 4.324.782 km² care au o oarecare suveranitate, dar care nu intră nici în categoria statelor suverane, nici în aceea a teritoriilor dependente. Statele nerecunoscute diplomatic, care nu sunt enumerate în standardul ISO 3166-1, au fost listate ca făcând parte din țările corespunzătoare care au primit recunoaștere internațională.
Lista țărilor după suprafața totală
[modificare | modificare sursă]Loc | Țara | Suprafață (km2)[Notă 1] | % din uscat | Note |
1 | Rusia | 17.124.424 | cca 13% | Cea mai mare țară din lume. |
2 | Canada | 9.984.670 | 6,7% | Cea mai mare țară din America de Nord și din Emisfera vestică. |
3 [Notă 2] |
Statele Unite ale Americii | 9.629.091 | 6,5% | Include doar statele și teritoriile încorporate. [Notă 3] |
4 [Notă 2] |
Republica Populară Chineză | 9.596.961 | 6,4% | Cea mai mare țară aflată în întregime în Asia. |
5 | Brazilia | 8.514.877 | 5,7% | Cea mai mare țară din America de Sud și din Emisfera sudică , dar este și cea mai mare țară catolică din lume . |
6 | Australia | 7.692.024 | 5,2% | Cea mai mare țară din Oceania și cea mai mare țară înconjurată în întregime de ape.[Notă 6] |
7 | India | 3.287.263 | 2,3% | [Notă 7] Cea mai mare țară din Asia de Sud. |
8 | Argentina | 2.780.400 | 2% | [Notă 8] |
9 | Kazahstan | 2.724.900 | 1,8% | Cel mai mare stat fără ieșire la ocean din lume.[8][9] |
10 | Algeria | 2.381.741 | 1,6% | Cea mai mare țară din Africa și din lumea arabă. |
11 | Republica Democrată Congo | 2.344.858 | 1,6% | Cea mai mare țară din Africa Subsahariană, cunoscută în trecut ca Zair sau Congo-Kinshasa. |
12 | Groenlanda | 2.166.086 | 1,5% | Teritoriu autonom care aparține Regatului Danemarcei. Cea mai mare insulă, care nu este un continent. Cel mai mare teritoriu non-suveran. |
13 | Arabia Saudită | 2.149.690 | 1,4% | Cea mai mare țară din Orientul Mijlociu. |
14 | Mexic | 1.964.375 | 1,3% | [Notă 9] |
15 | Indonezia | 1.904.569 | 1,3% | Cea mai mare țară din Asia de Sud-Est și cea mai mare țară aflată în totalitate pe insule, dar și țara cu cea mai mare populație islamică din lume. |
16 | Sudan | 1.861.484 | 1,3% | Anterior, cea mai mare țară din Africa.[Notă 10] [10] |
17 | Libia | 1.759.540 | 1,2% | |
18 | Iran | 1.628.750 | 1,1% | |
19 | Mongolia | 1.564.100 | 1,1% | |
20 | Peru | 1.285.216 | 0,86% | |
21 | Ciad | 1.284.000 | 0,86% | |
22 | Niger | 1.267.000 | 0,85% | |
23 | Angola | 1.246.700 | 0,85% | |
24 | Mali | 1.240.192 | 0,83% | |
25 | Africa de Sud | 1.221.037 | 0,82% | |
26 | Columbia | 1.141.748 | 0,76% | |
27 | Etiopia | 1.104.300 | 0,74% | Nu include Ilemi Triangle (14.000 km2). |
28 | Bolivia | 1.098.581 | 0,74% | |
29 | Mauritania | 1.025.520 | 0,69% | |
30 | Egipt | 1.002.000 | 0,67% | Nu include Hala'ib Triangle (20.580 km2). |
31 | Tanzania | 945.087 | 0,63% | |
32 | Nigeria | 923.768 | 0,62% | |
33 | Venezuela | 912.050 | 0,61% | Nu include pretinsa Guayana Esequiba cu o arie de 159.500 km2. |
34 | Pakistan | 881.913 | 0,59% | [Notă 11] |
35 | Namibia | 824.268 | 0,55% | |
36 | Mozambic | 801.590 | 0,54% | |
37 | Turcia | 783.562 | 0,53% | |
38 | Chile | 756.102 | 0,51% | Nu include pretinsa Antártica Chilena Province (1.250.000 km2). |
39 | Zambia | 752.612 | 0,51% | |
40 | Myanmar | 676.578 | 0,45% | |
41 | Afganistan | 652.090 | 0,44% | |
42 | Franța | 640.294 | 0,43% | Cea mai mare țară din Uniunea Europeană și cea mai mare țară din Europa de Vest. Include și Guyana Franceză. [Notă 12] |
43 | Somalia | 637.657 | 0,43% | [Notă 13] |
44 | Republica Centrafricană | 622.984 | 0,42% | |
45 | Sudanul de Sud | 619.745 | 0,42% | [13] |
46 | Madagascar | 587.041 | 0,39% | |
47 | Botswana | 582.000 | 0,39% | |
48 | Kenya | 580.367 | 0,39% | |
49 | Ucraina | 577.500 | 0,38% | Nu mai conține și Crimeea |
50 | Yemen | 527.968 | 0,35% | |
51 | Thailanda | 513.120 | 0,34% | |
52 | Spania | 505.992 | 0,34% | [Notă 14] |
53 | Turkmenistan | 488.100 | 0,33% | |
54 | Camerun | 475.442 | 0,32% | |
55 | Papua Noua Guinee | 462.840 | 0,31% | |
56 | Suedia | 450.295 | 0,30% | |
57 | Uzbekistan | 447.400 | 0,30% | |
58 | Maroc | 446.550 | 0,30% | Nu include Sahara Occidentală (266.000 km2). |
59 | Irak | 435.244 | 0,29% | |
60 | Paraguay | 406.752 | 0,27% | |
61 | Zimbabwe | 390.757 | 0,26% | |
62 | Japonia | 377.930 | 0,25% | [Notă 15] |
63 | Germania | 357.114 | 0,24% | |
64 | Congo | 342.000 | 0,23% | |
65 | Finlanda | 338.424 | 0,23% | [Notă 16] |
66 | Vietnam | 331.212 | 0,22% | |
67 | Malaezia | 330.803 | 0,22% | |
68 | Norvegia | 323.782 | 0,22% | [Notă 17] |
69 | Coasta de Fildeș | 322.463 | 0,22% | |
70 | Polonia | 312.685 | 0,21% | |
71 | Oman | 309.500 | 0,21% | |
72 | Italia | 301.336 | 0,20% | |
73 | Filipine | 300.000 | 0,20% | [Notă 18] |
74 | Burkina Faso | 272.967 | 0,18% | |
75 | Noua Zeelandă | 268.021 | 0,18% | [Notă 19] |
76 | Gabon | 267.668 | 0,18% | |
77 | Sahara Occidentală | 266.000 | 0,18% | [Notă 20] |
78 | Ecuador | 256.369 | 0,20% | |
79 | Guinea | 245.857 | 0,17% | |
80 | Regatul Unit | 242.900 | 0,16% | [Notă 21] |
81 | Ghana | 238.533 | 0,16% | |
82 | România | 238.397 | 0,16% | |
83 | Uganda | 236.040 | 0,16% | |
84 | Laos | 236.800 | 0,16% | |
85 | Guyana | 214.969 | 0,14% | |
86 | Belarus | 207.600 | 0,14% | Cea mai mică țară mijlocie (puțin peste 200.000 de kilometri pătrați) |
87 | Kîrgîzstan | 199.951 | 0,13% | Cea mai mare țară mică (sub 200.000 de kilometri pătrați) |
88 | Senegal | 196.722 | 0,13% | |
89 | Siria | 185.180 | 0,12% | Inclusiv partea din Înălțimile Golan 1.200 km2 în prezent administrată de Israel. |
90 | Cambodgia | 181.035 | 0,12% | |
91 | Uruguay | 176.215 | 0,12% | |
92 | Surinam | 163.820 | 0,11% | Cea mai mică țară din America de Sud. |
93 | Tunisia | 163.610 | 0,11% | Singura țară cu diviziunea monetară de 1000 în loc de 100. |
94 | Nepal | 147.181 | 0,10% | |
95 | Bangladesh | 147.000 | 0,10% | |
96 | Tadjikistan | 143.100 | 0,10% | |
97 | Grecia | 131.957 | 0,09% | |
98 | Nicaragua | 130.373 | 0,09% | Cea mai mare țară din America Centrală. |
99 | Coreea de Nord | 120.538 | 0,08% | Sora mai mare dintre cele două Republici Coreene |
100 | Malawi | 118.484 | 0,08% | |
101 | Eritreea | 117.600 | 0,08% | Include regiunea Badme. |
102 | Benin | 112.622 | 0,08% | |
103 | Honduras | 112.492 | 0,08% | |
104 | Liberia | 111.369 | 0,07% | |
105 | Bulgaria | 110.879 | 0,07% | |
106 | Cuba | 109.886 | 0,07% | Cea mai mare țară din Caraibe. |
107 | Guatemala | 108.889 | 0,07% | |
108 | Islanda | 103.000 | 0,07% | |
109 | Coreea de Sud | 100.210 | 0,07% | Suprafața oficială din 2009 este 100.210 km2.[15] |
110 | Ungaria | 93.028 | 0,06% | |
111 | Portugalia | 92.090 | 0,06% | |
112 | Iordania | 89.342 | 0,06% | |
113 | Serbia | 88.361 | 0,06% | [Notă 22] |
114 | Azerbaidjan | 86.600 | 0,06% | [Notă 23] |
115 | Austria | 83.871 | 0,06% | |
116 | Emiratele Arabe Unite | 83.600 | 0,06% | |
117 | Cehia | 78.865 | 0,05% | |
118 | Panama | 75.417 | 0,05% | |
119 | Sierra Leone | 71.740 | 0,05% | |
120 | Irlanda | 70.273 | 0,05% | |
121 | Georgia | 69.700 | 0,05% | Include Abhazia și Oseția de Sud, în prezent ocupate de armata rusă. |
122 | Sri Lanka | 65.610 | 0,04% | |
123 | Lituania | 65.300 | 0,04% | |
124 | Letonia | 64.559 | 0,04% | |
125 | Svalbard și Jan Mayen | 62.422 | 0,04% | Teritorii de peste mări care aparțin în întregime Regatului Norvegiei. |
126 | Togo | 56.785 | 0,04% | |
127 | Croația | 56.594 | 0,04% | |
128 | Bosnia și Herțegovina | 51.197 | 0,03% | |
129 | Costa Rica | 51.100 | 0,03% | |
130 | Slovacia | 49.037 | 0,03% | |
131 | Republica Dominicană | 48.671 | 0,03% | |
132 | Estonia | 45.227 | 0,03% | |
133 | Danemarca | 43.094 | 0,03% | [Notă 24] |
134 | Elveția | 41.277 | 0,03% | [Notă 25] |
135 | Bhutan | 38.394 | 0,03% | |
136 | Țările de Jos | 37.354 | 0,03% | [Notă 26] |
137 | Republica Chineză (Taiwan) | 36.188 | 0,02% | [Notă 27] |
138 | Guinea-Bissau | 36.125 | 0,02% | |
139 | Moldova | 33.846 | 0,02% | [Notă 28] |
140 | Belgia | 30.528 | 0,02% | |
141 | Lesotho | 30.355 | 0,02% | |
142 | Armenia | 29.743 | 0,02% | |
143 | Insulele Solomon | 28.896 | 0,02% | |
144 | Albania | 28.748 | 0,02% | |
145 | Guineea Ecuatorială | 28.051 | 0,02% | |
146 | Burundi | 27.834 | 0,02% | |
147 | Haiti | 27.750 | 0,02% | |
148 | Rwanda | 26.338 | 0,02% | |
149 | Macedonia de Nord | 25.713 | 0,02% | |
150 | Djibouti | 23.200 | 0,02% | |
151 | Belize | 22.966 | 0,02% | |
152 | Israel | 22.072 | 0,01% | [Notă 29] |
153 | El Salvador | 21.041 | 0,01% | Cea mai mică țară din America Centrală. |
154 | Slovenia | 20.273 | 0,01% | |
155 | Noua Caledonie | 18.575 | 0,01% | Regiuni de peste mări care aparțin Franței. |
156 | Fiji | 18.272 | 0,01% | |
157 | Kuwait | 17.818 | 0,01% | |
158 | Eswatini | 17.364 | 0,01% | |
159 | Timorul de Est | 14.874 | <0,01% | |
160 | Bahamas | 13.943 | <0,01% | |
161 | Muntenegru | 13.812 | <0,01% | Cea mai mică țară din Peninsula Balcanică. |
162 | Vanuatu | 12.189 | <0,01% | |
163 | Insulele Falkland | 12.173 | <0,01% | Regiuni britanice de peste mări asupra cărora Argentina a ridicat pretenții. |
164 | Qatar | 11.586 | <0,01% | |
165 | Gambia | 11.295 | <0,01% | Cea mai mică țară a Africii continentale. |
166 | Jamaica | 10.991 | <0,01% | |
167 | Liban | 10.452 | <0,01% | Cea mai mică țară din Asia continentală. |
168 | Cipru | 9.251 | <0,01% | [Notă 30] |
169 | Puerto Rico | 9.104 | <0,01% | Stat insular asociat Statelor Unite ale Americii. |
170 | Teritoriile australe și antarctice franceze | 7.447 | <0,01% | Regiuni de peste mări ale Franței. Nu include Zona Antarctică Franceză. |
171 | Teritoriile Palestiniene | 6.020 | <0,01% | |
172 | Brunei | 5.765 | <0,01% | |
173 | Trinidad-Tobago | 5.130 | <0,01% | |
174 | Republica Capului Verde | 4.033 | <0,01% | |
175 | Polinezia Franceză | 4.000 | <0,01% | Colectivitate de peste mări franceză. |
176 | Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud | 3.903 | <0,01% | Teritoriu britanic de peste mări. |
177 | Samoa | 2.842 | <0,01% | |
178 | Luxemburg | 2.586 | <0,01% | |
179 | Comore | 2.235 | <0,01% | Suprafața indicată include Mayotte (373 km2), o colectivitate de peste mări franceză de facto. |
180 | Mauritius | 1.969 | <0,01% | |
181 | Insulele Feroe | 1.393 | <0,001% | Teritoriu care aparține Danemarcei. |
182 | Hong Kong | 1.104 | <0,001% | Regiune administrativă specială a Republicii Populare Chineze. |
183 | São Tomé și Príncipe | 964 | <0,001% | |
184 | Insulele Turks și Caicos | 948 | <0,001% | Teritoriu britanic de peste mări. Suprafața include și apele protejate. |
185 | Bahrain | 758 | <0,001% | |
186 | Dominica | 751 | <0,001% | |
187 | Tonga | 747 | <0,001% | |
188 | Kiribati | 726 | <0,001% | Aria include numai uscatul și exclude insulele nelocuite (84 km2). |
189 | Singapore | 710 | <0,001% | |
190 | Statele Federate ale Microneziei | 702 | <0,001% | |
191 | Insula Man | 572 | <0,001% | Teritoriu dependent de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. |
192 | Guam | 549 | <0,001% | Teritoriu dependent de Statele Unite ale Americii, neîncorporat uniunii. |
193 | Sfânta Lucia | 539 | <0,001% | Aria se referă la suprafața care poate fi locuită și nu include Rezervația Forestieră St. Lucia. |
194 | Andora | 468 | <0,001% | |
195 | Comunitatea Insulelor Mariane de Nord | 464 | <0,001% | Teritoriu aparținând Statelor Unite ale Americii. |
196 | Palau | 459 | <0,001% | |
197 | Seychelles | 452 | <0,01% | Cea mai mică țară din Africa. |
198 | Curaçao | 444 | <0,001% | Aparține Regatul Țărilor de Jos. |
199 | Antigua și Barbuda | 442 | <0,001% | |
200 | Barbados | 430 | <0,001% | |
201 | Sfântul Vicențiu și Grenadine | 389 | <0,001% | |
202 | Insulele Virgine Americane | 347 | <0,001% | Teritoriu dependent de Statele Unite ale Americii, neîncorporat uniunii. |
203 | Grenada | 344 | <0,001% | |
204 | Malta | 316 | <0,001% | Cea mai mică țară din Uniunea Europeană. |
205 | Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha | 308 | <0,001% | Teritoriu britanic de peste mări |
206 | Maldive | 300 | <0,001% | Cea mai mică țară din Asia. |
207 | Insulele Cayman | 264 | <0,001% | Teritoriu britanic de peste mări. |
208 | Sfântul Cristofor și Nevis | 261 | <0,001% | Cea mai mică națiune din America de Nord, din America și din Emisfera Vestică. |
209 | Niue | 260 | <0,001% | Teritoriu autonom asociat cu Noua Zeelandă. |
210 | Saint Pierre și Miquelon | 242 | <0,001% | Colectivitate de peste mări franceză. |
211 | Insulele Cook | 236 | <0,001% | Teritoriu autonom asociat cu Noua Zeelandă. |
212 | Samoa Americană | 199 | <0,001% | Teritoriu dependent de Statele Unite ale Americii, neîncorporat uniunii și neorganizat de aceasta; include Insula Swains, revendicată de Tokelau. |
213 | Insulele Marshall | 181 | <0,001% | |
214 | Aruba | 180 | <0,001% | Teritoriu care aparține Regatul Țărilor de Jos. |
215 | Liechtenstein | 160 | <0,001% | |
216 | Insulele Virgine Britanice | 151 | <0,001% | Teritoriu britanic de peste mări |
217 | Wallis și Futuna | 142 | <0,0001% | Colectivitate franceză de peste mări. |
218 | Jersey | 116 | <0,0001% | Teritoriu dependent de coroana britanică. |
219 | Montserrat | 102 | <0,0001% | Teritoriu britanic de peste mări. |
220 | Anguilla | 91 | <0,0001% | Teritoriu britanic de peste mări. |
221 | Guernsey | 78 | <0,0001% | Teritoriu dependent de coroana britanică. |
222 | San Marino | 61 | <0,0001% | |
223 | Teritoriul Britanic din Oceanul Indian | 60 | <0,0001% | [Notă 34] |
224 | Saint Martin | 54 | <0,0001% | Colectivitate de peste mări franceză. [Notă 35] |
225 | Bermuda | 54 | <0,0001% | Teritoriu britanic de peste mări. |
226 | Insulele Pitcairn | 47 | <0,0001% | Teritoriu britanic de peste mări [Notă 36] |
227 | Insula Norfolk | 36 | <0,0001% | Teritoriu autonom al Australiei. |
228 | Sint Maarten | 34 | <0,0001% | Teritoriu care aparține Regatului Țărilor de Jos. |
229 | Macao | 30 | <0,0001% | Regiune administrativă specială a Republici Populare Chineze. |
230 | Tuvalu | 26 | <0,0001% | |
231 | Saint Barthélemy | 24 | <0,0001% | Colectivitate de peste mări franceză. [Notă 37] |
232 | Nauru | 21 | <0,0001% | Cea mai mică națiune insulară și cea mai mică republică din lume. |
233 | Tokelau | 12 | <0,00001% | Teritoriu dependent de Noua Zeelandă. |
234 | Gibraltar | 6 | <0,00001% | Teritoriu britanic de peste mări. |
235 | Monaco | 2 | <0,00001% | |
236 | Vatican | 0,44 | <0,000001% | Cea mai mică țară din lume. |
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Sursa, cu excepția cazului în care se prevede altfel: „Demographic Yearbook—Table 3: Population by sex, rate of population increase, surface area and density” (pdf). United Nations Statistics Division. . Accesat în .
Cazurile în care intrările din tabel sunt altele decât cele din această sursă vor fi explicate în note asociate. - ^ a b Există două motive pentru disputarea poziției în clasament între Statele Unite și China. Primul motiv este includerea în suprafața Chinei a mai multor teritorii care se află în dispută. În cazul în care teritoriile Aksai Chin și Trans-Karakoram Tract, care sunt controlate de China, ar fi fost adăugate la suprafața recunoscută de ONU pentru China, suprafața totală a Chinei ar fi fost de 9.640.011 km2. Astfel, suprafața Chinei ar fi mai mare decât aceea a Statelor Unite. Al doilea motiv se referă la modul în care "suprafața totală" se calculează. Suprafața Statelor Unite include în plus marea teritorială, în timp ce rezultatul calcului referitor la China nu include și această parte. Includerea mării teritoriale este metoda de calcul utilizată de către CIA World Factbook, întrucât acesta din urmă este metoda utilizată de către Encyclopædia Britannica, ajungându-se astfel la concluzii diferite.
- ^ Aria înscrisă în tabel este cifra oficială a Organizației Națiunilor Unite, care include marea teritorială. Aria totală a Statelor Unite este listată la 9.826.675 km2 de către CIA World Factbook care include și apele teritoriale.[2][3] Aria totală a Statelor Unite este listată la 9.522.055 km2 de către Encyclopædia Britannica, arie care este puțin mai mică decât cea a Chinei.[4]
- ^ Suprafața din tabel este aceea oficială a Organizației Națiunilor Unite pentru China continentală, excluzând Regiunile Administrative Speciale Hong Kong și Macao;[5] Taiwan și alte insule ale Republicii Chineze;[5]teritorii aflate în dispută cu India (Aksai Chin, Trans-Karakoram Tract, Arunachal Pradesh); marea teritorială și apele interioare. Aksai Chin și Trans-Karakoram Tract sunt revendicate de către India și controlate de China, întrucât Arunachal Pradesh este revendicat de către China, dar controlat de India. Suprafața totală a Chinei este listată la 9.572.900 km2 de către Encyclopædia Britannica, suprafață care este puțin mai mare decât cea a Statelor Unite ale Americii[6].
- ^ Potrivit Biroului Australian de Statistică, cifra de 7.692.024 km2 include entitatea statistică cunoscută sub numele de "Alte teritorii", care este definită în Dicționarul Census ca fiind compusă din teritoriului Jervis Bay, Insulele Cocos (Keeling) și Insula Crăciunului.
- ^ Include Insulele Cocos (Keeling) (14 km2) și Insula Crăciunului (135 km2).[Notă 5] Nu include teritoriile externe ale Insulei Norfolk (36 km2), Insulelor Ashmore și Cartier (5 km2), Insulelor Mării de Coral (0,91 km2) și Insulelor Heard și Insulele McDonald (372 km2). Nu pretinde Zonei Antarctice Australiene (5.896.500 km2).
- ^ Aria dată este cifra oficială a Organizației Națiunilor Unite. Dacă regiunile Arunachal Pradesh și Cașmir pretinse de China, respectiv Pakistan, nu ar fi incluse, aria totală ar fi de 3.201.446 km2, adică 2,1% din total.[7]
- ^ Nu include teritoriile următoare pretinse: Insulele Falkland (Malvine) (12.200 km2), Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud și Zona Antarctică Argentiniană (969.000 km2}).
- ^ Nu include pretinsa Insulă Clipperton (Spaniolă: Isla de la Pasión) de 8,9 km2.
- ^ Ca urmare a împărțirii în Sudanul de Sud din iulie 2011, Sudanul a ajuns pe locul 16 în această listă (1.886.068 km2), iar noul stat Sudanul de Sud apare pe locul 45 (619.745 km2).
- ^ Această regiune constă din teritoriile Azad Kashmirși teritoriile nordice (13.297 km2) și Gilgit-Baltistan (72.520 km2).[11] Inclunzând aceste teritorii, Pakistanul ar putea să aibă o suprafață de 881.912 km2.
- ^
Republica Franceză include Franța de peste mări și, utilizând date din sursele Organizației Națiunilor Unite, are o suprafață totală de 640.294 km2, excluzând Teritoriile australe și antarctice franceze (432.000 km2).
Surse ale Organizației Națiunilor Unite raportează 551.500 km2 pentru suprafața europeană a Franței și, separat, raportează pentru teritoriile de peste mări: Guiana Franceză - 83.534 km2, Guadelupa - 1.628 km2, Martinica - 1.128 km2 și Réunion - 2.504 km2. Aria acestor regiuni de peste mări are un total de 88.794 km2, iar adăugată la aria geografică situată în Europa a Republicii Franceze dă un total pentru aceasta de 640.294 km2.
O altă sursă, Institutul Național Francez pentru Statistici și Studii Economice, oferă o cifră de 632.759 km2 pentru aria Franței Metropolitane și departamente de peste mări.[12] - ^ Aria dată este cifra oficială a Organizației Națiunilor Unite care include zona în mare măsură nerecunoscută a Somaliland, care are o arie de 137.600 km2 și care de facto este independentă de Somalia.
- ^ Include posesiunile Spaniei din apropierea coastei de nord a Africii (Ceuta, Melilla, Plaza de soberanía).
- ^ Nu include zona disputată a sudului Insulelor Kurile.
- ^ Include Insulele Åland (1.552).
- ^ Datele deținute de ONU includ numai teritoriul continental al Norvegiei și nu includ teritoriile de peste mări Svalbard și Jan Mayen (62.422 km²), Insula Bouvet și teritoriile revendicate în Antarctica: Queen Maud Land (2.500.000) km² și Insula Peter I(243 km²).
- ^ The figure given on a Philippine Government website is 299.764.[14]
- ^ Nu include Niue (260 km²), Insulele Cook 236 km2, Tokelau 12 km2, și nici Teritoriul Dependent Ross pe care îl revendică în Antarctica 450.000 km2.
- ^ Administrarea teritoriului este scindată între Maroc și Republica Arabă Democrată Saharawi, ambele revendicând întregul teritoriu saharian.
- ^ Nu include trei posesiuni ale coroanei 768 km2 și cele 14 teritorii britanice de peste mări 1.742.857 km2.
- ^ Suprafața indicată de Națiunile Unite include Format:Country data Republic of Kosovo, care are o arie de 10.887 km2[16]. Kosovo și-a declarat unilateral independența, nu a fost nerecunoscută de Națiunile Unite și nici de unele țări, printre care România. Suprafața Serbiei fără Kosovo este de 77.474 km2.[17]
- ^ Aria indicată de datele statistice al ONU include regiunea Nagorno-Karabah, care are o suprafață de 11.458 km2 și, de facto, este independentă față de Azerbaidjan.
- ^ Aria indicată de statisticile ONU se referă numai la teritoriul continental Danemarcei; întregul Regat al Danemarcei, care include Groenlanda și Insulele Feroe, are o suprafață de 2.220.093 km2 și s-ar situa pe locul al 13-lea.
- ^ The UN figure does not include state forests and communanzas amounting to (Format:7.15).
- ^ Aria indicată de statisticile ONU are în vedere numai teritoriul continental al Țărilor de Jos; întregul Regat al Țărilor de Jos are o suprafață de 42.437 km2. Suprafața oficială este de 41.528 km2.[18]
- ^ Statisticile ONU nu conțin informații despre Republica Chineză. Suprafața indicată a fost luată din Anuarul statistic din 2009 al Republicii Chineze.[19]
- ^ Aria indicată de statisticile ONU include regiunea separatistă Transnistria, care are o suprafață de 4.163 km2 și, de facto, este independentă față de Moldova.
- ^ Datele ONU nu includ Cisiordania (5.640 km2) și Fâșia Gaza (360 km2); includ însă Înălțimile Golan(1.200 km2) și Ierusalimul de Est (70 km2).
- ^ Datele statistice ale ONU includ regiunea de nord a Ciprului (3.355 km2), zona tampon de 346 km2 și Akrotiri și Dhekelia (254 km2).
- ^ Sursele ONU nu conțin informații despre Teritoriile australe și antarctice franceze. Aria indicată aici a fost luată din CIA Factbook, și reprezintă totalul suprafețelor date pentru fiecare teritoriu.[20]
- ^ Sursele ONU nu includ informații despre Georgia de Sud și despre Insulele Sandwich de Sud. Ariile de aici au fost luate din CIA Factbook.[21]
- ^ Sursa ONU indică această entitate ca fiind formată din trei teritorii separate. Aria din tabel este preluată din CIA Factbook.[22]
- ^ Sursele ONU nu conțin informații despre teritoriile britanice de peste mări. Aria indicată aici este luată din CIA Factbook.[23]
- ^ Sursa ONU nu conține informații despre Saint Martin. Aria indicată este luată din CIA[24].[12]
- ^ Aria indicată este luată din CIA Factbook și include Insula Henderson, Incula Ducie și Insula Oeno.[25] Sursa ONU indică suprafața de 5 km2 și nu include decât aria Insulei Henderson, singura insulă locuită din grup.
- ^ Sursa ONU nu include informații despre Saint Barthélemy. Aria indicată este aceea furnizată de Institutul Național Francez de Statistică și Studii Economice.[12]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ „CIA - The World Factbook”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „World Factbook - United States”. CIA. Arhivat din original la . Accesat în ..
- ^ „Countries of the World: 21 Years of World Facts”. geographic.org. Accesat în .
CIA a actualizat suprafața totală a Statelor Unite de câteva ori de la publicarea inițială de către The World Factbook. Din 1989 până în 1996, suprafața totală a SUA a fost listată la 9.372.610 km2 (doar uscatul și apele interioare). Suprafața totală s-a schimbat la 9.629.091 km2 în 1997 (adăugându-se suprafața Marilor Lacuri și apele interioare), la 9.631.418 km2 în 2004, la 9.631.420 km2 în 2006 și la 9.826.630 km2 în 2007 (a fost adăugată marea teritorială). Notă: Din 1989 până în 1996, China a fost listată pe locul 3 ca suprafață totală în conformitate cu CIA World Factbook. Statele Unite ale Americii au luat locul Chinei în 1997, după ce a fost adăugată suprafața luciului de apă. - ^ „Encyclopedia Britannica - United States - Geography Note”. Encyclopedia Britannica. Accesat în .
- ^ a b De văzut: Nota 39 a „Demographic Yearbook—Table 3: Population by sex, rate of population increase, surface area and density” (PDF). UN Stat. Accesat în .
- ^ „Encyclopedia Britannica - China - Geography Note”. Encyclopedia Britannica. Accesat în .
- ^ „Census of India - Area and Population (archive.org page)”. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ Agenția de Statistică a Republicii Kazahstan (ASRK). Anul 2005. Principalii indicatori demografici. Disponibil la http://www.stat.kz
- ^ Statele Unite ale Americii - Agenția Centrală de Informații (CIA). 2007. "Kazahstan", în The World Factbook. Rezervați on-line. Disponibil la https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/kz.html Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ „Sudan”. CIA World Factbook. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Cifrele privind aceste suprafețe sunt din sursele Geohive - Pakistan statistics
- ^ a b c Subdivisions, surface area and population of the French Republic, National Institute for Statistice and Economic Studies. Accesat la 2011-03-11.
- ^ South Sudan counts down to independence - BBC News
- ^ General Profile of the Philippines : Geography Arhivat în , la Wayback Machine., Philippine Information Agency.
- ^ „우리나라 국토, 여의도 면적 24배 늘어”. Moneytoday, citing Ministry of Land Transport and Maritime Affairs. . Accesat în .
- ^ „Kosovo”. The World Factbook. Central Intelligence Agency. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Serbia”. The World Factbook. Central Intelligence Agency. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Central Bureau of Statistics of Netherlands” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Area, cultivated land area and forest land area” (pdf). National Statistics - Republic of China (Taiwan). Accesat în .
- ^ French Southern and Antarctic Lands Arhivat în , la Wayback Machine., CIA Factbook, as of 29 decembrie 2010.
- ^ South Georgia and the South Sandwich Islands Arhivat în , la Wayback Machine., CIA Factbook, as of 26 noiembrie 2010
- ^ Saint Helena, Ascension, and Tristan de Cunha Arhivat în , la Wayback Machine., CIA Factbook, 1 martie 2011.
- ^ British Indian ocean Territory Arhivat în , la Wayback Machine., CIA Factbook, la 17 noiembrie 2010.
- ^ Field Listing - Area Arhivat în , la Wayback Machine., The World Factbook, Central Intelligence Agency. Data last updated on 5 iulie 2011.
- ^ Central Intelligence Agency, Pitcairn Islands Arhivat în , la Wayback Machine., CIA World Factbook, as of 15 februarie 2011.