Sari la conținut

Lusus Troiae

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Desen pe un oinochoë etrusc cu o legenda pe care se citește Truia, cumva cu trimitere spre jocurile Troiei
Labirint cretan

Lusus Troiae („Jocul Troiei”) a fost un eveniment ecvestru care se desfășura în Roma antică. Făcea parte din ludi publici („jocurile publice”) care celebrau funeraliile imperiale, construcția unui templu sau se organiza în onoarea unei victorii militare. Lusus Troiae era prezentat ocazional la Jocurile Seculare (Ludi Saeculares, care aveau un rol propagandistic extrem de important deoarece glorificau fondarea Romei. Acestea au fost ținute de 7 ori: în 17 a. Chr., 47 p. Chr., 88, 147-148, 203, 248 și 262.[1]) denumite și Ludi Terentini (ludi Terentini au fost instituite, conform tradiției, după alungarea regilor Tarquini, respectiv în anul 504 î. H., celebrarea lor revenind ginții de origine sabină Valeria, dar ele erau de origine etruscă. Se desfășurau la un saeculum (100 sau 110 ani), marcând sfârșitul unui ciclu istoric și debutul altuia[2]), dar nu a fost atașat în mod regulat unui festival religios special[3] .

Participarea era un privilegiu pentru băieții din nobilime (nobiles).[4] Era o prezentare a însușirilor personale, nu un concurs.[5]

Descriere

[modificare | modificare sursă]

O descriere completă a exercițiilor este dată de Publius Vergilius Maro în Eneida 5.545–603, ca eveniment final organizat în jocurile de comemorare a morții tatălui lui Aeneas, Anchises. Evenimentul consta din trei escadroane (turmae) — fiecare alcătuit din doisprezece călăreți, un conducător și doi purtători de armură — care efectuau exercițiile complicate călare:

… Coloana se desparte
În trei escadroane, toate în formație
Se întorc spre stânga și la dreapta; înapoi
Își ridică lăncile pentru o șarjă.
Ei formează apoi o paradă și o contra-paradă,
Cele două detașamente, se întrec în arenă,
Încercând să se dea afară unii pe ceilalți,
[...] apoi se încheie un armistițiu
Și călăresc împreună. Deci, complicat...
În timpurile străvechi, în munții Cretei, spun ei
Labirintul, dintre ziduri și întuneric,
încrucișa o mie de drumuri,
Creat cu viclenie, un labirint de netrecut,
Distrugând orice indiciu către ieșire.
Complicat deci, pentru băieții Troiei
Care i-au împletit modelul în antrenamentele călare,
Gândit, în sport, în exerciții spirituale și în jocuri …[6]

Aceste manevre complexe de întrepătrundere realizate ca o prezentare de echitație erau caracteristice paradelor cavaleriei romane. Scriitorul militar grec Arrian le descrie în cartea sa Arta tacticii militare (Techne Taktikē) unde spune că acestea provin din unități de cavalerie ne-romane din rândul auxiliarilor romani (auxilia), în special gali (celții continentali) și iberici[7].

Jocul Troiei, cu toate acestea, era pur ceremonial și îi implica numai pe cei care erau prea tineri pentru serviciul militar.

Istorie și origine

[modificare | modificare sursă]

Lusus Troiae a fost "reînviat" de Iulius Caesar în 45 sau în 46 î.Hr.,[8] posibil datorită faptului că familia sa pretindea că se trage din Iulus (fiul lui Aeneas), cel care în jocurile Aeneide călărea un cal care era un cadou de la regina cartagineză Dido.[9] Atribuindu-i însușiri mitologice, descrierea Lusus Troiae din Eneida este posibil să fi fost o etiologie a unui poet august fictiv.[10] Istoric, evenimentul nu putea avea loc înaite de Sulla,[11] și există îndoieli că acel lusus prezentat în timpul lui Sulla era Jocul Troiei. Un eveniment similar a avut locul în timpul Ludi Romani în timpul celui de-al doilea război punic este la fel nesigur pentru o perioada așa timpurie.[12]

Imagine de pe Vasul Gundestrup deseori interpretată ca reprezentând un ritual de inițiere ecvestră.
Detaliu al unui desen (infanterie) de pe un oinochoë (cupă de vin) etrusican.

Pretenția că evenimentul se întinde înapoi cel puțin până în secolul al VII. î.Hr. se bazează în parte pe o cupă de vin (oinochoë) târzie etrusciană din sec. al VII-lea de la Tragliatella (lângă Caere), care înfățișează tineri călăreți lângă un labirint cu legenda TRUIA, posibil cu trimitere către Troia[13] Vergil explicitly compares the patterns of the drill to the Cretan Labyrinth, which was associated with the geranos ("crane dance") taught by Theseus to the Athenian youth he rescued from the Minotaur there. In myth and ritual, the labyrinth, and hence the lusus, has been interpreted as "a return from danger, a triumph of life over death,"[14] or more specifically as an initiation ritual.[15] The geranos of Theseus serves as a "mythic prototype for the escape of initiates from the rigors of initiation"; the feet of the shield-bearers on the Truia wine-server may suggest dance steps.[16] Initiation iconography similar to that of the Etruscan oinochoë is found on a panel of the Gundestrup Cauldron, generally regarded as presenting Celtic subject matter with a strong Thracian influence in workmanship.[17] It may not be irrelevant that at least one of the Celtic polities of central Gaul, the Aedui, claimed like the Romans to be of Trojan descent and were formally recognized by the Roman senate as the "brothers" as well as the allies of Rome long before they were incorporated into the empire.[18]

The Etruscan designation of the game as "Truia", if that is what the vase depicts, may be a play on words, as truare means "to move," with a specialized sense in the vocabulary of weaving: it has been argued that the lusus Troiae is the "running thread game," intended to repair the "social fabric" of Rome after the recent civil wars.[19] Vergil uses two forms of the verb "to weave" to describe the equestrian movements, and in some versions of the Theseus myth, the hero's return from the labyrinth is made possible by following a daedalean thread provided by Ariadne.[20]

Augustus established the lusus Troiae as a regular event.[21] Its performance was part of a general interest in Trojan origins reflected also in the creation of the Tabulae Iliacae or "Trojan Tablets," low reliefs that illustrate scenes from the Iliad and often present text in the form of acrostics or palindromes, suggesting patterned movement or literary mazes.[22]

The young Tiberius led a turma at the games celebrating the dedication of the Temple of the Divine Julius, 18 August 29 BC.[23] The lusus was also performed at the dedication of the Theater of Marcellus in 13 BC,[24] and of the Temple of Mars Ultor, 1 August 2 BC.[25] The children in eastern dress on the Ara Pacis have sometimes been interpreted as Gaius and Lucius Caesar in "Trojan" garb for the game in 13 BC.[26] The Troy Game continued to be staged under other emperors of the Julio-Claudian dynasty.[27] Seneca mentions the event in his Troades (line 778), and Nero participated in 47 A.D, at the age of nine.[28]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ ludi publici
  2. ^ Pseudo - Aurelius Victor, EPITOME DE CAESARIBUS - EPITOMĂ DESPRE ÎMPĂRAȚI, Editura Universității „Alexandru loan Cuza", 2012, ISBN 978-973-640-675-1, p.314
  3. ^ Daniel P. Harmon, "The Religious Significance of Games in the Roman Age," (Semnificația religioasă a jocurilor din Roma antică) în The Archaeology of the Olympics (University of Wisconsin Press, 1988), pag. 250.
  4. ^ John Scheid & Jesper Svenbro, The Craft of Zeus: Myths of Weaving and Fabric (Penn State Press, 1996), p. 41.
  5. ^ Francis Cairns, Virgil's Augustan Epic (Cambridge University Press, 1989, 1990), pag. 226 & 246 online.[nefuncțională]
  6. ^ Textul în latină: olli discurrere pares atque agmina terni / diductis soluere choris, rursusque uocati / conuertere uias infestaque tela tulere. / inde alios ineunt cursus aliosque recursus / aduersi spatiis, alternosque orbibus orbis / impediunt pugnaeque cient simulacra sub armis; / et nunc terga fuga nudant, nunc spicula uertunt / infensi, facta pariter nunc pace feruntur. / ut quondam Creta fertur Labyrinthus in alta / parietibus textum caecis iter ancipitemque / mille uiis habuisse dolum, qua signa sequendi / frangeret indeprensus et inremeabilis error; / haud alio Teucrum nati uestigia cursu / impediunt texuntque fugas et proelia ludo.
  7. ^ As described by Arrian, Technē Taktikē (Latin Ars tactica) 32–44; see description and diagram, Brian Campbell, Greek and Roman Military Writers: Selected Readings (Routledge, 2004), p. 44 online, and A.M. Devine, “Arrian’s Tactica,” Aufstieg und Niedergang der römischen Welt II.34.1 (1993), p. 331 online.
  8. ^ Suetonius, Divus Iulius 39; Cassius Dio 43.23.6.
  9. ^ Vergil, Aeneid 5.570–572; Petrini, Copilul și Eroul, pag. 35.
  10. ^ Mark Petrini, The Child and the Hero: Coming of Age in Catullus and Vergil (University of Michigan Press, 1997), p. 93 online.
  11. ^ The evidence for the game under Sulla is Plutarch, Cato Minor 3. Unless otherwise noted, citations of sources from Atze J. Keulen, L. Annaeus Seneca: Troades (Brill, 2001), p. 403 online.
  12. ^ Scheid and Svenbro, The Craft of Zeus, p. 40.
  13. ^ Harmon, "The Religious Significance of Games in the Roman Age," p. 249 online.. The Truia wine-server has been regarded as a key piece of evidence in tracing the spread of the Cretan Labyrinth design from Greece first into Etruscan Italy and from there into central and northern Europe, the British Isles, and Iberia; see John L. Heller and Stewart S. Cairns, "To Draw a Labyrinth," in Classical Studies Presented to Ben Edwin Perry by His Students and Colleagues at the University of Illinois, 1924–60 (University of Illinois Press, 1969), pp. 236–262, on the Truia labyrinth especially pp. 236, 238, 261–262, and Heller again, "A Labyrinth from Pylos?" American Journal of Archaeology 65 (1961) 57–62.
  14. ^ Harmon, "The Religious Significance of Games in the Roman Age," p. 250.
  15. ^ H.S. Versnel, "Apollo and Mars One Hundred Years after Roscher," in Visible Religion: Annual for Religious Iconography. Approaches to Iconology (Brill, 1985–86), p. 148 online.
  16. ^ Thomas Habinek, The World of Roman Song: From Ritualized Speech to Social Order (Johns Hopkins University Press, 2005), pp. 18–19 online, where the Truia vessel is discussed at greater length, with more on the crane dance and the labyrinth pp. 1950–1951.
  17. ^ Kim R. McCone, “Werewolves, Cyclopes, Díberga, and Fíanna: Juvenile Delinquency in Early Ireland,” Cambridge Medieval Celtic Studies 12 (1986) 1–22; John Koch, Celtic Culture: A Historical Encyclopedia (ABC-Clio, 2006), pp. 908 online and 1489–1490.
  18. ^ Aeduos fratres consanguineosque saepe numero a senatu appellatos: Julius Caesar, Bellum Gallicum 1.332, see also 1.36.5, 43.6, 44.9. There is some possibility that the Aeduan "senate," as Caesar refers to their equivalent political body, is meant. The most explicit claim of Trojan origin for the Aedui is made by Ammianus Marcellinus 15.9.5. A similar claim is made for the Arverni by Lucan and Sidonius Apollinaris. For full discussion of the evidence, see D.C. Braund, "The Aedui, Troy, and the Apocolocyntosis," Classical Quarterly 30 (1980) 420–425.
  19. ^ Scheid and Svenbro, The Craft of Zeus, pp. 45–48.
  20. ^ Textum (5.589) and texunt (5.593). Claudian describes a similar event in his Panegyric on the Sixth Consulship of the Emperor Honorius, Bill Thayer's edition at LacusCurtius, English translation and Latin line 615ff., where the "interwoven retreats" (textas … fugas, 623) are also compared to the Cretan (as Gortynia) labyrinth and to the course of the Meander River (hence English "meander") near Troy.
  21. ^ Frequentissime: Suetonius, Augustus 43.
  22. ^ Thomas Habinek, "Situating Literacy at Rome," in Ancient Literacies: The Culture of Reading in Greece and Rome (Oxford University Press, 2009), pp. 127–129 online, including a diagram; Piotr Rypson, "Homo quadratus in labyrintho: The Cubus Visual Poem from Antiquity until Late Baroque," European Iconography East and West. Selected Papers of the Szeged International Conference June 9–12, 1993 (Brill, 1996), p. 10 online.
  23. ^ Cassius Dio 51.22; Geoffrey S. Sumi, Ceremony and Power: Performing Politics in Rome between Republic and Empire (University of Michigan Press, 2005), p. 23.
  24. ^ Cassius Dio 54.26.1; Suetonius, Augustus 43.5; Lawrence Richardson, A New Topographical Dictionary of Ancient Rome (Johns Hopkins University Press, 1992), p. 382.
  25. ^ Kathleen M. Coleman, "Euergetism in Its Place: Where Was the Amphitheatre in Augustan Rome?" in Bread and Circuses: Euergetism and Municipal Patronage in Roman Italy (Routledge, 2003), p. 76.
  26. ^ I.M. Le M. Du Quesnay, Horace, Odes 4.5: Pro Reditu Imperatoris Caesaris Divi Filii Augusti," in Homage to Horace: A Bimillenary Celebration (Oxford: Clarendon Press, 1995), p. 143; Mario Torelli, Typology and Structure of Roman Historical Reliefs (University of Michigan Press, 1992), pp. 48–49, 60 online. Charles Brian Rose, "The Parthians in Augustan Rome," in American Journal of Archaeology 109 (2005), pp. 36–44, argues at length against this identification, but discusses "the uneasy interaction of Trojan and Parthian iconography" that can conflate "the founders of the Romans or their fiercest opponents."
  27. ^ Suetonius, Tiberius 6, Caligula 18, Claudius 21, Nero 7.
  28. ^ Keulen, L. Annaeus Seneca: Troades, p. 9; Suetonius, Nero 7.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lusus_Troiae&oldid=15625809