Sari la conținut

Mycena inclinata

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mycena inclinata
Genul Mycena, aici M. inclinata
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Mycenaceae
Gen: Mycena
Specie: M. inclinata
Nume binomial
Mycena inclinata
(Fr. Quél. (1872)
Sinonime
  • Agaricus inclinatus Fr. (1838)
  • Agaricus galericulatus var. calopus Fr. (1873)
  • Mycena galericulata var. calopus (Fr.) P.Karst. (1879)
  • Mycena calopus Bres. (1907)
  • Mycena alcalina var. luteopes Killerm. (1931)
  • Mycena inclinata var. exstria Rick (1938)
  • Mycena inclinata var. albopilea Derbsch & J.Aug.Schmitt (1987)
  • Mycena inclinata var. kinabaluensis Corner (1994)
  • Mycena inclinata var. subglobospora Corner (1994)
Modifică text Consultați documentația formatului

Mycena inclinata (Elias Magnus Fries, 1838 ex Lucien Quélet, 1872) din încrengătura Basidiomycota, în familia Mycenaceae și de genul Mycena,[1][2] este o specie foarte frecventă saprofită de ciuperci necomestibile, fiind o descompunătoare ulterioară. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri cu multe exemplare, preponderent în mănuchiuri, într-o împrejurare mai umedă, pe și pe lângă copaci deja morți, trunchiuri sau cioturi de lemn îngropat de foioase, cu predilecție pe lemn de fag și stejar, mai rar pe alte specii de arbori. Apare de la câmpie la munte, din (august) septembrie până în noiembrie (decembrie), atât timp cât vremea nu este geroasă.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Lucien Quelet

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus inclinatus de renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[5]

Apoi, în 1872, cunoscutul micolog francez (Lucien Quélet a transferat specia corect la genul Mycena sub păstrarea epitetului, de verificat în lucrarea sa Les champignons du Jura et des Vosges, publicată în volumul 5 al Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard,[6] fiind și numele curent valabil (2024). Mai departe, toate variațiile descrise sunt acceptate sinonim.

Trebuie menționat că termenul Mycena calopus, creat de micologul italian Giacomo Bresadola în 1907,[7] a fost văzut pentru un anumit timp drept specie proprie.

Numele generic este derivat din cuvântul de limba greacă veche (greacă veche μύχης=ciupercă, burete),[8] iar epitetul specific de la cuvântului latin (latină inclinatus= înclinat, îndoit),[9] datorită conduitei piciorului și pălăriei.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Mycena inclinata
  • Pălăria: subțire, fragilă, higrofană și ridat-striată translucid cu un diametru de 1-4 (5) cm este la început obtuz conică până la campanulată, se extinde apoi spre larg conică sau larg campanulată, uneori aproape plană, rar cocoșată, despicându-se frecvent radial, parțial cu crăpături diferite. Marginea fie dreaptă, fie curbată spre lamele devine de obicei dantelată. Coloritul la început, sumbru până la un cenușiu închis apos, se decolorează treptat alb, rămânând în centru de obicei puțin cenușiu până la bej-maroniu.
  • Lamelele: sunt subțiri, nu foarte dense, bulboase, cu lamele intermediare de lungime diferită și dințat aderente la picior. Coloritul inițial alb până la cenușiu sau ușor crem, uneori nuanțat de roz, devine cu avansarea în vârstă adesea uniform roșiatic cu o nuanță cărnoasă, îngălbenind adesea la bătrânețe. Muchiile albicioase sunt netede.
  • Piciorul: fragil cu o înălțime de 5-10 cm și o grosime de 0,2-0,4 (0,5) cm este mereu mai lung ca diametrul pălăriei, fiind cilindric, aproape mereu îndoit, uneori chiar sucit, tubular sau gol pe dinăuntru și fără inel. Baza este dens striată, partea inferioară la început acoperită cu un înveliș alb de fibriloză, care se desface în pete de fibriloză și în cele din urmă dispare, uneori rămânând apăsat și provocând tija să pară fibrilos-striată. Fibrilele bazale devin cu timpul brune. Miceliul este luminescent.[10]
  • Carnea: gri-albicioasă, cenușie până la albicioasă, este fragilă, destul de groasă în centrul pălăriei și subțire în altă parte. Mirosul slab făinos seamănă adesea cu cel al untului rânced sau al fumului de lumânare, gustul fiind făinos sau de castravete și blând până la picant.[3][4]
  • Caracteristici microscopice are spori albi până la ușor crem, elipsoidali până la larg elipsoidali, netezi, puternic amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), cu picătură mare de ulei în centru, măsurând 7-9 (10) x 5-6,5 (7) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu catarame și 4 sterigme fiecare măsoară 30-35 (40) x 7 (8) microni. Elementele cuticulei (pileipellis) are o peliculă distinctă, un hipoderm bine diferențiat și un corp tramal filamentos, gălbui pal cu noduri scurte și proiecții asemănătoare unor degete sau bastonașe cu o lățime de 10-12 µm. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) de 19-36 x 5-12 microni pot fi aproape cilindrice, dar sunt adesea neregulate în formă de măciucă, în formă de pară inversă, cu excrescențe polimorfe în formă de deget. Vârfurile prezintă proeminențe distorsionate = capete de meduză bifurcate. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) lipsesc. Toate componentele se decolorează gălbui pal până la brun sordid în iod.[11][12]
  • Reacții chimice: cuticula se poate decolora cu hidroxid de potasiu maroniu, dar efectul lipsește uneori. Carnea devine cu Reactivul Melzer gălbuie pal până la maro murdar, fiind mai închisă la pălărie.[13]
  • M. inclinata, spori
    M. inclinata, spori
  • M. inclinata, lamele și picior
    M. inclinata, lamele și picior
  • M. inclinata tinere
    M. inclinata tinere
  • M. inclinata mai în vârstă
    M. inclinata mai în vârstă
  • M. inclinata mai deschise
    M. inclinata mai deschise

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Mycena inclinata poate fi confundată de exemplu cu alte specii ale genului cu toate necomestibile, cum sunt de exemplu Atheniella sin. Mycena flavoalba,[14]Mycena abramsii sin. Mycena praecox,[15] Mycena fagetorum,[16] Mycena galericulata (miros de pepene, gust făinos)[17] Mycena galopus (miros de ridichi, lapte alb),[18] Mycena pearsoniana,[19] Mycena renati sin. Mycena flavipes (miros de clor),[20] Mycena strobilicola (miros de clor),[21] Mycena tintinnabulum,[22] Mycena vitilis,[23] și Mycena zephirus,[24] dar, de asemenea, cu Hydropus marginellus (comestibil).[25]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Atheniella sin. Mycena flavoalba
    Atheniella sin. Mycena flavoalba
  • Hydropus marginellus sin. Mycena marginella
    Hydropus marginellus sin. Mycena marginella
  • Mycena abramsii
    Mycena abramsii
  • Mycena fagetorum
    Mycena fagetorum
  • Mycena galopus
    Mycena galopus
  • Mycena galericulata
    Mycena galericulata
  • Mycena pearsoniana
    Mycena pearsoniana
  • Mycena renati
    Mycena renati
  • Mycena-strobilicola
    Mycena-strobilicola
  • Mycena tintinnabulum
    Mycena tintinnabulum
  • Mycena vitilis
    Mycena vitilis
  • Mycena zephirus
    Mycena zephirus

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Mycena inclinata nu este otrăvitoare, dar din cauza calității inferioare a cărnii precum al mirosului și gustului nu prea plăcut necomestibil.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 278-279, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 218-219 - 3, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 107 [1]
  6. ^ Lucien Quélet: „Les champignons du Jura et des Vosges”, în: „Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard”, seria a doua, vol. 5, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, Montbéliard 1873, p. 105
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Mycena calopus”, în: „Annales mycologicae”, vol. 5, nr. 3, 1907, p. 235
  8. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, ed. a 5-a, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1837, p. 580
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 586, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ E. C. Wassink: „Observations on the luminescence in fungi, I, including a critical review of the species mentioned as luminescent in literature”, în: „Recueil des Travaux Botaniques Néerlandais”, vol. 41, 1948,p. 178
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. V, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 236
  12. ^ Alexander H. Smith, Ann Arbor (ed.): „North American species of Mycena”, Editura University of Michigan Press, Michigan 1947, p. 338
  13. ^ Mushroom Expert
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 242-243 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 288-289 - 1, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  16. ^ Mirko Svrc̆ek, Bohumil Vančura: „Das grosse Pilzbuch”, Editura Artia, Praga 1983, p. 183
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 280-281, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Die Gattungen der Grosspilze Europas. Bestimmungsschlüssel und Gesamtregister der Bände I bis V“, Editura G. Fischer, Stuttgart 1983, p, 119-120, ISBN: 978-3-4373-0352-4
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 282-283 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 276-277, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 304-305, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 296-297 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 282-283 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 332-333, ISBN 88-85013-37-6

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Ettore Bielli: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura De Agostini, Novara 2012, ISBN: 978-88418-7695-4
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder, Tanja Böhning: „Welcher Pilz ist das?“, Editura Kosmos Naturführer, Halberstadt 2020, ISBN 3-4401-6452-7
  • Andreas Gminder, Peter Karasch: „Das Kosmos Handbuch Pilze: Mit über 1200 Zeichnungen“ - 1400 Arten im Porträt“, Editura Franckh-Kosmos, Halberstadt 2023, ISBN 978-3-440-17027-4
  • Bruce Ing: „The Fungi of North East Wales: A Mycota for Vice-Counties 50 (Denbighshire) and 51 (Flintshire)”, Editura University of Chester Press, Chester 2020, ISBN: 978-1910-48142-4
  • Irmgard Krisai-Greilhuber: „Die Makromyceten im Raum von Wien: Ökologie und Floristik“, Editura IHW-Verlag, Eching 1992, ISBN: 978-3-980-27326-8
  • Jean-Louis Lamaison, ‎Jean-Marie Polese: „Encyclopédie visuelle des champignons”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2005, p. 131, ISBN: 284416-399-8
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Yves-François Pouchus: „Guide de poche de mycologie officinale”, Editura Lavoisier, Paris 2012, ISBN: 978-27430-1474-2

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mycena_inclinata&oldid=16332002