Sari la conținut

Necho al II-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Necho II
Nekau
O mică statueta de bronz, probabil Necho II, acum în Brooklyn Museum⁠(d)
O mică statueta de bronz, probabil Necho II, acum în Brooklyn Museum⁠(d)
Faraon al Egiptului
Domnie 610–595 BC,  26th dynasty
Predecesor Psamtik I
Succesor Psamtik II⁠(d)
Consoartă Khedebneithirbinet I⁠(d)
Decedat 595 BC

Necho al II-lea[1] (uneori Nekau,[2] Neku,[3] Nechoh,[4] sau Nikuu;[5] greacă: Νεκώς Β'[6][7][8]) era un faraon al Dinastiei a 26-a (610–595 î.Hr.), care cârmuia din Sais. Conform lui Herodot, în timpul domniei sale Necho a trimis o expediție de fenicieni, care în trei ani de zile a navigat din Marea Roșie în jurul Africi până la Strâmtoarea Gibraltar și înapoi în Egipt. Este posibil ca fiul lui Necho, Psamtik al II-lea, după ce a moștenit tronul, să fi îndepărtat numele lui Necho de pe monumente.

Necho a jucat un rol semnificativ în istoriile Imperiului Neo-Asirian, Imperiului Neo-Babilonian și Regatului Iuda. Necho II este cel mai probabil faraonul menționat în mai multe cărți ale Bibliei.[9][10][11] Scopul celei de-a doua campanii a lui Necho au fost cuceriri în Asia,[12][13] pentru a opri avansul către vest a Imperiului Neobabilonian și pentru a întrerupe ruta comercială a acestuia peste Eufrat. Cu toate acestea, egiptenii au fost învinși de atacul neașteptat al babilonienilor și în cele din urmă au fost expulzați din Siria.

Egiptologul Donald B. Redford a observat că Necho al II-lea a fost „un om de acțiune încă de la început și înzestrat cu o imaginație poate peste cea a contemporanilor săi, [care] a avut ghinionul să creeze impresia de eșec”.[14]

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Genealogie și viața timpurie

[modificare | modificare sursă]

Necho al II-lea a fost fiul lui Psammetichus I cu Marea sa soție regală Mehtenweskhet. Prenomenul său sau numele regal Wahem-Ib-Re înseamnă „Îndeplinirea [a] Inimii (adică, Dorința) [a lui] Re”.[15] După înscăunarea sa Necho s-a confruntat cu haosul creat de raidurile cimerienilor și sciților, care nu numai că au devastat Asia la vest de Eufrat, dar i-au ajutat și pe babilonieni să distrugă Imperiul Asirian. Acel odată puternic imperiu era acum redus la trupele, oficialii și nobilii care s-au adunat în jurul unui general care rezista la Harran, luându-și numele de tron Ashur-uballit II. Necho a încercat să ajute această rămășiță imediat după încoronarea sa, dar forța pe care a trimis-o s-a dovedit a fi prea mică, iar armatele combinate au fost forțate să se retragă spre vest, peste Eufrat. 

Campanii militare

[modificare | modificare sursă]

Prima campanie

[modificare | modificare sursă]

În primăvara anului 609 î.Hr. Necho a condus personal o forță considerabilă pentru a-i ajuta pe asirieni. În fruntea unei armate mari, formată în principal din mercenarii săi, Necho a luat-o pe calea de coastă Via Maris în Siria, sprijinit de flota sa mediteraneană de-a lungul țărmului, și a trecut prin zonele joase ale Filistiei și Sharon. S-a pregătit să traverseze creasta dealurilor care închid la sud marea Vale Iezreel, dar aici a găsit trecerea blocată de armata iudeilor. Regele lor, Iosia, s-a alăturat babilonienilor și a încercat să-i blocheze înaintarea la Meghiddo, unde a fost purtată o luptă aprigă și Iosia a fost ucis.[16] Motivul pentru care Iosia a decis să încerce să oprească campania egipteană nu este cunoscut, dar ar fi putut fi inspirat de eșecul egiptean de a-i ajuta pe asirieni să dețină și apoi să recucerească Harran pentru asirieni. Conform Cărților Biblice ale Cronicilor, Necho nu intenționase să se lupte cu iudeii și a fost dezorientat de decizia lui Iosia de a-l ataca. Se presupune că i-a trimis o scrisoare care includea pasajul „ce ne-am făcut unul altuia, rege al Iudei? Nu vin împotriva ta astăzi.” [17] [18]

Herodot relatează campania faraonului în Istoriile sale, Cartea 2:159:

Necho a capturat în curând orașul Kadesh pe Orontes și a mers înainte. Unindu-și forțele cu Ashur-uballit, împreună au trecut Eufratul și au asediat orașul Harran. Deși Necho a devenit primul faraon care a traversat Eufratul de la Thutmose al III-lea, el nu a reușit să captureze Harranul și s-a retras în nordul Siriei. În acest moment Ashur-uballit dispare din istorie, iar Imperiul Asirian a fost cucerit de babilonieni.

Vedere aeriană a Tel Megiddo, locul bătăliei de la Megiddo din 609 î.Hr.

A doua Carte a Regilor și a doua Carte a Cronicilor descriu și bătălia dintre Necho și regele Iosia de la Meghido (2 Regi:23:29, 2 Cronici 35:20–24). Lăsând în urmă o forță considerabilă, Necho s-a întors în Egipt. Pe drumul de întoarcere el a descoperit că iudeii îl aleseseră pe Ioahaz pentru a-i urma tatălui său Iosia, pe care Neco l-a destituit și l-a înlocuit cu Ioiachim.[19] El l-a adus pe Ioahaz înapoi în Egipt ca prizonier, unde Ioahaz și-a încheiat zilele (2 Regi 23:31; 2 Cronici 36:1–4).

A doua campanie

[modificare | modificare sursă]
În 605 î.Hr. o forță egipteană a luptat cu babilonienii în bătălia de la Carchemish, ajutată de rămășițele armatei fostei Asiriei, dar aceasta a fost înfrântă.

Regele babilonian plănuia să-și reafirme puterea în Siria. În 609 î.Hr. regele Nabopolassar a capturat Kumukh, care a tăiat legăturile armatei egiptene, aflată atunci în Carchemish. Necho a răspuns în anul următor, recucerind Kumukh după un asediu de patru luni și executând garnizoana babiloniană. Nabopolassar a adunat o altă armată, care și-a așezat tabăra la Qurumati, pe Eufrat. Cu toate acestea, sănătatea precară a lui Nabopolassar l-a forțat în 605 î.Hr. să se întoarcă în Babilon. Ca răspuns, în 606 î.Hr. egiptenii i-au atacat pe babilonienii lipsiți de conducător (probabil conduși atunci de prințul-moștenitor Nebucadrețar), care au fugit de pe poziții. 

În acest moment bătrânul Nabopolassar a lăsat comanda armatei fiului său Nabucodonosor al II-lea, care i-a condus în 605 î.Hr. spre o victorie decisivă asupra egiptenilor la Carchemiș și i-a urmărit pe supraviețuitorii care fugeau până în Hamat. Visul lui Necho de a restabili Imperiul Egiptean în Orientul Mijlociu, așa cum se întâmplase sub Regatul Nou, a fost distrus pe măsură ce Nebucadnețar a cucerit teritoriul egiptean de la Eufrat până la Pârâul Egiptului (Ieremia 46:2; 2 Regi 23:29) în Iudeea. Deși Nabucodonosor a petrecut mulți ani în noile sale achiziții în campanii continue de pacificare, Necho nu a putut să recupereze nimic semnificativ din teritoriile pierdute. De exemplu, când Așkelon s-a răsculat, în ciuda rugăminților repetate, egiptenii nu au trimis niciun ajutor și abia au reușit să respingă un atac babilonian la granița lor de est în 601 î.Hr. Când a respins atacul babilonian, Necho a reușit să captureze și Gaza în cursul urmării inamicului. Necho și-a îndreptat atenția în anii săi din urmă spre stabilirea de relații cu noi aliați: carienii și, mai departe, spre vest, grecii. 

Proiecte ambițioase

[modificare | modificare sursă]

La un moment dat în timpul campaniei sale din Siria, Necho al II-lea a inițiat, dar nu a finalizat niciodată proiectul ambițios de a săpa un canal navigabil de la brațul Pelusiac al Nilului până la Marea Roșie. Canalul lui Necho a fost cel mai vechi precursor al Canalului Suez.[20] În legătură cu noua activitate Necho a fondat orașul nou Per-Temu Tjeku, ceea ce se traduce prin „Casa lui Atum din Tjeku”, în locul cunoscut acum cu numele de Tell el-Maskhuta[21], la vreo 15 km vest de Ismailia. Calea navigabilă era menită să faciliteze comerțul dintre Marea Mediterană și Oceanul Indian.

Necho a format și o flotă egipteană prin recrutarea grecilor ionieni emigrați. Acesta a fost un act fără precedent al faraonului, deoarece majoritatea egiptenilor nutreau tradițional un dezgust și o frică înnăscute față de mare.[22] Marina creată de Necho a operat atât de-a lungul coastelor Mării Mediterane, cât și în Marea Roșie.[23] Necho II a construit nave de război,[24] inclusiv, probabil, trireme.[25]

Expediția feniciană

[modificare | modificare sursă]
Lumea după Herodot, 440 î.Hr.
O reprezentare din secolul al XV-lea a hărții lumii lui Ptolemeu, reconstituită din Geographia lui Ptolemeu (c. 150)

La un moment dat, între 610 și înainte de 594 î.Hr., Necho a angajat fenicieni,[26] care, după cum se spune, la porunca sa au navigat în trei ani din Marea Roșie în jurul Africii înapoi la gura Nilului; reușind astfel prima călătorie în jurul Capului Bunei Speranțe.[27][28] Informațiile lui Herodot au ajuns la el prin tradiție orală, [29] dar sunt considerate potențial credibile deoarece a declarat cu neîncredere că fenicienii „ în timp ce navigau spre vest în jurul capătului sudic al Libiei (Africii), au avut soarele la dreapta lor„ — la nord de ei ( Istoriile 4.42). Pliniu relata că Hanno ocolise Africa, ceea ce ar fi putut fi o confuzie cu călătoria lui Necho, în timp ce Strabon, Polybius și Ptolemeu se îndoiau de descriere;[30] la acea vreme nu se știa în general că Africa este înconjurată de un ocean (partea de sud a Africii fiind considerată conectată cu Asia).[31] F. C. H. Wendel, scriind în 1890, a fost de acord cu Herodot[32] la fel ca și James Baikie.[33] Egiptologul A. B. Lloyd contesta în 1977 că un faraon egiptean ar putea autoriza o astfel de expediție,[34][35] cu excepția unor rațiuni de a face cuceriri în Asia[36][37] și de comerț pe rutele maritime antice.[38][39]

Moartea și succesiunea

[modificare | modificare sursă]

Necho al II-lea a murit în 595 î.Hr. și a fost urmat de fiul său, Psamtik al II-lea, ca faraon al Egiptului. Cu toate acestea, Psamtik al II-lea a îndepărtat din motive necunoscute numele lui Necho din aproape toate monumentele tatălui său. Totuși, unii savanți, precum Roberto Gozzoli, își exprimă îndoiala că aceasta s-a întâmplat de fapt, argumentând că dovezile sunt fragmentare și destul de contradictorii.[40]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Referințe

[modificare | modificare sursă]
Informații generale
Note de subsol
  1. ^ Thomas Dobson. Encyclopædia: Or, A Dictionary of Arts, Sciences, and Miscellaneous Literature. Stone house, no. 41, South Second street, 1798. Page 785
  2. ^ A History of Egypt, from the XIXth to the XXXth Dynasties. By Sir William Matthew Flinders Petrie. p336.
  3. ^ The Historians' History of the World: Prolegomena; Egypt, Mesopotamia. Edited by Henry Smith Williams. p183.
  4. ^ United States Exploring Expedition: Volume 15. By Charles Wilkes⁠(d), United States. Congress. p53
  5. ^ The Bibliotheca Sacra, Volume 45. Dallas Theological Seminary., 1888.
  6. ^ Essay on the Hieroglyphic System of M. Champollion, Jun., and on the Advantages which it Offers to Sacred Criticism. By J. G. Honoré Greppo. p128
  7. ^ Herodotus 2,152. 2
  8. ^ W. Pape, "Wörterbuch der griechischen Eigennamen", 1911
  9. ^ Encyclopædia britannica. Edited by Colin MacFarquhar⁠(d), George Gleig⁠(d). p785
  10. ^ The Holy Bible, According to the Authorized Version (A.D. 1611). Edited by Frederic Charles Cook⁠(d). p131
  11. ^ see Hebrew Bible⁠(d) / Old Testament
  12. ^ The temple of Mut in Asher. By Margaret Benson⁠(d), Janet A. Gourlay⁠(d), Percy Edward Newberry. p276. (cf. Nekau's chief ambition lay in Asiatic conquest)
  13. ^ Egypt Under the Pharaohs: A History Derived Entireley from the Monuments. By Heinrich Brugsch⁠(d), Brodrick⁠(d). p444 (cf. Neku then attempted to assert the Egyptian supremacy in Asia.)
  14. ^ Donald B. Redford, Egypt, Canaan, and Israel in Ancient Times, (Princeton: Princeton University Press, 1992), p. 447-48.
  15. ^ Peter Clayton, Chronicle of the Pharaohs, Thames and Hudson, 1994. p.195
  16. ^ Ernest Alfred Wallis Budge⁠(d), The Nile: Notes for Travellers in Egypt, p16
  17. ^ 2 Chronicles 35:21
  18. ^ Malamat 1973, p. 275.
  19. ^ II. Chronicles by Philip Chapman Barker. p447–448
  20. ^ Redmount, Carol A. "The Wadi Tumilat and the "Canal of the Pharaohs"" Journal of Near Eastern Studies, Vol. 54, No. 2 (April, 1995), pp. 127-135
  21. ^ Shaw, Ian; and Nicholson, Paul. The Dictionary of Ancient Egypt. The British Museum Press, 1995. p.201
  22. ^ Peter Clayton, Chronicle of the Pharaohs, Thames and Hudson, 1994, p.196
  23. ^ Herodotus 2.158; Pliny N.H. 6.165ff; Diodorus Siculus 3.43
  24. ^ The Cambridge Ancient History. Edited by John Boardman, N. G. L. Hammond. p49
  25. ^ Carthage Must Be Destroyed: The Rise and Fall of an Ancient Civilization. By Richard Miles. Penguin, Jul 21, 2011. p1781
  26. ^ Unlikely with the intent of circumnavigating Africa, but for finding an alternative route to Asia than through the area near the Levant. Also, such voyages were undertaken for trading with more southern African cities; thereafter being blown off-course, if not tasked to sail around the lands.
  27. ^ Israel, India, Persia, Phoenicia, Minor Nations of Western Asia. Edited by Henry Smith Williams⁠(d). p118
  28. ^ Anthony Tony Browder, Nile valley contributions to civilization,Volume 1. 1992 (cf. In the Twenty Fifth Dynasty, during the reign of Necho II, navigational technology had advanced to the point where sailors from Kemet successfully circumnavigated Africa and drew an extremely accurate map of the continent.)
  29. ^ M. J. Cary. The Ancient Explorers. Penguin Books, 1963. Page 114
  30. ^ The Geographical system of Herodotus by James Rennel. p348+
  31. ^ Die umsegelung Asiens und Europas auf der Vega. Volume 2. By Adolf Erik Nordenskiöld. p148
  32. ^ History of Egypt. By F. C. H. Wendel. American Book Co., 1890. p127 (cf. Herodotus relates a story of a great maritime enterprise undertaken at this time which seems quite credible. He states that Nekau sent out Phoenician ships from the Red Sea to circumnavigate Africa, and that in the third year of their journey they returned to the Mediterranean through the Straits of Gibraltar.)
  33. ^ The Story of the Pharaohs. By James Baikie. p316
  34. ^ Lloyd, Alan B. "Necho and the Red Sea:Some Considerations" Journal of Egyptian Archaeology, Vol. 63, No. 2 (April, 1995), pp. 142-155 https://www.jstor.org/stable/3856314?read-now=1&seq=1#metadata_info_tab_contents
  35. ^ Lloyd is to hold the position that geographical knowledge at the time⁠(d) of Herodutus was such that Greeks would know that such a voyage would entail the sun being on their right but did not believe Africa could extend far enough for this to happen. He suggests that the Greeks at this time understood that anyone going south far enough and then turning west would have the sun on their right but found it unbelievable that Africa reached so far south. He wrote: "Given the context of Egyptian thought⁠(d), economic life⁠(d), and military⁠(d) interests, it is impossible for one to imagine what stimulus could have motivated Necho in such a scheme and if we cannot provide a reason which is sound within Egyptian terms of reference, then we have good reason to doubt the historicity of the entire episode." Alan B. Lloyd, "Necho and the Red Sea: Some Considerations", Journal of Egyptian Archaeology, 63 (1977) p.149.
  36. ^ Twentieth Century. Twentieth century, 1908. p816
  37. ^ 'The Historians' History of the World. Edited by Henry Smith Williams. p286 (cf. Syria seems to have submitted to him, as far as the countries bordering the Euphrates. Gaza offered resistance, but was taken. But it was only for a short time that Neku II could feel himself a conqueror.)
  38. ^ Cosmos: A Sketch of a Physical Description of the Universe. By Alexander von Humboldt. p489
  39. ^ The Cambridge History of the British Empire. CUP Archive, 1963. p56
  40. ^ Gozzoli, R. B. (2000), The Statue BM EA 37891 and the Erasure of Necho II's Names Journal of Egyptian Archaeology 86: 67–80

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Expediția
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Necho_al_II-lea&oldid=15616003