Sari la conținut

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) este singura organizație reprezentativă la nivelul Universități de Vest dinTImișoara, cu o experiență de peste 34 de ani, fapt ce o face un punct de reper pentru toate asociațiile studențești din România.

Scopul OSUT este de a reprezenta interesele comune ale studenților și de a stimula participarea acestora la actul educațional, la viața socială, economică și culturală. Organizația reprezintă un mediu asociativ de tineret, mediu în care orice student are șansa de a se exprima și de a-și pune ideile în practică.

Responsabilitate

[modificare | modificare sursă]
  • Atunci când ne asumăm ceva, ducem totul până la capăt;
  • OSUT nu este doar despre noi, ci despre cât îi ajutăm pe ceilalți.

Muncă în echipă

[modificare | modificare sursă]
  • Suntem o familie;
  • Nimeni nu e lăsat în urmă;
  • Aici stau lucrurile în care credem.
  • Nu ținem cont de naționalitatea, rasa, religia etc. celor din jur;
  • Unul dintre pilonii noștri este deschiderea.

Perseverență

[modificare | modificare sursă]
  • Nu renunțăm niciodată;
  • Iubim ceea ce facem și știm să învățăm din greșeli.
  • Fiecare moment din viața noastră este o experiență;
  • Nu putem sta indiferenți la nevoile colegilor noștri.

Altruismul ne definește.

Înființarea unei organizații care să sprijine studenții era de mult necesară, iar la trei luni după revoluția din decembrie 1989 aceasta a fost și posibilă. În 27 martie 1990, Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara - OSUT și-a câștigat personalitatea juridică.

Ca reacție la instabilitatea economică și dificultatea găsirii unui loc de muncă de către studenți, OSUT înființează un oficiu de plasare a forței de muncă pentru studenți. OSUT aduce inițiativa de introducere a burselor sociale în Universitatea de Vest din Timișoara. De asemenea, OSUT se implică în ajutorarea orfelinatelor și a caselor de bătrâni. Organizează dezbateri pe tema statutului studentului în societate și integrării sociale a studenților. Începe cooperarea cu Casa de Cultură a Studenților Timișoara.

OSUT organizează un manifest pentru liberă exprimare: StudentFest. Acesta reprezintă primul festival studențesc din România. Ediția I a StudentFest are tema „Punctul 8” și trei secțiuni: umor, teatru și muzică. OSUT poartă negocieri cu alte universități și cu licee care au internat pentru rezolvarea lipsei locurilor de cazare pentru studenții din Universitatea de Vest Timișoara. Organizează ediția a doua a „Crosului Orașului Martir Timișoara” și conferințe pe teme economice. Facilitează accesul studenților la tabere cu preț redus. Coordonează distribuirea de medicamente la preț accesibil studenților, iar banii obținuți sunt destinați burselor sociale. Duce cadouri de sărbători copiilor din orfelinatul Găvojdia.

StudentFest are patru secțiuni și tema „Strada”. OSUT are inițiativa creării unei Comisii studențești în invățământ, cu propunerea ca aceasta să aibă rol în stabilirea disciplinelor facultative și să susțină necesitatea cercurilor profesionale. Organizează a treia ediție a „Crosului Orașului Martir Timișoara” și conferințe pe teme economice. În decembrie, OSUT participă la greva națională a studenților, care urmărește modificarea legislației referitoare la examenul de licență, reglementarea sistemului de burse, acordarea de reduceri la transport studenților pe întreg parcursul anului și construirea de cămine și sedii de facultăți.

OSUT organizează Laboratorul teatral Timișoara ’94 și „Crosul Orașului Martir Timișoara”. Pregătește un simpozion de psihologie și acțiuni umanitare la casele de copii. Prin intermediul OSUT se fac înscrierile pentru un schimb de experientă în Anglia. „Nu” este tema celei de a treia ediții a StudentFest.

În octombrie, OSUT participă la cea mai importantă grevă națională a studenților, în urma căreia se modifică Legea Învățământului și se întemeiază Alianța   Națională a Organizațiilor Studențești din România. StudentFest ajunge la a patra ediție, cu tema „EstEtica”, și rămâne singurul festival studențesc de amploare din România.

OSUT, împreună cu celelalte organizații studențești timișorene, se opune transformării Spitalului Studențesc în clinică particulară de cardiologie și mutării preventoriului studențesc TBC în camere ale căminului C6. StudentFest are tema „Două Puncte Cardinale” și introduce happening-ul ca formă de manifestare artistică, participanții îmbrăcând ceasul din Piața Operei în cutii de carton.

Cunoscând aspirațiile culturale ale tinerilor, OSUT organizează în  martie prima ediție a Underground Timișoara Festival, care promovează alternativele la cultura majoritară. StudentFest ajunge la a șasea ediție și are tema „Tineri și neliniștiți”.

OSUT inițiază TMBase – eveniment dedicat muzicii electronice, primul festival de acest gen din țară și cel mai important barometru al tendințelor muzicale urbane din România.

5.000 de studenți din organizațiile studențești timișorene ies în mod repetat în stradă la final de an pentru a cere majorarea burselor, reduceri la transport și condiții decente de cazare în cămine. Protestatarii sunt însoțiți de patrupede purtând banderole de greviști.

OSUT își extinde misiunea de sprijinire a studenților. La începutul verii se ocupă cu repartizarea locurilor în tabere. La finalul ei veghează cazările în căminele UVT. Tot în 2000 OSUT înființează CIS - Centru de Informare și Documentare pentru studenții din Facultatea de Științe Economice, care stă și azi la dispoziția studenților în căminul 15, etajul IV.

Are loc lansarea oficială în România a programului Euro 26. Contra sumei de 5 euro, studenții timișoreni pot beneficia de cardul care le oferă peste 300.000 de reduceri în întreaga Europă. OSUT se ocupă de implementarea programului în Timișoara. Underground, festivalul muzical care a debutat cu un buget de 100 de euro și crezul “contează doar singur lucru: autoguvernarea morală”, ajunge la a patra ediție. Se desfășoară ediția aniversară StudentFest – 10 ani, cu tema „SupraFață”.

OSUT devine membră a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), prima și cea mai importantă federație studențească din țară. Are loc o nouă ediție StudentFest,  o ediție introspectivă, care părăsește strada pentru a intra „Inside”.

„Zeitgeist”. Anii trec, Festul rămâne. Tema celei de-a XII-a ediții a adus alături ideile a cel puțin 100 de studenți artiști din țară și de peste hotare, care și-au înscris lucrările la secțiunile de arte plastice, arhitectură, teatru, film, foto-video, muzică și literatură.

OSUT inițiază SportFest, un îndemn la un stil de viață sănătos, eveniment realizat în colaborare cu Facultatea de Educație Fizică și Sport din UVT. Continuă tradiția organizării Underground-ului și StudentFest-ului, ajuns deja la ediția cu numărul 12, „Dependența”.

Se desfășoară o nouă grevă studențească cu participarea OSUT. Viorel Preoteasa, președinte OSUT, devine primul și singurul membru al unei organizații studențești din UVT ales președinte ANOSR. Tot el va deveni și singurul român membru în Comitetul Executiv ESIB (Forumul European al Studenților).

OSUT aduce în UVT campania națională inițiată de ANOSR „Ce te doare. Este o modalitate prin care studenții români sunt ajutați să își conștientizeze drepturile și susținuți să fie mai exigenți în evaluarea a ceea ce li se servește drept „proces de învățământ”. În martie, OSUT creează ITFest pentru studenții și elevii pasionați de domeniul IT. În august 2006 are loc prima ediție „Privește Spre Interior”, proiect menit să demonstreze capacitatea de integrare socială a tinerilor cu dizabilități locomotorii. La Gala Societății Civile, StudentFest primește trofeul pentru cel mai important eveniment cultural din România.

OSUT organizează în centrul Timișoarei „Înmormântarea libertății de exprimare”. Este o acțiune desfășurată în mai multe centre universitare din România ca măsură de protest împotriva intimidării unor studenți din București de către fostul ministru al învățământului, Ecaterina Andronescu. În 2007 se desfășoară ultima ediție Underground și OSUT inițiază „Lecția de jurnal”, proiect ce acordă prioritate studenților la Jurnalism. În noiembrie OSUT organizează alegerile pentru studenți consilieri. Pentru prima dată în România acest statut se câștigă în urma unor campanii electorale adevărate, prin vot secret și sub supravegherea strictă a comisiilor special create pentru alegeri.

Apare Xpune, prima revistă OSUT, redactată și tipărită exclusiv prin eforturile studenților, distribuită lunar și gratuit în UVT. Tot în martie se desfășoară o nouă ediție, de data aceasta internațională, a ITFest, festival dedicat împătimiților de computere. OSUT atinge vârsta majoratului, iar evenimentul este sărbătorit pe 26 martie la Casa Studenților cu actuali și foști membri ai celui mai activ ONG din vestul țării –OSUT.

Al 19-lea an de existență OSUT a fost unul încărcat: s-a organizat prima ediție a unui nou proiect destinat studenților de la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, Pierdut în economie; ediția din acest an a StudentFestului a fost una de sărbătoare, proiectul celebrându-și majoratul, și am luat parte la cea mai mare grevă studențească din ultimii ani, unde, în 2 aprilie, peste 2000 de studenți timișoreni au ieșit în stradă.

Cu doi reprezentanți în biroul de conducere ANOSR și unul în Boardul ESU, am pășit cu dreptul într-un an ce a marcat revenirea „la origini” a proiectelor organizate și centrarea acestora pe studenți prin desfășurarea mai multor conferințe, traininguri și seri sociale. S-a lansat și un nou proiect destinat pasionaților de literatura, Catharsis și un proiect ce pune accent pe promovarea învățământului centrat pe student, Dimensiunea social educațională prin ochii studentului.

Primul an al noului deceniu a fost unul de o importanță crucială când vine vorba despre reprezentarea studențească, fiind totodată un an definitoriu pentru studenții din toată țara. După încercările repetate ale organizațiilor studențești din România de a obține un statut transparent al drepturilor studenților, OSUT s-a hotărât să spună NU abuzului, așa că în data de 17 noiembrie, de Ziua Națională a Studentului, în fața Universității de Vest din Timișoara izbucnește protestul OSUT-iștilor. Bannerele amplasate în fața universității subliniau cu vehemență ideea de ,,studenți fără drepturi”. Tinerii OSUT-iști și-au manifestat nemulțumirea din cauza faptului că statutul studentului nu fusese încă aprobat, deși Ministrul Educației de la această vreme, promisese cu 8 luni în urmă că o va face.

De asemenea, StudentFest ajungea deja la cea de-a XX-a ediție. Compromisul în artă a fost reflectat prin workshopuri despre proză, expoziții de facepainting, sculptură, grafică, pictură, publicitate neconvențională, teatru în decoruri și costume minimale, concursuri de scurtmetraje și fotografii, dar și prin concerte și party-uri susținute de artiști încă necunoscuți pe atunci.

OSUT continuă acțiunile de protest nonviolente și nonpartizante împotriva guvernării. În urma demersurilor realizate, senatul UVT decide organizarea unei sesiuni extraordinare de mărire de notă în iarnă la 2 examene. În semn de solidaritate, OSUT susține protestele celor din Liga Studenților din Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș (LSTGM), care condamnă încălcarea autonomiei universitare. În continuare se organizează StudentFest Inert. Tematica aleasă de această dată este o reacție împotriva pasivității în domeniul artei. OSUT s-a alăturat Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 ca organizație membră, cu drepturi depline.

Acest an a reprezentat o perioadă marcată în continuare de proteste. Studenții au ieșit din nou în stradă pentru a-și cere dreptul la cei 6% din PIB pentru educație. Tinerii au scandat lozinci precum: Educația salvează nația, Ne-au mințit toți guvernanții, am ajuns la coada vacii, Minciunile se plătesc, studenții fac iar protest, Studentul de azi văcarul de mâine etc. și de asemenea au scos la plimbare și o vacă.

În ciuda protestelor, a fost o perioadă propice dezvoltării proiectelor OSUT. West Summer University se afla la a treia ediție. Cei 150 de elevi din întreaga țară au participat la școala de vară organizată în Universitatea de Vest din Timișoara. Pe lângă programul de educație formală oferit, proiectul urmărește crearea unui cadru de dezbateri și educație non-formală prin intermediul activităților propuse: sesiuni de informare, activități de socializare, discuții pe teme educaționale etc.

Tot în 2013, OSUT demarează proiectul Democrația în UVT, constând în organizarea alegerilor pentru studenții reprezentanți în Consiliile Facultăților, Senatul UVT, Consiliile Școlilor Doctorale și Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), precum și pentru studenții șefi de cămin.

De asemenea, Balul Bobocilor, cu tema Heaven vs. Hell, a strâns 80 de boboci, iar în urma preselecțiilor au fost aleși 16 participanți, respectiv 8 perechi de boboci, care au impresionat prin atitudine, carismă, dar și prin talentul lor în lupta pentru titlul de Miss și Mister Boboc UVT 2013.

Anul 2014 ne-a adus în prim-plan promovarea culturii și a artei. StudentFest Impact este desemnat „proiectul de voluntariat al anului în domeniul artă și cultură” la Gala Națională a Voluntariatului și ,,Cel mai bun proiect de/pentru tineret din județul Timiș” la Gala premiilor FITT.

De asemenea, datorită demersurilor susținute de OSUT și ANOSR, bugetul pentru educație pentru anul 2014 a devenit de 3,4% din produsul intern brut. Universitățile, studenții, dar și dascălii din învățământul preuniversitar au cerut în ultimii ani mărirea acestuia la valoarea de 6% din PIB.

Vara a continuat cu taberele gratuite pentru studenții cu rezultate remarcabile și activități extracuriculare, care sunt o formă de recompensă pentru ei, oferită de Ministerul Tineretului.

Nu s-au neglijat nici activitățile sportive, astfel că am participat la proiectul „Pedalarea de toamnă” pentru a aniversa împlinirea de șase ani de existență a campaniei „Verde pentru biciclete”, care a reunit aproximativ 1.500 de bicicliști ce au promovat un stil de viață sănătos.

OSUT organizează proiectul „Investiția în tineri, investiția în viitorul nostru”, oferindu-le tinerilor care întâmpină dificultăți de angajare posibilitatea de a se forma profesional prin stagii de ucenicie și cursuri sau acordându-le sprijin pentru înființarea unei afaceri.

În același an are loc West Summer University 2015, proiect marca OSUT, care a crescut la aproximativ 200 de participanți din țară și din Republica Moldova.

OSUT a organizat și Forumul Organizațiilor Studențești din România 2015 (FOSR 2015), cel mai cel mai mare și important eveniment ANOSR, unde au fost aleși ca lideri reprezentanți la nivel național doi OSUT-iști, Vlad Dan Cherecheș – președinte ANOSR și Daniel Ștefan Holocan – vicepreședinte Relații Interne ANOSR.

Nici rezultatele n-au întârziat să apară, astfel că două dintre proiectele derulate de OSUT au fost premiate în cadrul Galei Proiectelor pentru Tineret, organizată de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT): Abecedarul Carierei – „Cel mai bun proiect de tineret în domeniul educației economice în anul 2015” și StudentFest – „Cel mai bun proiect de tineret în anul 2015”, iar coordonatorul StudentFest, Mădălin Pătrașcu, a fost desemnat „Cel mai activ lucrător de tineret în anul 2015”.

După o perioadă de liniște, în acest an se protestează pentru dreptul studenților de a participa în procesul de alegere a rectorului în proporție de minimum 25% din totalul numărului de voturi, studenții alegând protestul de tip occupy.

Tot la inițiativa OSUT, începând cu acest an universitar, studenții UVT care sunt implicați în activități de voluntariat pot beneficia și de credite transferabile ca semn de recunoaștere pentru munca lor.

Ediția din acest an a StudentFest, cu sloganul „Artă în timp”, avea să fie una mai spirituală, o ediție aniversară de 25 de ani, în care s-a încercat sintetizarea a tot ceea ce înseamnă StudentFest pentru publicul timișorean. Tot în 2016, Timișoara și-a câștigat dreptul să devină Capitala Europeană a Culturii în anul 2021.

Anul a debutat cu o victorie pentru studenții din toată țară, întrucât ANOSR, federația din care OSUT face parte, a reușit să obțină gratuitatea transportului feroviar pentru toate tipurile de trenuri, la clasa a II-a, inclusiv pe perioada vacanțelor, și totodată creșterea burselor cu 142,16% față de anul precedent (începând din martie).

De asemenea, spiritul civic a fost puternic în rândul OSUT-iștilor, participând la protestele față de intențiile guvernului de modificare a Codului Penal.

Calitatea proiectelor OSUT-iste a fost premiată din nou în cadrul Galei Proiectelor de și pentru Tineret, organizată de FITT, unde Abecedarul Carierei și West Summer University au obținut Premiul pentru „Cel mai bun proiect de și pentru tineret din județul Timiș în anul 2017” la categoria Ocupare și antreprenoriat, respectiv la categoria Educație, iar a 26-a ediție de StudentFest – Viziune a obținut premiul de „Cel mai bun proiect de și pentru tineret din județul Timiș în anul 2017”. Și totodată a câștigat „Proiectul de voluntariat al anului” în domeniul artă și cultură, în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor. La același eveniment a concertat și OSUT Band.

De asemenea, printr-un parteneriat cu CCOC a început inițiativa programului pilot „Peer to peer tutoring”.

Tot în 2017, OSUT s-a împotrivit eliminării unei săptămâni de vacanță între sesiunile de examene, inițiativă care a avut succes și mai apoi OSUT s-a implicat direct în crearea platformei de cazare online.

OSUT-iștii iau atitudine din nou. În plină iarnă, ei au deszăpezit Bulevardul Vasile Pârvan, bulevard pe care majoritatea studenților calcă în drumul lor spre facultate.

În cadrul Galei Proiectelor de și pentru Tineret, organizația a primit trei premii pentru cel mai mare proiect al nostru, și anume StudentFest 2018 – Abstract. Cele 3 premii sunt: Cel mai bun proiect de/pentru tineret în domeniul artă și cultură din județul Timiș 2018, Cel mai bun proiect de/pentru tineret organizat exclusiv de voluntari din județul Timiș 2018, Cel mai bun proiect internațional de/pentru tineret din județul Timiș 2018. În 2018 am avut și inițiativa ComOn care premia studenții care ne comunicau problemele din mediul universitar.

Iar pentru a încuraja un stil de viață sănătos, OSUTă de metri a fost organizat din nou, însă n-au lipsit nici inițiativele civice, cum ar fi competiția de împodobit cămine, dar și campania care încuraja reducerea consumului de energie electrică, intitulată „Ușide becul”.

OSUT apără din nou drepturile studenților și împiedică o creștere nejustificată a taxei de reexaminare.

S-a organizat evenimentul „Totul despre studenția în UVT”, în cadrul căruia elevii de liceu din Timișoara au avut ocazia să cunoască mai bine universitatea noastră. OSUT a realizat o colaborare cu Microsoft, prin care s-a ocupat de standul la care voluntarii au distribuit pachetele speciale pentru studenți. În cadrul proiectului UVT Liberty Marathon, OSUT a organizat evenimentul „OSUTă de metri”, unde participanții au avut ocazia să concureze la diverse probe de alergat pentru a câștiga gadgeturi. StudentFest, având tematica iRELEVANT, a demonstrat că arta rămâne o valoare de relevanță indiscutabilă, indiferent de vremuri.

STRUCTURA ORGANIZAȚIEI

[modificare | modificare sursă]
  1. Adunarea generală;
  2. Doi cenzori;
  3. Biroul de conducere:
    • Președinte
    • Vicepreședinte responsabil cu activitatea de reprezentare studențească OSUT;
    • Vicepreședinte responsabil cu organizarea internă și cu proiectele;
    • Secretar General;
    • Responsabili departamente (Resurse Umane, Relații Publice, Imagine, Fundraising, IT & Logistică, Social Educațional și Cercetare).

Săptămâna de inițiere

[modificare | modificare sursă]

La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), pentru „boboci” anul universitar începe cu Săptămâna de inițiere Bun venit la UVT, în ultima săptămână din luna septembrie, cu 7 zile înainte de începutul activităților didactice.

Programul Săptămânii de inițiere la UVT va cuprinde evenimente introductive și de acomodare, sesiuni de informare, sesiuni de consiliere și orientare în mediul universitar, tururi ale municipiului Timișoara și vizite la instituțiile culturale din oraș, activități de teambuilding, evenimente culturale, conferințe, dezbateri, expoziții, spectacole de teatru, proiecții de film, concerte etc.

În cadrul activităților pregătite special pentru „boboci”, aceștia vor afla mai multe despre universitate și modul în care ea funcționează, despre programul lor de studii, despre drepturile și oportunitățile pe care au ca studenți UVT, despre cadrele didactice cu care vor interacționa, despre orar și multe alte informații necesare pentru a avea o studenție de poveste. De asemenea, aceștia vor avea ocazia să descopere Timișoara și instituțiile ei culturale și să participe la o serie întreagă de evenimente cultural-artistice.

Săptămâna de inițiere la UVT începe în ziua în care are loc festivitatea oficială de deschidere a anului universitar cu un eveniment unic în RomâniaUnivibes, care transformă întreaga universitate într-o mare locație de concerte, expoziții de artă & petrecere. Artiști consacrați internaționali și autohtoni vor transforma pentru o zi sediul UVT într-un dancefloor, pentru a celebra împreună începutul unui nou an universitar.

____

Balul bobocilor

[modificare | modificare sursă]

Balul UVT este un eveniment social-cultural organizat la începutul fiecărui an universitar și este o primă ocazie pentru boboci să se integreze cât mai bine în mediul studențesc. Deoarece este de datoria noastră să fim alături de cei din anul I, organizarea balului a devenit deja o tradiție pentru OSUT. Deși studenții din primul an universitar sunt în centrul atenției, evenimentul este deschis pentru toată comunitatea studențească din Timișoara. Balul este prima ocazie a studenților să se cunoască, se desfășoară diferite concursuri și activități prin care bobocii să iasă în evidență Asemeni balurilor liceale, balul OSUT desemnează miss și mister, câștigătorii coroanei și ai popularității. Fiind un eveniment public, capacitatea sa este mare, iar solicitările pentru participare sunt mari.

____

Democrația în UVT

[modificare | modificare sursă]

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), în calitate de organizație studențească legal constituită și reprezentativă la nivelul Universității de Vest din Timișoara, organizează în fiecare an proiectul Democrația în UVT, în cadrul căruia se aleg studenții reprezentanți, alegerile fiind organizate conform Regulamentului de alegere a studenților reprezentanți din UVT. Proiectul constă în organizarea alegerilor pentru studenții reprezentanți în Consiliile Facultăților, Senatul UVT, Consiliile Școlilor Doctorale și Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), precum și pentru studenții șefi de cămin. Consiliul si senatul sunt forurile

decizionale în cadrul cărora studenții reprezintă 25% din locurile existente în aceste foruri.

Aici se discută cele mai importante aspecte referitoare la facultate, universitate, cât și viața studențească.

____

ITFest Timișoara

[modificare | modificare sursă]

ITFest Timișoara este unul dintre cele mai mari și de succes proiecte ale Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), adresându-se în special pasionaților de calculatoare și jocuri în rețea. Proiectul constă atât în conferințe și workshopuri ce vizează probleme actuale în ceea ce privește perspectivele de carieră și întrebări frecvent întâlnite în domeniul IT, cât și într-un lan-party pentru iubitorii de jocuri eSports.

Una dintre cele mai interesante părți ale proiectului este chiar convenția numită iCONical. Evenimentul de tip Comic Con este printre singurele de acest tip din România.  Atracția principală a convenției este un concurs de cosplay. Pe lângă acest concurs, pentru pasionații de gaming si programare, organizăm și diferite LAN Party-uri (EA FC, League of Legends, Hearthstone etc.), cat si competitii de programare (Hackathon, concurs de Algoritmica, Capture the flag - prima dată implementat în anul 2020 în ediția a 15-a).

____

OSUT a luat naștere pe 27 martie 1990, astfel, în fiecare an, în ziua de 27 martie celebrăm ziua organizației printr-o gală unde chemăm organizațiile din țara să sărbătorească alături de noi.

Gala OSUT este despre celebrarea anilor de reprezentare studențească realizată de oameni ce au pus umăr la umăr pentru a forma OSUT-ul din ziua de azi. La acest eveniment sunt fi invitați și prietenii noștri din organizațiile membre ANOSR, parteneri ce sunt mereu alături, dar și membrii alumni care ne sprijină în orice situație.

____

SmartUP Timișoara

[modificare | modificare sursă]

SmartUp a apărut ca o inițiativă a studenților din Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), care și-au propus să dea o nouă înfățișare proiectului cunoscut ca Abecedarul Carierei. Scopul SmartUp este acela de a ajuta tinerii să-și construiască o carieră de succes și de a se dezvolta cât mai armonios, atât pe plan profesional, cât și personal. Obiectivele sunt atinse prin intermediul noilor evenimente aduse acestei ediții:

Simularea de interviu: Este un instrument esențial în procesul de pregătire pentru angajare sau pentru alte evaluări profesionale. Sesiunile practice pe care le susținem, oferă participanților oportunitatea de a experimenta întrebări și scenarii similare cu cele dintr-un interviu real. Totodată, participarea la simulările de interviuri ajută la creșterea încrederii de sine și la acumularea experienței.

Conferințe: Descoperă secretele succesului în antreprenoriat! Alătură-te conferinței noastre și conectează-te cu oameni de afaceri remarcabili, gata să împărtășească experiențe și sfaturi prețioase pentru drumul tău antreprenorial.

____

WEST SUMMER UNIVERSITY

[modificare | modificare sursă]

West Summer University este un proiect organizat de către Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, ce le oferă elevilor oportunitatea de a simula viața de student. În fiecare an pe parcursul verii, participanții au ocazia de a participa la o astfel de ediție. Cei mai tari profesori ai celor 11 facultăți din cadrul Universității de Vest din Timișoara, sunt dornici să-i introducă pe participanți în disciplinele de bază ale profilului ales. Viața de student vine la pachet cu distracție și relaxare, așa că am pregătit și o grămadă de activități care să întregească experiența studențească.

____

StudentFest, festival internațional de artă și cultură a cărui tematică este realeasă anual este reflectat în opt secțiuni de artă ce cuprind evenimente, piese de teatru sau concerte, fiind un mediu propice de cultivare a artei și de lansare pentru tinerii artiști.

Acesta a apărut în anul 1992 ca o reacție împotriva cenzurii libertății de exprimare și a evoluat, devenind un festival internațional studențesc de artă și cultură. În anul 2021, festivalul ajunge la ediția aniversară, împlinind 30 de ani.

REALIZĂRI OSUT

[modificare | modificare sursă]
  • Aduce inițiativa de introducere a burselor sociale în  Universitatea de Vest din Timișoara (1991);
  • Poartă negocieri cu alte universități și cu licee care au internat pentru rezolvarea lipsei locurilor de cazare pentru studenții din Universitatea de Vest Timișoara (1992);
  • Facilitează accesul studenților la tabere cu preț redus (1992);
  • Coordonează distribuirea de medicamente la preț accesibil studenților, iar banii obținuți sunt destinați burselor sociale (1992);
  • Are inițiativa creării unei Comisii studențești în învățământ, cu propunerea ca aceasta să aibă rol în stabilirea disciplinelor facultative și să susțină necesitatea cercurilor profesionale (1993);
  • Pregătește un simpozion de psihologie și acțiuni umanitare la casele de copii (1994);
  • Facilitează înscrierile pentru un schimb de experientă în Anglia (1994);
  • Rămâne să organizeze singurul festival studențesc de amploare din România (1995);
  • Împreună cu celelalte organizații studențești timișorene, se opune transformării Spitalului Studențesc în clinică particulară de cardiologie și mutării preventoriului studențesc TBC în camere ale căminului C6 (1996);
  • Înființează CIS - Centru de Informare și Documentare pentru studenții din Facultatea de Științe Economice, care stă și azi la dispoziția studenților în căminul 15, etajul IV (2000);
  • Se ocupă de implementarea programului Euro 26 în Timișoara (2001);
  • Devine membră a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) (2002);
  • Viorel Proteasa, președinte OSUT și ANOSR, devine singurul român membru în Comitetul Executiv ESIB (Forumul European al Studenților) (2005);
  • Organizează alegerile pentru studenți consilieri. Pentru prima dată în România acest statut se câștigă în urma unor campanii electorale adevărate, prin vot secret și sub supravegherea strictă a comisiilor special create pentru alegeri (2007);
  • S-a hotărât să spună NU abuzului, așa că în data de 17 noiembrie, de Ziua Națională a Studentului, în fața Universității de Vest din Timișoara izbucnește protestul OSUT-iștilor in cauza faptului că statutul studentului nu fusese încă aprobat (2011);
  • În urma demersurilor realizate, senatul UVT decide organizarea unei sesiuni extraordinare de mărire de notă în iarnă la 2 examene (2012);
  • S-a alăturat Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 ca organizație membră, cu drepturi depline (2012);
  • Datorită demersurilor susținute de OSUT și ANOSR, bugetul pentru educație pentru anul 2014 a devenit de 3,4% din produsul intern brut (2014);
  • Oferirea tinerilor care întâmpină dificultăți de angajare posibilitatea de a se forma profesional a stagiilor de ucenicie și cursuri sau acordându-le sprijin pentru înființarea unei afaceri (2015);
  • Studenții UVT care sunt implicați în activități de voluntariat pot beneficia și de credite transferabile ca semn de recunoaștere pentru munca lor (2015);
  • Organizarea Forumului Organizațiilor Studențești din România 2015 (FOSR 2015), cel mai cel mai mare și important eveniment ANOSR, unde au fost aleși ca lideri reprezentanți la nivel național doi OSUT-iști, Vlad Dan Cherecheș – președinte ANOSR și Daniel Ștefan Holocan – vicepreședinte Relații Interne ANOSR (2015);
  • Timișoara și-a câștigat dreptul să devină Capitala Europeană a Culturii în anul 2021 (2016);
  • ANOSR, federația din care OSUT face parte, a reușit să obțină gratuitatea transportului feroviar pentru toate tipurile de trenuri, la clasa a II-a, inclusiv pe perioada vacanțelor, și totodată creșterea burselor cu 142,16% față de anul precedent (începând din martie) (2017);
  • A început inițiativa programului pilot „Peer to peer tutoring” (2017);
  • OSUT s-a împotrivit eliminării unei săptămâni de vacanță între sesiunile de examene, inițiativă care a avut succes și mai apoi OSUT s-a implicat direct în crearea platformei de cazare online (2017);
  • Au deszăpezit Bulevardul Vasile Pârvan, bulevard pe care majoritatea studenților calcă în drumul lor spre facultate (2018);
  • OSUT apără din nou drepturile studenților și împiedică o creștere nejustificată a taxei de reexaminare (2019);

În anul 2006, la  Gala Societății Civile, StudentFest primește trofeul pentru cel mai important eveniment cultural din România.

Anul 2014 a adus în prim plan promovarea culturii și a artei, StudentFest Impact este desemnat „Proiectul de voluntariat al anului în domeniul artă și cultură” la Gala Națională a Voluntariatului și ,,Cel mai bun proiect de/pentru tineret din județul Timiș” la Gala premiilor FITT.

În cadrul Galei de și pentru Tineret, organizația a primit trei premii pentru cel mai mare proiect studentFest 2018 abstract. Cele trei premii sunt: ,,Cel mai bun proiect de/ pentru tineret în domeniul artă și cultură din județul Timiș 2018”, ,,Cel mai bun proiect de/pentru tineret organizat  exclusiv de voluntari din județul Timiș 2018”, ,,Cel mai bun proiect internațional de/pentru tineret din județul Timiș 2018”.

LEGĂTURI EXTERNE

[modificare | modificare sursă]

*Istoria reprezentării studențești a început cu Federația Organizațiilor și Ligilor Studențești din România (FOLSR). Deoarece aveau același scop, odată cu înființarea ANOSR, FOLRS a aderat, urmând ca organizațiile membre din aceasta să rămână mereu legați de faptul că au venit cu toții din aceeași organizație ,,mamă”, fiind cunoscuți sub numele de AXĂ.

SURSE DE DOCUMENTARE

[modificare | modificare sursă]

Site-ul OSUT: https://osut.ro