Permanganometrie

Permanganometria este un tip de titrimetrie redoxometrică folosită în chimia analitică cantitativă, ce presupune folosirea unei soluții titrante cu permanganați. Este folosită pentru determinarea cantității unor compuși reducători dintr-o probă (de exemplu, bromați).[1] În permanganometrie, se folosește de obicei o soluție de permanganat de potasiu, care se standardizează cu oxalat de sodiu (standard primar).[2]
Principiu
[modificare | modificare sursă]Depinzând de modul în care se realizează titrarea, ionul permanganat se poate reduce la Mnx, unde x este +2, +3, +4 și +6. Prin permanganometrie se poate estima prezența cantitativă a ionilor Fe+2, Mn+2, Fe+2 și Mn+2 (ambii în aceeași soluție), C2O42− (oxalat), NO2−, H2O2 etc.
În majoritatea cazurilor, permanganometria se realizează în mediu acid, pentru a se putea valorifica următoarea reacție:[3]
MnO4− + 8H+ + 5e− → Mn+2 + 4H2O
Pentru această reacție electrochimică mărimea potențial standard de electrod este Eo=+1,51 V[4] ceea ce indică faptul că soluția de KMnO4 (în mediu acid) este un agent oxidant foarte puternic.
Aplicații
[modificare | modificare sursă]Prin metoda descrisă mai sus, prin permanganometrie se pot doza următorii ioni:
- Fe+2 (EoFe+3/Fe+2=+0,77 V) - dozarea fierului(II) redus
- Sn+2 (EoSn+4/Sn+2=+0,2 V) - dozarea staniului(II) redus
- Cl− (EoCl2/Cl−=+1,36 V) etc.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Redox titrations: Permanganometry. In: University Chemistry, Vol. 1. C. Parameshwara Murthy. New Age International, 2008. ISBN: 81-224-0742-0. p.632
- ^ Louis Rosenfeld. Four Centuries of Clinical Chemistry. CRC Press, 1999, p. 130-175.
- ^ https://books.google.com/books?id=XQIIAQAAIAAJ Volumetric analysis, Vol 2. Izaak Maurits Kolthoff, Heinrich Menzel, Nathaniel Howell Furman. J. Wiley & Sons, inc., 1929. page 297
- ^ Table of standard reduction potentials. In: Chemistry and chemical reactivity. John C. Kotz, Paul Treichel, John R. Townsend. Cengage Learning, 2008. ISBN: 0-495-38703-7. p. 920