Pierre Boulez
.jpg)
Pierre Boulez (n. 26 martie 1925, Montbrison, Franța – d. 5 ianuarie 2016, Baden-Baden, Germania) a fost un compozitor și dirijor francez. Au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea a muzicii seriale, a muzicii aleatorie și a muzicii electronice.[19] A fundat Institutul de Cercetare și Coordonare Acustică/Muzicală (IRCAM) de la Paris. Ca dirijor, a condus unele dintre cele mai cunoscute orchestre din lumea, inclusiv Concertgebouw Amsterdam, Orchestra Filarmonică din Berlin, Orchestra Filarmonică din New York și Orchestra din Cleveland.
Carieră
[modificare | modificare sursă]S-a născut într-o familie burgheză fără legături speciale cu muzica.[19] La vârsta de cinci ani a descoperit această, ascultând Privighetoarea lui Igor Stravinski la radioul, și s-a apucat de pian un an mai târziu.[20] S-a dovedit un elev talentat. După studii bune la micul seminar la orașul său natal, a intrat în „clase pregătitoare” de matematică la Saint-Étienne, apoi în Lyon. În paralel a urmat lecții private de pian și de armonie.
S-a mutat la Paris în 1942. În anul 1944 a fost admis la Conservatoire national (academia națională de muzică) în clasa de armonie a Olivier Messiaen.[19] Acesta a recunoscut talentul elevului său, căruia i-a predat gratuit. Totuși, Boulez a devenit curând satul de maestrul său, descriind Turangalîla-Simfonia compusă de către acesta ca o „muzică de bordel”.[19] În anul 1945, a descoperit „cea de-a doua școală de la Viena” (Arnold Schönberg, Alban Berg, Anton Webern) prin compozitorul René Leibowitz, dar, de asemenea, a rupt curând legăturile. În 1946 și-a compus Prima sonată pentru pian, apoi în 1953–1956 Ciocanul fără stăpân.
Nereușind să găsească nici un dirijor pentru a conduce opere foarte complexe, el însuși a luat rolul, formându-se la locul de muncă.[19] La momentul respectiv și-a adoptat stilul distinctiv, fără baghetă, dirijând cu ambele mâinii.[20] În 1957 a condus în public pentru prima dată pentru crearea a propriei opere Visage nuptial, trebuind să-l înlocuiască pe Hermann Scherchen fără preaviz. În anul 1965 a fost invitat de Festivalul de la Bayreuth pentru a-l înlocui pe Hans Knappertsbusch, care decedase de curând. În paralel, s-a certat cu instituțiile franceze și s-a mutat în Germania la Baden-Baden. În anul 1971, l-a înlocuit pe Leonard Bernstein la Orchestra filarmonică din New York.[20] În aceeași perioadă a condus Orchestra Simfonică BBC.
În 1976 s-a întors în Franța unde a înființat Ensemble Intercontemporain, prima orchestră franceză permanentă specializată în muzică contemporană. A jucat și un rol esențial în crearea Orașului muzicii (Cité de la Musique) în arondismentul 19 din Paris.[20] La sfârșitul anilor 1970 a devenit un personaj oficial. A fost numit „Hitlerul din Europa muzicală” de compozitorul american Ned Rorem și „un stalinist muzicii” de compozitorul francez Pierre Schaeffer.[19] El însuși era cunoscut ca un polemist și un provocator.[21]
A murit pe 5 ianuarie la Baden-Baden, după ce a fost bolnav pentru ceva vreme: nu putuse participa la sărbătorile de ziua sa de naștere.[21]
Opere
[modificare | modificare sursă]Catalog de opere:[22]
- 1945: Douze Notations (Douăsprezece notații)
- 1946: Première sonate, pentru pian (Sonata nr.1)
- 1946–1947: Le Visage nuptial (Fața nuptială)
- 1947: Le Soleil des eaux (Soarele din apele)
- 1948-1949: Livre pour quatuor (Carte pentru cvartet)
- 1948: Deuxième sonate, pentru pian (Sonata nr.2)
- 1951: Structures pour deux pianos, cartea întâi
- 1953–1955: Le Marteau sans maître (Ciocanul fără stăpân)
- 1956: Structures pour deux pianos, cartea a doua
- 1957: Don (Dar); Troisième sonate, pentru pian
- 1962: Pli selon pli
- 1964: Éclat
- 1966: Éclat/Multiples
- 1968: Livre pour cordes
- 1968: Domaines
- 1969: Pour le Dr. Kalmus
- 1969: Über das, über ein verschwindelaren
- 1970: Cummings ist der Dichter'
- 1974: …Explosante-fixe…
- 1975: Rituel in memoriam Bruno Maderna
- 1976: Messagesquisse
- 1984-1984: Répons
- 1984: Dérive
- 1984: Notations I-IV
- 1984: Notations V - XII
- 1985: Dialogue de l'ombre double
- 1985-1995: Dialogue de l'ombre double, nouă versiune
- 1985: Memoriale (…Explosante-Fixe… Originel)
- 1986: Cummings ist der Dichter…
- 1987: Initiale
- 1990: Dérive 2
- 1992: Anthèmes, pentru vioară
- 1993: …Explosante-fixe…
- 1994: Incises, pentru pian
- 1996: Sur Incises
- 1997: Anthèmes II
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Lista profesorilor de la Collège de France (PDF)
- ^ https://www.praemiumimperiale.org/en/laureate-en/laureates-en, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.sonningmusic.org/the-music-prize/1985-pierre-boulez.aspx, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Royal Philharmonic Society Website, accesat în
- ^ http://grawemeyer.org/2001-pierre-boulez/, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.evs-musikstiftung.ch/de/preise/preise/archiv/hauptpreistraeger.html, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.polarmusicprize.org/laureates/pierre-boulez/, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www.kyotoprize.org/en/laureates/pierre_boulez/, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.adwmainz.de/en/robert-schumann-preis-fuer-dichtung-und-musik.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www.hamburg.de/pressearchiv-fhh/4460136/bachpreis-boulez/, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.ordens.presidencia.pt/?idc=154 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ (PDF) https://www.rcm.ac.uk/about/historyofthercm/honoursandfellowships/NEW%20Honorary%20Doctorate%20List%20(2019).pdf Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www.cavavub.be/nl/eredoctoraten Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ (PDF) https://www.goethe.de/resources/files/pdf290/liste_preistraegerinnen_goethe-medaille_1955-20222023.pdf Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Royal Philharmonic Society Website, accesat în
- ^ Royal Philharmonic Society Website, accesat în
- ^ LIBRIS, , accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d e f Renaud Machart (). „Mort du compositeur et chef d'orchestre Pierre Boulez”. Le Monde (în franceză).
- ^ a b c d Paul Griffiths (). „Pierre Boulez, French Composer, Dies at 90”. The New York Times (în engleză).
- ^ a b Mark Brown (). „Pierre Boulez, classical music's maverick, dies aged 90”. The Guardian (în engleză).
- ^ Jean-Marc Warszaawski. „Pierre Boulez (1925–2016”. Musicologie (în franceză).
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- fr en Expoziția Pierre Boulez la Philarmonie de Paris
| Precursori, inițiatori și critici |
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
|   .svg)   ,_1894,_01.jpg)     |
|---|---|---|
| Tehnică artistică / Teoria culorilor | -----------------------------------------------------------------------------------------------------
| |
| Artiști plastici semnificativi |
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
| |
| Lucrări semnificative |
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
| |
| Alte voci | -----------------------------------------------------------------------------------------------------
| |
| Pointilismul în muzică | -----------------------------------------------------------------------------------------------------
| |
| Subiecte conexe |
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
| |
- Nașteri în 1925
- Nașteri pe 26 martie
- Decese în 2016
- Decese pe 5 ianuarie
- Cavaleri comandori ai Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania
- Comandori ai Ordinului Artelor și Literelor
- Compozitori francezi
- Dirijori francezi
- Muzicieni francezi
- Muzicieni prezenți în Gramophone Hall of Fame
- Oameni din Auvergne-Ron-Alpi
- Pointilism