Sari la conținut

Portal:Uniunea Europeană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


modificare 

Uniunea Europeană

Portal Comandă rapidă: P:UE

Uniunea Europeană (UE, vezi și nume alternative) este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 28 state. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1958. În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale. Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Ultima amendare a bazelor constituționale ale UE a fost Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Cele mai importante instituții ale UE sunt:

Parlamentul European este ales la fiecare 5 ani de cetățenii europeni.

Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem standardizat și unificat de legi care se aplică tuturor statelor membre. În cadrul Spațiului Schengen (care include state membre UE și state non-UE) controalele vamale au fost desființate. Politicile UE sprijină și garantează libera mișcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor și a capitalului, au fost emise legi în domeniul justiției și afacerilor interne și se păstrează politici comune în domeniul comerțului, agriculturii, în domeniul pescuitului și dezvoltarea regională. A fost înființată de asemenea și o uniune monetară, Zona Euro care este compusă în prezent din 17 state. Prin Politica Comună pentru afaceri externe și securitate, UE și-a dezvoltat un rol limitat în relațiile internaționale și de securitate. Au fost înființate și Misiuni Diplomatice Permanente în mai multe state din lume, iar UE este reprezentată în cadrul Organizației Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Comerțului, G8 și G-20.

Cu o populație combinată de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7.3% din populația lumii, Uniunea Europeană generează un PIB de 17,6 trilioane de dolari americani în 2011 (mai mare decât orice altă țară din lume), care reprezintă 20% din PIB-ul estimat în termeni de paritatea puterii de cumpărare la nivel mondial.

Este considerată a fi o construcție sui generis, fiind considerată de unii ca fiind de facto o confederație. Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică internațională și poate încheia tratate.

În 2012 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace, „pentru că peste șase decenii a contribuit la progresul păcii și reconcilierii, democrației și drepturilor omului în Europa”.

modificare 

Articol selectat

Parlamentul European (abreviat Europarl sau PE) este o instituție legislativă a Uniunii Europene (UE) aleasă prin scrutin direct odată la cinci ani. Împreună cu Consiliul Uniunii Europene (Consiliul) și cu Comisia Europeană, exercită puterea legislativă a UE. A fost descrisă (chiar de eurodeputați) ca fiind una dintre cele mai puternice legislative din lume. Parlamentul este compus din 766 de membrii, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume (375 milioane de votanți eligibili în 2009).

Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete. Însă, prezența la vot pentru alegerile Uniunii Europene au scăzut la fiecare alegere consecutiv din acel an, și au fost sub 50% din 1999. Prezența la vot în 2009 a fost de 43% din totalul votanților europeni, variind de la 90% în Luxembourg și Belgia (unde este folosit votul obligatoriu) până la 20% în Slovacia; în 18 din 27 de state membre (în 2009) a fost de sub 50%.

Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe care Consiliul și Comisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal asupra inițiativei legislative, cum de altfel majoritatea parlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au. Parlamentul este „prima instituție” a UE (menționată în tratate, având precedent ceremonial peste toate celelalte organe de autoritate la nivel european), și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu Consiliul (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile legislative speciale). Are, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele din urmă, Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și aprobă (sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia (consiliul de comisari europeni) să demisioneze prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.

Președintele Parlamentului European (actualul președinte al Parlamentului este este Martin Schulz (S&D), ales în ianuarie 2012. El prezidează o cameră multi-partid, cele mai mari grupuri fiind Grupul Partidului Popular European (PPE), Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) și Alianța Democraților și Liberalilor pentru Europa (ALDE). Ultimele alegeri la nivel european au fost cele din 2009, iar viitoarele alegeri vor fi în mai 2014. Parlamentul European are trei sedii oficiale – Bruxelles (Belgia), Luxemburg și Strasbourg(Franța).

Luxemburg este sediul birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament („sesiunile plenare”) au loc la Strasbourg și la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc la Bruxelles.

modificare 

Imagine selectată

Viviane Reding, Comisarul European pentru Justiție, Drepturi Fundamentale și Cetățenie
modificare 

Știați că...


modificare 

Stat membru selectat

Croația (în croată Hrvatska, pronunțat xř̩ʋaːtskaː), oficial Republica Croația (în croată Republika Hrvatska Despre acest sunet pronunție ), „este un stat al bunăstării democratice, unitar și indivizibil” din Europa, situată în nord-vestul Peninsulei Balcanice, pe țărmul Mării Adriatice. Capitala și cel mai mare oraș al țării esteZagreb. Țara este împărțită în 20 de diviziuni administrative („županije”) și orașul Zagreb. Croația acoperă 56.594 km² și are o climă diversă, predominant temperat continentală și mediteraneană. Coasta croată aAdriaticii are peste o mie de insule. Populația țării este de 4,29 milioane de locuitori, majoritateacroați și majoritatea romano-catolici.

Între secolele V-VII, „croații albi” s-au stabilit în Croația actuală. Statul lor era la sfârșitul secolului al IX-lea organizat în două ducate. Tomislav a devenit primul rege în 925, ridicând Croația la rang de regat.Regatul Croației și-a păstrat suveranitatea aproape două veacuri, atingând maxima expansiune în timpul domniei regelui Peter Krešimir al IV-lea și a lui Dmitar Zvonimir. Croația a intrat într-o uniune personală cu Ungaria în 1102. În 1527, în fața cuceririi otomane, parlamentul croat l-a ales peFerdinand I din Casa de Habsburg pe tronul croat. În 1918, după Primul Război Mondial, Croația a fost pentru scurt timp inclusă în Statul Slovenilor, Croaților și Sârbilor care și-a declarat independența față de Austro–Ungaria și a co-fondat apoi Regatul Iugoslaviei. Unstat croat independent a existat pentru scurt timp în timpul celui de al Doilea Război Mondial ca stat-marionetă fascist. După război, Croația a devenit membru-fondator și republică federală constituentă a RSF Iugoslavia, sub denumirile de Republica Populară Croația și Republica Socialistă Croația. În iunie 1991, Croația și-a declarat independența, care a intrat în vigoare la 8 octombrie în același an. Războiul de Independență al Croației a durat patru ani după declararea independenței și a fost câștigat.

modificare 

Legături externe

modificare 

Portaluri asemănătoare

modificare 

Știri


16 februarie 2014 Uniunea Europeană și Statele Unite vor media un acord la Kiev între putere și opoziție. //RFE/RL

16 februarie 2014 Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso: Ar fi „extrem de dificil, dacă nu imposibil” pentru o Scoție independentă să adere la Uniunea Europeană. //BBC

14 februarie 2014 Uniunea Europeană intenționează să trimită 1.000 de militari în Republica Africa Centrală. //Libération

13 februarie 2014 Cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană în vara anului 2014. //Deutsche Welle

11 februarie 2014 Uniunea Europeana a lansat proiectul de normalizare a relațiilor cu regimul de la Havana. //HotNews

9 februarie 2014 Comisia Europeană va analiza implicațiile votului elvețienilor de limitare a imigrației. //Evenimentul Zilei

7 februarie 2014 Parlamentul European a adoptat raportul Lunacek, o rezoluție care stabilește foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen. //euronews

modificare 

State membre

modificare 

Oraș selectat

Clădirea Parlamentului suedez

Stockholmul este capitala și cel mai mare oraș din Suedia. Orașul este totodată reședința regiunii administrative Stockholms län. Stockholmul avea în anul 2009 o populație de 829.417 locuitori (2.019.182 în zona metropolitană).

Fiind capitala Suediei, Stockholm este sediul Guvernului și al Parlamentului. Este de asemenea orașul de reședință al șefului statului, Regele Carol al XVI-lea Gustaf.

Prima atestare documentară a orașului datează din 1252, când era o piață importantă în comerțul cu fier din minele de la Bergslagen. Se spune că orașul a fost fondat de Birger Jarl, cu scopul de a proteja Suedia de invazia maritimă a forțelor străine și pentru a împiedica jefuirea unor cetăți ca Sigtuna pe lacul Mälaren.

Cimitirul Skogskyrkogården din Stockholm a fost înscris în anul 1994 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Orașul este deservit de aeroportul Stockholm-Arlanda, situat între Stockholm și Uppsala.

modificare 

Categorii

modificare 

Lucruri pe care le poți face

Acesta este doar începutul Wikiportalului Uniunea Europeană. Mai sunt multe de făcut, așa că vă invităm să ne dați o mână de ajutor.

De extins: Articolele din categoria Cioturi legate de Uniunea Europeană

modificare 

Subportaluri

modificare 

Asociația Wikimedia

Următoarele proiecte ale Fundației Wikimedia oferă mai multe despre acest subiect:

Wikimanuale
Manuale

Commons
Media

Wikiștiri 
Știri

Wikicitat 
Citate

Wikisource 
Texte

Wikiversity
Resurse de învățare

Wikivoyage 
Ghiduri de călătorie

Wikționar 
Dicționar

Wikidata 
Bază de date

Wikispecies 
Director de specii

modificare 

Alte portaluri

Curăță memoria cache