Sari la conținut

Psihedelia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Pentru alte sensuri, vedeți Psihedelic.
Proiecție a unui substanțe uleioase lichide folosind o lampă cu proiecție puternică
Cadillac Ranch, un clar exemplu de artă psihedelică, în aer liber.

Psihedelia se referă, de obicei, la un stil sau un anumit tip de estetică, care seamănă cu subcultura sau contracultura psihedelică a anilor 1960 și cu experiența psihedelică produsă de anumite substanțe psihoactive.

Aceasta include arta psihedelică, muzica psihedelică și stilul de îmbrăcăminte din acea perioadă. Acest lucru a fost generat în primul rând de oameni care au folosit droguri psihedelice, cum ar fi LSD, mescalină (ce se găsește în peyote) și psilocibină (găsită în ciuperci „magice”) și, de asemenea, de non-consumatori care au fost participanți și pasionați ai acestei subculturi.

Arta și muzica psihedelică recreează sau reflectă de obicei experiența conștiinței modificate de interacțiunea dintre acele substanțe active și creierul uman. Arta psihedelică folosește imagini foarte distorsionate, suprarealiste, culori strălucitoare și spectru complet și animație (inclusiv desene animate) pentru a evoca, transmite sau îmbunătăți experiența psihedelică. Sinestezia este adeseori prezentă în acele stări induse de substanțele psihedelice.

Astfel, muzica psihedelică folosește chitara electrică cu efecte de distorsionare, elemente de muzică indiană, cum ar fi sitarul, tabla,[1] efecte electronice, efecte sonore și reverberație, precum și efecte de studio elaborate, cum ar fi redarea casetelor invers sau panoramarea muzicii dintr-o parte în alta.[2]

O experiență psihedelică este caracterizată de percepția izbitoare a unor aspecte ale minții, necunoscute anterior, sau de exuberanța creativă a minții eliberate de „cătușele” sale, constrângeri deliberate, aparent obișnuite, datorate controlului volitiv (voluntar și/sau involuntar) exercitat de starea de conștiență. Stările psihedelice sunt o serie de experiențe care includ schimbări de percepție, așa cum ar fi halucinații, sinestezie, stări modificate ale stării de conștientizare sau conștiință concentrată, variațiuni în tiparele de gândire, stări de transă sau hipnotice, stări mistice și alte modificări ale minții.[3]

Aceste tip de procese îi pot determina pe unii oameni să experimenteze schimbări în funcționarea mentală, care le definesc identitatea de sine (fie că este sub formă de acuitate momentană sau dezvoltare cronică), suficient de diferită de starea lor normală anterioară încât poate excita sentimente de înțelegere nou formată, cum ar fi revelația, iluminarea, confuzia și psihoza. Persoanele care folosesc droguri psihedelice în scopuri spirituale sau de autodescoperire sunt denumite în mod obișnuit psihonauți.

Termenul a fost „inventat” și apoi folosit pentru prima dată, ca substantiv, în 1956 de psihiatrul american Humphry Osmond ca un termen de descriere alternativ pentru drogurile halucinogene în contextul psihoterapiei psihedelice.[4] Termenul este derivat, în mod neregulat, din cuvintele grecești ψυχή – psychḗ (suflet, minte) și δηλείνdēleín (a manifesta), cu sensul de „manifestare a minții,” implicația fiind că psihedelicele pot dezvolta potențiale neutilizate ale minții umane.[5] Termenul a fost detestat de etnobotanistul american Richard Evans Schultes, dar susținut de psihologul american Timothy Leary.[6]

[The] Smoking Clover, imagine fractală generată de un computer, sugerând o experiență psihedelică

Căutând un nume pentru experiența indusă de LSD, Osmond l-a contactat pe cunoscutul scriitor Aldous Huxley, o cunoștință personală de a sa și susținător a utilizării terapeutice a substanței. Huxley a inventat termenul phanerothymefenerotimă, din termenii grecești pentru manifest (φανερός) și spirit (θύμος).

Într-o scrisoare adresată lui Osmond, Huxley a produs următorul distih:

To make this mundane world sublime, — Pentru a face această banală lume sublimă.

Take half a gram of phanerothyme — Se ia o jumătate de gram de fenerotimă.

La care, Osmond a răspuns tot cu un distih:

To fathom Hell or soar angelic, — Să înțeleagă Iadul sau să se înalțe angelic
Just take a pinch of psychedelic. — Se ia doar puțin psihedelic.[7]

Osmond s-a hotărât în cele din urmă cu acest termen, de psihedelic, deoarece era „clar, eufonic și necontaminat de alte asociații.” [8]Această alegere și ortografiere a termenului psihedelic a fost detestată de etnobotanistul Richard Evans Schultes, dar susținută de psihologul și psihanalistul Timothy Leary, care a crezut că „sună mai bine.” Datorită utilizării extinse a termenului psihedelic, în cultura pop și a unei formulări verbale incorecte, Carl A.P. Ruck, Jeremy Bigwood, Danny Staples, Jonathan Ott și R. Gordon Wasson au propus termenul „enteogen” pentru a descrie experiența religioasă, sinestezică și/sau spirituală produsă de astfel de substanțe.[9]

Începănd a doua jumătate a anilor 1950, scriitorii Generației Beat precum William Burroughs, Jack Kerouac și Allen Ginsberg[10] au scris confesiv despre cum au luat droguri, inclusiv canabis și benzedrină, crescând (în opiniile lor) gradul personal (perceput) de conștientizare și ajutând la popularizarea consumului lor. În aceeași perioadă, dietilamida acidului lisergic, mai bine cunoscută sub numele de LSD sau, popular ca „acid” (la acea vreme fiind un drog legal), a început să fie folosită în Statele Unite și Marea Britanie ca tratament experimental, promovat inițial ca un potențial remediu pentru bolile mintale.[11]

Ulterior, la începutul anilor 1960, utilizarea LSD-ului și a altor halucinogene a fost „lăudată” și promovată de susținătorii noii expansiuni a conștiinței, așa cum fuseseră Timothy Leary, Alan Watts, Aldous Huxley și Arthur Koestler. Astfel, scrierile lor au avut o puternică și profundă influență asupra gândirii noii generații de tineri.[12][13]

La vremea respectivă, existase deja, de mult timp, o cultură a consumului de droguri în rândul muzicienilor de jazz și blues, iar consumul de droguri (inclusiv canabis, peyote, mescalină și LSD)[14]) a început să crească în rândul muzicienilor folk și rock, care au început să includă referiri la droguri în cântecele lor.[15] Pe scena rock-ului din Marea Britanie, printre unii utilizatori notabili, se pot menționa grupuri muzicale precum Rolling Stones, Beatles și The Moody Blues.[16]

Pe la mijlocul anilor 1960, stilul de viață „psihedelic” ajunsese suficient de dezvoltat deja în California, pentru a apare o întreagă subcultură. Acest lucru a fost valabil mai ales în San Francisco, datorită în parte primei fabrici subterane majore de LSD, înființată acolo de Owsley Stanley.[17] A existat, de asemenea, o scenă muzicală în curs de dezvoltare cu cluburi populare, cafenele și posturi de radio independente, care se adresa unei populații de studenți din Berkeley (aflat în apropiere), precum și „liber-gânditorilor,” care gravitaseră spre oraș.[18]

Din 1964, Merry Pranksters (Farsorii veseli), un „grup liber,” dezvoltat în jurul romancierului Ken Kesey, a sponsorizat așa numitele Acid Tests, o serie de evenimente bazate pe consumul de LSD (furnizat de același Owsley Stanley[19][20]), însoțite de spectacole de lumini, proiecții de film și muzică discordantă, improvizată, cunoscută sub numele de „simfonia psihedelică.” Farsorii au ajutat la popularizarea consumului de LSD prin călătoriile lor prin America într-un autobuz școlar decorat psihedelic, care a implicat distribuirea drogului și întâlniri cu figuri importante ale mișcării beat, și, respectiv, prin publicații despre activitățile lor, așa cum fusese The Electric Kool-Aid Acid Test (1968) al lui Tom Wolfe.[21]

Chitară replică a celebrei chitări The Fool a lui Eric Clapton, un design devenit simbolic al erei psihedelice

Marile progrese realizate în tehnologia de tipărire și fotografie din anii 1960, au făcut ca tehnicile tradiționale de imprimare prin litografie să fie înlocuite rapid de sistemul de imprimare offset. Aceasta, precum și alte inovații tehnice și industriale, le-au oferit tinerilor artiști acces la noi tehnici și suporturi grafice interesante, inclusiv colaje fotografice și mixte, folii metalice și noi cerneluri fluorescente, de tipul „DayGlo”.

Aceste progrese au permis tuturor celor interesați să exploreze noi stiluri ilustrative inovatoare, inclusiv imagini extrem de distorsionate, desene animate și culori „excentrice,” precum și spectre complete pentru a evoca un sentiment de conștiință alterată. Astfel, multe lucrări au prezentat, de asemenea, fonturi și stiluri de litere noi, idiosincratice și complexe (mai ales în opera artistului de postere Rick Griffin din San Francisco). Mulți artiști de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 au încercat să ilustreze experiența psihedelică în picturi, desene, ilustrații și alte forme de design grafic.

  1. ^ en Rubin, Rachel, 1964– (). Immigration and American popular culture : an introduction. Melnick, Jeffrey Paul. New York: New York University Press. ISBN 978-1-4356-0043-0. OCLC 173511775. 
  2. ^ en Hicks, Michael, 1956– (). Sixties rock : garage, psychedelic, and other satisfactionsNecesită înregistrare gratuită. Urbana: University of Illinois Press. ISBN 0-252-02427-3. OCLC 38504347. 
  3. ^ en „What is a "Psychedelic Experience?" | Mindbloom”. www.mindbloom.com (în engleză). Accesat în . 
  4. ^ en Nicholas Murray, Aldous Huxley: A Biography, 419.
  5. ^ en }A. Weil, W. Rosen. (1993), From Chocolate To Morphine: Everything You Need To Know About Mind-Altering Drugs. New York, Houghton Mifflin Company. p. 93
  6. ^ en W. Davis (1996), "One River: Explorations and Discoveries in the Amazon Rain Forest". New York, Simon and Schuster, Inc. page 120. – Un fluviu: Explorările și descoperirile din păduriele tropicale ale Amazonului
  7. ^ en Janice Hopkins Tanne (). „Humphry Osmond”. BMJ: British Medical Journal. 328 (7441): 713. doi:10.1136/bmj.328.7441.713. PMC 381240Accesibil gratuit. 
  8. ^ en Martin, Douglas (). „Humphry Osmond, 86, Who Sought Medicinal Value in Psychedelic Drugs, Dies”. The New York Times. p. 1001025. Cine a căutat, valoarea medicinală a drogurilor psihedelice, moare.
  9. ^ en R. Gordon Wasson, Albert Hofmann and Carl A.P. Ruck, The Road to Eleusis: Unveiling the Secret of the Mysteries (North Atlantic Books, 2008), pages. 138–139 – Drumul spre Eleusis: Dezvăluirea secretului misterelor
  10. ^ en J. Campbell, This is the Beat Generation: New York, San Francisco, Paris (Berkeley, California California – University of California Press, 2001), ISBN: 0-520-23033-7
  11. ^ en D. Farber, "The Psychologists Psychology:The Intoxicated State/Illegal Nation – Drugs in the Sixties Counterculture", in P. Braunstein and M. W. Doyle (editors), Imagine Nation: The Counterculture of the 1960s and '70s (New York: Routledge, 2002), ISBN: 0-415-93040-5, p. 21.
  12. ^ en Anne Applebaum, "Did The Death Of Communism Take Koestler And Other Literary Figures With It?", The Huffington Post, 26 January 2010.
  13. ^ en Out-Of-Sight! SMiLE Timeline”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ en T. Albright, Art in the San Francisco Bay area, 1945–1980: an Illustrated History (University of California Press, 1985), ISBN: 0-520-05193-9, p. 166.
  15. ^ en J. Shepherd, Continuum Encyclopedia of Popular Music of the World: Media, Industry and Society (New York, NY: Continuum, 2003), ISBN: 0-8264-6321-5, p. 211.
  16. ^ en Gilmore, M (). „Beatles' Acid Test: How LSD Opened the Door to 'Revolver'. Rolling Stone. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ DeRogatis 2003, pp. 8–9.
  18. ^ R. Unterberger, Eight Miles High: Folk-Rock's Flight from Haight-Ashbury to Woodstock (London: Backbeat Books, 2003), ISBN: 0-87930-743-9, pp. 11–13.
  19. ^ en Gilliland, John (). „Show 41 – The Acid Test: Psychedelics and a sub-culture emerge in San Francisco. [Part 1] : UNT Digital Library” (audio). Pop Chronicles. Digital.library.unt.edu. Accesat în . 
  20. ^ Hicks 2000, p. 60.
  21. ^ en J. Mann, Turn on and Tune in: Psychedelics, Narcotics and Euphoriants (Royal Society of Chemistry, 2009), ISBN: 1-84755-909-3, p. 87.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Format:Hippies