Radu Brâncoveanu
| Radu Brâncoveanu | |
 Radu Brâncoveanu. Medalion extras din Del Chiaro.[1] | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  |
| Cauza decesului | decapitare |
| Părinți | Constantin Brâncoveanu Marica Brâncoveanu |
Modifică date / text  | |
Radu Brâncoveanu (uneori Răducanu, d. 15/26 august 1714, Constantinopol) a fost al treilea fiu al lui Constantin Brâncoveanu cu soția sa Marica. Data nașterii nu este cunoscută.
În cadrul politicii sale matrimoniale, Constantin Brâncoveanu l-a logodit în 1713 pe Radu cu Maria, o fiică a lui Antioh Cantemir, însă căsătoria nu a mai apucat să fie oficiată, întrucât anul 1714 a adus pierderea familiei Brâncoveanu.[2][3]
Radu Brâncoveanu a fost ridicat de turci în aprilie 1714 și dus împreună cu întreaga familie la Constantinopol, după mazilirea tatălui său.[4] A fost întemnițat la Edikule, în Istanbul. În cele din urmă, pe 15 august 1714, a fost decapitat (la fel ca și cei trei frați, boierul Ianache Văcărescu și domnul mazilit) în fața sultanului Ahmed al III-lea, trupurile fiindu-le aruncate în mare iar capetele înfipte în sulițe și purtate prin oraș.
La 20 iunie 1992, a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, el, frații și tatăl său fiind venerați sub numele de „Sfinții Mucenici Brâncoveni”.[5]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Iorga 1930, p. 134.
- ^ Berindei 1989, p. 276.
- ^ Chiriță 1932, p. 306.
- ^ Giurescu 1946, p. 178.
- ^ Liliana Teică (), „Constantin Brâncoveanu, ultimul domn ortodox al Țării Românești”, www.tvr.ro, arhivat din original la , accesat în
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]
- Berindei, Dan (), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, În Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, pp. 275–285
- Chiriță, Ilie (), „Urmașii lui Brâncoveanu-Vodă”, Arhivele Olteniei, (anul XI) (nr. 63-64): pp. 303–318[nefuncțională]
- Giurescu, Constantin C. (), Istoria Românilor. Volumul III, Partea întâi. Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul Epocei fanariote (1601-1821), Ediția a doua, revăzută și adăogită, București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
