Relațiile externe ale României

După decembrie 1989, România și-a reorientat politica pe calea întăririi legăturilor cu occidentul, în mod special cu Statele Unite și Uniunea Europeană.

Dacă, în 1972, România devenea membră a Băncii Mondiale și a FMI și de asemenea a Organizației Mondiale a Comerțului, în 2004 ea a devenit membră a NATO. România este membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007.

Liderii actuali ai României au făcut declarații publice în ceea ce privește strângerea relațiilor cu alte țări europene și, de asemenea, în ceea ce privește ajutorul dat acestora în procesul integrării euro-atlantice, (în special în cazul Moldovei, Ucrainei și Georgiei). Liderii români au declarat public în mai multe ocazii că se așteaptă c, într-o perioadă de aproximativ 10 ani, toate țările democratice postsovietice din Europa Răsăriteană și din Caucaz să acceadă în UE și NATO.

În decembrie 2005, președintele Traian Băsescu și Secretarul de Stat SUA Condoleezza Rice au semnat un acord care permite instalarea de baze militare americane în România.

România și-a arătat în mod public sprijinul pentru Turcia și Croația în eforturile făcute de aceste țări pentru admiterea la Uniunea Europeană. (Relațiile economice turco-române au statut privilegiat).

Relațiile româno-maghiare s-au aflat tot timpul la nivelul cel mai înalt, Ungaria sprijinind eforturile României de aderare la UE. Reprezentanții minorității maghiare din Romania participă la coaliția de guvernământ.

Cooperarea militară și misiunile pentru menținerea păcii

România s-a dovedit un partener de nădejde al aliaților în timpul Războiului din Golf, în mod special în timpul președinției române a Consiliului de Securitate al ONU.

România a avut o participare valoroasă în operațiunile UNAVEM II din Angola, IFOR/SFOR din Bosnia, Albania, Afganistan și Irak, (unde are un contingent de peste 800 de soldați, sosiți după invazia SUA în această ultim țară).

În timpul conflictului din Iugoslavia, autoritățile române au respectat cu strictețe sancțiunile dictate de ONU împotriva Iugoslaviei. În ciuda simpatiilor pro-sârbe din rândul populație și a anumitor partide politice, România a sprijinit NATO în campania din Kosovo și a permis aeronavelor aliate să survoleze spațiul aerian românesc. România fost prima țară care a aderat la programul Parteneriat pentru Pace (ianuarie 1994), ceea ce i-a deschis drumul către aderarea la NATO în 2004.

România este membră a OSCE și a Consiliul de Cooperare Nord Atlantică.

Relații regionale

În 1996, România și Ungaria au semnat și ratificat un tratat care a rezolvat unele mai vechi litigii și a pus bazele unor relații de cooperare benefice ambelor țări. În 1997, România a semnat un tratat bilateral cu Ucraina prin care s-au rezolvat unele probleme teritoriale și care privesc protecția minorităților.

România a fost implicată activ în activitatea unor organizații regionle, precum Inițiativa de Cooperare Sud-Est Europeană și Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est și a fost o forță pozitivă în sprijinirea eforturilor de menținere a stabilității și de promovare a cooperării în zonă.

România a menținut tot timpul relații diplomatice cu statul Israel și a sprijinit procesului de negociere pentru pace din Orientul Mijlociu inițiat după terminarea conflictului din Golf din 1991. de asemenea, România este membru fondator al Organizației de Cooperare la Marea Neagră.

Relațiile cu Republica Moldova

Articol principal: Relațiile româno-moldovene.

Relațiile României cu vecinul Moldova au fost încordate din 1994, după o scurtă perioadă, în timpul căreia se părea că se va produce unirea celor două țări. Cea mai mare parte a statului apărut după disoluția Uniunii Sovietice a fost parte a României în perioada interbelică. Copleșitoarea majoritate a lingviștilor sunt de acord ca așa-zisa limbă moldovenească este similară, sau este aceeași limbă cu limba română. Cu toate acestea, la Chișinău, autoritățile au fost rezervate față de posibilitatea unirii cu România, după obținerea independenței, mergându-se până acolo încât limbă oficială să fie proclamată limba moldovenească, reluându-se tezele antiștiințifice sovietice conform căreia aceasta este vorbită de majoritatea de etnici moldoveni, un popor diferit de cel român, limba română fiind prin urmare limba vorbită de una dintre minoritățile naționale din zonă. Cu toate acestea, România a rămas interesată de rezolvarea problemelor Republicii Moldova, în mod special în cazul conflictului din regiunea separatistă a Transnistriei. Pe de altă parte, trebuie spus că până în 2010 cele două țări nu au reușit să ajungă la o înțelegere pentru un tratat bilateral.

Relațiile cu Ucraina și Rusia

Articole principale: Relațiile româno-ruse și Relațiile României cu Ucraina.

Neînțelegerile României cu Ucraina sunt o "moștenire" a relațiilor româno-sovietice și provin din extinderile teritoriale ale Uniunii sovietice posterioare tratatului de pace de la Paris din 1947, de-a lungul Brațului Chilia, la gurile Dunării și în Marea Neagră, miza principală fiind zăcămintele de petrol și de gaze din zona insulei Șerpilor și din platforma continentală a Mării Negre la est de Sulina. Problema brațului Chilia a fost "rezolvată" prin tratatul frontalier româno-ucrainean semnat la Constanța în iunie 1997 prin care România a renunțat definitiv la teritoriile anexate de URSS în 1948, cu excepția insuliței Maican; problema apelor din jurul insulei Șerpilor a fost prezentată în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga în 2009. Ucraina (care plasase limita revendicării sale mult mai aproape de coastele românești decât de ale sale) nu a obținut la Haga decât 20% din totalul zonei litigioase, dar 65% din zona a cărei adâncime medie este sub 40 m.

Participarea la organizații internaționale

Vezi și

Lectură suplimentară

Vezi și: Institutul Diplomatic Român#Lucrări publicate.

Istoria politicii externe Românești în date, Ion Calafeteanu, Daniela Bleoancă, Fundația Europeană "Titulescu", Editura Enciclopedică, 2003
Relațiile internaționale ale României în documente. (1368-1900): Culegere selectivă de tratate, acorduri, convenții și alte acte cu caracter internațional, Ion Ionașcu, Petre Băbulescu, Gheorghe Gheorghe, Editura politică, 1971
Din cronica relațiilor poporului român cu popoarele vecine, Ion Popescu-Puțuri, Ion Calafeteanu, Editura Militară, 1984
Politica externă a României, 1937, Nicolae Titulescu, Fundația Europeană Titulescu, Editura Enciclopedică, 1994
Politica externă a României: dicționar cronologic, Mircea Babeș, Editura Știint̨ifică s̨i Enciclopedică, 1986

Diplomația românească în slujba independenței, Ion Bodunescu, Editura Junimea, 1978
Diplomații Unirii, Dumitru Vitcu, Editura Acad. Republicii Socialiste România, 1979

Pagini din trecutul diplomației românești, Virgil Cândea, Dinu C. Giurescu, Mircea Malița, Editura Politică, 1966
Collectiune de tratatele și conventiunile romaniei cu Puterile straine de la annulu 1368 pâne in d̦ilele nóstre, M. Mitilineu, Editura Noua Typographie, 1874

Principatele Române în raporturile politice internaționale: secolul al XVIII-lea, Leonid Boicu, Editura Junimea, 1986
Relațiile diplomatice ale României de la 1859 la 1877, Nicolae Corivan, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984
Politică externă și diplomați la începuturile României moderne, Dan Berindei, Editura Mica Valahie, 2011

Marile puteri și România: (1856-1947), Nicolae Ciachir, Editura Albatros, 1996

Din Politica externă a României: 1913-1947, Eliza Campus, Editura Politică, 1980
România și puterile centrale în anii 1914-1916, Ema Nastovici, Editura Politică, 1979
Propaganda externă a României Mari: 1918-1940, Nicolae Dascălu, Editura Alternative, 1998
România și Marile Puteri: 1918-1933, Ioan Scurtu, Editura Fundației România de Mâine, 1999
Politica externă a României: 1918-1933, Frederic C. Nanu, Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Pătroiu, Institutul European, 1993
Probleme de politicǎ externă a României 1918-1940, Viorica Moisuc, 1971
Politica externă a României în perioada interbelică (1919-1939), Eliza Campus, Editura Politică, 1975
România și Societatea Națiunilor: 1919-1929, Mihai Iacobescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1988
Diplomația românească în sud-estul Europei: martie 1938-martie 1940, Ion Calafeteanu, Editura Politică, 1980
Politica externă a României în perioada 1944-1947, Ion Enescu, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979

Politica externă a României socialiste, Editura Politică, 1972
Probleme de politică externă a României: culegere de studii, Gheorghe Zaharia, Institutul de Studii Istorice și Social-Politice de pe lîngă C.C. al P.C.R., Editura Militară, 1971

Reprezentanțele diplomatice ale României: Iunie 1948 - martie 1973, Editura Politică, 1973