Revoluția Trandafirilor

Revoluția Trandafirilor
Parte din revoluție colorată[*]​
Proteste lângă sediul Parlamentului, în ziua demisiei lui Șevardnadze
Informații generale
Perioadă	noiembrie 2003
Loc	Georgia
Cauze	Proasta gestionare economică Fraude electorale Corupția politică Sărăcia
Obiective	Integrarea în UE Reintegrarea țării, respectiv cu Abhazia și Osetia de Sud Demisia lui Eduard Șevardnadze
Caracteristici	Proteste de masă
Părți implicate
Mișcarea Națională Unită Kmara Guvernul Georgiei
Figuri politice
Miheil Saakașvili Nino Burjanadze	Eduard Șevardnadze (Președinte)

Parte dintr-o serie despre
Revoluție
Tipuri Burgheză Comunistă Democratică Nonviolentă Permanentă Proletară
Metode Boicot Nesupunere civică Război civil Luptă de clasă Lovitură de stat Manifestație Război de gherilă Insurgență Protest Samizdat Grevă Terorism
Cauze Autoritarism Autocrație Capitalism Colaboraționism Colonialism Favoritism (politică) Despotism Dictatură Discriminare Depresiune economică Fraudă electorală Foamete Fascism Feudalism Imperialism Ocupație militară Monarhie Dezastru natural Nepotism Corupție politică Represiune politică Sărăcie Tiranie Totalitarism Șomaj
Exemple Revoluția neolitică Revoluția științifică Revoluția industrială Revoluția engleză Revoluția americană Revoluția franceză Revoluția Sârbă Revoluția greacă Revoluția franceză de la 1830 Revoluția belgiană Revoluția Texană Revoluția de la 1848 Revoluția Maghiară din 1848 Revoluția Junilor Turci Revoluția Mexicană Revoluția Xinhai Revoluția Rusă din 1917 Revoluția Germană Revoluția Guatemaleză Revoluția ungară din 1956 Revoluția Cubaneză Revoluția Culturală Revoluția sexuală Revoluția Iraniană Revoluția Garoafelor Revoluțiile de la 1989 Revoluția de catifea Revoluția Română din 1989 Revoluția Trandafirilor Revoluția Portocalie Revolta din Kârgâzstan din 2010 Primăvara arabă Euromaidan

Revoluția Trandafirilor (în georgiană ვარდების რევოლუცია) a fost o schimbare a puterii politice în Georgia în noiembrie 2003, care a avut loc după proteste în masă ca urmare a alegerilor parlamentare contestate. Ulterior, președintele Eduard Șevardnadze a fost forțat să demisioneze la data de 23 noiembrie 2003.

Context

Influența președintelui Eduard Șevardnadze, care deținea funcția din 26 noiembrie 1995, a început să scadă odată cu slăbirea formațiunii loiale lui, partidul de guvernământ, Uniunea Cetățenilor din Georgia (UCG). Odată cu anul 2000, acuzele de corupție îndreptate spre aparatul de stat au dus la plecarea din partid, inițial, a oamenilor de afaceri, care, în același an, au format Partidul „Drepturi Noi”. La scurt timp, alți politicieni s-au alăturat noului partid sau au înființat alte formațiuni politice. Însuși Eduard Șevardnadze a demisionat din fruntea UCG, în septembrie 2001. În aceeași lună, Miheil Saakașvili, ministru al Justiției, a părăsit UCG pentru a forma, o lună mai târziu, Mișcarea Națională Unită.

Drept urmare, Uniunea loială președintelui Eduard Șevardnadze suferă un eșec usturător la alegerile locale din 2002, determinându-l pe acesta să încerce o revigorare a formațiunii. În ciuda relansării UCG, cota popularității șefului statului ajunsese la doar cca. 5% din preferințele electoratului.

În paralel, încrederea georgienilor în UCG și în președintele Georgiei a fost erodată de postul privat de televiziune Rustavi 2, care a difuzat constant materiale critice la adresa conducerii de la Tbilisi. Printre altele, Rustavi 2 a promovat documentarul „Bringing Down a Dictator” (Doborând un dictator), al lui Steve York, despre răsturnarea pașnică de la putere a fostului lider sârb Slobodan Milosevici.

Alegerile parlamentare din 2 noiembrie 2003

La 2 noiembrie 2003, au avut loc noile alegeri legislative. Conform Comisiei Electorale Georgiene, scrutinul ar fi fost câștigat de o coaliție susținătoare a președintelui în funcție, numită „Pentru o Nouă Georgie”, cu 21,3%. Mișcarea Națională Unită, formațiunea liderului opoziției Miheil Saakașvili, s-ar fi clasat de abia pe a treia poziție, cu 18,1% din preferințele electoratului.

Scrutinul a fost însă descris de către cei peste 450 de observatori din 43 de țări din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) ca nereușind să îndeplinească standardele democratice internaționale, fiind în esență, lipsit de credibilitate. Saakașvili a proclamat victoria formațiunii sale, pretențiile sale fiind susținute de exit-poll-urile companiei americane Global Strategy. Printre neregulile semnalate, a fost aceea că numele lui Miheil Saakașvili nici nu s-a regăsit pe listele de votanți.

Începutul protestelor

Mișcarea Națională Unită, alături de Partidul „Drepturi Noi” și alți membri ai Opoziției au îndemnat populația să protesteze pașnic împotriva guvernului fidel lui Șevardnadze și să practice nesupunerea civică, fără acte de violență. Scopul urmărit era demisia președintelui, în paralel cu organizarea de noi alegeri. La jumătatea lunii noiembrie 2003, au început să aibă loc demonstrații anti-guvernamentale masive pe străzile din Tbilisi, manifestările răspândindu-se rapid în aproape toate orașele importante ale Georgiei. Liderii din stradă ai revoluției au fost organizația de tineret „Kmara” (Destul!) și câteva organizații neguvernamentale, printre care Liberty Institute.

Revolta a atins apogeul la 22 noiembrie, când președintele în funcție a intenționat să deschidă noua sesiune a parlamentului. Lideri ai partidelor de opoziție, printre care și Saakașvili, au întrerupt discursul lui Șevardnadze, făcându-și apariția cu trandafiri în mâini, de unde și denumirea de „Revoluție a Trandafirilor”. Acesta s-a retras, flancat de garda sa de corp, ulterior declarând stare de urgență și intenționând să mobilizeze gărzi militare în jurul reședinței sale. Armata a refuzat să susțină noul guvern. Lipsit de alternative, la 23 noiembrie 2003, Șevardnadze s-a întâlnit cu liderii opoziției, la sfârșitul discuțiilor el anunțându-și demisia. Anunțul a creat o stare de euforie în Tbilisi, peste 10.000 de oameni ieșind pe străzi pentru a sărbători.

Consecințe

La scurt timp, Curtea Supremă a Georgiei a invalidat rezultatele scrutinului din 2 noiembrie. La 4 ianuarie 2004 au fost organizate alegeri prezidențiale, câștigate cu peste 96% din voturi de Miheil Saakașvili, care la învestirea sa în funcție, la 25 ianuarie, avea să devină cel mai tânăr șef de stat din Europa. La 28 martie 2004, alegerile parlamentare au fost câștigate, cu o largă majoritate, de partidele susținătoare ale noului președinte.

Legături externe

• Revoluție în Caucaz Arhivat în 26 august 2014, la Wayback Machine. Revista22
• Aniversarea Revolutiei Trandafirilor in Georgia, umbrita de conflictul cu Rusia Ziare
• Dezvăluiri despre Revolutia georgiană a trandafirilor. Sevardnadze, regizor? Arhivat în 26 august 2014, la Wayback Machine. România liberă
• GEORGIA - REVOLUȚIA TRANDAFIRULUI 9am
• „Revoluția trandafirilor” și-a pierdut petalele Europa liberă

Vezi și

• Euromaidan