Rezervația peisagistică Cărbuna
Cărbuna | |
Categoria V IUCN (Peisaj terestru/marin protejat) | |
Poziția | Republica Moldova, raioanele Ialoveni și Cimișlia |
---|---|
Cel mai apropiat oraș | Cimișlia |
Coordonate | 46°42′37″N 28°53′48″E / 46.710293°N 28.896732°E |
Suprafață | 607 ha |
Modifică date / text |
Rezervația peisagistică Cărbuna este o arie protejată, situată între satele Cărbuna din raionul Ialoveni și Zloți din raionul Cimișlia, Republica Moldova (ocolul silvic Zloți Vila Milești-Răzeni, parcelele 1-4, 9). Are o suprafață de 607 ha. Obiectul este administrat de Gospodăria Silvică de Stat Cimișlia.[1]
Clasificare
[modificare | modificare sursă]Este o pădure tipică, în care s-au păstrat speciile de gorun, stejar pufos și pedunculat. Prin poieni se întâlnesc mulți reprezentați ai florei zonei balcano-mediteraneene: celnușa, ceapa bulgărească, cărpinița. Este unicul loc în Moldova unde crește degetarul.[2]
Aria naturală protejată de stat „Cărbuna” este încadrată în două etaje fitoclimatice (FD2 - deluros de cvercete și șleauri de deal și Ss - silvostepă) și trei tipuri de stațiune:[2]
- deluros de cvercete cu gorunete pe platouri și versanți însoriți, cu soluri cenușii, cernoziomuri artgiloiluviale, edafic mijlociu;
- silvostepă deluroasă de cvercete de stejar pufos pe culmi și treimea mijlocie-superioară de versanți însoriți, cu cernoziomuri argiloiluviale și cambice, bonitate mijlocie;
- silvostepă deluroasă de stejar pedunculat (ecotip de silvostepă) pe platouri și versanți slab moderat înclinați cu cernoziomuri cambice și argiloiluviale, bonitate inferioară/mijlocie.
Au fost identificate trei tipuri de pădure:[2]
- gorunet normal cu cărpiniță, productivitate mijlocie;
- stejăret de pedunculat cu arțar tătăresc și porumbar (ecotip de silvostepă) de productivitate inferioară/mijlocie;
- stejar pufos de silvostepă de deal de productivitate mijlocie.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c „Rezervații peisagistice”. BSAPM. Arhivat din original la . Accesat în .
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Fediuș, Igor (august 2008). „Evoluția gospodăririi ocolului silvic Cărbuna și studiul diversității floristice a vegetației forestiere din rezervația peisagistică „Cărbuna"” (PDF). Mediul Ambiant (4 (40)): 9-13. Arhivat (PDF) din originalul de la . Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Materiale media legate de rezervația peisagistică Cărbuna la Wikimedia Commons
|