Sari la conținut

Robin Sharma

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Robin Sharma

Robin S. Sharma (n.18 martie 1965, Port Hawkesbury, Nova Scotia) este un scriitor, îndrumător spiritual și conferențiar canadian în domeniul leadership-ului, al motivației, al dezvoltării personale și al satisfacției în viață. S-a făcut renumit prin cartea sa Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul și a mai scris după aceea încă 14 best-seller-uri. În 2012 a obținut și cetățenia Republicii Mauritius, țară în care își petrece adesea vacanțele.

Robin Sharma s-a născut în Canada într-o familie de origine indiană. Tatăl său s-a născut în India, în Jammu și Kashmir, iar mama sa a crescut la Nairobi, în Kenya. El a studiat dreptul la Universitatea Dalhousie din Halifax, Nova Scotia. A lucrat ca avocat, a obținut și titlul de master în drept, dar în cele din urmă a renunțat la această ocupație și la stilul de viață legat de aceasta pentru a se consacra scrisului și carierei de îndrumător și conferențiar în domeniile auto-ajutorului în situații stresante, al conștiinței de sine, capacității de administrare și conducere. Sharma a înființat firma „Sharma Leadership International Inc”, pe care o conduce, și care a asigurat servicii de consiliere și instruire unor firme și instituții ca General Electric, Nike, Fedex, NASA, Unilever, Microsoft, BP, IBM, Școlii de comerț a Universității Harvard și Universității Yale.

Sharma este tatăl a doi copii.

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Megaliving!: 30 Days to a Perfect Life (1995)
  • The Monk Who Sold His Ferrari (1997)
  • Who Will Cry When You Die: Life Lessons from the Monk Who Sold His Ferrari (1999)
  • Leadership Wisdom from the Monk Who Sold His Ferrari (2000)
  • Family Wisdom from the Monk Who Sold His Ferrari (2001)
  • The Saint, the Surfer, and the CEO: A Remarkable Story About Living Your Heart's Desires (2003)
  • Discover Your Destiny with the Monk Who Sold His Ferrari (2004)
  • The Greatness Guide: 101 Lessons for Making What's Good at Work and in Life Even Better (2008)
  • The Greatness Guide Book 2: 101 More Insights to Get You to World Class (2008)
  • The Leader Who Had No Title (2010)
  • The Secret Letters of the Monk Who Sold His Ferrari (2011)

Legături externe[modificare | modificare sursă]