Sari la conținut

Russula nigricans

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Russula nigricans
Vinețică cănită, vinețică negricioasă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. nigricans
Nume binomial
Russula nigricans
(Bull.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus nigricans Bull. (1785)
  • Agaricus adustus var. elephantinus Pers. (1801)
  • Omphalia adusta var. elephantina (Pers.) Gray (1821)
  • Agaricus nigrescens Krombh. (1845)
  • Lactarelis nigricans (Fr.) Earle (1909)
  • Russula eccentrica Peck (1910)
Modifică text Consultați documentația formatului

Russula nigricans (Pierre Bulliard, 1785 ex Elias Magnus Fries, 1838), din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula,[1] denumită în popor vinețică cănită[2] sau vinețică negricioasă,[3] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând solitară sau în grupuri mici în pădurile de foioase și de conifere, sub carpeni, fagi, mesteceni și stejari respectiv molizi și brazi. Apare de la câmpie la munte din iunie până în octombrie (noiembrie).[4][5][6]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
Pierre Bulliard

Numele binomial a fost determinat de savantul francez Pierre Bulliard drept Agaricus nigricans în volumul 5 al marii sale opere Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume avec leurs propriétés, et leurs usages en medecine din 1785.[7]

Apoi, în 1838, renumitul botanist suedez Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Russula sub păstrarea epitetului, de verificat în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[8] fiind și numele curent valabil (2023).

Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim.

Epitetul specific este derivat din adjectivul latin (latină nigrans= negru, de culoare închisă),[9] datorită aspectului pălăriei.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Russula nigricans
  • Pălăria: este o ciupercă impunătoare cu un diametru de 6-18 (25) cm, cărnoasă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată, la vârstă adâncită în formă de pâlnie cu marginea ridicată și ondulată. Cuticula, care se separă pe de carne aproape complet, este netedă, deseori umedă și lipicioasă. Ea crapă adesea la exemplare bătrâne, dacă vremea este uscată. Coloritul ei este la început albicios, devine brun-roșcat până brun-închis, pătat în mod diferit cu negru sau chiar negru la exemplarele bătrâne.
  • Lamelele: sunt foarte distanțate între ele, cărnoase și înalte, distinct bifurcate, aderate la picior sau scurt decurente. Atunci când sunt atinse, înroșesc, devenind apoi brune și în sfârșit negre. Coloritul este la început alb ca fildeșul până la crem palid, la bătrânețe de un găbui murdar, adesea cu tonuri gri-negricioase până negre.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 1,5-3 cm, este ferm, cilindric, uniform, neted, fiind în tinerețe plin dar împăiat spre bătrânețe și prezentând niciodată un inel. Culoarea lui este albă, dar pătată brun-roșiatic cu vârsta. După o leziune se colorează gri-negricios.
  • Carnea: este compactă, de bună densitate și greutate, fiind în tinerețe albă, la maturitate devine roșiatică sau gri-roșiatică. Se colorează identic, dacă este tăiată după aproximativ un sfert de oră. Mirosul este aproape imperceptibil, și gustul dulceag în pălărie și picior, dar puțin iute în lamele.
  • Caracteristici microscopice: are spori mici, hialini (translucizi), rotunjori până ușor ovali, aproape reticulați, având o mărime de 6,5-8,5 x 5,5-7,7 microni. Pulberea lor este albă.[4][5]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se decolorează cu sulfat de fier verzui.[10]
  • R. nigricans mai tânără: lamele și picior
    R. nigricans mai tânără: lamele și picior
  • R. nigricans bătrână: cuticulă cu crăpături
    R. nigricans bătrână: cuticulă cu crăpături
  • R. nigricans mai bătrână: lamele și picior
    R. nigricans mai bătrână: lamele și picior
  • R. nigricans, secțiune longitudinală
    R. nigricans, secțiune longitudinală
  • R. nigricans mai tinere
    R. nigricans mai tinere
  • R. nigricans bătrâne
    R. nigricans bătrâne

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

În mod normal, vinețica cănită poate fi confundată preponderent cu specii inofensive ale aceluiași gen, de exemplu cu: Russula acrifolia (necomestibilă, carne iute, în lamele foarte iute),[11] Russula albonigra (necomestibilă, miros amărui-mucegăios, adesea de mentol),[12] Russula aeruginea (comestibilă)[13] Russula anthracina (comestibilă, dacă se separă lamelele iute), [14] Russula chloroides (comestibilă), [15] Russula densifolia (comestibilă),[16] Russula grisea (comestibilă),[17] Russula heterophylla (comestibilă,)[18] Russula nauseosa (comestibilă),[19] Russula virescens (comestibilă),[20] dar, de asemenea cu otrăvitoarea Russula queletii (foarte iute, usturoiară)[21] sau chiar cu Neohygrocybe ovina sin. Hygrocybe ovina (necomestibilă.[22]

Este de menționat, că această specie are cea mai mare asemănare cu cea letală Russula subnigricans[23] care însă este răspândită actual (2018) numai prin China, Japonia și Taiwan.

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • !Neohygrocybe ovina sin. Hygrocybe ovina!
    !Neohygrocybe ovina sin. Hygrocybe ovina!
  • Russula acrifolia
    Russula acrifolia
  • Russula aeruginea
    Russula aeruginea
  • Russula albonigra
    Russula albonigra
  • Russula anthracina
    Russula anthracina
  • Russula chloroides
    Russula chloroides
  • Russula densifolia
    Russula densifolia
  • Russula grisea
    Russula grisea
  • Russula heterophylla
    Russula heterophylla
  • Russula nauseosa
    Russula nauseosa
  • !!Russula queletii!!
    !!Russula queletii!!
  • Russula virescens
    Russula virescens

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Vinețica negricioasă nu este astfel de gustoasă ca Russula cyanoxantha (vinețica porumbeilor). Ea este comestibilă cât ciuperca este tânără și cu carnea albă. Se recomandă pregătirea ei în combinație cu alte ciuperci de pădure, după îndepărtarea (posibilă) a lamelelor destul de iute. Ciuperca se poate usca, mai departe se potriveste pentru conservarea în oțet sau ulei.[24]

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[25][26]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Mycobank
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ http://www.biaplant.ro/articole/vinetica-negricioasa-o-ciuperca-cenusie-.html Denumire RO 2]
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 392-393, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 54-55, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 281
  7. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc..”, vol. 5, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1785, tab. 112
  8. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 350[1]
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 768
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 477, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 390-391, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 404-405, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 201-202, ISBN 3-426-00312-0
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 392-393, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 382-383, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 394-395, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 398-399, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 406-407, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 62-63, ISBN 978-3-440-13447-4
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 204-206, ISBN 3-426-00312-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 398-399, ISBN 3-405-12124-8, p. 438-439, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Tsuguo Hongo: „'Russula subnigricans” în: „Journal of Japanese Botany”, vol. 30, nr. 3, Tokio 1955, p. 79
  24. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 172-173
  25. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  26. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931
  • Bruno Cetto, volumele 1-7, vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 526, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_nigricans&oldid=15841597