Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”
Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” | |
Sala „Dumitru Popescu Colibași” în 2013 | |
Clădire | |
---|---|
Tip | Sală de sport |
Oraș | Brașov |
Țară | România |
Adresă | Bulevardul Gării nr. 21, cod poștal 500218 |
Proprietar | Consiliul Local Brașov, prin DAIS |
Actualii beneficiari | Corona Brașov, CSU Brașov |
Coordonate | 45°39′36″N 25°37′4″E / 45.66000°N 25.61778°E |
Construcție | |
Începută | 1973 |
Inaugurată | 1975 |
Renovată | 2011–2013 |
Număr de locuri | 1.570 |
Modifică date / text |
Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” este o sală multifuncțională din municipiul Brașov, România, având o capacitate totală de 1.570 de locuri pe scaune[1]. La competițiile mai importante se pot monta două rânduri de scaune suplimentare în partea de sus a sălii, ceea ce conduce la o capacitate totală de aproximativ 1.700 de locuri.[2] Sala este prevăzută doar cu două tribune laterale, iar suprafața de joc are dimensiunile de 40×20 m2.[1][3]
Sala a fost denumită în memoria lui Dumitru Popescu Colibași, un rugbyst valoros, iar ulterior un important antrenor de handbal[4], dar la nivel local este cunoscută mai simplu, ca „Sala Sporturilor”[5]. Sala este utilizată în principal de echipa de handbal feminin ASC Corona 2010 Brașov[6] și ocazional de clubul de baschet Olimpia CSU Brașov[7]. De asemenea, sala găzduiește evenimente culturale sau concerte.[8]
Modernizare
[modificare | modificare sursă]În 2007, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” a fost instalată o a doua tribună.[9] Sala a fost renovată apoi între 2011 și aprilie 2013. Prin renovare s-a urmărit sporirea capacității totale, extinderea parcării din vecinătate cu încă 500 de locuri și modernizarea aspectului exterior al sălii.[2] Costul lucrărilor s-a ridicat la 6,7 milioane de euro.[3]
Evenimente
[modificare | modificare sursă]Printre evenimentele majore găzduite de sală se numără meciurile de tenis masculin dintre echipele României și Belarusului, din cadrul Grupei Mondiale de Cupă Davis 2005, jucate pe zgură[10], și cele dintre România și Olanda, din zona europeană a Cupei Davis 2013, jucate pe parchet[11].
De asemenea, sala „Dumitru Popescu Colibași” a găzduit câteva meciuri din competițiile europene jucate de Rulmentul Brașov (fostul nume al Coronei Brașov), precum finala Cupei Challenge din sezonul 2005–06 sau finala Cupei Cupelor EHF din sezonul 2007–08. În Cupa EHF, Rulmentul a jucat în sală toate meciurile de pe teren propriu ale sezonului 2006–07 până în sferturile de finală, iar în 2008–09 inclusiv semifinalele.[12] Mai recent, sala a găzduit toate meciurile de pe teren propriu ale Coronei Brașov din sezonul 2015–16 al Cupei EHF, inclusiv semifinalele.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b „Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași" Brașov”. Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov. Accesat în .
- ^ a b „S-a inaugurat Sala Sporturilor. Prima competiție importantă este Cupa Davis din weekend”. Adevărul. . Accesat în .
- ^ a b „Sala Sporturilor”. Direcția Sport Și Tineret A Municipiului Brașov. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Sfaturile lui Tata Pik (II): Cine n-are tineri, să-și crească!”. Federația Română de Rugby. . Accesat în .
- ^ „Sala Sporturilor din Brașov a fost predată municipalității”. Brasov.net. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Baza Sportivă”. Pagina web oficială a ASC Corona 2010. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Baschet”. Club Sportiv Universitatea Brașov. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Sala Sporturilor Brașov”. iConcert.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Sala Sporturilor va fi a municipiului Brașov”. Bună Ziua Brașov. . Accesat în .
- ^ „Tie details - 2005 - Romania v Belarus”. Cupa Davis. Accesat în .
- ^ „Tie details - 2013 - Romania v Netherlands”. Davis Cup. Accesat în .
- ^ „ASC Corona 2010 Brașov”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov: Galerie de imagini