Sari la conținut

Sclavia în Grecia antică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Stelă funerară a Mnesaretei, fiică a lui Socrate; un servitor tânăr (stânga) stă cu fața spre stăpâna ei moartă.[1] Attica, c. 380 î.e.n. (Gliptoteca, München)
Acest articol conține caractere speciale. Fără suportul potrivit de redare, puteți vedea semne de întrebare, pătrățele sau alte simboluri.

Sclavia a fost o practică obișnuită în Grecia antică, ca și în alte societăți ale timpului. Unii autori greci antici (cel mai notabil dintre aceștia fiind Aristotel) considerau că sclavia este naturală și chiar necesară. Această paradigmă a fost în mod considerabil pusă la îndoială în dialogurile socratice; stoicii au produs prima condamnare atestată a sclaviei.[2]

Cele mai multe activități erau accesibile sclavilor cu excepția politicii, care era rezervată cetățenilor. Sclavii erau utilizați în principal în agricultură, dar sute de sclavi erau de asemenea întrebuințați în cariere de piatră sau mine, și este posibil ca doi per gospodărie să fi fost servitori casnici. Este cert că Atena avea cea mai mare populație de sclavi, nu mai puțini de 80,000 în secolele șase și cinci î.e.n., cu media de trei sau patru sclavi per gospodărie, cu excepția familiilor sărace.

Practica istoriografică modernă distinge între sclavia în care ești bun personal (posesiune personală, unde sclavul era văzut ca o piesă de proprietate, nu ca membru mobil al societății) versus grupurile legate de pământ ca penestii⁠(d) din Tesalia sau iloții spartani, care erau mai mult asemenea iobagilor medievali (o mărire a proprietății imobiliare). Sclavul penest este un individ privat de libertate și forțat să se supună unui proprietar, care îl poate cumpăra, vinde sau închiria ca și pe oricare alt penest.

Studiul academic al sclaviei din Grecia antică este limitat de probleme metodologice semnificative. Documentația este incoerentă și foarte fragmentată, concentrându-se în principal pe orașul-stat Atena. Nici un tratat nu este devotat în mod specific subiectului, iar jurisprudența s-a interesat de sclavie doar în măsura în care i-a furnizat o sursă de venit. Comediile și tragediile grecești reprezentau stereotipuri, pe când iconografia n-a făcut diferențe substanțiale între sclavi și artizani.

Terminologie

[modificare | modificare sursă]
Un stăpân (dreapta) și sclavul său (stânga) într-o hilarotragedie, c. 350 î.e.n.–340 î.e.n. Muzeul Luvru, Paris.

Grecii antici utilizau diferite cuvinte pentru a se referi la sclavi, ceea ce duce la ambiguitate textuală atunci când studiați în afara contextului cuvenit. La Homer, Hesiod și Teognis din Megara, sclavul era numit δμώς (dmōs).[3] Termenul are un sens general, dar se referă în particular la prizonierii de război luați ca pradă[4] (în alte cuvinte, proprietate). În perioada clasică, grecii au utilizat frecvent ἀνδράποδον (andrapodon),[5] (literal, „cel cu labele picioarelor unui bărbat”) prin contrast cu τετράποδον (tetrapodon), „patruped” sau șeptel.[6] Cel mai comun cuvânt pentru sclavi este δοῦλος (doulos),[7] utilizat ca antonim al lui „om liber” (ἐλεύθερος, eleútheros); o formă mai timpurie a primului apare în inscripții miceniene precum do-e-ro, „bărbat sclav” (sau „servitor”; Linear B: 𐀈𐀁𐀫) sau do-e-ra, „femeie sclavă” (sau „servitoare”).[8] Verbul δουλεὐω (care supraviețuiește în greaca modernă, însemnând „muncă”) poate fi utilizat metaforic pentru alte forme de autoritate, precum cea a unui oraș asupra altuia sau a părinților asupra copiilor.[9] În final, a fost utilizat termenul οἰκέτης (oiketēs), cu sensul de „cineva care locuiește în casă”, referindu-se la servitorii din gospodării.[10]

Alți termeni utilizați pentru a se referi la sclavi erau mai puțin preciși și necesitau un anumit context:

  • θεράπων (therapōn) – În timpul lui Homer, cuvântul însemna „moșier” (Patrocle a fost numit therapōn lui Ahile,[11] iar Merion - al lui Idomeneus[12]); dar în timpul epocii clasice, însemna „sclav”.[13]
  • ἀκόλουθος (akolouthos) – literal „urmăritorul” sau „cineva care acompaniază”. De asemenea, diminutivul ἀκολουθίσκος, utilizat pentru băieții de casă.[14]
  • παῖς (pais) – literal copil, utilizat în același fel ca „băiat de casă”,[15] de asemenea, utilizat în mod peiorativ pentru a-i numi pe sclavii adulți.[16]
  • σῶμα (sōma) – literal „corp”, utilizat în contextul emancipării.[17]

Originile sclaviei

[modificare | modificare sursă]
Femeia ca pradă de război: Aiax din Locres luând-o pe Casandra, pictură de formă circulară a unui kilix⁠(d) cu figuri roșii de Kodros Pictorul, c. 440-430 î.e.n., Luvru.

Sclavii erau prezenți în cadrul civilizației miceniene, după cum mărturisesc numeroase tăblițe descoperite la Pylos. Două categorii legale pot fi distinse: „sclavii (εοιο)”[18] și „sclavii zeului (θεοιο)”, zeul în acest caz fiind probabil Poseidon.[18] Sclavii zeului sunt întotdeauna menționați după nume și pământul lor; statutul lor legal este apropiat de cel al oamenilor liberi. Natura și originea legăturii lor cu divinitatea este neclară.[19] Numele sclavilor obișnuiți arată că unii dintre ei provin din Kythera, Chios, Lemnos sau Halicarnassus și au fost probabil înrobiți ca urmare a pirateriei. Tăblițele indică că uniunile dintre sclavi și oameni liberi erau obișnuite și că sclavii puteau lucra și deține pământ. Se pare că diviziunea majoră din civilizația miceniană nu a fost între individul liber și sclav, ci mai degrabă între individul din palat și cel din afara lui.[20][21]

Nu există continuitate între epoca miceniană și timpul lui Homer, unde structurile sociale le oglindesc pe cele ale erei „întunecate” a Greciei. Terminologia diferă: sclavul nu mai este do-e-ro (doulos), ci dmōs.[22] În Iliada, sclavii sunt în principal femei luate ca pradă de război,[23] pe când bărbații sunt fie răscumpărați[24] sau uciși în bătălie. În Odiseea, sclavii de asemenea par a fi mai ales femei.[25] Aceste sclave erau servitoare[26] și uneori concubine.[27] Erau și anumiți sclavi bărbați, în special în Odiseea, un prim exemplu fiind porcarul Eumaeus. Era specific pentru sclav să fie membru al părții esențiale a oikos („unitate familială”, „gospodărie”): Laerte mânâncă și bea cu servitorii săi;[28] iarna, doarme în compania lor.[29] Termenul dmōs nu este considerat peiorativ, iar Eumaeus, porcarul „divin”,[30] poartă același epitet homeric ca și eroii greci.[31] Sclavia a rămas, oricum, o dezonoare. Eumaeus însuși delcară, „Zeus (...) ia jumătate din virtutea omului când ziua sclaviei vine peste peste el.”[32][31]

Este dificl de determinat când a început comerțul cu sclavi în perioada arhaică. În Munci și zile (secolul 8 î.e.n.), Hesiod deține numeroși dmōes,[33] deși statutul acestora este neclar. Prezența douloi este confirmată de poeți lirici precum Arhiloh sau Teognis din Megara.[31] Potrivit mărturiilor epigrafice, legea omuciderii a lui Dracon (c. 620 î.e.n.) i-a menționat pe sclavi.[34] Potrivit lui Plutarh,[35] Solon (c. 594-593 î.e.n.) le-a interzis sclavilor să practice gimnastica și pederastia. Spre sfârșitul acestei perioade, referințele au devenit mai obișnuite. Sclavia devine prevalentă chiar în momentul în care Solon punea bazele democrației ateniene. Specialistul clasic Moses Finley de asemenea remarcă că Chios, care, potrivit lui Theopompus,[36] a fost primul oraș care a organizat comerțul cu sclavi, de asemenea s-a bucurat de un proces democratic timpuriu (în secolul 6 î.e.n.). El concluzionează că „un aspect al istoriei grecești, pe scurt, este progresul mână în mână a libertății și sclaviei.”[37]

Rol economic

[modificare | modificare sursă]
Agricultura, o întrebuințare obișnuită a sclavilor, amforă cu figuri negre de Antimenes pictorul, British Museum

Toate activitățile erau accesibile sclavilor cu excepția politicii.[38] Pentru greci, politica era singura ocupație vrednică de un cetățean, restul fiind acordate oriunde e posibil non-cetățenilor.[39] A fost un statut de importanță, nu de ocupație.

Principala întrebuințare a sclaviei a fost în agricultură, tbaza economiei grecești. deține un sclav sau chiar doi.[40] O literatură abundentă de manuale pentru proprietarii de pământ (precum Economie de Xenofon sau cel al lui Pseudo-Aristotel) confirmă prezența a mulțimi de sclavi pe proprietăți mai largi; ei puteau fi muncitori obișnuiți sau supraveghetori. Aria în care sclavii erau folosiți ca forță de muncă în agricultură este disputată. [41] Este cert că sclavia rurală era foarte obișnuită în Atena și că Grecia antică nu cunoștea populația imensă de sclavi găsiți pe latifundia romană.[42]

Munca sclavilor a fost prevalentă în mine și cariere de piatră, care aveau largi populații de sclavi, adesea închiriați de cetățenii privați bogați. Strategosul⁠(d) Nicias a dat în chirie o mie de sclavi minelor de argint din Laurium din Attica; Hipponicos primind 600, iar Philomidès - 300. Xenofon[43] menționează că au primit un obol per sclavi per zi, cu cantitatea de 60 de drahme per an. Aceasta a fost una dintre cele mai prețuite investiții pentru atenieni. Numărul de sclavi care au lucrat în minele din Laurium sau la morile de procesare a mineritului se estimează a fi a fi 30,000.[44] Xenofon a sugerat că orașul cumpără un număr mare de sclavi, până la trei sclavi de stat per cetățean, astfel încât arendarea lor să asigure întreținerea tuturor cetățenilor.[43]

Sclavii erau de asemenea utilizați ca meșteșugari și comercianți. Așa cum în agricultură erau utilizați pentru munca care era peste capacitățile familiei. Populația sclavilor a fost cea mai mare în ateliere: fabrica de scuturi a lui Lysias întrebuința 120 de sclavi,[45] iar tatăl lui Demostene deținea 32 de cuțitari și 20 de meșteri de paturi.[46]

Sclavii erau de asemenea întrebuințați în casă. Rolul domestic principal era de a se înțelege pentru stăpânul său în afaceri și a-l acompania în călătorii. În timpul războiului a fost ordonanță pentru hoplit. Sclavul de sex feminin executa sarcini casnice, în special coacerea de pâine și facerea de țesătură. Numai cei mai săraci cetățeni nu dețineau sclavi domestici.[47]

Demografie

[modificare | modificare sursă]

Populație

[modificare | modificare sursă]
Sclav etipean încercând să dreseze un cal, datare necunoscută, Muzeul Național Arheologic din Atena

Este dificil de estimat numărul de sclavi din Grecia antică, având în vedere lipsa unui recensământ precis și a variației definițiilor în epocă. Este sigur că Atena avea cea mai mare populație de sclavi, cu cel puțin 80,000 în secolele 6 și 5 î.e.n.,[44] cu o medie de trei sau patru sclavi per gospodărie. În secolul 5 î.e.n., Tucidide a remarcat dezertarea a 20,890 de sclavi în timpul războiului din Decelea, cei mai mulți comercianți. Cea mai mică estimare, de 20,000 de sclavi, din timpul lui Demostene,[48] corespunde cu un sclav per familie. Între 317 î.e.n. și 307 î.e.n., tiranul Demetrius Phalereus a ordonat[49] un recensământ general în Attica, care a dat următoarele cifre: 21,000 de cetățeni, 10,000 metici și 400,000 de sclavi. Oratorul Hiperide, în Împotriva lui Areistogiton, amintește că încercarea de a recruta 15,000 de sclavi de sex masculin de vârstă militară a dus la înfrângerea grecilor sudici în Bătălia de la Cheronea (338 î.e.n.), ceea ce corespundea cu datele lui Ctesicles.[50]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Poză tradițională pe stelele funerare, vezi de exemplu Felix M. Wassermann, "Serenity and Repose: Life and Death on Attic Tombstones" The Classical Journal, Vol. 64, Nr. 5, p.198.
  2. ^ J.M. Roberts. The New Penguin History of the World. p.176–177, 223.
  3. ^ Chantraine, s.v. δμώς.
  4. ^ De exemplu Odiseea 1:398, unde Telemah menționează „sclavii pe care frumosul Odiseu i-a câștigat pentru [el]”.
  5. ^ Utilizat o dată de Homer în Iliada 7:475 pentru a se referi la prizonierii de război; linia a fost respinsă ca falsă de Aristarh din Samotrace urmându-i pe Zenodot și Aristofan din Bizanț, a se vedea Kirk, p. 291.
  6. ^ Chantraine, s.v. ἀνερ.
  7. ^ Definiție potrivit LSJ.
  8. ^ Transliterările miceniene pot fi confuze și nu oglindesc direct pronunția; pentru clarificare a se vedea articolul despre Liniar B.
  9. ^ Chantraine, s.v. δοῦλος. A se vedea de asemenea Mactoux (1981).
  10. ^ Chantraine, s.v. οἰκος.
  11. ^ Iliada, 16:244 and 18:152.
  12. ^ Iliada, 23:113.
  13. ^ Chantraine, s.v. θεράπων.
  14. ^ Chantraine, s.v. ἀκόλουθος.
  15. ^ Chantraine, s.v. παῖς.
  16. ^ Cartledge, p.137.
  17. ^ Chantraine, s.v. σῶμα (sōma).
  18. ^ a b Garlan, p. 32.
  19. ^ Burkert, p.45.
  20. ^ Garlan, p.35.
  21. ^ Mele, pp.115–155
  22. ^ Garlan, p.36.
  23. ^ De exemplu, Criseida (1:12–3, 29–30, 111–5), Briseis (2:688–9), Diomede (6:654–5), Ifis (6:666–8) și Hecamede (11:624–7).
  24. ^ A se vedea în Iliada pledoariile lui Adrastus troianul (1:46–50), ale fiilor lui Antimahus (11:131–5) și Lycaon (21:74–96), toți implorând milă în schimbul unui preț de răscumpărare.
  25. ^ Sunt 50 dintre ele în casa lui Ulise (22:421) și în casa lui Alcinoos (7:103).
  26. ^ Înaintea luptei sale cu Ahile, Hector îi prezice soției sale Andromaca o viață în robie și menționează țesutul și ducerea și aducerea de apă (6:454–8). În Odiseea, servitorii tind să aprindă focul (20:123), să pregătească petrecerilor pețitorilor (1:147), să piseze grâul (7:104, 20:108–9), să facă patul (7:340–2) și să aibă grijă de oaspeți.
  27. ^ În Iliada, Criseida doarme cu Agamemnon, Briseis și Diomede cu Ahile, Ifis cu Patrocle. În Odiseea, doisprezece servitoare dorm cu pețitorii (20:6–8) nerespectând ordinele directe ale Euricleei (22:423–425).
  28. ^ Odiseea, 16:140–1.
  29. ^ Odiseea, 11:188–91.
  30. ^ Odiseea, 14:3.
  31. ^ a b c Garlan, p.43.
  32. ^ Odiseea 17:322–323. Versiunea online a Butcher-Lang 1879 translation Arhivat în , la Wayback Machine.
  33. ^ De exemplu Munci și zile, 405.
  34. ^ „κατὰ ταὐτὰ φόνοθ δίκας εἷναι δοῦλον κτείναντι ἢ ἐλεὐτερον.” Dareste, Haussoulier and Reinach, 4, 5, 8.
  35. ^ Viața lui Solon, 1:6.
  36. ^ Apud Athenaeus, 6:265bc = FGrH 115, fgt.122.
  37. ^ Finley (1997), pp.170–171.
  38. ^ Finley (1997), p.180.
  39. ^ Finley (1997), p.148.
  40. ^ Finley (1997), p.149.
  41. ^ Jameson argumentează în favoarea unei întrebuințări foarte largi a sclavilor; Wood (1983 și 1988) pune la îndoială asta.
  42. ^ Finley (1997), p.150.
  43. ^ a b Poroi (Despre venituri), 4.
  44. ^ a b Lauffer, p.916.
  45. ^ Demostene, 12:8–19.
  46. ^ Demostene, Împotriva lui Afobos, 11:9.
  47. ^ Finley (1997), pp.151–152.
  48. ^ Jones, pp.76–79.
  49. ^ Ctesicles, apud Athenaeus 6:272c.
  50. ^ Ctesicles este autorul unei istorii conservate ca două fragmente în Ateneu.

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  • fr Brulé, P. (1978a) "Signification historique de la piraterie grecque ", Dialogues d'histoire ancienne no.4 (1978), pp. 1–16.
  • fr Brulé, P. (1992) "Infanticide et abandon d'enfants", Dialogues d'histoire ancienne no.18 (1992), pp. 53–90.
  • Burkert, W. Greek Religion. Oxford: Blackwell Publishing, 1985. ISBN: 0-631-15624-0, originally published as Griechische Religion der archaischen und klassischen Epoche. Stuttgart: Verlag W. Kohlhammer, 1977.
  • fr Carlier, P. Le IVe siècle grec jusqu'à la mort d'Alexandre. Paris: Seuil, 1995. ISBN: 2-02-013129-3
  • Cartledge, P.. "Rebels and Sambos in Classical Greece", Spartan Reflections. Berkeley: University of California Press, 2003, p. 127–152 ISBN: 0-520-23124-4
  • fr Chantraine, P. Dictionnaire étymologique de la langue grecque. Paris: Klincksieck, 1999 (new edition). ISBN: 2-252-03277-4
  • fr Dareste R., Haussoullier B., Reinach Th. Recueil des inscriptions juridiques grecques, vol.II. Paris: E. Leroux, 1904.
  • fr Ducat, Jean. Les Hilotes, BCH suppl.20. Paris: publications of the École française d'Athènes, 1990 ISBN: 2-86958-034-7
  • fr Dunant, C. and Pouilloux, J. Recherches sur l'histoire et les cultes de Thasos II. Paris: publications of the École française d'Athènes, 1958.
  • Finley, M. (1997). Économie et société en Grèce ancienne. Paris: Seuil, 1997 ISBN: 2-02-014644-4, originally published as Economy and Society in Ancient Greece. London: Chatto and Windus, 1981.
  • Garlan, Y. Les Esclaves en Grèce ancienne. Paris: La Découverte, 1982. 1982 ISBN: 2-7071-2475-3, translated in English as Slavery in Ancient Greece. Ithaca, N.Y.: Cornell University Press, 1988 (1st edn. 1982) ISBN: 0-8014-1841-0
  • Kirk, G.S. (editor). The Iliad: a Commentary, vol.II (books 5–8). Cambridge: Cambridge University Press, 1990. ISBN: 0-521-28172-5
  • Jameson, M.H. "Agriculture and Slavery in Classical Athens", Classical Journal, no.73 (1977–1978), pp. 122–145.
  • Jones, A.H.M.. Athenian Democracy. Oxford: Blackwell Publishing, 1957.
  • de Lauffer, S. "Die Bergwerkssklaven von Laureion", Abhandlungen no.12 (1956), pp. 904–916.
  • fr Lévy, E. (1995). La Grèce au Ve siècle de Clisthène à Socrate. Paris: Seuil, 1995 ISBN: 2-02-013128-5
  • fr Lévy, E. (2003). Sparte. Paris: Seuil, 2003 ISBN: 2-02-032453-9
  • fr Mactoux, M.-M. (1980). Douleia: Esclavage et pratiques discursives dans l'Athènes classique. Paris: Belles Lettres, 1980. ISBN: 2-251-60250-X
  • fr Mactoux, M.-M. (1981). "L'esclavage comme métaphore : douleo chez les orateurs attiques", Proceedings of the 1980 GIREA Workshop on Slavery, Kazimierz, 3–8 November 1980, Index, 10, 1981, pp. 20–42.
  • fr Masson, O. "Les noms des esclaves dans la Grèce antique", Proceedings of the 1971 GIREA Workshop on Slavery, Besançon, 10–11 mai 1971. Paris: Belles Lettres, 1973, pp. 9–23.
  • fr Mele, A. "Esclavage et liberté dans la société mycénienne", Proceedings of the 1973 GIREA Workshop on Slavery, Besançon 2–3 mai 1973. Paris: Les Belles Lettres, 1976.
  • Morrow, G.R. "The Murder of Slaves in Attic Law", Classical Philology, Vol. 32, No. 3 (Jul., 1937), pp. 210–227.
  • Oliva, P. Sparta and her Social Problems. Prague: Academia, 1971.
  • fr Plassart, A. "Les Archers d'Athènes," Revue des études grecques, XXVI (1913), pp. 151–213.
  • Pomeroy, S.B. Goddesses, Whores, Wives and Slaves. New York: Schoken, 1995. ISBN: 0-8052-1030-X
  • Pritchett, W.K. and Pippin, A. (1956). "The Attic Stelai, Part II", Hesperia, Vol.25, No.3 (Jul.–Sep., 1956), pp. 178–328.
  • Pritchett (1961). "Five New Fragments of the Attic Stelai", Hesperia, Vol.30, No. 1 (Jan.–Mar., 1961), pp. 23–29.
  • Wood, E.M. (1983). "Agriculture and Slavery in Classical Athens", American Journal of Ancient History No.8 (1983), pp. 1–47.
  • Von Fritz, K. "The Meaning of ἙΚΤΗΜΟΡΟΣ", The American Journal of Philology, Vol.61, No.1 (1940), pp. 54–61.
  • Wood, E.M. (1988). Peasant-Citizen and Slave: The Foundations of Athenian Democracy. New York: Verso, 1988 ISBN: 0-86091-911-0.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Resurse bibliotecare
Despre Sclavia în Grecia antică
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de sclavia în Grecia antică


v • d • m
Subiecte legate de Grecia Antică
Locuri
Viață
Filozofie
Literatură
Homer · Hesiod · Pindar · Eschil · Sofocle · Euripide · Aristofan · Herodot · Tucidide · Xenofan · Polybius · Esop
Arhitectură
Cronologie
Mitologie
Liste
Portal Grecia Antică
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sclavia_în_Grecia_antică&oldid=15936685