Sari la conținut

Transliterarea limbii române din scrierea „moldovenească” în cea latină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Transliterarea limbii române din scrierea „moldovenească” în cea latină a început odată cu punerea în aplicare a Legii nr. 3462 din 31 august 1989 adoptată de Parlamentul Republicii Moldova și publicată în Monitorul oficial n° 9 (N-3462-XI) din același an[1].

Transcrierea alfabetului „moldovenesc” specific acestei Republici unionale sovietice (și încă folosit în Republica Moldovenească Nistreană) se efectuează astfel :

Alfabetul Chirilic Alfabetul latin
А A
Б B
В V
Г G
ГЕ GHE
ГИ GHI
Д D
Е E
Ё IO
Ж J
ӁЕ GE
ӁИ GI
З Z
И I
Й I
К C
КЕ CHE
КИ CHI
Л L
М M
Н N
О O
П P
Р R
С S
Т T
У U
Ф F
Х H
Ц Ț
Ч CE*/CI*
Ш Ș
Щ -
Ъ -
Ы Â, Î
Ь I
Э Ă
Ю IU
Я IA, EA

Acest sistem de transliterare se folosește pentru:

  • textele în limba „moldovenească”-română scrise, între 1938 și 1989 (conform pricazului sovietic din 27 februarie 1938 emis în RASSM[2]), cu litere chirilice rusești, diferite de cele ale alfabetului slavonic folosit până în sec. XIX în Moldova/Basarabia[3];
  • textele și denumirile în limba „moldovenească”-română încă scrise și în zilele noastre, cu litere chirilice rusești în Transnistria.

În schimb, sistemul nu se aplică pentru:

  • numele și denumirile rusești, bieloruse și ucrainene prezente în limba „moldovenească”-română, a căror transliterare urmează reguli conforme sistemului rusesc de transliterare : de exemplu Alexandru Plămădeală pentru « Александр Плэмэдялэ », dar Aleksandr Soljenițîn pentru « Александр Солженицын » (deși în această privință, există obiceiuri diferite de-o parte și de cealaltă a Prutului : în Republica Moldova rareori se respectă acest principiu și în general se folosește în mod impropriu același sistem ca pentru limba „moldovenească”-română, în timp ce în România se folosește sistemul rusesc de transliterare pentru denumirile rusești, bieloruse și ucrainene).
  • ortografierea autentică a denumirilor provenind din limbi scrise în litere latine: bunăoară James Bond, Saskatchewan, Bordeaux și Washington – și nu Geims Bond, Sascaceoan, Bordo sau Oașington.
  1. ^ „Vezi pe”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ Gheorghe Negru : Politica etno-lingvistică a R.S.S.M., ed. Prut Internațional, Chișinău 2000, ISBN 9975-69-100-5, pag. 20-24
  3. ^ Alfabetul slavonic folosit până în sec. XIX în Moldova/Basarabia și celelalte țări române cuprindea literele următoare : А а, Ъ ъ (= ă), Б б, Β β, Ґ γ, Δ δ, Є є, ζ ʝ, С с, І ι, К к, Λ λ, М м, Ν н, О о, П п, Р р, Т m, Υ υ, Ф ф, Х х, Џ џ (= ț), Ч ч, Ш ш, Щ щ (= șt), Ђ ђ (= î, â), Ξ ξ (= x), Ζ z ; vezi Denis Deletant, Slavonic letters in Moldova, Wallachia & Transylvania from the tenth to the seventeenth centuries, ed. Enciclopedică, București 1991 și Costache Negruzzi, Courrier des deux sexes, I, nr. 22, p. 337–343.
  • Gheorghe Negru: „Politica lingvistică din R. S. S. Moldovenească”, ed. Prut internațional, Chișinău 2000, ISBN 9975-69-100-5, 132 pp.