Sari la conținut

Tricholoma inamoenum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tricholoma inamoenum
Bureți călărești de tipul Tricholoma inamoenum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. inamoenum
Nume binomial
Tricholoma inamoenum
(Fr.) Gillet (1878)
Sinonime
  • Agaricus inamoenus Fr. (1815)
  • Gyrophila sulphurea var. inamoena (Fr.) Quél. (1886)
  • Gyrophila inamoenum (Fr.) Quél. (1888)
  • Tricholoma inamoenum var. insigne Massee (1893)
Modifică text Consultați documentația formatului

Tricholoma inamoenum (Elias Magnus Fries, 1815 ex Claude Casimir Gillet, 1878) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Buretele destul de comun, se întâlnește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, uneori izolat, dar preponderent în grupuri mai mici, în păduri de conifere și la marginile lor, în primul rând sub molizi, adesea printre afine preferând un sol calcaros bogat în nutrienți. Apare numai în zone de deal și de munte de peste 600m NN din (iulie) august până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
C. C. Gillet

Numele binomial a fost determinat de marele savant suedez Elias Magnus Fries drept Agaricus inamoenus în volumul 1 al operei sale Observationes mycologicae din 1815.[5] Apoi, micologul francez Claude Casimir Gillet a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 1 al lucrării sale Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France din 1874.[6]

În 1886, micologul francez Lucien Quélet a creat mai întâi cu Gyrophila sulphurea var. inamoena o variație a ciuperci,[7] iar doi ani mai târziu a redenumit taxonul lui Fries în Gyrophila inamoenum.[8] În sfârșit, în 1893, micologul englez George Edward Massee a redactat încă o altă variație, Tricholoma inamoenum var. insigne.[9] Toți acești taxoni sunt acceptați sinonim, dar nu sunt folosiți.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[10] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[11] iar epitetul din cuvântul latin (latină inamoenus=neplăcut, neatractiv),[12] ce se referă la mirosul dezgustător al ciupercii.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Tricholoma inamoenum
  • Pălăria: are un diametru de 3-8cm, fiind numai slab cărnoasă, în tinerețe semisferică cu marginea netedă și răsfrântă spre interior, apoi convexă sau slab aplatizată, atunci preponderent cu o cocoașă bine vizibilă de culoare mai închisă decât restul pălăriei. Cuticula cu un aspect mat, mătăsos-fibros până fin pâslos are un colorit care tinde între murdar albicios, crem, ocru și deschis maroniu.
  • Lamelele: destul de sfărâmicioase și ușor de separat de pălărie sunt late, izbitor distanțate, neregulat intercalate, la bătrânețe preponderent ceva ondulate și aderate bombat la picior (numit: șanț de castel), muchiile fiind netede, în vârstă ceva ferăstruite și înnegrind de obicei. Coloritul este albicios până slab gălbui, căpătând mai târziu nu rar nuanțe albăstruie.
  • Piciorul: cu o lungime de 5-12 cm mereu mai lung decât diametrul pălăriei și o lățime de 0,6-1,2 (1,8)cm, este ceva fibros, tânăr plin și bătrân împăiat pe dinăuntru, cilindric până slab clavat, sfârșitul bazei fiind adesea îngroșat, înrădăcinând uneori. Firele miceliare se împletesc cu așternutul de ace. Coloritul cojii mate și fin solzos-fibroase este albicioasă, iar spre bază de un brun murdar. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: albicioasă care nu se decolorează după tăiere, nu prea cărnoasă și în picior ceva fibroasă care albăstrește, chiar înnegrește la bază, are un miros insistent de gaz de iluminat cu nuanțe de ridichi și un gust blând, asemănător cu varza, destul de des ușor rânced sau chiar amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, sub-fusiformi, apiculați spre vârf, hialini (translucizi) și neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod), având o mărime de 8-10 (13) x 5-6 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu fibule de 2-4 sterigme fiecare care se trag până peste muchii măsoară 30-35 x 7-9 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer), în himeniu neexistente, sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate.[13] Hifele cuticulei cu o grosime de 2-5µm sunt lunguiețe, cilindrice, dispuse vertical, iar celule hifale terminale cu 20-34 × 5,5-11µm sunt aproape clavate. Pigmente intracelulare sunt extrem de palide și aproape invizibile. Coaja piciorului este formată de hife înguste și cilindrice cu 2-4µm. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) fără fibule, mai aglomerate spre vârful tijei sunt cuneiforme măsurând 13-30 × 2-7 microni, apar izolate sau în smocuri.[14]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[15]
  • T. inamoenum tinere, pălărie, lamele și picior
    T. inamoenum tinere, pălărie, lamele și picior
  • T. inamoenum matur, lamele și picior
    T. inamoenum matur, lamele și picior
  • T. inamoenum bătrâni, pălării
    T. inamoenum bătrâni, pălării
  • T. inamoenum bătrâni, lamele
    T. inamoenum bătrâni, lamele
  • T. inamoenum, secțiune longitudinală
    T. inamoenum, secțiune longitudinală

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Ciuperca poate fi confundată în primul rând cu Tricholoma album (necomestibil, apare în păduri de foioase și mixte precum la marginile lor sub stejari, iar prin pajiști sub mesteceni, cu cuticulă albă, mai târziu cu nuanțe destul de puternice izabel, lamele albe, apoi crem, un miros insistent greu de descris, fiind dulcișor ca de iasomie sau săpun ieftin, concomitent insistent pământos sau ca de sfeclă, uneori cu componente făinoase și un gust mai întâi neplăcut amar, apoi foarte iute),[16] Tricholoma bufonium (destul de otrăvitor, crește în toate felurile de pădure, cu predilecție în cele montane de conifere, tânăr brun-purpuriu, la maturitate ocru-gălbui, lamele și carne gălbuie, miros înțepător de gaz de iluminat, gust dezgustător, provoacă un disconfort deja după o probă făcută),[17] Tricholoma lascivum (necomestibil, miros neplăcut de flori de caprifoi sau varză albă, cu avansarea în vârstă dezagreabil pământos cu nuanțe de bitumen, gust imediat amar, apoi în plus iute)[18] sau Tricholoma stiparophyllum, sin. Tricholoma pseudoalbum (necomestibil, se dezvoltă sub mesteceni, cuticulă albicioasă în centru cu pete înnorate ocru-gălbuie până galben-maronii, margine scurt canelată, carne albicioasă cu nuanță gălbuie, miros gazos, neplăcut pământos, gust amar și foarte iute),[19] iar dacă nu se dă seama de odorul intensiv, specia poate fi confundată de asemenea cu Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata (foarte otrăvitoare, uneori letală, saprofit),[20] Clitopilus prunulus (comestibil),[21] Entoloma jubatum (necomestibil),[22] Entoloma griseocyaneum (necomestibil),[23] Entoloma prunuloides (necomestibil),[24] Entoloma sinuatum (otrăvitor, posibil letal),[25] Hygrophorus eburneus (comestibil),[26] Hygrophorus pustulatus (comestibil),[27][28] Inocybe geophylla (otrăvitoare, are lamele albicioase, mai târziu ocru-maronii, cu un miros tipic foarte dezgustător, conținând o doză mare de muscarină),[29] Leucocybe connata sin. Clitocybe connata, Lyophyllum connatum (comestibil, saprofit),[30] Pluteus petasatus (comestibil, saprofit, trăiește pe lemn mort de castan, mesteacăn, plop tremurător și tei, miros imperceptibil, dar în vârstă neplăcut dulcișor și pământos, gust blând),[31] Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata (necomestibil, trăiește în toate felurile de pădure sub carpeni, fagi și stejari respectiv sub molizi și pini, cuticulă albicioasă până gălbuie cu pete roșiatice spre centru, lamele albicioase, la bătrânețe brun-roșiatice, miros amărui, neplăcut lemnos, gust amar cu iz foarte neplăcut),[32] Tricholoma acerbum (necomestibil),[33] sau Tricholoma columbetta (comestibil, destul de savuros)[34] sau Tricholoma fulvum (necomestibil, miros de făină, gust amărui-făinos).[35]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • !!!Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata!!!
    !!!Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata!!!
  • !Entoloma griseocyaneum!
    !Entoloma griseocyaneum!
  • !Entoloma jubatum!
    !Entoloma jubatum!
  • !Entoloma prunuloides!
    !Entoloma prunuloides!
  • !!!Entoloma sinuatum!!!
    !!!Entoloma sinuatum!!!
  • Hygrophorus eburneus
    Hygrophorus eburneus
  • Hygrophorus pustulatus
    Hygrophorus pustulatus
  • !!Inocybe geophylla!!
    !!Inocybe geophylla!!
  • Leucocybe connata sin. Clitocybe connata, Lyophyllum connatum
    Leucocybe connata sin. Clitocybe connata, Lyophyllum connatum
  • Clitopilus prunulus
    Clitopilus prunulus
  • Pluteus petasatus
    Pluteus petasatus
  • !Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata!
    !Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata!
  • !Tricholoma acerbum!
    !Tricholoma acerbum!
  • !Tricholoma album!
    !Tricholoma album!
  • !!Tricholoma bufonium!!
    !!Tricholoma bufonium!!
  • Tricholoma columbetta
    Tricholoma columbetta
  • !Tricholoma fulvum!
    !Tricholoma fulvum!
  • !Tricholoma lascivum!
    !Tricholoma lascivum!
  • !Tricholoma stiparophyllum sin. Tricholoma pseudoalbum!
    !Tricholoma stiparophyllum sin. Tricholoma pseudoalbum!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Specia este clasificată neotrăvitoare, dar necomestibilă pe scară largă, astfel de toți micologii cu renume (între alții: vezi sub note și bibliografie). Chiar și pagina 123 Pilzsuche, cunoscută pentru cursul ei strict în cea ce privește toxicitatea posibilă a unei ciuperci, o declară astfel.[36] Se înțelege de la sine că acest burete nu poate fi ingerat din cauza mirosului scârbos și al gustului neplăcut.

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă aproape mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[37]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 152-153, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 1, Editura Gerhard Bonnier, Havniae 1815, p. 10
  6. ^ Claude Casimir Gillet: „ Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France, vol. 1, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1874, p. 112
  7. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 14
  8. ^ Lucien Quélet: „Flore Mycologique de la France et des Pays Limitrophes”, Editura Octave Doin, Paris 1888, p. 279
  9. ^ George Edward Massee: „The British fungus flora”, vol. 3, Editura George Bell, Londra 1893, p.205
  10. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  11. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  12. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 582, ISBN 3-468-07202-3
  13. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 95
  14. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura CRC Press, 1999, p. 142, ISBN 90-5410-493-7
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 171, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 348-349, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 256-257, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 362-363, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 148-150
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 266-267 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 298-299, ISBN 88-85013-46-5
  24. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 123, 125-126
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 410-411, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 112-113 - 1, ISBN 978-3-440-14530-2
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 240-241, ISBN 3-405-12116-7
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 326-327 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  31. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 274-275, ISBN 88-85013-37-6
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 268-269 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 328-329, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 306-307, ISBN 3-405-11774-7
  35. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 148-149, ISBN 978-3-440-14530-2
  36. ^ 123 Pilzsuche
  37. ^ Pilzforum 123

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 3-8001-3536-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_inamoenum&oldid=15779021