Veneția de Jos, Brașov

Coordonate: 45°52′31″N 25°12′46″E ({{PAGENAME}}) / 45.87528°N 25.21278°E
Veneția de Jos
— sat —
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (monument istoric)
Veneția de Jos Veneția de Jos (România) Localizarea satului pe harta României
Veneția de Jos Veneția de Jos (Județul Brașov) Localizarea satului pe harta județului Brașov

Țară	România
Județ	Brașov
Comună	Părău

SIRUTA	41603

Populație (2021)
- Total	770 locuitori

Fus orar	EET (+2)
- Ora de vară (DST)	EEST (+3)
Cod poștal	507157
Prefix telefonic	+40 x59 ^[1]

Prezență online
GeoNames

Veneția de Jos în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73 (Click pentru imagine interactivă) Veneția de Jos în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73 (Click pentru imagine interactivă)
Modifică date / text

Veneția de Jos, mai demult Venetia de Jos (în maghiară Alsóvenice, în germană Untervenitze; Unter-Wenitze; Unter-Venedig, colocvial Vineția) este un sat în comuna Părău din județul Brașov, Transilvania, România.

Originea denumirii localității

Nicolae Densusianu (1846-1911) afirma, în lucrarea sa „Dacia Preistorică”, că satul ar fi fost înființat de coloniști romani stabiliți în Dacia, în vecinătatea geților, și susține că Veneția din Țara Făgărașului ar avea aceeași origine cu Veneția din Italia. Chiar istoricul grec Herodot afirmă că în vecinătate cu geții locuia un popor numit veneti sau vineti. Un argument care să susțină această ipoteză îl reprezintă și descoperirea arheologică întâmplătoare, în anul 1965, a unei monede romane imperiale bătută la Tomis și datată sec. II-III d.Hr.

Despre numele satului există și o variantă a lingvistului Alexandru Graur și anume că denumirea de Veneția provine de la „vinețeală”. Vinețeala este de fapt un praf albastru care se adaugă în var la spoitul caselor și care dă pereților culoarea vânătă (albastră). Cu toate acestea este puțin probabil să fie așa, deoarece majoritatea satelor din zonă foloseau această culoare pentru casele lor, fără a se denumi după aceasta.

Unii localnici sunt ferm convinși că numele satului l-a dat însă împărăteasa Maria Terezia, lucru care nu poate fi susținut, cunoscându-se vechimea primei atestări documentare.

Istoria Veneției

Deși nu se cunoaște cu exactitate data întemeierii satului, există totuși câțiva istorici care amintesc despre trecutul îndepărtat al satului, Veneția de Jos existând chiar înainte de întemeierea Țărilor Române, în primii ani ai mileniului al-II-lea. Izvoarele intuiesc oarecum faptul că meleagurile venețiene au fost locuite din primul mileniu, doar că nu s-au păstrat urme arheologice sau încă nu au fost descoperite.

Veneția de Jos a fost atestată documentar încă din anul 1235, când Papa Grigore al-IX lea poruncește efectuarea unei cercetări în pricina dintre episcopul Transilvaniei și mai mulți preoți din zona Țării Făgărașului, printre care și un anume “Conrad de Venetiis”.^[2] Aceasta ar putea fi prima atestare scrisă despre actualul sat.

În anul 1733 episcopul greco-catolic Inocențiu Micu-Klein a dispus organizarea unui recensământ (unei conscripțiuni) în Ardeal. La acea dată Veneția de Jos era sediul unui protopopiat greco-catolic: Archidiaconatus Venecziensis. Protopop (Archidiaconus) greco-catolic era Ionás (Ionaș); la Veneția de Jos (Alsó-Venecze) mai erau recenzați încă doi preoți, ambii uniți: Sztoika și Opra (Stoica și Oprea, desigur). În localitatea Veneția de Jos a anului 1733, existau o biserică (unită) și o casă parohială (Domus parochialis). De pe fânețele parohiei se strângeau 4 care de fân (Foeneta Currum: 4). La Veneția de Jos erau recenzate 100 de familii, cu alte cuvinte, circa 500 de locuitori. Numele localității și al preoților erau notate în limba maghiară sau în românește, cu ortografie maghiară, întrucât rezultatele conscripțiunii urmau să fie înaintate unei comisii formate din neromâni, în majoritate maghiari.^[3]

Veneția de Jos a fost centru de comună până în 1947, dar, întrucât în timpul alegerilor din 1946, a avut loc o mare revoltă a sătenilor, deoarece oamenii nu erau mulțumiți de felul în care se vota, drept pedeapsă, după multe arestări ordonate de către comuniști, s-a dispus mutarea Primăriei în satul Părău, unde este și astăzi.

Personalități

Emil Pușcariu (cunoscut și ca Emil Ion Cavaler de Pușcariu) (8 martie 1859, d. 3 octombrie 1928, Iași), medic și om de știință român, profesor la Facultatea de Medicină din Iași; a înființat în 1891 cel de al patrulea Institut Antirabic din lume, după cele înființate de Louis Pasteur la Paris, M.N. Gamaleia la Odessa și Victor Babeș la București.^[4]
Iacob Popeneciu (n. 4 iunie 1842 - d. 28 septembrie 1912), descendent al unei vechi familii nobile din Țara Făgărașului, a fost un lider important al luptei politice pentru emanciparea națională a românilor din Ardeal.^[5] Ca filantrop și membru activ, a susținut Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), organizație fondată la Sibiu în 1861.^[6] Popeneciu a promovat învățământul românesc, fiind membru fondator al Despărțământului Făgăraș al Reuniunii Învățătorilor Români Uniți din Arhidieceza Arhiepiscopală.^[7] În calitate de membru pe viață al Societății pentru Fond de Teatru Român, a contribuit activ la promovarea teatrului în limba română.^[8]
Anton von Petz (n. 24 ianuarie 1819 – d. 7 mai 1888, Trieste) a fost un viceamiral al marinei austro-ungare și cavaler al Ordinului Militar Maria Terezia. El a avut o carieră remarcabilă în marina imperială, remarcându-se în bătălia navală de la Lissa, actualmente Vis, insulă aparținând Croației (1866) prin curaj și pricepere, ceea ce i-a adus recunoașterea cu ordinul sus-menționat. În 1869, a condus o expediție navală spre Asia de Est și America de Sud pentru stabilirea de relații comerciale și maritime.^[9]
Lidia Jiga (n. 1 mai 1932 – d. 7 noiembrie 1970) a fost cea mai cunoscuta dresoare de lei, tigri și pantere din România, apreciată la nivel european pentru curajul și talentul său. A avut o carieră strălucită, însă și-a găsit sfârșitul tragic în arena circului din Harkov, Ucraina de astăzi, atacată de propriile animale în timpul unui spectacol. Lidia Jiga rămâne o figură emblematică a artei dresajului, recunoscută pentru performanțele sale extraordinare și pentru legătura specială cu felinele sale.^[10]
Aurel Cornea (n. 6 iulie 1933 – d. 3 septembrie 2005) a fost un matematician român de renume internațional, specializat în analiza matematică și teoria potențialului. Deși a orbit la 15 ani, a urmat o carieră academică remarcabilă, fiind profesor la Universitatea din București și, ulterior, la Universitatea Catolică din Eichstätt, Germania. A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București și cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Comandor.^[11]^[12]^[13]