Sari la conținut

WTA German Open 2024 – Simplu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
WTA German Open 2024
Campioană:   Statele Unite ale Americii Jessica Pegula
Finalistă:   Main Page Anna Kalinskaia
Scor:   6–7(0–7), 6–4, 7–6(7–3)
Probe
Simplu   Feminin
Dublu   Feminin
2023 « WTA German Open » 2025

WTA German Open 2024 – Simplu a avut loc în a doua jumătate a lunii iunie 2024. Douăzeci și opt de jucătoare s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Berlin, Germania, disputat pe terenuri cu iarbă, în aer liber. Șapte dintre ele și-au asigurat participarea prin calificare, dintre care un lucky loser. Petra Kvitová a fost campioana en-titre,[1] dar și-a întrerupt temporar cariera la sfârșitul anului 2023 din cauza faptului că este însărcinată.

Jessica Pegula a câștigat titlul la simplu la Berlin Ladies Open 2024, învingând-o pe Anna Kalinskaia în finală cu 6–7(0–7), 6–4, 7–6(7–3). A fost cel de-al 5-lea titlu WTA pentru Pegula.

Cea mai tânără membră a tabloului de start a fost cehoaica Linda Noskova, în vârstă de 19 ani, care a înfruntat-o în runda inaugurală pe cea mai în vârstă jucătoare de simplu, germanca Angelique Kerber, în vârstă de 36 de ani. Coco Gauff a jucat primul turneu din carieră în calitate de număr doi mondial. La Berlin, ea a îndeplinit rolul de principală favorită pentru a treia oară în circuit, după Auckland Open 2023 și 2024. Jessica Pegula, locul 5, a revenit în circuit cu al doilea turneu, după ce a ratat sezonul de primăvară pe zgură din cauza unei accidentări la gât.[2]

Capi de serie[modificare | modificare sursă]

Primii patru capi de serie intră direct în runda a doua.

  1. Statele Unite ale Americii Coco Gauff (semifinale)
  2. Main Page Arina Sabalenka (sferturi de finală, s-a retras)
  3. Kazahstan Elena Rîbakina (sferturi de finală, s-a retras)
  4. Statele Unite ale Americii Jessica Pegula (campioană)
  5. Cehia Markéta Vondroušová (runda doi, s-a retras)
  6. Republica Populară Chineză Zheng Qinwen (runda doi)
  7. Grecia Maria Sakkari (runda unu)
  8. Tunisia Ons Jabeur (sferturi de finală, s-a retras)

Tabloul principal[modificare | modificare sursă]

Explicația simbolurilor[modificare sursă]

  • Q = calificare
  • WC = Wild card
  • LL = Lucky loser
  • Alt = înlocuitor
  • SE = scutire specială
  • PR = clasament protejat
  • ITF = calificat prin clasament ITF
  • JE = junior scutit
  • w/o = victorie fără opoziție
  • r = retras
  • d = descalificat

Faza finală[modificare | modificare sursă]

Semifinale Finală
          
1 Statele Unite ale Americii Coco Gauff 5 62
4 Statele Unite ale Americii Jessica Pegula 7 77
4 Statele Unite ale Americii Jessica Pegula 60 6 77
  Main Page Anna Kalinskaia 77 4 63
  Main Page Victoria Azarenka 1 77 1
  Main Page Anna Kalinskaia 6 63 6

Jumătatea superioară[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Sferturi de finală Semifinale
1 Statele Unite ale Americii C Gauff 78 6
Brazilia B Haddad Maia 4 4 Main Page E Alexandrova 66 2
Main Page E Alexandrova 6 6 1 Statele Unite ale Americii C Gauff 711 0
Cehia L Nosková 77 2 6 8 Tunisia O Jabeur 69 0r
WC Germania A Kerber 64 6 4 Cehia L Nosková 77 3 4
Q Republica Populară Chineză Xin Wang 4 64 8 Tunisia O Jabeur 65 6 6
8 Tunisia O Jabeur 6 77 1 Statele Unite ale Americii C Gauff 5 62
4 Statele Unite ale Americii J Pegula 7 77
4 Statele Unite ale Americii J Pegula 6 7
WC Croația D Vekić 1 6 6 WC Croația D Vekić 4 5
WC Germania J Niemeier 6 1 3 4 Statele Unite ale Americii J Pegula 77 3 6
Q Cehia K Siniaková 6 6 Q Cehia K Siniaková 62 6 3
Statele Unite ale Americii E Navarro 4 3 Q Cehia K Siniaková 6 6
WC Japonia N Osaka 4 6 3 6 Republica Populară Chineză Q Zheng 4 4
6 Republica Populară Chineză Q Zheng 6 3 6

Jumătatea inferioară[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Sferturi de finală Semifinale
7 Grecia M Sakkari 4 2
Main Page V Azarenka 6 6 Main Page V Azarenka 6 6
LL Țările de Jos A Rus 6 2 1 Q Turcia Z Sönmez 3 3
Q Turcia Z Sönmez 3 6 6 Main Page V Azarenka 3
Q Main Page V Kudermetova 3 6 6 3 Kazahstan E Rîbakina 1r
Main Page L Samsonova 6 4 4 Q Main Page V Kudermetova 4 5
3 Kazahstan E Rîbakina 6 7
Main Page V Azarenka 1 77 1
5 Cehia M Vondroušová 6 6 Main Page A Kalinskaia 6 63 6
Q Spania R Masarova 4 3 5 Cehia M Vondroušová 5r
Q Japonia N Hibino 6 4 2 Main Page A Kalinskaia 5
Main Page A Kalinskaia 2 6 6 Main Page A Kalinskaia 5
Ucraina M Kostiuk 6 66 3 2 Main Page A Sabalenka 1r
Main Page D Kasatkina 4 78 6 Main Page D Kasatkina 1 4
2 Main Page A Sabalenka 6 6

Calificări[modificare | modificare sursă]

Capi de serie[modificare | modificare sursă]

  1. Ucraina Daiana Iastremska (runda unu)
  2. Cehia Kateřina Siniaková (calificată)
  3. Main Page Veronika Kudermetova (calificată)
  4. Republica Populară Chineză Wang Xiyu (calificată)
  5. Țările de Jos Arantxa Rus (rundă calificare, lucky loser)
  6. Danemarca Clara Tauson (abandon)
  7. Germania Tamara Korpatsch (runda unu)
  8. Japonia Nao Hibino (calificată)
  9. Statele Unite ale Americii Emina Bektas (rundă calificare)
  10. Main Page Aliaksandra Sasnovici (rundă calificare)
  11. Spania Rebeka Masarova (calificată)
  12. Australia Arina Rodionova (runda unu)

Jucătoare calificate[modificare | modificare sursă]

Lucky loser[modificare | modificare sursă]

Rezultate calificări[modificare | modificare sursă]

Prima calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
1 Ucraina Daiana Iastremska 6 4 1
Turcia Zeynep Sönmez 3 6 6
  Turcia Zeynep Sönmez 79 2 6
9 Statele Unite ale Americii Emina Bektas 67 6 3
Germania Ella Seidel 3 2
9 Statele Unite ale Americii Emina Bektas 6 6

A doua calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
2 Cehia Kateřina Siniaková 6 6
WC Germania Noma Noha Akugue 3 0
2 Cehia Kateřina Siniaková 6 6
  Ucraina Yuliia Starodubtseva 2 2
Ucraina Yuliia Starodubtseva 6 4 6
7 Germania Tamara Korpatsch 1 6 0

A treia calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
3 Main Page Veronika Kudermetova 6 6
WC Germania Anica Stabel 0 2
3 Main Page Veronika Kudermetova 6 6
  Statele Unite ale Americii Kayla Day 1 1
Statele Unite ale Americii Kayla Day 6 6
12 Australia Arina Rodionova 0 3

A patra calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
4 Republica Populară Chineză Wang Xinyu 6 6
WC Germania Mara Guth 1 3
4 Republica Populară Chineză Wang Xinyu 6 6
10 Main Page Aliaksandra Sasnovici 4 1
  Serbia Aleksandra Krunić 4 1
 10 Main Page Aliaksandra Sasnovici 6 6

A cincea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
5 Țările de Jos Arantxa Rus 6 7
  Franța Fiona Ferro 4 5
5 Țările de Jos Arantxa Rus 2 64
8 Japonia Nao Hibino 6 77
  Țările de Jos Suzan Lamens 6 1 2
8 Japonia Nao Hibino 3 6 6

A șasea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
Alt Main Page Ekaterina Makarova 65 7 2
  Cehia Sára Bejlek 77 5 6
  Cehia Sára Bejlek 77 4 63
11 Spania Rebeka Masarova 64 6 77
WC Germania Lena Papadakis 3 1
11 Spania Rebeka Masarova 6 6

Alte informații[modificare | modificare sursă]

Wildcard[modificare | modificare sursă]

Retrageri[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Kvitova overpowers Vekic to win Berlin; 31st career title”. WTA Tennis. . Accesat în . 
  2. ^ „PREVIEW NOTES | ECOTRANS LADIES OPEN | QUICK FACTS” (PDF). Women's Tennis Association. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]