Biserica de lemn din Cecălaca
Biserica de lemn din Cecălaca, comuna Ațintiș, județul Mureș, data, după unele surse, din sfârșitul secolului al XVII-lea[1]. Alte surse datează biserica, ca putând fi de la începutul secolului al XVIII-lea[2], făcând referință la înscrisul ce apărea în stânga și dreapta intrării, pe latura de vest a navei:„am scris Chiril, 1761”. A fost demolată în anul 2000. Chiar și după câțiva ani, în locul unde era bisericuța, se puteau înca observa grămezi de materiale rămase în urma demolării[1].
Istoric
[modificare | modificare sursă]Tradiția spune că biserica ar fi fost furată, cu înțelegere, din Sâniacob.
Trăsături
[modificare | modificare sursă]Avea îmbinările bârnelor în coadă de rândunică, consolele fiind cioplite în descreștere. Biserica nu avea nici prispă și nici clopotniță deasupra bisericii, aceasta fiind în partea de sud-vest a bisericii. Nava bisericii era dreptunghiulară, cu absida altarului ușor decroșată, poligonală având cinci laturi.
Referitor la pictura și icoanele aflate în biserică, prin analogie dar și prin faptul că unii pictori s-au semnat, putem spune că au activat popa Nicolae, zugravul de la Feisa (prin analogie cu Chețani), zugravul Ioan, ce în 1715 a lucrat o icoană împărătească precum și ușile împărătești. O altă icoană, din 1728 este atribuită lui Iacov, zugravul de la Rășinari. Icoana Cuvioasei Paschiva, pictată de Toader zugravul, aminteșt de cea de la Hărțău din 1753.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Săptămânalul Mureşean Punctul | Articole | Arhivă | Biserici dispărute[nefuncțională]
- ^ Cristache-Panait, Ioana (1993). Arhitectura de lemn din Transilvania. I: județele Alba, Mureș și Harghita. p. 163
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Studii
- Cristache-Panait, Ioana (). Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii de continuitate și creație românească. Alba Iulia: Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Albei Iuliei.
- Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din Transilvania. I: județele Alba, Mureș și Harghita. București: Editura Museion. ISBN 973-95328-9-6.
- Man, Ioan Eugen (). Biserici de lemn din județul Mureș. Monumente de artă populară românească. Alba Iulia: Editura Reîntregirea.