Comuna Sânmihaiu Român, Timiș
Sânmihaiu Român | |||
— comună — | |||
![]() | |||
| |||
Sânmihaiu Român (România) Poziția geografică în România | |||
Coordonate: 45°41′41″N 21°04′43″E / 45.694833°N 21.078669°E | |||
---|---|---|---|
Țară | ![]() | ||
Județ | ![]() | ||
SIRUTA | 158699 | ||
Atestare documentară | 1327 | ||
Reședință | Sânmihaiu Român | ||
Componență | |||
Guvernare | |||
- Primar | Viorel Marcuți[*][1] (PSD, ) | ||
Suprafață | |||
- Total | 75,26 km² | ||
Altitudine | 88 m.d.m. | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 8.419 locuitori | ||
- Densitate | 81,33 loc./km² | ||
Fus orar | UTC+2 | ||
Cod poștal | 307380 | ||
Prefix telefonic | 0256 | ||
Localități înfrățite | |||
- Morlac | Franța | ||
- Mornac-sur-Seudre | Franța | ||
Prezență online | |||
site web oficial ![]() GeoNames ![]() OpenStreetMap relation ![]() | |||
![]() | |||
Modifică date / text ![]() |
Sânmihaiu Român (germană Rumänisch-Sankt-Michael, maghiară Bégaszentmihály, alternativ Oláhszentmihály) este o comună în județul Timiș, Banat, România, formată din satele Sânmihaiu German, Sânmihaiu Român (reședința) și Utvin.[2] Se situează în Câmpia Timișului, pe Canalul Bega.
Geografie
[modificare | modificare sursă]Se situează în centrul județului Timiș, la 12 km vest de municipiul Timișoara, pe drumul județean DJ591 Timișoara-Bobda și este traversat de Canalul Bega. Se învecinează la nord cu Săcălaz, la est cu Utvin, la sud-est cu Șag și Parța, la sud cu Peciu Nou, la sud-vest cu Diniaș, la vest cu Sânmihaiu German și la nord-vest cu Beregsău Mare.
Istorie
[modificare | modificare sursă]Prima atestare documentară a Sânmihaiului Român datează din 1333, fiind amintită în listele de dijmă papale cu numele Sanctus Michael. Totuși, există și mențiuni ulterioare în documente, precum o diplomă de la 1350 în care se face referire la localitate cu numele Sanctus Mychael.
Populația așezării vecine, Sânmihaiu German, în prezent localitate aparținătoare, a scăzut de la aproximativ 1.500 în anul 1900 la 733 în 2002.
Veche localitate românească, a rezistat ocupației turcești, pentru ca la 1717, după cucerirea Banatului de austrieci, să aibă 40 de case. Apare apoi scrisă pe harta lui Mercy de la 1723-1725 și pe hărțile de la 1761 și 1783. Biserica românească a fost construită la 1774.
În perioada interbelică făcea parte din plasa Chișoda, județul Timiș-Torontal, avea peste 2.000 de locuitori și peste 500 de case.
Politică și administrație
[modificare | modificare sursă]Comuna Sânmihaiu Român este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Viorel Marcuți[*] , de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[3]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Social Democrat | 6 | |||||||
Partidul Național Liberal | 3 | |||||||
Alianța pentru Unirea Românilor | 3 | |||||||
Alianța Dreapta Unită | 3 |
Primarul comunei, Viorel Marcuti, face parte din PSD.
Localități înfrățite
[modificare | modificare sursă]Personalități locale
[modificare | modificare sursă]- Ciprian Radovan, (n. 1939), pictor, artist plastic
Demografie
[modificare | modificare sursă]Componența etnică a comunei Sânmihaiu Român
Români (78,8%)
Maghiari (1,34%)
Alte etnii (1,95%)
Necunoscută (17,91%)
Componența confesională a comunei Sânmihaiu Român
Ortodocși (63,94%)
Penticostali (8,14%)
Romano-catolici (3,23%)
Baptiști (1,37%)
Alte religii (4,15%)
Necunoscută (19,18%)
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Sânmihaiu Român se ridică la 8.419 locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 6.121 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (78,8%), cu o minoritate de maghiari (1,34%), iar pentru 17,91% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (63,94%), cu minorități de penticostali (8,14%), romano-catolici (3,23%) și baptiști (1,37%), iar pentru 19,18% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ „Anexă: Denumirea și componența unităților administrativ-teritoriale pe județe”. Legea 290. Parlamentul României. .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
Vezi și
[modificare | modificare sursă]