Sari la conținut

Conservatorism de stânga

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Conservatorismul de stânga, cunoscut și sub numele de socialism conservator, conservatorism socialist sau stânga conservatoare, este o mișcare politică de stânga ce combină socialismul economic și justiția socială cu social-conservatorismul și, eventual, cu naționalism de stânga și un atașament față de valorile religioase.

Conservatorismul socialist susține politici economice de stânga, dar se opune politicilor sociale adoptate de stânga occidentală în anii 1960, cum ar fi drepturile LGBT, progresismul social, feminismul sau accesul la avort.[1][2] Chiar dacă nu se opun tuturor formelor de emancipare, conservatorii socialiști sunt reticenți vizavi de agendele culturale neo-progresiste, concentrându-se mai mult pe problemele economice ale clasei muncitoare. Socialiștii conservatori tind să fie mai naționaliști decât alte tipuri de socialiști, care aderă la internaționalism.

În anii 1950-1960, când țările arabe își dobândeau independența, o parte din liderii arabi socialiști (cum ar fi Gamal Abdel Nasser, Muammar al-Gaddafi, FLN-ul algerian) au apelat la politici social-conservatoare pentru a câștiga popularitate în rândul populației majoritare islamice, profund religioase.[3][4][5] O atitudine similară a fost adoptată și de regimul socialist baas din Irak, condus de Saddam Hussein: dacă până în anii 1990, acesta a promovat intens feminismul și alte politici social-progresiste,[6] după războiul din Golf acesta a devenit mult mai naționalist și social-conservator, pentru a câștiga popularitate în rândul populației religioase.[7][8][9][10]

În Europa de Est, majoritatea partidelor social-democrate sunt social-conservatoare.[11] Acest fapt se datorează faptului că majoritatea partidelor social-democrate au fost create de foști activiști ai regimurilor comuniste de dinainte de 1989, care s-au bazat pe teama de schimbare a fostului proletariat industrial, cultivând și o nostalgie față de fostele regimuri comuniste și o dorință de a trece mai lent de la economia socialistă centralizată la economia capitalistă de piață.[12][13][14][15] Partidele social-democrate din Europa de Est tind să fie mult mai conservatoare decât cele din lumea occidentală.[16] Un exemplu în acest sens este Partidul Social Democrat din România (PSD). Atât PSD, cât și predecesorii acestuia (PDSR, FDSN), au făcut apel la politici naționaliste și social-conservatoare, adresându-se electoratului căruia îi era teamă de schimbări majore ale societății post-comuniste.[17][18][19] PSD-ul a apărut în 1992, sub numele de FDSN, în urma plecării aripii de stânga conservatoare FSN, condusă de Ion Iliescu și Adrian Năstase.[20][21]

Ion Iliescu

O situație similară este și în Rusia, unde partidele de stânga (comuniste, socialiste și social-democrate) promovează o retorică naționalist-conservatoare, dar și o aderență puternică la valorile creștin-ortodoxe și opoziția față de "occidentul decadent".[22] O bună parte din partidele socialiste post-sovietice (atât din Rusia, cât și din țări post-sovietice, cum ar fi Partidul Socialiștilor din Republica Moldova sau Partidul Comuniștilor din Republica Moldova) promovează patriotismul ruso-sovietic și conservatorismul social.[23][24][25][26][27]

O parte a stângii din America Latină, care respinge neoliberalismul și având ca fundamente ideologice socialismul și anti-imperialismul, a adoptst poziții conservatoare pe plan social.[28]

Și regimul comunist din China de după Mao Zedong a fost caracterizat ca fiind conservator de stânga.[29][30][31]

  1. ^ „copie arhivă”. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  2. ^ Ni aborto, ni matrimonio igualitario: la izquierda conservadora latinoamericana (în spaniolă), El Orden Mundial - EOM, , Arhivat din original în , accesat în  
  3. ^ Paracha, Nadeem F. (), Islamic Socialism: A history from left to right (în engleză), DAWN.COM 
  4. ^ https://www.tabletmag.com/sections/israel-middle-east/articles/liberation-arabs-global-left
  5. ^ Haugbolle, Sune; Sing, Manfred (), New Approaches to Arab Left Histories, 24 (1), The Arab Studies Journal, ISSN 1083-4753 
  6. ^ https://www.peacewomen.org/content/iraq-was-life-iraqi-women-better-under-saddam
  7. ^ https://www.peacewomen.org/content/iraq-was-life-iraqi-women-better-under-saddam
  8. ^ Izzat Ibrahim Al-Douri / Izzat Ibrahim al-Duri, www.globalsecurity.org 
  9. ^ Jordan, David (), “So Let Today Be All the Arabs Muḥammad”: The Prophet in the Discourse of the Iraqi Baʿth Party (în engleză), Brill, ISBN 9789004466753 
  10. ^ From Militant Secularism to Islamism | Wilson Center (în engleză), www.wilsoncenter.org 
  11. ^ No, Eastern Europe Isn’t Doomed to Right-Wing Rule (în engleză), jacobin.com 
  12. ^ No, Eastern Europe Isn’t Doomed to Right-Wing Rule (în engleză), jacobin.com 
  13. ^ March, Luke, What’s Left of the Left in Central and Eastern Europe? (în engleză), russiancouncil.ru 
  14. ^ Near Futures - Europe at a Crossroads 
  15. ^ Vachudova, Milada Anna (), 4. The positions and fortunes of social democratic parties in East Central Europe (în engleză), De Gruyter, ISBN 9780748665839 
  16. ^ https://www.opendemocracy.net/en/can-europe-make-it/five-infections-of-social-democratic-family-in-western-balkans/
  17. ^ http://www.regione.toscana.it/documents/10180/452241/partiti%20elezioni%20-%20Q50/9bd72f76-8f3b-4cd5-9931-5deeb1fc3154
  18. ^ dexonline, dexonline.ro 
  19. ^ Gabriela Antoniu (), Ion CRISTOIU: Iohannis a impus o atitudine de ură faţă de Biserică pentru a câştiga din electoratul USRPLUS, Mediafax.ro 
  20. ^ După '90 | Convenția FDSN, dupa90.ro 
  21. ^ Shafir, Michael (), Profile: Adrian Nastase (în engleză), Radio Free Europe/Radio Liberty 
  22. ^ Левый консерватизм: ностальгия по утопии? (în rusă), ИМЭМО РАН, Arhivat din original în , accesat în   Text "Официальный сайт" ignorat (ajutor)
  23. ^ https://balkaninsight.com/2018/01/23/moldova-to-host-world-congress-of-families-before-elections-01-23-2018/
  24. ^ Tismaneanu, Vladimir (), What Moldova's Protests Mean (în engleză), Radio Free Europe/Radio Liberty 
  25. ^ Voronin vrea referendum ”anti-homosexuali” (în rusă), point.md 
  26. ^ Ticudean, Mircea (), Conservatives Angered By Moldova's Recognition Of Muslims (în engleză), Radio Free Europe/Radio Liberty 
  27. ^ Who's left? Who's right?, The Economist, ISSN 0013-0613 
  28. ^ Ni aborto, ni matrimonio igualitario: la izquierda conservadora latinoamericana (în spaniolă), El Orden Mundial - EOM, , Arhivat din original în , accesat în  
  29. ^ Peter R. Moody (), Conservative Thought in Contemporary China (în engleză), Lexington Books, p. 152 
  30. ^ Yuezhi Zhao (), Media, Market, and Democracy in China: Between the Party Line and the Bottom Line (în engleză), University of Illinois Press, p. 43 
  31. ^ Michel C. Oksenberg; Marc Lambert; Melanie Manion (), Beijing Spring 1989: Confrontation and Conflict - The Basic Documents (în engleză), Routledge