Cortinarius anthracinus
| Cortinarius anthracinus | |
|---|---|
| |
| Genul Cortinarius, aici C. anthracinus | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Agaricales |
| Familie: | Cortinariaceae |
| Gen: | Cortinarius |
| Subgen: | Telamonia |
| Specie: | C. anthracinus |
| Nume binomial | |
| Cortinarius anthracinus Fr. (1838) | |
| Sinonime | |
| |
Modifică text  |
|
Cortinarius anthracinus (Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius[1][2] este o ciupercă necomestibilă foarte rară, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește de la câmpie la munte pe sol acru, nisipos și umed, solitar sau în grupuri mici, în păduri de foioase și în cele mixte cu predilecție pe lângă fagi, mesteceni sau stejari, ocazional și sub pini între mușchi. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]
Taxonomie
[modificare | modificare sursă]
Numele binomial a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[5] fiind și numele curent valabil (2022).
Sinonim obligatoriu este Dermocybe anthracina, creat pe baza descrierii lui Fries de micologul german Adalbert Ricken, de verificat în volumul 2 al operei sale Die Blätterpilze (Agaricaceae) Deutschlands und der angrenzenden Länder, besonders Oesterreichs und der Schweiz din 1915.[6]
Toate celelalte încercări de redenumire sunt de asemenea acceptate, dar pot fi neglijate, nefiind folosite cu excepția formelor și variațiilor (vezi infocaseta).
Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină anthracinus=negru ca cărbunele),[7] preluat din cuvântul de limba greacă veche (greacă veche ἀνθράκινος) de aceiași însemnare, datorită aspectului ciupercii în multe cazuri.
Descriere
[modificare | modificare sursă]
- Pălăria: are un diametru între 2,5 și 4,5 (6) cm și o grosime centrală de până la 0,5 cm, este destul de subțire, higrofană, la început conică cu marginea răsucită în jos, devenind în scurt timp convexă, adesea neregulată și mereu cu o cocoașă mai mult sau mai puțin tocită. Cuticula lucioasă și netedă cu marginea la umezeală striată slab, nu are un colorit negru cum ar se presupune conform epitetului. Mai mult, acesta este variabil, el poate fi, datorită și variațiilor lui, ruginiu, roșu-maroniu, brun-purpuriu sau negru-violet, uscat brun-gălbui, fiind în mijloc mai închis și la margine, când este mai tânăr, adesea chiar albicios.
- Lamelele: sunt subțiri, destul de îndepărtate între ele și intercalate cu lameluțe inegale, uneori și bifurcate precum aderate slab bombat la picior sau scurt decurente. Coloritul este inițial palid purpuriu, apoi roșu-maroniu până brun de scorțișoară cu muchii mai deschis roșiatice. În tinerețe sunt acoperite de o cortină albicioasă, rest al vălului parțial.
- Piciorul: zvelt, cilindric, adesea îndoit și fibros, cu o lungime de 4- 6 (8) cm și un diametru de 0,3-0,6 (0,8) cm, este mai întâi plin, apoi gol pe dinăuntru. Coloritul pe fundal palid violet este acoperit de fibrile mătăsoase, brun-rozalii, brun-roșiatice sau brun-liliacee care se trag în jurul piciorului nu rar în benzi. Resturile vălului ca de bumbac aderă la tulpină cel mai vizibil spre bază. Nu prezintă un inel.
- Carnea: este de un colorit brun deschis, în picior intens violet, subțire și fragilă, mirosul fiind neremarcabil și gustul blând.[3][4]
- Caracteristici microscopice: are spori cu o dimensiune de 8-10 × 5-6 microni, elipsoidal-ovoidali în formă de prună, fin până la moderat verucoși, slab până la moderat dextrinoizi, colorați galben-auriu până brun-portocaliu cu nuanțe roșiatice, decolorându-se cu hidroxid de potasiu trecător roșu-violet, prezintând uneori cristale turcoaze. Pulberea lor este ruginie până la brun de scorțișoară. Basidiile clavate de până la 4,5 µm lungime cu 4 sterigme fiecare măsoară (22) 25-30 (32) x 6-7 (8) microni. Sunt hialine până la carmin pal, și ele presărate uneori cu cristale turcoaze. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) sunt absente, dar prezintă celule marginale, cilindrice până clavate, septate, cu hife terminale de 11-18 x 6-9 µm. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) sunt formate din hife cu incrustații fine până la distinct dungate. Subcuticula este de un violet puternic.[8][9]
- Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[10]
-
C. anthracinus în diverse stadii de evoluție
Confuzii
[modificare | modificare sursă]Specia ar putea fi confundată cu Cortinarius armeniacus (necomestibil),[11] Cortinarius bibulus sin. Cortinarius pulchellus (necomestibil),[12] Cortinarius damascenus (necomestibil),[13] Cortinarius evernius (necomestibil),[14] Cortinarius flexipes (poate otrăvitor),[15] Cortinarius hemitrichus (necomestibil),[16] Cortinarius uraceus (necomestibil), [17] dar, de asemenea de exemplu cu Inocybe petiginosa (otrăvitoare)[18] sau Psathyrella piluliformis (comestibilă).[19]
Specii asemănătoare în imagini
[modificare | modificare sursă]-
!Cortinarius armeniacus! -
!Cortinarius bibulus sin. Cortinarius pulchellus! -
!Cortinarius damascenus! -
!Cortinarius evernius! -
!!Cortinarius flexipes!! -
!Cortinarius hemitrichus! -
!Cortinarius uraceus! -
!! Inocybe petiginosa!! -
Psathyrella piluliformis
.jpg)
_2.jpg)
.jpg)
.JPG)
_Gillet_396905.jpg)
_v2.jpg)
Valorificare
[modificare | modificare sursă]Cortinarius anthracinus nu este toxic și ar putea fi ingerat. Dar din cauza mărimii minore precum a fragilității lui, nu se potrivește pentru consum. Mai departe, specia fiind rară, ar trebui să fie cruțată și lăsată la loc.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Index Fungorum
- ^ Mycobank
- ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 118-119 - 2, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1838, p. 288 [1]
- ^ Adalbert Ricken: „Die Blätterpilze (Agaricaceae) Deutschlands und der angrenzenden Länder, besonders Oesterreichs und der Schweiz”, vol. 2, Editura Theodor Oswald Weigel, Leipzig 1915, p. 159
- ^ Karl Ernst Georges: „Ausführliches lateinisch-deutsches Handwörterbuch”, Editura Hahn'sche Verlags-Buchhandlung, Leipzig1880, p. 467
- ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 644-2
- ^ Mycoquebec
- ^ Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 276
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 224-225, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 234-235 - 2, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 244-245, ISBN 88-85013-46-5
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 202-203 - 2, ISBN 88-85013-37-6
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 240-241 - 2, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 210-211 - 2, ISBN 88-85013-37-6
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263-2, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 86-87, ISBN 3-405-12124-8
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
- Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
- German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
- Jakob Emanuel Lange: „Flora Agaricina Danica”, vol. 3, Editura Recato AS, Copenhaga 1935
- Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 2: „Nichtblätterpilze (Basidiomyzeten ohne Blätter, Askomyzeten)“, editia a 3-a, Editura Fischer, Jena 1983
- Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
- Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922, p. 165
