Sari la conținut

Cortinarius flexipes

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cortinarius flexipes
Genul Cortinarius, aici C. flexipes
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Telamonia
Specie: C. flexipes
Nume binomial
Cortinarius flexipes
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus flexipes Pers. (1801)
  • Agaricus paleaceus (Pers.) Weinm. (1836)
  • Cortinarius paleaceus (Weinm.) Fr. (1838) sensu auct. p.p.; fide Checklist of Basidiomycota of Great Britain and Ireland (2005)
  • Telamonia flexipes (Pers.) Wünsche (1877)
  • Gomphus flexipes (Pers.) O.Kuntze (1891)
  • Hydrocybe flexipes (Pers.) M.M.Moser (1953)
  • Cortinarius paleifer[us] Svrček (1968)
  • Cortinarius paleifer[us] var. brachyspermus Lamoure (1987)
  • Cortinarius flexipes var. montanus A.Ortega & Esteve-Rav. (2003)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cortinarius flexipes (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o specie de ciuperci otrăvitoare răspândită care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește pe sol umed și acru, cu plăcere pe mușchi, solitar precum în grupuri mici în păduri de conifere precum în cele mixte și prin turbării, preponderent sub molizii și pini, dar, de asemenea, pe lângă mesteceni. Apare de la câmpie la munte, din (iulie) august până toamna târziu, chiar și în decembrie dacă nu este geros.[3][4]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
C. H. Persoon

Numele binomial a fost determinat de cunoscutul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801 drept Agaricus flexipes.[5]

Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2021).

Taxon obligatoriu este Telamonia flexipes creat de micologul german Friedrich Otto Wünsche în 1877.[7]

Mai trebuie menționat că taxonul Cortinarius paleaceus descris de micologul german Johann Anton Weinmann (1782-1858) în 1836 drept Agaricus paleaceus[8] și transferat la genul Cortinarius de Elias Magnus Fries în 1838, este conform Checklist of the British & Irish Basidiomycota din 2005 între altele sinonim al buretelui descris aici.[9]

De asemenea, toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină flexipes= încovoiat, strâmb, a se încolăci),[10] referindu-se la aspectul piciorului.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Cortinarius paleaceus
  • Pălăria: are un diametru între 2,5- 7 cm, este subțire (maximal 3 mm grosime), higrofană, la început în formă de clopot cu marginea răsucită în jos, devenind în scurt timp convexă până aplatizat convexă și cocoșată ascuțit în centru. Cuticula de un colorit diferit care poate fi gri de ardezie, gri-maroniu, galben-maroniu, brun-roșiatic sau brun închis și în centru mai închis este presărat, în primul rând în tinerețe, de solzișori flocoși și pustule de culoare albicioasă (resturi ale vălului parțial) ușor de șters și întunecând cu timpul. Culoarea se schimbă mereu ceva odată cu disimilitudinea umidității, astfel, cu cât vremea este mai secetoasă, cu atât mai mult devine mai deschisă. Cuticula, odată golașă, capătă un aspect mătăsos.
  • Lamelele: subțiri și destul de aglomerate, cu lameluțe intercalate și parțial bifurcate sunt aderate slab bombat la picior, fiind învăluite la început de o cortină formată din fibre fine ca păienjeniș de culoare albă, fragment al vălului parțial. Coloritul inițial gri-brun deschis, devine apoi ruginiu până brun de scorțișoară. Muchiile drepte sunt ceva mai deschise în culoare.
  • Piciorul: zvelt cu o lungime de 4-7 (10) cm și un diametru de 0,3-0,8 cm este destul de robust și fibros, plin, dar bătrân gol pe dinăuntru, mai mult sau mai puțin cilindric, adesea îndoit sau chiar curbat. Prezintă inițial o zonă inelară bătătoare la ochi albă, flocos solzoasă și repede trecătoare (resturile vălului). Astfel rămâne doar o zonă inelară insinuată albicioasă care desparte tija în aspect. Coloritul pe fundal ocru, brun-liliaceu până brun închis este zonat prin cordoane albicioase, neregulate, asemănătoare desenului pe pielea unei vipere precum de solzișori ai vălului de aceiași culoare, baza fiind aproape mereu ceva mai închisă.
  • Carnea: de un colorit variabil între brun-gălbui, palid brun-bej și brun închis este subțire și destul de fibroasă, mirosul fiind doar în stadiu foarte tânăr neremarcabil, repede însă intens de mușcate și gustul, inițial blând, devine cu avansarea în vârstă mai mult sau mai puțin amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali în formă de migdale aspri și fin verucoși, cu o picătură mare uleioasă în mijloc, colorați gălbui, măsurând 8–10 × 5–6 microni. Pulberea lor este ruginie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 30-35 x 7-9 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt mai scurte și în formă de măciucă cu vârfuri rotunjite. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) și ele clavate sunt destul de umflate.[11]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[12]
  • C. flexipes tânăr, lamele și picior
    C. flexipes tânăr, lamele și picior
  • C. flexipes foarte tineri
    C. flexipes foarte tineri
  • C. flexipes tineri
    C. flexipes tineri
  • C. flexipes maturi și bătrâni: pălării, lamele și picior
    C. flexipes maturi și bătrâni: pălării, lamele și picior

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată în special cu gemenul ei Cortinarius hemitrichus (necomestibil),[13] dar după ce își pierde solzii la bătrânețe și după ploi intense, de asemenea cu de exemplu Cortinarius anthracinus (necomestibil),[14] Cortinarius bibulus sin. Cortinarius pulchellus (necomestibil),[15] Cortinarius brunneus (poate foarte toxic),[16] Cortinarius casimirii (necomestibil),[17] Cortinarius evernius (necomestibil),[18] Cortinarius fasciatus (necomestibil),[19] Cortinarius flabellus (necomestibil),[20] Cortinarius fulvescens (necomestibil),[21] Cortinarius glandicolor (necomestibil),[22] Cortinarius uraceus (necomestibil),[23] Cortinarius variicolor (necomestibil),[24] Cortinarius vernus sin. Cortinarius erythrinus (necomestibil),[25] dar și cu Entoloma undatum (necomestibil)[26] sau Inocybe bongardii (otrăvitor).[27]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • !Cortinarius anthracinus!
    !Cortinarius anthracinus!
  • !Cortinarius bibulus sin. Cortinarius pulchellus!
    !Cortinarius bibulus sin. Cortinarius pulchellus!
  • !!Cortinarius brunneus!!
    !!Cortinarius brunneus!!
  • !Cortinarius casimirii!
    !Cortinarius casimirii!
  • !Cortinarius evernius!
    !Cortinarius evernius!
  • !Cortinarius fasciatus!
    !Cortinarius fasciatus!
  • !Cortinarius flabellus!
    !Cortinarius flabellus!
  • !Cortinarius fulvescens!
    !Cortinarius fulvescens!
  • !Cortinarius glandicolor!
    !Cortinarius glandicolor!
  • !Cortinarius hemitrichus!
    !Cortinarius hemitrichus!
  • !Cortinarius paleiferus!
    !Cortinarius paleiferus!
  • !Cortinarius uraceus!
    !Cortinarius uraceus!
  • !Cortinarius variicolor!
    !Cortinarius variicolor!
  • !Cortinarius vernus sin. Cortinarius erythrinus!
    !Cortinarius vernus sin. Cortinarius erythrinus!
  • !Entoloma undatum!
    !Entoloma undatum!
  • !!Inocybe bongardii!!
    !!Inocybe bongardii!!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Ciuperca este văzută de mulți micologi necomestibilă singur din cauza calității minore a cărnii, mirosului și gustului. Dar este și suspectată, nu numai de Bruno Cetto,[3] de a fi slab otrăvitoare. În cazul ingerării ar putea provoca tulburări gastrointestinale cu greață și vomă.[28][29]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum 1
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b c Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 240-241 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 390-391-3, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 275
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 300 [1]
  7. ^ Friedrich Otto Wünsche: Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis, Editura B. G. Teubner, Leipzig 1877, p. 123 [2]
  8. ^ J. A. Weinmann: „Hymeno- et Gastero-Mycetes hucusque in imperio Rossico observatos”, Editura Academiei Imperiale [ruse] de Științe, Petropolis (St. Petersburg) 1836, p. 296
  9. ^ Checklist of the British & Irish Basidiomycota
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 482, ISBN 3-468-07202-3
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 659
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 466, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 118-119 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 234-235 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 216-217, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 208-209, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 202-203 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 266-267, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Paul Konrad, André Maublanc: „Les agaricales: Agaricaceae”, Editura Paul Lechevalier, Paris 1948, p. 229
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 242-243, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213-1, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 210-211 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 216-217, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 196-197, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 272-273 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Pilzsuche
  29. ^ Bund Naturschutz, p. 14

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Norbert Arnold: „Morphologisch-anatomische und chemische Untersuchungen an der Untergattung Telamonia (Cortinarius, Agaricales), Editura IHW-Verlag, Eching 1993, ISBN: 978-3-9803-0834-2
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, ediția a 2-a, Editura‎ Franckh Kosmos Verlag, Stuttgart 2014, ISBN 978-3-440-14364-3
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 5: „Ständerpilze. Blätterpilze III“, Editura Ulmer, Stuttgart 2010, ISBN 978-3-8001-3572-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_flexipes&oldid=15628307