Hermann Kövess von Kövessháza
Hermann Kövess von Kövessháza (n. 30 martie 1854, Timișoara – d. 22 septembrie 1924, Viena) a fost un militar austro-ungar, feldmareșal, născut în Banat într-o familie maghiaro-germană. În 1914 urma să se pensioneze, dar izbucnirea Primului război mondial l-a făcut să rămână în posturi de comandă, în 1918 fiind ultimul comandant suprem al Armatei Comune austro-ungare.
Familia
[modificare | modificare sursă]Hermann Kövess a fost fiul lui Albin Kövess, căpitan de origine maghiară, (care, ulterior, a avansat până la gradul de general maior în Armata Comună), originar din regiunea Zala din sud-vestul Ungariei. Mama sa, Johanna Regina Sterzing, era germană, fiica unei familii de farmaciști sași din Făgăraș.[4][5] Tatăl a fost înnobilat în anul 1873 și atunci, a adăugat la numele familiei titlul de baron „von Kövessháza”.
Din anul 1892, Hermann Kövess von Kövessháza a fost căsătorit cu baroneasa Eugenie Hye von Glunek, fiica, din a doua căsătorie, a renumitului jurist și fost ministru austriac al justiției și al învățământului, dr. Anton Josef Hye von Glunek (1807-1894). Cuplul a avut trei fii, care și ei au ales cariera militară: Adalbert, care a căzut în luptă în 1914, Géza și Jenő (Eugen), care au fost ofițeri de artilerie.
Anii de tinerețe
[modificare | modificare sursă]Hermann Kövess a urmat mai întâi o școală de cadeți la Hainburg, apoi Academia militară de geniu de la Klosterbruck, lângă Znaim, astăzi Znojmo în Moravia de sud, și după aceea, la secția de geniu a Academiei tehnico-militare din Viena. Fiind un elev bun, după cursurile așa numitei Școli de război - "Kriegschule", (1876-1878), a fost promovat destul de repede, în anul 1879 la gradul de căpitan. În cursul studiilor s-a împrietenit cu viitorii generali Ernst von Leithner și Oskar Potiorek.
Din 1880 fiind căpitan la Sarajevo,[6] în 1882, la puțină vreme după ocuparea Bosniei și Herțegovinei, a comandat prima sa operație militară în reprimarea unei răscoale a locuitorilor musulmani și a unor pravoslavnici[7][8] din Herțegovina, care, pe baza unor zvonuri, refuzaseră să fie înrolați potrivit noilor legi[9] în Armata Comună austro-ungară. Hermann Kövess a fost decorat în 1890 de împăratul Franz Josef I cu Medalia de Merit Militar (Signum laudis) (de bronz) "cu panglică de război". În 1882 a obținut și Crucea Cavalerilor a Ordinului Coroanei italiene, (ulterior va fi decorat și de Marele Ducat de Baden, iar în anul 1900 chiar și cu Ordinul Crucii Takovo clasa a doua din partea Serbiei, care era condusă pe atunci de dinastia Obrenović).
După participarea la acțiunile militare din 1882, Kövess a lucrat în biroul de operațiuni al Statului Major k.u.k. din Viena și a luat parte la misiuni de recunoaștere în Galiția de est și pe teritoriul Rusiei. Apoi, a fost comandant de companie în regimentul de infanterie nr. 38 al Armatei Comune din Kecskemét, compus majoritar din maghiari. Între noiembrie 1886 și noiembrie 1888 a fost ofițer în cadrul comandamentului Corpului de armată I de la Cracovia, compus în părți aproximativ egale din soldați de limbă poloneză, germană și cehă. În urma eșecului în anul 1888 la examenul pentru ofițeri de stat major, a ajuns în 1889 ofițer la comandamentul regimentului de infanterie nr. 56 din Wadowice (88 % polonezi – 12 % alții). A urcat rapid în ierarhia ofițerească - de la 1 mai 1892 a fost maior al regimentului de infanterie nr. 26 din Esztergom (53 % maghiari – 38 % slovaci – 9 % alții); în noiembrie 1894 a ajuns la doar 40 de ani locotenent-colonel al regimentului de infanterie nr. 72 din Bratislava (20 % germani – 28 % maghiari – 51 % slovaci – 1 % alții); în 1895 a fost comandantul unui batalion detașat la Castelnuovo; de la 1 noiembrie 1896 Kövess a fost colonel al regimentului de infanterie nr. 52 din Pécs (38 % germani – 52 % maghiari – 10 % alții).
S-a numărat printre cei mai tineri colonei din Armata Comună la vremea sa și a ieșit în evidență ca unul din cei mai însemnați ofițeri de religie protestantă într-o instituție, în general, dominată de catolici.
General protestant între catolici
[modificare | modificare sursă]
Din martie 1898 până în octombrie 1902, Kövess a fost comandantul regimentului de infanterie 23 din Budapesta (compus aproape exclusiv din maghiari). În octombrie 1902 a preluat conducerea brigadei de infanterie nr. 15 a diviziei nr. 8 din Innsbruck (al cărei cartier general se găsea însă la Bolzano) aflate sub conducerea lui Franz Conrad von Hötzendorf, iar în noiembrie a fost promovat ca general-maior. În noiembrie 1906 a preluat el însuși comanda diviziei k.u.k. nr. 8, iar în mai 1907 a fost ridicat la rangul de Feldmarschalleutnant (general de divizie). Un an mai târziu a fost decorat cu Crucea de Cavaler a Ordinului Leopold (1908). Din aprilie 1910 a fost inspector al fortificațiilor din Tirolul de Sud.
Între iunie 1911 Kövess a devenit comandant al Corpului al 12 -lea al Armatei Comune, staționat la Sibiu, unde el mai servise în cavalerie în tinerețe,[10] post în care a rămas până în 1914. La 1 noiembrie 1911 a fost înaintat la gradul de general de infanterie. În calitate de comandant al Corpului al 12 -lea a avut necazuri în urma unui incident din anul 1912, în care 400 germani catolici din oraș, revoltați împotriva capului bisericii romano-catolice din Sibiu, prințul Egon von Hohenlohe, au hotărât să se convertească la luteranism. Prințul Egon von Hohenlohe s-a plâns la curtea imperială, învinuindu-l pe Kövess că nu ar fi încercat să împiedice aceste fapte. Rivali ai lui Kövess au căutat, după câte se pare, să profite de aceste învinuiri fără temei, pentru a-l înlătura de la comandă și a grăbi scoaterea sa la pensie. Până la urmă, probabil, datorită stimei de care se bucura din partea împăratului Franz Josef, Kövess a rămas în post dar decorarea sa cu Ordinul Coroanei de Fier de clasa I a suferit o anumită întârziere până la data de 7 martie 1914.[11] După ce a fost numit feldmareșal în 1917, a fost decorat cu Ordinul Maria Terezia în grad de Comandor.
A murit la Viena, la vârsta de 70 ani, în urma unui accident vascular cerebral.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b „Hermann Kövess von Kövessháza”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ „Hermann Kövess von Kövessháza”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ „Hermann Kövess von Kövessháza”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ E.Fitz - 2009
- ^ Rainer Egger: Kövess von Kövessháza, Hermann Baron. In: Neue Deutsche Biographie (NDB). Band 12, Duncker & Humblot, Berlin 1980, ISBN 3-428-00193-1, S. 416 f.
- ^ Kiszling: Kövess von Kövessháza Hermann Baron. In: Österreichisches Biographisches Lexikon 1815–1950 (ÖBL). Band 4, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien 1969, S. 53 f.
- ^ Der Aufstand in der Hercegovina, Süd-bosnien und Süd-dalmatien 1881-1882: Nach authentischen Quellen dargestellt in der Abtheilung für Kriegsgeschichte des k.k. Kriegs-Archivs. Wien: Verlag des k.k . Generalstabes, in Commission bei L.W . Seidel & Sohn, 1883, p.3.
- ^ Ante Čuvalo. The A to Z of Bosnia and Herzegovina. Lanham: The Scarecrow Press Inc., 2010, p. xxxix.
- ^ În contextul apartenenței de scurtă durată a Bosniei și Herțegovinei la Austro-Ungaria și în urma răspândirii unor zvonuri în rândurile populației majoritar analfabete, creștinii se temeau că toți fiii lor, fără excepție, vor fi făcuți soldați, iar mahomedanii se temeau că recruții trebuie să renunțe la religia lor — vezi Der Aufstand in der Hercegovina, Süd-bosnien und Süd-dalmatien 1881-1882: Nach authentischen Quellen dargestellt in der Abtheilung für Kriegsgeschichte des k.k. Kriegs-Archivs. Wien: Verlag des k.k . Generalstabes, in Commission bei L.W . Seidel & Sohn, 1883, p.12.
- ^ Kiszling: Kövess von Kövessháza Hermann Baron. In: Österreichisches Biographisches Lexikon 1815–1950 (ÖBL). Band 4, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien 1969, p. 53 și p. 54
- ^ „Hermann Baron Kövess von Kövessháza”. Arhivat din original la . Accesat în .
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Horváth, J.: Posledná vojna monarchie. Banská Bystrica, 2008 (Ultima monarhie militară - în slovacă)
Legături externe
[modificare | modificare sursă]articol despre feldmareșalii austro-ungari, având drept surse: două articole ale lui Nikolaus von Preradovich în „Deutsche Soldatenjahrbuch” 1998 și 1999, articolul „Der Militär Maria -Theresien- Orden 1914-1918" de generalul Karl Freiherr von Bardolff, și articolul „Schematismus der Generale und Obersten de K.u.K Armee, Stand 31 Dezember 1918”
