Limba tracă
 | Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
Limba tracă era o limbă indo-europeană, vorbită în Antichitate, în Dacia și în Peninsula Balcanică de o populație numeroasă. Este cunoscută numai din ceea ce s-a păstrat în notațiile aproximative din textele latinești și grecești (c. 100 de cuvinte izolate și 2200 de nume proprii).[1]
Materialul lingvistic păstrat este sărac: cele mai multe date sunt nume de persoane sau toponime.[2] O inscripție pe un inel găsist la Ezerovo, Bulgaria, este unul dintre puținele materiale lingvistice păstrate în limba tracă.
Traca a constituit substratul limbii române. O serie de cuvinte românești provin din tracă: „balaur”, „balegă”, „cioară”, „copil”, „gușă”, „vatră” etc.
A fost o limbă de tip satem (adică utilizează cuvantul "sută" și nu "centum").
Fiind vorbită pe un teritoriu întins, se presupune că ar fi existat diferențe dialectale, sau chiar diferite limbi: limba dacă în nordul teritoriului ocupat de traci și limba tracă la sud-est de acest teritoriu.
Istoria limbii
[modificare | modificare sursă]Tracii sunt deja menționați de Homer (ca aliați ai troienilor), iar mai târziu Herodot le-a numit a doua cea mai mare națiune după indieni. În secolul al V-lea î.Hr. e. Tracii au reușit să își creeze propriul stat, care totuși, în secolul următor, a fost cucerit de macedoneni. Începând cu secolul al II-lea î.Hr. e. Tracia începe treptat să cucerească pe romani. În secolul al VI-lea d.Hr. e. în Tracia se stabilesc slavii. Ca dovadă că limba tracică a fost păstrată până la apariția slavilor și nu a fost asimilată anterior de greci, se consideră că numele orașului Plovdiv se întoarce la Pulpuldeva.[3]
Traciul a ajuns la noi sub forma unor inscripții scurte (din secolul al V-lea î.Hr.), nume personale și toponime în textele grecești și latine, precum și 80-90 de glossuri de Hessichia și Fotius, dintre care doar 30 sunt autentic tracice.[4]
Poate originea tracică are unele împrumuturi în limbile balcanice, dar este destul de dificil să se identifice astfel de cuvinte.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1986
- ^ Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii-mică enciclopedie, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1981, p. 248
- ^ „Encyclopedia of Indo-European Culture.pdf”, Vk.com, accesat în
- ^ „Indo-European Language and Culture” (PDF), Caio.ueberalles.net, accesat în
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii-mică enciclopedie, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1981
