Sari la conținut

Petru Duka de Kádár

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Petru Duka de Kádár

Frederic Petru baron Duka (Duca) de Kádár
Date personale
Născut1756 Osijek (Slavonia)
Osijek, cantonul Osijek-Baranja, Croația Modificați la Wikidata
Decedat29 decembrie 1822 (66 de ani)
Viena, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
CopiiȘtefan, Emilie, Eugenie, Petru
Cetățenie Imperiul Austriac;
Ocupațieofițer Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană Modificați la Wikidata
StudiiRegimentul de infanterie valaho-ilir nr. 13 a armatei austro-ungare din Caransebeș
Activitate
A luptat pentruImperiul Habsburgic
GradulFeldzeugmeister al Armatei Imperiale Austro-Ungare
Unitateadeținător al regimentului de infanterie maghiar nr. 39
A comandatșef general de cartier al armatelor din Germania și Italia 1801
general comandant al Banatului 1805
adjutant general al împăratului Francisc I al Austriei 1813
Bătălii / Războaiebătălia de la Famars, luptele de la Berlaimont și Maubeuge, bătăliile de la Mannheim, Castiglione și Stockach
Decorații și distincții
Decorațiiîntre altele Ordinul Maria Terezia
Marea Cruce al Ordinului Imperial Leopold
Ordinul imperial Coroana de Fier clasa I
Ordinul Regal al Prusiei Vulturul Roșu de clasa I
Ordinul Împăratului Rusiei „Sf. Ana” de clasa I
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Frederic Petru baron Duka (Duca) de Kádár (n. 1756, Osijek (Slavonia) - d. 29 decembrie 1822, Viena) a fost un aromân,[1] Feldzeugmeister împărătesc austriac și titular al regimentului maghiar de infanterie nr. 39, apoi consilier și conferințiar de stat al împăratului.

Biografie

[modificare | modificare sursă]
Bătălia de la Castiglione - 1796
Stema Duka de Kadar
Bătălia de la Liptingen (Stockach) 1799

Petru s-a înrolat în 1776 drept cadet al regimentului de infanterie valaho-ilir nr. 13 din Caransebeș. Datorită abilităților sale evidente a fost transferat în 1778 ca locotenent al statului major, unde în anul 1787 a fost avansat la gradul de căpitan.[2]

La data de 1 decembrie 1789 a fost numit maior și mutat în această funcție, după patru ani, la „Armata Coburg” în Olanda austriacă. Înainte de bătălia de la Famars a explorat acolo pe deplin terenul timp de trei zile și a câștigat apoi atacul decisiv al coloanei principale formată din patru departamente de artilerie, conducând personal a patra divizie. După alte acțiuni importante în luptele de la Berlaimont și Maubeuge a fost onorat pe 1 mai 1794 cu titlul de locotenent-colonel și la 7 iulie 1794 cu Crucea de Cavaler al Ordinului Militar Maria Terezia.[3] În 1795 a plănuit ca șef al statului major al generalui Wurmser atacul reușit de la Mannheim și l-a însoțit un an mai târziu, acum deja colonel (24 februarie 1796), în Italia, unde a proiectat bătălia pierdută la Castiglione.

Pe 31 mai 1798 a fost avansat la gradul de general de brigadă (Generalmajor) în statului major al Arhiducelui Carol în Praga. Un an mai târziu a fost transferat în aceeași funcție la Statului Major General în Germania. În acest rang a direcționat flancul stâng al generalului de corp de armată (Feldmarschalleutnant) Freiherr Staader von Adelsheim în cursul apărării reușite în bătălia de la Stockach.

La 5 mai 1800 a devenit comandantul fortului din Timișoara și promovat la rangul de general-locotenent (Feldmarschalleutnant) pe 14 ianuarie 1801. Din martie a anului a fost însărcinat de Arhiducele Karl cu funcția de șef general de cartier al armatelor din Germania și Italia (până în aprilie 1805), cu mandatul, de a începe o reformă a armatei. Dar s-a dovedit, că Petru n-a fost o alegere bună pentru acest proiect, din cauza atitudinii sale foarte conservatoare. Cu toate acestea, a fost designat pe data de 7 octombrie 1803 deținător al regimentului de infanterie maghiar nr. 39 și onorat în anul 1808 cu titlul de baron de către împăratul Francisc al II-lea.[4][5][6] În Mai 1805 Duka a devenit generalul comandant al Banatului. Această funcție a deținut-o până la moartea sa.[7]

Pe 2 septembrie 1813 a fost promovat la gradul de Feldzeugmeister, și adjutant general al împăratului Francisc I al Austriei. În acest rol, el a fost trimis la Lusigny-sur-Barse, în scopul de a negocia cu Napoleon un armistițiu.[8][9]

În cele din urmă, pe 22 aprilie 1815 la Viena, generalul a fost ridicat de împărat în rangul de baron al Boemiei cu incolat, apoi, la 26 iulie 1816 tot acolo, ca baron maghiar, consilier privat, de asemenea consilier și conferențiar de stat.[10][11]

Decorații

[modificare | modificare sursă]

Familia

[modificare | modificare sursă]
Baronul Duka de Kádár

Baronul a cumpărat in 1806 comunitatea valahă Cadăr (maghiară Kádár) pe Pogăniș în județul Timiș, în sud de castelul Timiș. La aceasta se referă predicatul Kádár în nobilirea din 1808. Cei 748 de locuitori au trăit în 134 de case și au fost predominant vorbitori de limba română și de confesiune ortodoxă română. Fiii lui, Ștefan, Emilie, Eugenie și Petru, au moștenit satul după moartea sa.[13] Nepoata sa Anastasia (n. 31 octombrie 1828, Beltinci - d. 27 martie 1907, Graz) s-a căsătorit cu Vincețiu conte de Logothetti (n. 13 noiembrie 1824, Cernăuți - d. 13 septembrie 1886, Bratislava).[14]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Österreichisches Ost- und Südosteuropa-Institut, Arbeitsgemeinschaft Ost: „Österreichische Osthefte“, Vol. 36, Österreichisches Ost- und Südosteuropa-Institut, Viena 1994, p. 452.
  2. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Austrian Infantry Regiments Part IV, www.napoleon-series.org 
  5. ^ Hubert Zeinar: „Geschichte des Österreichischen Generalstabes“, Böhlau Verlag GmbH und Co. KG, Wien – Köln – Weimar, 2006, p. 832
  6. ^ Géza Csergeö: „Der ungarische Adel“, în: J. Siebmacher's großes Wappenbuch, vol. 1, caietul 1–7, Editura Bauer & Raspe (Emil Küster), Nürnberg 1885–1887, p. 148
  7. ^ Hubert Zeinar: „Geschichte des Österreichischen Generalstabes“, Böhlau Verlag GmbH und Co. KG, Wien – Köln – Weimar 2006, S. 272
  8. ^ Antonio Schmidt-Brentano: Kaiserliche und k. k. Generale (1618–1815), Österreichisches Staatsarchiv/A. Schmidt-Brentano 2006, S. 27
  9. ^ David Hollins: „Austrian Commanders of the Napoleonic Wars 1792-1815“, Osprey Publishing, Oxford, 2004, S. 60
  10. ^ Dokumentation, Österreichisches Biographisches Lexikon und biographische (), Duka von Kadar, Friedrich (Peter) Frh. (în germană), ISBN 978-3-7001-3213-4 
  11. ^ Johann Siebmacher: „Der Adel von Kroatien und Slavonien“, vol. 35 din J. Siebmacher's Großes Wappenbuch, Editura Bauer & Raspe, Nürnberg 1986, p. 42
  12. ^ napoleon-series.org Austrian Generals - Duka
  13. ^ Istoria Banatului
  14. ^ Erich Prokopowitsch: Der Adel in der Bukowina, Editura Südostdeutscher Verlag, München, 1983, p. 168

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Jaromir Hirtenfeld: Der Militär-Maria-Theresien-Orden und seine Mitglieder. Band 1, K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Wien 1857
  • David Hollins: „Austrian Commanders of the Napoleonic Wars 1792-1815“, Osprey Publishing, Oxford, 2004, ISBN 1 84176 664 X
  • Stephan Tötösy de Zepetnek (Hg.): „Nobilitas Hungariae - A magyar történelmi nemesség családneveinek listája“ , West Lafayette: Purdue University Press, 2010
  • Antonio Schmidt- Brentano: Kaiserliche und k. k. Generale (1618–1815). Österreichisches Staatsarchiv/A. Schmidt-Brentano 2006
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Petru_Duka_de_Kádár&oldid=16409808