Sari la conținut

Tricholoma pessundatum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tricholoma pessundatum
Bureți călărești, specia Tricholoma pessundatum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. pessundatum
Nume binomial
Tricholoma pessundatum
(Fr.) Quél. (1872)
Sinonime
  • Agaricus pessundatus Fr. (1821)
  • Gyrophila pessundata var. campestris Gillet (1874)
  • Gyrophila pessundata var. montana Gillet (1874)
  • Agaricus stans f. montanum Fr. (1874)
  • Tricholoma pessundatum f. montana (Fr.) P.Karst. (1879)
  • Gyrophila pessundata (Fr.) Quél. (1886)
  • Gyrophila equestris var. pessundata (Fr.) Quél. (1886)
  • Tricholoma pessundatum var. amarescens Naveau (1923)
  • Tricholoma pessundatum var. montanum (Fr.) Pilát (1959)
Modifică text Consultați documentația formatului

Tricholoma pessundatum (Elias Magnus Fries, 1821 ex Lucien Quélet, 1872) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma,[1][2] este o specie de ciuperci otrăvitoare care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete devenit destul de rar trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în mod obișnuit în grupuri, în păduri de conifere și acolo preponderent sub pini, fiind găsit de la câmpie la munte. Timpul apariției este din (iulie) august până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
L. Quélet

Numele binomial Agaricus pessundatum a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.[5]

Apoi, în 1872, renumitul micolog francez Lucien Quélet a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 5 al Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard,[6] fiind numele curent valabil (2021).

Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt acceptate sinonim.

Epitetul specific este format dintr-o parte al superlativul (latină pessimus/pessumus al adjectivului latin (latină malus= aici în sensul: intens, pertinent, prea mult),[7] și participiul perfect latin (latină undatus=aici în sensul: umezit),[8] datorită aspectului cuticulei al pălăriei.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
  • Pălăria: are un diametru de 5-10 (12) cm, este cărnoasă și fermă, inițial convexă cu marginea netedă, răsucită în jos, pentru ca la maturitate să devină plată, nu rar ondulată, adesea turtit cocoșată și la bătrânețe uneori chiar puțin adâncită în mijloc. Cuticula îndepărtabilă de pălărie este netedă și lipicioasă până unsuroasă, la umezeală vâscoasă. Coloritul castaniu până roșu-maroniu prezintă pete brun închise în formă de picurat, marginea fiind mai palidă.
Bres.: Tricholoma pessundantum
  • Lamelele: inegale, subțiri și dense sunt strâns aderate și cu avansarea în vârstă din ce în ce mai bombate spre picior (numit: șanț de castel). Muchiile fertile sunt netede, devenind odată cu vârsta puțin zimțate. Coloritul este albicios, dar capătă la bătrânețe pete ruginii până brun-roșiatice.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-10 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, este solid, plin, mai mult sau mai puțin cilindric și neted, doar la bază uneori ceva umflat sau subțiat. Coloritul este albicios, tapițat de fibre verticale (ocazional chiar și cu benzi) maronii, înmulțite la bază. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este compactă, fermă și albă cu nuanțe slabe roz-maronii ce nu se decolorează în urma unei tăieri, având un miros făinos precum un gust la început nesemnificativ și blând, dar destul de repede amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: prezintă spori mici, netezi lat ovoidali până slab eliptici, apiculați, netezi, hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și o picătură uleioasă mare în centru, având o mărime de 3,5- 5 x (2,5) 3,5-4 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate fără cleme cu de obicei 4 sterigme fiecare măsoară 20 (25)-24 (30) x 5 (6)-6 (7) microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) într-un strat de 450 grosime constau din hife cilindrice și încâlcite, de 25-70 x 2-4,5 µm, de obicei întinse plan și paralel pe suprafața pălăriei, dar arată parțial și o tranziție spre trichoderm, iar stratul dedesubt cu o grosime de 120 µm are elemente ce măsoară 45-70 x 3,5-9 µm, fiind delimitat de celălalt prin pigmenți bruni preponderent legați de membrană. Caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului) și cleme lipsesc, doar cuticula tijei prezintă hife cilindrice și înguste cu o mărime de 2-4,5 µm.[9][10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]
  • T. pessundatum, pălărie
    T. pessundatum, pălărie
  • T. pessundatum, lamele și picior
    T. pessundatum, lamele și picior

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Specia se poate confunda cu altele ale genului cu cuticulă posibil brună ca de exemplu: Tricholoma acerbum (necomestibil),[11] Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum (otrăvitor),[12] Tricholoma batschii (otrăvitor, foarte amar),[13] Tricholoma fucatum (comestibil, dar de valoare scăzută, carne slab gălbuie, miros de făină și gust identic, neamar, trăiește în păduri de conifere),[14] Tricholoma fulvum (necomestibil, carne galbenă, fără miros),[15] Tricholoma imbricatum (comestibil, trăiește în păduri de conifere sub pini),[16] Tricholoma populinum (comestibil),[17] Tricholoma portentosum (comestibil),[18] Tricholoma psammopus (necomestibil), [19] Tricholoma sejunctum (necomestibil),[20] Tricholoma stans (necomestibil)[21] și Tricholoma ustale (slab otrăvitor)[22] sau chiar cu Tricholoma saponaceum (necomestibil)[23] sau cu forme mai maronii ale Lepista nuda (comestibilă).[24]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • Lepista nuda
    Lepista nuda
  • !Tricholoma acerbum!
    !Tricholoma acerbum!
  • !!Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum"!
    !!Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum"!
  • !!Tricholoma batschii!!
    !!Tricholoma batschii!!
  • Tricholoma fucatum
    Tricholoma fucatum
  • !Tricholoma fulvum!
    !Tricholoma fulvum!
  • Tricholoma imbricatum
    Tricholoma imbricatum
  • Tricholoma populinum
    Tricholoma populinum
  • Tricholoma portentosum
    Tricholoma portentosum
  • !Tricholoma psammopus!
    !Tricholoma psammopus!
  • !Tricholoma saponaceum!
    !Tricholoma saponaceum!
  • !Tricholoma sejunctum!
    !Tricholoma sejunctum!
  • !Tricholoma stans!
    !Tricholoma stans!
  • !!Tricholoma ustale!!
    !!Tricholoma ustale!!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Această specie este destul de otrăvitoare, provocând intoxicații gastrointestinale uneori grave. În ciuda efectelor toxice observate, dovezile chimice ale toxinelor conținute încă nu au putut fi izolate.[25][26]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ https://www.mycobank.org/page/Name%20details%20page/field/Mycobank%20%23/235778 Mycobank
  3. ^ a b c Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 158-159, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 292-293, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 38
  6. ^ Lucien Quélet: „Tricholoma pessundatum”, în: „Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard”, seria. 2, vol. 5, 1872, p. 77, tab. 95
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 718, ISBN 3-468-07202-3
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 893, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 65
  10. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura A. A. Balkema, Rotterdam-Brookfield 1999, p. 124, ISBN 90-5410-493-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 328-329, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 84-85, ISBN 978-3-8354-1839-4
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 304-305 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 342-343, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 260-261, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 306-307, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 296-297, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 332-333, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 237, ISBN 3-8289-1619-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 300-301, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Conform asociației franceze de micologie
  26. ^ dr. Volkbert Kell:”Giftpilze”

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Andreas Bresinsky, Helmut Besl: „Giftpilze mit einer Einführung in die Pilzebestimmung ein Handbuch für Apotheker, Ärzte und Biologen”, Editura Medizinisch Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft, Berlin 1985
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 1: „Die wichtigsten und häufigsten Pilze mit besonderer Berücksichtigung der Giftpilze“, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Berlin 1983
  • Volkbert Kell: „Giftpilze und Pilzgifte”, Editura VerlagsKG Wolf, Ziemsen 1991
  • Julius Peter: „Das grosse Pilzbuch - eine Pilzkunde Mitteleuropas”, Editura Safari, Berlin 1964

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_pessundatum&oldid=14648214