Sari la conținut

Tricholoma stans

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tricholoma stans
Bureți călărești, specia Tricholoma stans
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. stans
Nume binomial
Tricholoma stans
(Fr.) Sacc. (1887)
Sinonime
  • Agaricus stans Fr. (1874)
Modifică text Consultați documentația formatului

Tricholoma stans (Elias Magnus Fries, 1874 ex Pier Andrea Saccardo, 1887) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma,[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete rar trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în mod obișnuit în grupuri mai mici, în păduri de conifere și acolo preponderent sub pini, fiind găsit de la câmpie la munte. Timpul apariției este din (iulie) august până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
P. A. Saccardo

Numele binomial Agaricus stans a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în ultima sa mare lucrare, anume Hymenomycetes Europaei, sive Epicriseos systematis mycologici din 1874.[5]

Apoi, în 1887, micologul italian Pier Andrea Saccardo a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 5 al marii sale lucrări Sylloge fungorum omnium husque cognitorum.[6] Acest taxon este valabil până în prezent (2021).

Alte sinonime nu sunt cunoscute.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[7] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[8] iar epitetul din participiul prezent al verbului latin (latină stare (sto)=a sta, a fi erect, a fi înălțat, a fi stabilit)[9] datorită aspectului general.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Tricholoma stans
  • Pălăria: are un diametru de 4-10 (12) cm, este cărnoasă și fermă, inițial convexă cu marginea cu o bordură netedă și ascuțită, doar în tinerețe răsucită în jos, pentru ca la maturitate să devină plată, nu rar ondulată, la bătrânețe uneori puțin adâncită în mijloc și adesea turtit cocoșată. Cuticula îndepărtabilă de pălărie este netedă, de obicei lipsită de fibre radiale (uneori poate fi foarte slab striată), și lipicioasă până unsuroasă. Coloritul diferă, el poate fi: gri-maroniu, brun-auriu, brun-portocaliu, ocru-brun, ruginiu sau brun-roșiatic, marginea fiind de obicei mai palidă.
  • Lamelele: inegale, ocazional bifurcate, subțiri și moderat aglomerate sunt dințat aderate și cu avansarea în vârstă din ce în ce mai bombate spre picior (numit: șanț de castel). Muchiile fertile sunt netede. Coloritul este alb, dar capătă la bătrânețe pete brun-roșiatice.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 (10 cm) și o lățime de 1,5-2 (3) cm, este solid, plin, cilindric sau slab bulbos și neted, nu ra străbătut de fibre fine longitudinale maronii (ocazional chiar și cu benzi) la bază înmulțite. Coloritul este albicios primar spre vârf, în rest brun-ocru până ocru-portocaliu, la bătrânețe și spre bază mai intens brun până brun-roșiatic. După apăsare rămân urme fibros-roșiatice. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este compactă, fermă și albă, ce capătă nuanțe maronii după tăiere, dar în special în scobiturile cauzate de viermi. Mirosul este inițial imperceptibil, apoi slab făinos sau ceva de castraveți, iar gustul de asemenea puțin făinos și blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: prezintă spori netezi, aproape globuloși până lat eliptici, ascuțiți spre un vârf, netezi, hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și cu o picătură uleioasă mare în centru, având o mărime de 4,5 - 6,5 (7) x (3) 3,5-4 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate, fără cleme cu 4 (uneori doar 2) sterigme fiecare măsoară 28)-32 x 6-8 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) într-un strat de 60-200 µm grosime este un trichoderm iregular compus din hife cilindrice 2,5-5,5 µm cu elemente terminale aproape cilindrice până clavate cu o dimensiune de 19-40 x 3-7 microni, iar stratul dedesubt asemănător are elemente cilindrice până ușor umflate ce măsoară 22-50 x 3-9,5 microni. Pigmenții bruni sunt legați de membrană sau încrustați. Cuticula tijei prezintă hife cilindrice de 2,5-7 µm cu pereți hialini până gălbui cu fascicule de hife mai puternic încrustate și septate.[10][11]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[12]
  • T. stans, pălărie, lamele și picior
    T. stans, pălărie, lamele și picior
  • T. stans, secțiuni longitudinale (tânăr - bătrân)
    T. stans, secțiuni longitudinale (tânăr - bătrân)
  • T. stans mai tineri
    T. stans mai tineri
  • T. stans mai bătrâni
    T. stans mai bătrâni

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Specia se poate confunda cu altele ale genului cu cuticulă posibil brună ca de exemplu: Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum (otrăvitor),[13] Tricholoma batschii (otrăvitor, foarte amar),[14] Tricholoma fucatum (comestibil, dar de valoare scăzută, carne slab gălbuie, miros de făină și gust identic, neamar, trăiește în păduri de conifere),[15] Tricholoma fulvum (necomestibil, carne galbenă, fără miros),[16] Tricholoma imbricatum (comestibil, trăiește în păduri de conifere sub pini),[17] Tricholoma pessundatum (otrăvitor), [18] Tricholoma populinum (comestibil),[19] Tricholoma portentosum (comestibil),[20] Tricholoma psammopus (necomestibil), [21] Tricholoma sejunctum (necomestibil),[22] Tricholoma ustale (slab otrăvitor)[23] și Tricholoma vaccinum,[24] sau chiar cu Tricholoma saponaceum (necomestibil).[25]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • !!Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum"!!
    !!Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum"!!
  • !!Tricholoma batschii!!
    !!Tricholoma batschii!!
  • Tricholoma fucatum
    Tricholoma fucatum
  • !Tricholoma fulvum!
    !Tricholoma fulvum!
  • Tricholoma imbricatum
    Tricholoma imbricatum
  • !!Tricholoma pessundatum!!
    !!Tricholoma pessundatum!!
  • Tricholoma populinum
    Tricholoma populinum
  • Tricholoma portentosum
    Tricholoma portentosum
  • !Tricholoma psammopus!
    !Tricholoma psammopus!
  • !Tricholoma saponaceum!
    !Tricholoma saponaceum!
  • !Tricholoma sejunctum!
    !Tricholoma sejunctum!
  • !!Tricholoma ustale!!
    !!Tricholoma ustale!!
  • !Tricholoma vaccinum!
    !Tricholoma vaccinum!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Pricinuit rarității acestei specii nu se știe nimic concret asupra comestibilitatea sau necomestibilitatea ei, fiind astfel văzută necomestibilă în cele mai multe cărți micologice. În plus, este fapt că ar putea fi confundată ușor cu foarte similarele Tricholoma batschii și Tricholoma pessundatum (destul de otrăvitoare, provocând intoxicații gastrointestinale uneori grave) care se dezvoltă în aceeași biosferă. Singur datorită rarității sale, Tricholoma stans ar trebui să fie cruțat și lăsat la loc.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 305, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 237, ISBN 3-8289-1619-8
  5. ^ Elias Fries: „Hymenomycetes Europaei, sive Epicriseos systematis mycologici”' (Bureți cu pălărie Hymenomycetidae ai Europei), Editura Berling, Uppsala, 1874, p. 52 [1]
  6. ^ P. A. Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1887, p. 94 [2]
  7. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  8. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1132-1133, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 66
  11. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura A. A. Balkema, Rotterdam-Brookfield 1999, p. 125-126, ISBN 90-5410-493-7
  12. ^ Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart-New York 1983, p. 117
  13. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 84-85, ISBN 978-3-8354-1839-4
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 304-305 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 342-343, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 260-261, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 292-293, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 306-307, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 296-297, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 332-333, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Andreas Bresinsky, Helmut Besl: „Giftpilze mit einer Einführung in die Pilzebestimmung ein Handbuch für Apotheker, Ärzte und Biologen”, Editura Medizinisch Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft, Berlin 1985
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 978-3-8001-3536-1
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart-New York 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_stans&oldid=14575737