Vârful Ciucaș, Masivul Ciucaș
Vârful Ciucaș | |
Vârful Ciucaș (3D version) - Vârful și Masivul Ciucaș | |
Altitudine | 1.953 m |
---|---|
Localizare | România |
Aparține de | Munții Ciucaș |
Modifică date / text |
Vârful Ciucaș este vârful muntos cel mai înalt din Munții Ciucaș. Altitudinea sa este 1.954 de metri.
De pe vârful său se poate vedea o frumoasă priveliște atât asupra Țării Bârsei și Brașovului, cât și asupra stațiunii montane Cheia.
Accesibilitate
Varianta I
Se poate ajunge cu mașina proprie doar în cazul în care aceasta este o mașină de teren cu tracțiune 4×4.
Drumul forestier se bifurcă din DN1A Ploiești-Brașov, puțin mai sus de Stațiunea Cheia în direcția Săcele – Brașov, lângă Fabrica de Apă.
În prima parte, drumul forestier parcurge firul Văii Berii și urmează aproximativ traseul turistic cu marcaj CRUCE ALBASTRĂ. În ultima parte a drumului sunt prezente câteva serpentine strânse și abrupte care pot face din acest drum o adevărată aventură OFF-ROAD.
Această variantă este valabilă și pentru practicanții de cros / enduro, deținătorii ATV-urilor sau pasionații de mountain bike.
Varianta a II-a
Traseu turistic: Cheia – Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaș
Marcaj: cruce albastră
Durată traseu: 3 – 3 ½ h
Caracteristici traseu: traseu cu dificultate medie, deschis tot timpul anului; nu necesită echipament special.
Descriere traseu: se pornește de lângă hotelul Zăganu, în partea stângă, și se ajunge în drumul național DN1A Ploiești-Brașov, care se urmează până la intrarea în Valea Berii. Traseul se continuă pe drumul forestier până în apropierea Fântânei Nicolae Ioan, unde se intersectează cu traseul care vine de la Cabana Muntele Roșu, marcaj bandă galbenă.
Drumul urcă pe firul Văii Berii, până se ajunge la o stână, de unde se cotește la stânga. Se continuă urcușul aproximativ 20 de minute până se ajunge în golul alpin. De aici până la Cabana Vârful Ciucaș, drumul durează circa 10 minute.
Coordonate GPS
Latitudine: 45.50958
Longitudine: 25.94771
Vezi și
- Munții Carpați
- Munții Ciucaș
- Lista grupelor muntoase din Carpații Meridionali
- Lista grupelor muntoase din Carpații Occidentali
- Lista grupelor muntoase din Carpații Orientali
|