Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2018/februarie
Nu scrieți mesaje în arhivă pentru că probabil nu vor fi citite. Dacă doriți să continuați o discuție arhivată aici, copiați fragmentul care vă interesează și reporniți discuția la pagina relevantă. |
Dabija
[modificare sursă]Pun o întrebare bazându-mă pe o parcurgere a câtorva biografii. Am avut puțin timp și am vrut să modific Data decesului la câteva personalități la care am lucrat în ultimul timp. Mi-a sărit în ochi o situație privind "Locul nașterii" și aș vrea să înțeleg o chestiune de principiu. Prin unele biografii (Ioan Pușcariu,Florian Porcius, nu mai spun de Endre Ady unde nici nu se mai folosește limba română,Francisc Iosif Rainer,Alexandru Ciurcu) este trecut locul nașterii pe varianta valabilă la data nașterii. Dar acest mod de abordare este preponderent în zona Transilvaniei, nu și la Moldova/Muntenia, unde nu s-a trecut să zicem "Principatele Unite", ci România - adică varianta actuală. Nu mi se pare nefiresc ca acolo unde discutăm de un articol de istorie să fie folosită varianta de la momentul tratat/discutat. Eventual, pentru publicul curent, să se treacă și varianta actuală, pentru o referință adecvată. Însă, dacă începem să folosim doar elementele valabile la momentul discutat (ex. denumirea localității la data nașterii cuiva), am putea, pe același principiu, să nu mai folosim limba română, ci limba latină. Pentru a stabili totuși o uniformitate la nivelul întregii ro.wiki, m-ar interesa să aflu opinia dacă nu ar fi mai corect să punem denumirea actuală. Cu eventuală (sau obligatorie) explicație/referire la denumirea de la data evenimentului (nașterii, morții etc), trecută în corpul principal al articolului. Mai ales deoarece mă uit că o serie de informații se extrag din Wikidata. Și întrebarea ar fi, în continuare, orice referire sau discuție asupra unui loc geografic nu ar fi normal să fie făcută la data curentă, adică de azi (și denumirea curentă)? Evident, repet, excepție ar face când se discută sub aspect strict istoric! Sau poate că mâine dispare România, și ar fi greu de făcut toate corecturile din Wikidata? PheonixRo (discuție) 1 februarie 2018 23:13 (EET)
CEE Newsletter - January 2018
[modificare sursă]
Volume 2 • Issue 1 • January 2018
Contents • Single page view • Subscribe
- Armenia report: Wikipedia 17th Birthday celebration and collaboration with Wikimedia Austria
- Croatia report: Wikiproject Energetics
- Georgia report: Colaboration with Georgian Association of History Educators
- Greece report: WLM 2017 in Greece awards ceremony
- Macedonia report: Wikipedia 17 meetup, Edit-a-thon "VeloCity", and an open discussion on digitization
- Poland report: Getting Wikimedians together and inviting librarians to Wikipedia
- Romania and Moldova report: #1Lib1Ref in Bucharest and Chișinău
- Russia report: #1Lib1Ref organized for the first time in Russia
- Serbia report: Micro-grant results, Wikipedian in Residence, Educational Program Jubilee
- Turkey report: A research on Wikipedia usage of Turkish university students and Bridges Acrros Cultures
- Ukraine report: Ukrainian Wikipedia is 14
Delivered by: MediaWiki message delivery (discuție) 2 februarie 2018 10:58 (EET)
De ce primesc notificare de incalcare a drepturilor de autor? Comisia_pentru_Condiția_Femeilor
[modificare sursă]Bună ziua,
Vă rog frumos sa reverificati articolul https://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_pentru_Condi%C8%9Bia_Femeilor, si sa intrati pe site-ul UN Women pe care l-am si mentionat. Evident ca m-am inspirat de acolo pentru a face descrierea, dar nu am tradus mot-a-mot... Va rog sa imi spuneti daca puteti elimina acele notificari de pe articol, in caz contrar voi face altul, care imi este util la facultate.
--CONSTANTIN ELENA-CĂTĂLINA (discuție) 3 februarie 2018 18:37 (EET)
- A fost un conflict de editare, cineva vă anulase editările. Am revenit, personal consider modificările suficiente. V-am lăsat în pagina de discuții explicații detaliate privitor la celelalte probleme rămase.--Strainu (دسستي) 3 februarie 2018 19:00 (EET)
Știe cineva de ce în Distrugerea depozitelor de cereale din sudul României în 1916 George Macdonogh.jpg] nu este afișată în formatul Imagine dublă ? Dacă ar fi vorba de diacritice, aș înțelege... --Accipiter Q. Gentilis(D) 8 februarie 2018 16:37 (EET)
- Imaginea nu e disponibilă la Commons. Nu va putea fi transferată încolo decât în 2029. // Gikü vorbe fapte 8 februarie 2018 17:16 (EET)
- Pfui, căscat mai sunt ! Nici nu am observat că nu era încărcată la Commons... Am preluat-o cu copy-paste din articolul de la en.wiki fără să verific.--Rușinică Q. Gentilicul(D) 8 februarie 2018 17:25 (EET)
CEE Spring 2018 - Invitație de alcătuire a listei de articole
[modificare sursă]În martie vom participa pentru a treia oară la concursul internațional Wikimedia CEE Spring. Tradițional, ne pregătim prin alcătuirea unei liste de articole pe care le înaintăm utilizatorilor din alte țări: Wikipedia:Wikimedia CEE Spring 2018/Articole. Participanții vor putea scrie despre orice subiecte legate de România sau Republica Moldova, dar vor putea folosi această listă pentru inspirație. Vă invit, deci, să adăugați articole care credeți că au potențial de a fi traduse în alte limbi. // Gikü vorbe fapte 9 februarie 2018 01:18 (EET)
Cărți poștale vechi
[modificare sursă]Se pot prelua imagini de pe cărțile poștale românești mai vechi de 70 de ani pentru a fi postate pe Wikipedia?--2A02:2F0B:B06F:FFFF:0:0:6474:7DB (discuție) 6 februarie 2018 20:47 (EET)
Da, deoarece se consideră publicate și intră sub incidența legii din 1956. La licențiere inserați {{PD-RO-photo}} + {{PD-1996}} --Accipiter Q. Gentilis(D) 8 februarie 2018 14:04 (EET)
Merci pentru răspuns!--2A02:2F0B:B0BF:FFFF:0:0:6474:2C59 (discuție) 9 februarie 2018 11:46 (EET)
- Cu plăcere. --Accipiter Q. Gentilis(D) 9 februarie 2018 12:21 (EET) P.S. Pentru orice eventualitate, după ce le veți uploada indicați-mi un link spre imaginile respective, poate e ceva de corectat.
- Da, astea sunt licențele, dar trebuie dovedit că sunt imagini de pe cărți poștale. Eu prefer să fac upload la o variantă brută (cu inscripții, ștampile, chenar, verso sau orice poate dovedi că e o ilustrată), iar apoi să fac o prelucrare de curățare, declarând-o imagine derivată din prima.
- La multe CP românești pe verso, în chenarul timbrului, există un cod. N-am reușit să fac rost de lista acestor coduri. Dacă le-am avea, justificarea ar fi simplă, „CP cod nnnnn”. --Turbojet 11 februarie 2018 20:59 (EET)
- PS. Considerațiile sunt valabile nu numai pentru CP vechi, ci și pentru toate ilustratele pblicate până în 1990 inclusiv. --Turbojet 11 februarie 2018 21:21 (EET)
Fotografii
[modificare sursă]Rog pe cine are răbdare și se pricepe să salveze fotografiile din această categorie https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Victims_of_Ia%C8%99i_Pogrom_Monument?uselang=ro prin transferarea lor pe roWikipedia, deoarece presupun că într-un timp mai scurt sau mai lung se va găsi cineva care să propună ștergerea lor pe motiv de încălcare a politicii Freedom of Panorama. --Donarius (discuție) 10 februarie 2018 13:55 (EET)
- Dacă sunt mutate fără să fie folosite aici vor fi șterse ca fișiere nelibere orfane. Eu aș urmări categoria și una din imagini și as face transferul în momentul propunerii de ștergere. Am explicat aici cum puteți prelua imaginile utilizate cu un singur clic. Strainu (دسستي) 10 februarie 2018 16:14 (EET)
Cuvinte scrise greșit
[modificare sursă]Am observat aici că de câte ori aș scrie corect acele cuvinte, la salvare îmi apar litere întoarse sau cuvinte legate. Nu-mi dau seama dacă site-ul e de vină sau calculatorul, vouă vi s-a întamplat asta?--DieselEngineRO (discuție) 11 februarie 2018 09:27 (EET)Acum nici eu nu sunt sigur dacă și acest mesaj a rămas „neatins”.
Cerere de afisare tabel
[modificare sursă]Am introdus aici un tabel cu numele participantilor la expozitiile Tinerimii artistice pe ani in perioada 1902 - 1947. Tabelul contine pentru fiecare numarul de lucrari pe care le-a expus. In plus sunt si prescurtari: # - numar de lucrari neprecizat, gr - lucrari de grafica, ap - lucrari de arta aplicata, ad- lucrari de arta decorativa, b - broderii, dc- decoratie de carte,m - miniaturi de fildes. In anul 1910 exista date pentru expozitia de primarava si cea de toamna - am introdus de exemplu 7/ toamna 9 - 7 primavara si 9 toamna. Cererea mea este de a gasi cea mai nimerita forma de afisare care sa fie usor de citit si sortat dupa nume. Anii 1917, 1918 si... cred 1946 nu au date, deci se poate renunta la trei coloane de date. Am daca vreti totul intr-un fisier in format TXT sau MDB. Daca nu le doriti, se poate lua direct din pagina mea de atelier, insa acolo nu apar diacrticile pe care le-am bagat in MDB - Access. Toate datele sunt preluate din lucrarea lui Petre Oprea din anul 2006 - Artiști participanți la expozițiile Societății Tinerimea Artistică (1902-1947), Ed. Maiko, București, 2006. Asybaris aport 11 februarie 2018 14:11 (EET)
- P.S. Al doilea tabel de sub cel complet cu 460 de artisti, am unul cu cateva linii mai condensat, dar care nu are prima coloana de NUME, ci doar cea de nume complet. Asybaris aport 11 februarie 2018 14:14 (EET)
- La mine, în loc de "ț" se vede "?". --Miehs (discuție) 11 februarie 2018 18:13 (EET)
- Am văzut tabelul, a ieșit bine dar nu ar fi posibil să se reducă din lățimea coloanelor pentru a se încadra în pagină?--DieselEngineRO (discuție) 11 februarie 2018 21:03 (EET)
- Se poate face prin culori de background. Adica culorile sa inlocuiasca mnemonicele puse de mine in legenda. Eu nu stiu s-o fac rapid. Poate mai sunt si alte solutii. Eu am facut cum m-am priceput. Asybaris aport 11 februarie 2018 21:38 (EET)
- Am văzut tabelul, a ieșit bine dar nu ar fi posibil să se reducă din lățimea coloanelor pentru a se încadra în pagină?--DieselEngineRO (discuție) 11 februarie 2018 21:03 (EET)
- La mine, în loc de "ț" se vede "?". --Miehs (discuție) 11 februarie 2018 18:13 (EET)
- P.S. Al doilea tabel de sub cel complet cu 460 de artisti, am unul cu cateva linii mai condensat, dar care nu are prima coloana de NUME, ci doar cea de nume complet. Asybaris aport 11 februarie 2018 14:14 (EET)
- Eu am terminat Lista artiștilor participanți la expozițiile Tinerimii artistice. Daca cineva doreste o structurare mai facila pentru cititor il invit s-o realizeze. Asybaris aport 11 februarie 2018 21:19 (EET)P.S. Lista ar trebui dupa mine sa fie protejata din start contra vandalismelor prin limitarea accesului doar pentru cei inregistrati si cu un anumit numar de contributii. Este simplu sa modifici o cifra sau sa o pui pe alta coloana si se arunca in aer intreaga lucrare a lui Petre Oprea din 2006. Asybaris aport 11 februarie 2018 21:19 (EET)
- Am semiprotejat-o. Este neuzual, dar înțeleg și sunt de acord cu logica în cauză.--Accipiter Q. Gentilis(D) 11 februarie 2018 21:58 (EET)
În așa situații (muncă nefinalizată a robotului), este acceptată ștergerea rapidă a categoriilor goale? // Gikü vorbe fapte 9 februarie 2018 18:12 (EET)
- Gikü, mulțumesc mult că ai deschis discuția asta. E un subiect pe care doream să-l abordez de mult, pentru că problema e mult mai gravă decât pare: Wikipedia română are peste 45500 de categorii goale (în creștere cu aproximativ 1200 față de acum 6 luni). Un număr atât de mare de categorii nu este mentenabil într-o comunitate ca a noastră, de aceea propun să procedăm ca la commons: categoriile goale să poată fi șterse pe loc, dacă nu conțin un format care să indice că sunt de mentenanță și deci pot fi goale. Ca să fiu cât se poate de clar, asta presupune adăugarea unui criteriu nou, specific acestui caz, în WP:CȘR.--Strainu (دسستي) 9 februarie 2018 19:08 (EET)
- Aproape jumătate sunt Categorii de redirecționare, deci este normal să fie goale. Dintre celelalte, multe sunt din domeniul biologiei, fiind create de un robot al lui XXN. Tot cu robotul, acesta a început să le populeze cu articole, dar a reușit numai parțial și nu avem de unde ști dacă va mai fi continuată această activitate. Mai sunt și cele referitoare la ani. Un robot ar putea introduce formatul de mentenanță {{popcat}} în cele care au legături interwiki pentru a nu fi șterse imediat, separându-le astfel de restul. --GEO (discuție) 10 februarie 2018 02:14 (EET)
- Chiar și în categoriile de redirecționare ar trebui făcut curat, însă asta e o muncă manuală și destul de subiectivă, nu cred că poate fi automatizată în vreun fel. Important e să existe regula care să permită aceste ștergeri. Strainu (دسستي) 11 februarie 2018 09:55 (EET)
- Aproape jumătate sunt Categorii de redirecționare, deci este normal să fie goale. Dintre celelalte, multe sunt din domeniul biologiei, fiind create de un robot al lui XXN. Tot cu robotul, acesta a început să le populeze cu articole, dar a reușit numai parțial și nu avem de unde ști dacă va mai fi continuată această activitate. Mai sunt și cele referitoare la ani. Un robot ar putea introduce formatul de mentenanță {{popcat}} în cele care au legături interwiki pentru a nu fi șterse imediat, separându-le astfel de restul. --GEO (discuție) 10 februarie 2018 02:14 (EET)
Multe categorii de redirecționare se datorează includerii diacriticelor în nume. Ar fi utilă ștergerea lor? În altă ordine, ce înseamnă faptul că acele categorii nu sunt „mentenabile”? Ce înseamnă categorii de mentenanță? Există semnale că serverele nu mai fac față? --Donarius (discuție) 11 februarie 2018 10:34 (EET)
- Problema nu sunt serverele, ci uneltele folosite pentru a găsi și introduce categorii și felul cum sunt folosite. Avem așa: cat-a-lot, HotCat, Editorul Vizual, Upload Wizard, căutarea normală și probabil și altele de care nu îmi aduc aminte acum. Fiecare are caracteristicile sale și propriile metode de a corecta mici greșeli. Din păcate în afară de căutarea clasică niciunul dintre ele nu știe de distincția sedilă/virgulă, însă unele urmăresc redirecționările. De aceea nu este o idee bună să ștergem categoriile cu sedilă - cineva va folosi o unealtă care nu îi va găsi categoria cu sedilă și o va crea pe aceea, deși există deja categoria cu virgulă.
- Prin mentenanță înțeleg că uneori utilizatorii neexperimentați nimeresc (probabil prin căutare, nu știu exact cum) categorii greșite (în X vs. din X e exemplul clasic) și trebuie ca cineva să facă curat. Dacă e vorba de categorii de redirecționare e ușor, dar nu e întotdeauna cazul. Mie mi se întâmplă cam o dată pe lună, mă gândesc că pentru patrulatori problema apare mai des.--Strainu (دسستي) 11 februarie 2018 23:17 (EET)
- Alte opinii despre propunerea mea sau cererea lui Gikü?--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 00:49 (EET)
da, sa le lasi asa cum sunt ca nu cer de mancare. 2A02:2F0E:52F0:E8F:4575:3FFE:F899:8250 (discuție) 16 februarie 2018 06:45 (EET)
Din nou despre infocasete
[modificare sursă]Îmi pare rău că revin asupra acestui subiect, dar iarăși apare fenomenul introducerii unor infocasete nepotrivite la unele articole. Mă refer la {{Infocaseta Regiune}} pusă astăzi la articole ca America de Sud și Antarctida. Acestea sunt continente, iar rubrici ca Țara sau Poziția localității sunt ridicole în aceste cazuri. Dacă se dorește neapărat ca articolele respective să aibă câte o infocasetă, așa cum e moda (pardon, „trendul”) acum la Wikipedia, se pot lua ca exemplu infocasetele de la alte continente (Europa, Africa, America de Nord) etc. Greșesc? --Bătrânul (discuție) 12 februarie 2018 17:46 (EET)
- Tabelele existente în articolele despre continente nu sunt infocasete, sunt tabele făcute cu mâna. Nu înțeleg totuși de ce e așa greu să fie creată o infocasetă nouă? Andrei a făcut tot procesul super clar, există intrucțiuni, nu e nevoie să știi nimic tehnic, pur și simplu introduci etichetele și valorile.--Strainu (دسستي) 12 februarie 2018 18:03 (EET)
- @Strainu: este a n-a oară când nu îmi înțelegeți întrebarea... Nu e vorba despre crearea unei noi infocasete doar pentru două articole (cele enumerate mai sus), ci despre corectitudinea utilizării formatului {{Infocaseta Regiune}} la cele două continente. --Bătrânul (discuție) 12 februarie 2018 18:14 (EET)
- Eu v-am înțeles perfect întrebarea, iar răspunsul era subînțeles: nu, nu e ok să folosești un format care are un câmp numit "țară" pentru un continent, tot așa cum nu e ok să strici uniformitatea unei serii de articole atât de importante. Ce nu înțeleg e de ce aveți nevoie de o binecuvântarea explicită a comunității în loc să discutați direct cu Emilian1999. Strainu (دسستي) 12 februarie 2018 19:57 (EET)
- Mulțumesc pentru răspuns. Am cerut „binecuvântarea explicită a comunității” pentru că nu consider corect să fac ștergeri în serie de capul meu. Iar cu utilizatorul respectiv nu mai discut, m-am săturat să îi tot atrag atenția de câte ori greșește și să corectez erorile (prea multe) pe care le face sistematic. Toți putem greși, nimeni nu e infailibil, dar când se întâmplă în mod constant, e altă problemă. --Bătrânul (discuție) 12 februarie 2018 20:11 (EET)
- Mai ales că e vorba de câteva articole, fiți curajos. Mai bine faceți greșeli și le reparăm (că nu e foarte greu). Emilian nu a făcut rău că s-a gândit să pună o infocasetă și a căutat-o pe cea care se pretează mai bine; pasul următor ar fi să avem o infocasetă reală dedicată scopului respectiv. —Andreidiscuție 16 februarie 2018 13:57 (EET)
- Mulțumesc pentru răspuns. Am cerut „binecuvântarea explicită a comunității” pentru că nu consider corect să fac ștergeri în serie de capul meu. Iar cu utilizatorul respectiv nu mai discut, m-am săturat să îi tot atrag atenția de câte ori greșește și să corectez erorile (prea multe) pe care le face sistematic. Toți putem greși, nimeni nu e infailibil, dar când se întâmplă în mod constant, e altă problemă. --Bătrânul (discuție) 12 februarie 2018 20:11 (EET)
- Eu v-am înțeles perfect întrebarea, iar răspunsul era subînțeles: nu, nu e ok să folosești un format care are un câmp numit "țară" pentru un continent, tot așa cum nu e ok să strici uniformitatea unei serii de articole atât de importante. Ce nu înțeleg e de ce aveți nevoie de o binecuvântarea explicită a comunității în loc să discutați direct cu Emilian1999. Strainu (دسستي) 12 februarie 2018 19:57 (EET)
- @Strainu: este a n-a oară când nu îmi înțelegeți întrebarea... Nu e vorba despre crearea unei noi infocasete doar pentru două articole (cele enumerate mai sus), ci despre corectitudinea utilizării formatului {{Infocaseta Regiune}} la cele două continente. --Bătrânul (discuție) 12 februarie 2018 18:14 (EET)
Dimensiunea notelor
[modificare sursă]În prezent, notele din articol au două dimensiuni, în funcție de cum sunt incluse:
- 100% (adică mărimea normală a textului) pentru cele incluse cu <references/>
- 90% (un pic mai mic) pentru cele incluse cu {{listănote}} și prieteni
În plus, și împărțirea pe coloane diferă în funcție de articol. De anul trecut, tagul references suportă atributul responsive care înseamnă că notele vor fi afișate în coloane în funcție de lățimea ecranului dacă sunt mai mult de 10. Mai exact, <references responsive /> e echivalent cu {{listănote|colwidth=30em}} (mai puțin mărimea textului, după cum am explicat). Am făcut niște înlocuiri cu robotul pentru a ilustra echivalența. Momentan tagul simplu e non-responsive, echivalent cu <references responsive="0" />. Acest atribut a apărut pentru că era foarte greu pentru editorul vizual să editeze referințele incluse prin format.
Întrebări
[modificare sursă]Întrebări pentru comunitate:
- Are sens să avem două dimensiuni ale textului notelor?
- cât ar trebui să fie dimensiunea textului notelor? 100%, 90% sau altceva?
- sunteți de acord să cerem schimbarea comportamentului implicit al tagului references în așa fel încât să fie "responsive" (adaptiv în funcție de ecran) atunci când e folosit normal, în felul clasic?
- dacă răspunsul la întrebarea de mai sus e "da", sunteți de acord să
renunțăm la {{listănote}}înlocuim {{listănote}} cu <references /> pentru a îmbunătăți experiența în editorul vizual?--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 01:03 (EET)
- Răspunsurile mele:
- Clar nu.
- În multe cărți notele sunt mai mici decât textul când sunt în subsolul paginii și au aceeași dimensiune când sunt la sfârșitul capitolului/lucrării. Propun să uniformizăm dimensiunea la 100%. Utilizatorii au posibilitatea să-și particularizeze dimensiunea adăugând o linie în fișierul CSS personal.
- Da
- Da.--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 01:03 (EET)
1 - Nu; 2 - uniformizare la 90 % fără alte complicații; 3 - Da; 4 - Nu pricep despre ce e vorba. --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 01:18 (EET)
- La (4) se propune să dispară formatul {{Reflist}}, în lumina faptului că tagul <references> va avea deja comportamentul pe care îl are și formatul, și chiar mai deștept. —Andreidiscuție 16 februarie 2018 13:52 (EET)
1: Nu. 2: 90%. 3: Da. 4: O da, în sfârșit, te rog, demult era cazul. // Gikü vorbe fapte 16 februarie 2018 01:37 (EET)
1 - Nu; 2 - 90 %; 3- Nu; 4 - Nu. --Bătrânul (discuție) 16 februarie 2018 08:49 (EET)
1 - Nu; 2 - 90 %; 3- Da; 4 - Nu. --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 09:07 (EET) P.S. Propun înlocuirea tagurilor listaref și reflist (importate de prin alte Wikipedii) cu listănote.
- Formatele sunt deja unul și același, celelalte fiind redirecționări. Numele care e folosit în pagină nu contează; dar eu nu văd la ce ar mai servi el odată implementate schimbările propuse. —Andreidiscuție 16 februarie 2018 13:50 (EET)
1 - Nu; 2 - 90%; 3 - Da; 4 - Da. —Andreidiscuție 16 februarie 2018 13:50 (EET)
1 - Nu; 2 - 90%; 3 - Da; 4 - Da. Înțeleg motivația cu mobilele. --Turbojet 17 februarie 2018 21:00 (EET)
Discuții referitoare la întrebarea 4
[modificare sursă]Există diferențe. Spre exemplu, {{listănote}} permite împărțirea notelor pe 3 sau 4 coloane, în timp ce <references responsive /> le împarte doar pe 2 coloane. În cazul ipotetic al eliminării formatului {{listănote}} cum poate fi implementată împărțirea notelor pe 3 sau 4 coloane? Cred că varianta optimă este menținerea actualei situații. --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 20:58 (EET) P.S. Articolul Nicolae Iorga are 331 note, care ar trebui împărțite pe 3 sau 4 coloane. Ce facem, le băgăm pe 2 coloane pentru ca acei ipotetici utilizatori noi ai editorului vizual să nu se simtă descurajați?
- Scuze, poate trebuia să dau link la bugul de la care am aflat de opțiunea aceasta, însă am considerat că e prea tehnic: phab:T52769. Pe scurt, dacă se folosesc formate, lista de note nu mai este afișată în timp real în editorul vizual.
- Strict ca număr de posibilități, formatul e ceva mai deștept, pentru că permite și menționarea unui număr fix de coloane, însă această opțiune este de fapt un dezavantaj pentru uzabilitatea Wikipediei, având în vedere variațiile mari în dimensiunile ecranelor folosite (de la 640px pe un telefon la 2000+px pe un ecran modern). Pe unele coloanele vor apărea foarte mari, iar pe altele prea mici.--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 21:12 (EET)
- Atunci poate ar fi mai bine să nu suprimăm nimic și să lăsăm libertate de decizie celor care scriu text. Editorul vizual îi poate ajuta pe utilizatori la început, dar pe urmă dacă vor să contribuie tot trebuie să învețe să folosească metoda clasică. De ce să-i discriminăm pe unii pentru ca să-i ajutăm pe alții doar pentru că există o posibilitate tehnică? --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 21:18 (EET)
- <references responsive /> împarte notele pe 2 coloane pe calculatorul dvs.; la mine de exemplu le împarte în 3. Am spus mai sus că această opțiune se adaptează în funcție de ecran, tocmai de aceea e preferabilă. Dacă lățimea de 30em pentru o coloană (de 30 de ori dimensiunea fontului, sau aproximativ 60 de caractere) nu e corespunzătoare ecranului dvs., veți putea să o modificați din css-ul personal, ceea ce cu formatul nu e posibil.--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 21:19 (EET)
- De ce spuneți că editorii de wikitext sunt discriminați?--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 21:20 (EET)
- Hai să explic altfel: în momentul de față decizia de cum se afișează notele este luată de autorul articolului, de cele mai multe ori după cum se vede bine pe calculatorul său. Vizitatorii Wikipediei au o gamă largă de dispozitive, de la telefoane mobile la ecrane cât un televizor. Ideea e să permitem afișarea decentă a notelor din toate articolele pe toate ecranele. Acest lucru nu se întâmplă când numărul de coloane este impus.--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 21:28 (EET)
- Vă înțeleg punctul de vedere, dar Wikipedia e scrisă de editorii de text, nu de cititori. Majoritatea cititorilor (mai ales cei de pe dispozitivele cu ecrane mici) nu citesc notele, dar eu, ca editor de wikitext, citesc cu atenție notele pentru că mă ghidează în scrierea articolelor și de aceea aspectul lor e important. A mă obliga să-mi reconfigurez aspectul vizual al paginii îmi pare o discriminare. --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 21:31 (EET)
- [Conflict de modificare] Străinu, este important să se vadă textul articolului, nu Notele. Ce facem acum, inversăm prioritățile ? Scriem articole ca să se vadă bine Notele ? --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 21:22 (EET)
- ??--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 21:25 (EET)
Mi se pare că privim problema cumva invers. Completez și pentru punctul 4: atât timp cât unicul format care ar rămâne nu ar permite setarea programată a numărului de coloane, sunt contra renunțării la {{reflist}}. --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 21:33 (EET)
- ??--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 21:25 (EET)
- [Conflict de modificare] Străinu, este important să se vadă textul articolului, nu Notele. Ce facem acum, inversăm prioritățile ? Scriem articole ca să se vadă bine Notele ? --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 21:22 (EET)
- Răspunsul e valabil și pentru Donarius, și pentru Accipiter: dvs. scrieți pentru alți editori sau pentru cititori? Ca utilizatori înregistrați, aveți posibilitatea să vă configurați aspectul absolut cum vreți. Da, e mai complicat, dar se poate. Cititorii, care sunt de sute de ori mai mulți, nu au această opțiune. Ei trebuie să citească în formatul în care le oferim noi conținutul. Mi se pare normal să încercăm să le servim acest conținut în condiții cât mai bune.--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 21:42 (EET)
- Nu m-a interesat niciodată cum îmi apare mie, evident că mă m-a interesat cum le apare cititorilor. În esență vreți să spuneți că pe ecranele telefoanelor mobile cel 2-3-4 coloane de refs. devin practic necitibile pentru că înghesuiala face ca o refs. să fie divizată în prea multe rânduri, datorită îngustimii coloanelor ? --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 21:49 (EET)
- Faceți în așa fel încât să nu fie afectați nici cititorii, nici editorii de wikitext. Dvs. ați deschis subiectul, atunci oferiți soluții pentru toată lumea, nu doar pentru cititori. Acesta e răspunsul pe care-l aștept de la dvs. De ce pentru cititori să fie simplu, iar pentru mine trebuie să fie „mai complicat”? --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 21:52 (EET)
[Conflict de modificare] P.S. Pe de altă parte cine citește articolele de pe telefonul mobil (mă refer la mare masă de cititori uzuali), bat pariu pe ce vreți dv. că nu accesează referințele decât într-un procent infim. Să fim serioși, de pe mobil ai de abia timp între 300 de SMS-uri + 50 de convorbiri + 6 selfiuri + 2 poze ale unor chestii diverse + 10 cumpărături, să te informezi din headerul articolului. Sunt de părere că cine caută referințe le citește de pe un ecran larg. --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 21:56 (EET)
- Tot timpul alergăm după cititorii de pe ecranele telefoanelor mobilelor ale smartphone-urilor, etc... De acord, până la un anume punct, anume până la punctul de care uităm de smart-cititorii... --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 22:02 (EET)
- Așa au plecat o grămadă de editori de text pentru că nimeni nu i-a ascultat. Lucrul voluntar, amenințarea vandalilor, modificarea permanentă a regulilor, decizii luate în folosul altora, mereu a altora, cât crezi că poți să mai reziști? Câți mai scriu efectiv? Nu mai există checkuseri, nici birocrați, administratori activi sunt tot mai puțini, iar cei care scriu articole s-au diminuat semnificativ. Hai să-i alungăm și pe ăștia, făcându-i să-și reconfigureze periodic preferințele pentru că există niște cititori care s-au plâns că nu le place cum sunt afișate notele. Întrebați dacă articolele sunt scrise pentru cititori? Evident, dar cât timp îi ajuți pe ei și-i încurci pe ceilalți te îndrepți spre faliment. --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 22:21 (EET)
- Donarius, părerea mea e să rămânem în limita celor 4 puncte enumerate. Nu e cazul să facem nimănui proces de intenție. --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 22:28 (EET)
- Doamne ferește, nu-l acuz pe Strainu de nimic, poate doar de exces de zel. Dumnealui a deschis o discuție, dar a oferit soluții unei singure părți. Nu e corect față de cealaltă parte. Strainu spune că există soluții; ei bine, vreau să le văd efectiv. Vreau acel gadget care să-mi permită să văd notele așa cum le văd acum. --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 22:37 (EET)
- Donarius, părerea mea e să rămânem în limita celor 4 puncte enumerate. Nu e cazul să facem nimănui proces de intenție. --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 22:28 (EET)
- Așa au plecat o grămadă de editori de text pentru că nimeni nu i-a ascultat. Lucrul voluntar, amenințarea vandalilor, modificarea permanentă a regulilor, decizii luate în folosul altora, mereu a altora, cât crezi că poți să mai reziști? Câți mai scriu efectiv? Nu mai există checkuseri, nici birocrați, administratori activi sunt tot mai puțini, iar cei care scriu articole s-au diminuat semnificativ. Hai să-i alungăm și pe ăștia, făcându-i să-și reconfigureze periodic preferințele pentru că există niște cititori care s-au plâns că nu le place cum sunt afișate notele. Întrebați dacă articolele sunt scrise pentru cititori? Evident, dar cât timp îi ajuți pe ei și-i încurci pe ceilalți te îndrepți spre faliment. --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 22:21 (EET)
- Tot timpul alergăm după cititorii de pe ecranele telefoanelor mobilelor ale smartphone-urilor, etc... De acord, până la un anume punct, anume până la punctul de care uităm de smart-cititorii... --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 22:02 (EET)
- Strainuleeee... mai bine faci tabelul ala de la Tinerimea artistica, ca da pe afara. Eu nu stiu sa-l fac. Asybaris aport 16 februarie 2018 22:35 (EET)
- Sună și tu un prieten :) ... E la modă. --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 22:42 (EET) Pâs. Zi și tu ceva, o dudă de genul 1- X 2 - Y 3 - Z 4- XYZ în lăgătură cu subiectul ... Mă rog, o altă dudă decât cea de mai sus, care e prea ușor de priceput... :)
- Dudă: nu zic, pentru ca nu are o utilitate care sa ma ajute. E treaba lui Strainu care se pricepe. Ar putea-o face fara sa ne mai intrebe. Ca-i 90% ca-i 150% ptr mine nu e relevant. Poate ca zice bine Strainu, e in corcondanță(sic) cu statisticile care spun ca dătătorii cu deștiul pe smartfon mor pe strada ca nu se uita pe unde merg. Asa poate se reduce numarul mortilor, vad si ei notele si trec strada sanatosi. Oricum ei nu citesc decat titlul... de exemplu... Tinerimea artistica... citindu-l deja ei stiu ca e vorba de niste pici care dau cu deștiul pe tableta. E de ajuns. Poate... maestrul @Miehs: sa mai zica o dudă. Asybaris aport 16 februarie 2018 22:59 (EET)
- Dau și eu cu deștu pe tabletă și contribui la creșterea numărului celor ce accesează varianta mobilă, dar nu citesc notele și nici pagini întregi de text, doar chestiile relevante. Poate oi fi eu de modă veche, iar ăștia mai noii citesc notele mai ceva ca Evanghelia. --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 23:10 (EET)
- Strainuleeee... mai bine faci tabelul ala de la Tinerimea artistica, ca da pe afara. Eu nu stiu sa-l fac. Asybaris aport 16 februarie 2018 22:35 (EET)
- Exact, iată mai jos 2 poze luate cu un telefon mobil cu ecran măricel: notele de la Nicolae Iorga pe 3 coloane și notele de la Metroul din București, care a trecut deja la "responsive". Dvs. care vi se par cele mai lizibile?
- Traficul de pe site-ul mobil l-a depășit în 2017 pe cel de pe desktop (vezi [1], bifați "Split by Access Site"). Da, telefoanele nu sunt ideale pentru editare, însă site-ul mobil nu deservește doar telefoane, ci și tablete, care au rezoluții de calculator sau chiar mai bune (de exemplu iPad-urile moderne au rezoluții mai mari de 2000px pe orizontală). Acolo situația este inversă: notele introduse cu formatul sunt afișate pe o singură coloană, pe când notele responsive se grupează frumos în funcție de ecran. Încercați să simulați asta intrând de pe calculator sau tabletă ținută orizontal pe paginile de pe site-ul mobil: Nicolae Iorga și Metroul din București. Veți vedea că la Iorga notele rămân pe o coloană, în timp ce la metrou se grupează pe două coloane. Nu e mai bună a doua variantă?
- O altă problemă, mai rară, e când ai pe un ecran mare puține referințe. Am corectat recent un caz extrem în care era 1 notă pe două coloane. Nu mai găsesc pagina, dar arăta oribil.
- Donarius, mai mult decât să vă dau instrucțiuni de modificat lățimea coloanei din sistemul nou nu prea pot să vă ajut.--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 22:57 (EET)
-
Iorga 3 coloane
-
Metroul
- 1) Aștept instrucțiunile de modificat lățimea coloanei din sistemul nou. 2) Ce alte modificări ne mai pregătiți în următoarele săptămâni? --Donarius (discuție) 16 februarie 2018 23:02 (EET)
- Editați fișierul Special:MyPage/common.css și adăugați o linie nouă:
.mw-references-columns { column-width: 30em; }
- Vă jucați apoi cu valoarea numerică până vă convine cum se văd notele. Bineînțeles, deocamdată asta are efect doar în paginile care conțin <references responsive />
- Programatorii MediaWiki sunt o sursă constantă de idei, fiecare însă la timpul ei :) Uneltele Wikipediei avansează, și nu haotic, ci pe baza unor studii și a feedback-ului primit de la comunitățile mari. E important să nu ne complacem în situația curentă ci să încercăm să preluăm măcar îmbunătățirile mari, pentru că în mod clar nu avem capacitatea de a adapta și integra toate uneltele dezvoltate pentru en.wiki.--Strainu (دسستي) 16 februarie 2018 23:59 (EET)
- @Strainu: Nu văd absolut nicio modificare în afișarea notelor, deși am modificat valoarea între 1 și 100. Le văd în continuare pe două coloane la dimensiunea fontului 100%. --Donarius (discuție) 17 februarie 2018 06:58 (EET)
- Ciudat. Încercați să apăsați Ctrl+Shift+R (force refresh) în articol după ce ați modificat configurația. Dacă nu merge: despre ce articol este vorba și aveți idee ce rezoluție are ecranul pe care îl folosiți?--Strainu (دسستي) 17 februarie 2018 15:15 (EET)
- @Strainu: Articolul Nicolae Iorga. Rezoluție 1366x768. Înțeleg că varianta cu 90% încă nu merge, dar nici împărțirea pe coloane? Combinația de taste de mai sus nu modifică afișarea. Puteți să-mi verificați css-ul pentru a vedea dacă e ceva greșit? --Donarius (discuție) 17 februarie 2018 17:34 (EET)
- Ciudat. Încercați să apăsați Ctrl+Shift+R (force refresh) în articol după ce ați modificat configurația. Dacă nu merge: despre ce articol este vorba și aveți idee ce rezoluție are ecranul pe care îl folosiți?--Strainu (دسستي) 17 februarie 2018 15:15 (EET)
- @Strainu: Nu văd absolut nicio modificare în afișarea notelor, deși am modificat valoarea între 1 și 100. Le văd în continuare pe două coloane la dimensiunea fontului 100%. --Donarius (discuție) 17 februarie 2018 06:58 (EET)
- La 20em pare să se vadă corect.--Strainu (دسستي) 17 februarie 2018 18:15 (EET)
- La 20 em se văd corect pe calculatorul dvs.; la mine tot pe 2 coloane, deși am modificat la 20em în css. Alte idei? --Donarius (discuție) 17 februarie 2018 18:41 (EET)
- Nu e pe dimensiunile ecranului meu, dacă vă uitați textul e pe o bucată mai mică de ecran, exact la dimensiunile ecranului dvs. Cel mai probabil nu se încarcă css-ul, dar nu știu de ce. Poate are Andrei Stroe vreo idee.--Strainu (دسستي) 17 februarie 2018 21:25 (EET)
- @Strainu: @Andrei Stroe: Nu vreau să fiu insistent, dar doresc ca problema mea să fie rezolvată înainte de implementarea unei modificări care să-mi dea peste cap aspectul paginii. V-aș ruga să mă ajutați prin găsirea unei soluții. --Donarius (discuție) 17 februarie 2018 21:46 (EET)
- @Donarius: Am fost plecat câteva zile, acum am revenit. Cum sunt menționat în această discuție, am citit-o rapid. Voi reciti mai atent cererile dv. și voi încerca să vă ajut (de altfel, asta înseamnă că voi încerca să mă ajut și pe mine, pentru că și eu sunt, evident, în aceeași oală). —Andreidiscuție 21 februarie 2018 10:32 (EET)
- Pentru 90%: nu funcționează dacă îl puneți pe atributul generic
.references
(„orice element cu clasa references”), pentru că este suprascris de o altă regulă mai specifică, valabilă pentruol.references
(„elementele de tip listă ordonată cu clasa references”). S-ar putea să meargă dacă puneți pe ol.references în loc de .references. Eu am pusfont-size: 90%;
tot pe .mw-references-columns, alături de column-width, vedeți la Utilizator:Andrei Stroe/common.css. - Pentru faptul că nu vă apare la Ctrl+Refresh: n-ați spus ce versiune de browser folosiți, am o bănuială că asta vă mai încurcă. La mine merge pe Firefox 52 și Chrome 63, dar altceva nu prea am cum testa pe moment. —Andreidiscuție 21 februarie 2018 15:01 (EET)
- @Andrei Stroe: Ați reușit să-mi micșorați dimensiunea notelor la 90%, ceea ce-i foarte bine, dar în continuare mi le afișează pe 2 coloane în loc de 3 așa cum doresc deși am micșorat valoarea de la 30em la 20em. Exemplu: Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea. Folosesc momentan un Firefox 47.01.1, dar nu-mi mergea nici pe Chrome. Puteți verifica care-i cauza afișării în continuare pe 2 coloane în loc de 3 (varianta maximă pentru mine și optimă în cazul afișării de la 30 de note în sus)? --Donarius (discuție) 21 februarie 2018 15:24 (EET)
- @Strainu: @Andrei Stroe: Nu vreau să fiu insistent, dar doresc ca problema mea să fie rezolvată înainte de implementarea unei modificări care să-mi dea peste cap aspectul paginii. V-aș ruga să mă ajutați prin găsirea unei soluții. --Donarius (discuție) 17 februarie 2018 21:46 (EET)
- Nu e pe dimensiunile ecranului meu, dacă vă uitați textul e pe o bucată mai mică de ecran, exact la dimensiunile ecranului dvs. Cel mai probabil nu se încarcă css-ul, dar nu știu de ce. Poate are Andrei Stroe vreo idee.--Strainu (دسستي) 17 februarie 2018 21:25 (EET)
- La 20 em se văd corect pe calculatorul dvs.; la mine tot pe 2 coloane, deși am modificat la 20em în css. Alte idei? --Donarius (discuție) 17 februarie 2018 18:41 (EET)
- La 20em pare să se vadă corect.--Strainu (دسستي) 17 februarie 2018 18:15 (EET)
- Au apărut ceva modificări: Pentru 30em mi le afișează în Chrome pe 2 coloane, iar pentru 20em mi le afișează pe 4 coloane!!! Nicio modificare în Firefox (20em sau 30em pe 2 coloane). --Donarius (discuție) 21 februarie 2018 15:30 (EET)
- 25em în Chrome afișează pe 3 coloane. Aș vrea să am parte de același rezultat în Firefox, browserul folosit la editarea paginilor Wikipedia. Mă puteți ajuta? --Donarius (discuție) 21 februarie 2018 15:34 (EET)
- Aveți vreun font setat pe Firefox, vreo extensie ceva? Puteți încerca să intrați, în Firefox, la adresa "about:preferences" și să vedeți ce dimensiune are fontul folosit și dacă, apăsând butonul "Advanced", aveți bifată opțiunea "Allow pages to choose their own fonts, instead of your selections above"? Pentru a vedea dacă e din cauza unei extensii, scrieți în bara de adrese "about:support" și de acolo apăsați pe butonul "Restart with Add-ons Disabled..." și verificați comportamentul.--Strainu (دسستي) 21 februarie 2018 18:26 (EET)
- Am updatat browser-ul la versiunea Firefox 58.0.2 și nu sunt deloc încântat de ea deoarece mi se pare mai lentă în comparație cu versiunea mai veche. Update-ul a rezolvat însă problema. Mulțumesc atât lui Strainu, cât și lui Andrei Stroe pentru ajutor. Mi-ați fost de folos în această problemă. --Donarius (discuție) 21 februarie 2018 20:05 (EET)
- Aveți vreun font setat pe Firefox, vreo extensie ceva? Puteți încerca să intrați, în Firefox, la adresa "about:preferences" și să vedeți ce dimensiune are fontul folosit și dacă, apăsând butonul "Advanced", aveți bifată opțiunea "Allow pages to choose their own fonts, instead of your selections above"? Pentru a vedea dacă e din cauza unei extensii, scrieți în bara de adrese "about:support" și de acolo apăsați pe butonul "Restart with Add-ons Disabled..." și verificați comportamentul.--Strainu (دسستي) 21 februarie 2018 18:26 (EET)
- 25em în Chrome afișează pe 3 coloane. Aș vrea să am parte de același rezultat în Firefox, browserul folosit la editarea paginilor Wikipedia. Mă puteți ajuta? --Donarius (discuție) 21 februarie 2018 15:34 (EET)
alta modificare ca sa ne scarpinam cu mana stanga in partea dreapta? cu ce deranjeaza daca ramane ca pana acum? 2A02:2F0E:52F0:E8F:4575:3FFE:F899:8250 (discuție) 16 februarie 2018 06:48 (EET)
- Eu am înțeles de mult timp că n-are rost să insist cu aspectul paginii, că la alții se vede altfel, iar cea mai bună metodă este utilizarea celei mai generale sintaxe (cu cât mai puține „argumente” de aranjare).
- Pentru 2A02:2F0E:52F0:E8F:4575:3FFE:F899:8250 : A explicat Stainu că există probleme la dispozitivele mobile, care devin tot mai numeroase, mai numeroase ca desktopurile. Chiar dacă actual nu se editează mult de pe ele, probabil se citește mult, ca urmare nu pot fi ignorate formatele care dau peste cap aspectul paginii la mobile. --Turbojet 18 februarie 2018 12:05 (EET)
- Nu mă mai opun la înlocuirea formatului/formatelor despre care se face referire la întrebarea 4. --Accipiter Q. Gentilis(D) 22 februarie 2018 09:16 (EET)
- Dacă se va decide astfel va trebui trecut obligatoriu sub caseta de editare. Nu am posibilitatea tehnică să o fac eu, deci trebuie să o facă un administrator. --Donarius (discuție) 22 februarie 2018 14:43 (EET)
- Este deja. Având în vedere că există încă opoziție față de propunerea inițială, aș propune ca deocamdată să scoatem formatul din documentație (pe unde este) și să înlocuim aparițiile formatului fără parametri, care e și în prezent echivalent cu tagul.--Strainu (دسستي) 22 februarie 2018 15:13 (EET)
- Nu găsesc <references responsive /> sub caseta de editare. Este doar <references/>. În ceea ce privește restul nu-s sigur că am înțeles la ce vă referiți. Puteți detalia? --Donarius (discuție) 22 februarie 2018 15:21 (EET)
- Nu este nevoie de <references responsive /> dacă tagul devine implicit responsive (întrebarea 3, unde e un singur nu)
- Mă refeream să înlocuim textual {{listănote}} (fără parametri) cu <references/> (pentru că după implementarea întrebării 2 sunt vizual echivalente, inclusiv mărimea fontului) și să nu mai recomandăm folosirea lui nicăieri. Nu ne atingem de articolele unde numărul de coloane e impus de editor.--Strainu (دسستي) 22 februarie 2018 16:40 (EET)
- Răspunsul la întrebarea 2 a fost deja implementat pentru că observ unele modificări în ceea ce privește aspectul notelor? În ceea ce privește cealaltă chestiune înclin să fiu de acord dacă există consens. --Donarius (discuție) 22 februarie 2018 17:00 (EET)
- Da, acum toate notele sunt la 90%.--Strainu (دسستي) 22 februarie 2018 17:11 (EET)
- Răspunsul la întrebarea 2 a fost deja implementat pentru că observ unele modificări în ceea ce privește aspectul notelor? În ceea ce privește cealaltă chestiune înclin să fiu de acord dacă există consens. --Donarius (discuție) 22 februarie 2018 17:00 (EET)
- Nu găsesc <references responsive /> sub caseta de editare. Este doar <references/>. În ceea ce privește restul nu-s sigur că am înțeles la ce vă referiți. Puteți detalia? --Donarius (discuție) 22 februarie 2018 15:21 (EET)
- Este deja. Având în vedere că există încă opoziție față de propunerea inițială, aș propune ca deocamdată să scoatem formatul din documentație (pe unde este) și să înlocuim aparițiile formatului fără parametri, care e și în prezent echivalent cu tagul.--Strainu (دسستي) 22 februarie 2018 15:13 (EET)
- Dacă se va decide astfel va trebui trecut obligatoriu sub caseta de editare. Nu am posibilitatea tehnică să o fac eu, deci trebuie să o facă un administrator. --Donarius (discuție) 22 februarie 2018 14:43 (EET)
- Nu mă mai opun la înlocuirea formatului/formatelor despre care se face referire la întrebarea 4. --Accipiter Q. Gentilis(D) 22 februarie 2018 09:16 (EET)
Ceva nu este în regulă
[modificare sursă]Înțeleg faptul că nu s-a mai așteptat consensul (care probabil nu s-ar fi obținut) și s-a trecut la dimensiunea 90% pentru textul notelor introduse cu <references/>. Dar cu formatul {{listănote}} ce-ați avut? Acesta era deja „calibrat” pentru 90%, iar acum afișează notele aproape ilizibil, undeva pe la 60-70% parcă. Lucrez la articolul Bătălia de la Aigos Potamos; ieri notele erau afișate cu 90%, iar acum abia se mai citeau. Am fost nevoit să le afișez cu references responsive /. Sigur, nu e nici un deranj, dar ce facem cu sutele de articole care folosesc {{listănote}} sau {{reflist}}? M-am uitat de exemplu la notele de la articolul Bătălia de la Plateea și abia se văd... --Bătrânul (discuție) 22 februarie 2018 21:18 (EET)
- Rezolvat. Nu apreciez deloc tonul folosit, vă invit să mai verificați o dată răspunsurile la întrebarea 2.--Strainu (دسستي) 22 februarie 2018 21:45 (EET)
Din nou altă problemă
[modificare sursă]Din după-amiaza asta văd că s-a schimbat ordinea afișării dif/ist la Pagini urmărite iar ora și tipul modificării apar scrise în Courier. Așa îmi apare în două browsere diferite. E o modificare făcută de site sau calculatorul îmi face iar trăsnăi?--DieselEngineRO (discuție) 16 februarie 2018 21:01 (EET)
- Habar nu am. Cei care ar putea să răspundă, probabil că sunt "un pic ocupați" cu discuția de mai sus. --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 23:36 (EET)
- N-am idee de problema cu fontul. Elementele par la locul lor. Dacă vă referiți că dif/ist a ajuns după titlu în loc de înainte, probabil că ați activat opțiunea „Schimbări recente, avansat”.--Strainu (دسستي) 17 februarie 2018 00:15 (EET)
- Mulțumesc, aia era! S-o „stricat” când am apăsat link-ul ăsta--DieselEngineRO (discuție) 17 februarie 2018 09:03 (EET)
- N-am idee de problema cu fontul. Elementele par la locul lor. Dacă vă referiți că dif/ist a ajuns după titlu în loc de înainte, probabil că ați activat opțiunea „Schimbări recente, avansat”.--Strainu (دسستي) 17 februarie 2018 00:15 (EET)
- Habar nu am. Cei care ar putea să răspundă, probabil că sunt "un pic ocupați" cu discuția de mai sus. --Accipiter Q. Gentilis(D) 16 februarie 2018 23:36 (EET)
Pagini goale cu liste ale drumurilor județene
[modificare sursă]Avem o serie de pagini goale gen Lista drumurilor județene din județul Bistrița-Năsăud: vedeți Special:Pagini scurte. Le adoptă cineva? M-aș apuca cu mare drag de ele, dar nu prea am timpul necesar, din păcate. L-am întrebat pe autor dacă va reveni, dar nu a dat niciun semn de activitate. // Gikü vorbe fapte 19 februarie 2018 18:05 (EET)
- Jc.tudorica s-a ocupat de această listă și ce-a făcut până acum a făcut bine. Poate își face timp să revină pe Wikipedia și să continue treaba?--Strainu (دسستي) 19 februarie 2018 21:11 (EET)
- Pare și un subiect candidat pentru ListeriaBot? —Andreidiscuție 21 februarie 2018 10:34 (EET)
- Doar dacă le importa cineva la wikidata. Sursa pare să fie un nomenclator al MT de pe scribd, tot trebuie cineva să facă transcriere. OCR might help, dar nu știu cum se descurcă cu tabele. Strainu (دسستي) 21 februarie 2018 10:38 (EET)
- Pare și un subiect candidat pentru ListeriaBot? —Andreidiscuție 21 februarie 2018 10:34 (EET)
Imagini
[modificare sursă]Vă supărați dacă mă ajută cineva în privința următoarei probleme: ce explicații să mai adaug la imaginea [2]. Stau cam prost în ce privește explicarea imaginilor pe ro.wp, dat fiind că am adăugat puține imagini cât am activat aici. Și ce înseamnă rezoluție joasă și mai puțin joasă?--VolohD 20 februarie 2018 13:42 (EET)
- Ați citit Wikipedia:Justificarea utilizării cinstite, după cum vă recomandă formatul de atenționare din pagina imaginii? // Gikü vorbe fapte 20 februarie 2018 14:28 (EET)
Funcția utilității indirecte
[modificare sursă]Citind și corectând articolul Funcția utilității indirecte observ o funcționare defectuoasă a tagului Math care se reflectă în redarea ilizibilă a unor formule matematice. Poate cineva să încerce o remediere? --Donarius (discuție) 25 februarie 2018 07:32 (EET)
- La mine, browser Mozilla Firefox, se vede bine. Ori s-a reparat, ori nu tagul este de vină, ci browserul. --Turbojet 25 februarie 2018 17:10 (EET)
- Și cu Microsoft Edge se vede corect. --Bătrânul (discuție) 25 februarie 2018 17:51 (EET)
- Așa se vedea când eram autentificat. Era o chestiune legată de setările preferințelor. Am selectat MathML (deși scrie că e doar experimental) și s-a remediat. --Donarius (discuție) 25 februarie 2018 20:02 (EET)
- Și cu Microsoft Edge se vede corect. --Bătrânul (discuție) 25 februarie 2018 17:51 (EET)
Serial TV vs. serial
[modificare sursă]În prezent avem ambele variante în titluri. Propun redenumirea tuturor articolelor ce conțin "serial TV" sau "serial de televiziune" în titlu în "serial". Deși teoretic mai există și romane-serial, termenul e mult mai puțin folosit, riscul de confuzie fiind mult mai mic decât în engleza, unde series se poate referii la mai multe lucruri.--Strainu (دسستي) 25 februarie 2018 18:13 (EET)
- Corect. Asybaris aport 25 februarie 2018 18:21 (EET)
- Just. În DEX, acel "roman-serial" este explicat ca fiind Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. Prin urmare, nu se poate face confuzie. --Miehs (discuție) 25 februarie 2018 19:44 (EET) P.S. E drept că există și „seriale” care nu au fost produse pentru TV ci pentru marele ecran (de pildă Războiul stelelor (franciză), care este o serie de șase filme. În ce categorie le vom considera? --Miehs (discuție) 25 februarie 2018 19:50 (EET)
- Alea nu sunt seriale, cum nu sunt nici alea cu James Bond, Rocky, Stapanul inelului/lor, Misiune imposibila, etc... Astea's serie de filme, ciclu sau pur si simplu fracize. Sigur sigur ... sunt serii de filme. Un serial presupune sezoane, adica o poveste scrisa si ecranizata pentru mai multe filme care se fac de obicei intr-o perioada scurta de timp. Seriile pot aparea asa cum e la Razboiul stelelor cu povesti scrise de la coada la cap sau pur si simplu dupa mult timp dupa ce brandul a aparut pe ecrane. Datorita succesului de casa se hotarasc sa mai faca un film dupa doi trei ani, il fac, si mai fac unul dupa 5 ani. Astea nu-s seriale. Asybaris aport 25 februarie 2018 20:17 (EET)
- Și eu le numesc tot serie, ca și Asybaris.--Strainu (دسستي) 26 februarie 2018 11:25 (EET)
Steriade
[modificare sursă]La Jean Alexandru Steriadi am pus o placheta realizata de Frederic Strock pe care este portretul Steriade in 1902. Conform textului de la capitolul Familia, Jenică avea un bunic Constantin Steriade care a fost ministru de finante de trei ori dupa 1859 si un tata Alexandru Steriade care era directorul resedintelor regale, adica un fel de administrator regal. Pe placheta este neinteligibila prescurtarea prenumelui lui Steriade, presupun ca tatal nu bunicul, ca al lui Jean nu poate fi ca era tanar, ori aici e reprezentata o persoana mai in varsta. Intrebare: o fi adevarat ca e Alexandru Steriade pe placheta? Ar fi avut 50 de ani in 1902. Bunicul nu cred ca e ca ar fi fost prea batran in 1902. Sau o fi alt Steriade? Nu avem nicio imagine cu Constantin sau cu Alexandru Steriade ca sa ne dam seama. Are cineva? Asybaris aport 23 februarie 2018 19:25 (EET)
- Mie îmi pare că văd un A și un X acolo, e posibil să scrie Alex. Asta e ce-am putut să scot la claritate.--Strainu (دسستي) 23 februarie 2018 20:09 (EET)
Ar fi nevoie de o fotografie in care sa-l vedem pe Moritz Weinholdt (1861-1905), preparatorul lui Steriade la Munchen. Pe wiki nu exista, imaginea ar fi libera de copyright, eu m-am uitat pe Galica dar nu am gasit. Nu le am cu limba lui Wolfgang von Goethe, asa ca sansele sa gasesc eu ceva sunt minime. Poate reuseste cineva sa-l gaseasca. Daca-l avem si pe el in panoplie, ii avem pe toti profesorii lui Steriadi la Munchen. Ar fi frumos... Asybaris aport 28 februarie 2018 11:48 (EET)