Biserica de lemn din Leurda
Vechea biserică de lemn greco-catolică din Leurda, comuna Cășeiu, județul Cluj, datează din a doua jumătate a secolului XVIII-lea și are hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. În anul 1998 biserica a fost mutată în curtea Complexului Muzeal Bistrița. Cu ocazia mutării, biserica a fost restaurată.
Istoric și trăsături
[modificare | modificare sursă]Construită la mijlocul secolului XVIII în Cășeiu, micul edificiu de cult a fost vândut parohiei Chiuești un secol mai târziu, iar în 1894, credincioșii din Chiuești au dăruit biserica credincioșilor din Leurda. Drumul bisericuței nu se oprește aici, aceasta poposind din anul 1998 în curtea Muzeului Județean Bistrița-Năsăud.
Monument de mici dimensiuni (11 m lungime și 7 m lățime), edificiul este împărțită în pronaos, naos și absida altarului. Intrarea în biserică se face prin pronaos, peretele de sud adăpostind ușa. Pronaosul este tăvănit. Câteva urme de pictură se pot vedea atât pe pereții pronaosului cât și pe tavan. Din pronaos se face intrarea în podul bisericii și mai departe spre clopotniță, care este amplasată peste pronaos. Turnul-clopotniță are o galerie cu parapet. Coiful turnului este poligonal cu baza pătrată iar ca decorațiuni regăsim la fiecare colt al bazei turnului câte un mic turnuleț.
Trecerea din pronaos spre naos se face printr-o intrare frumos decorată. Naosul are o boltă semicilindrică. Spre altar duc trei intrări. Ușile împărătești ce își aveau locul în aceste intrări ale iconostasului se păstrează azi în colecția Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Pe o latură se află următoarea inscripție: „Această dveră au plătit popa Vasile cu crâste Vasile pîntru ertare(a) păcatelor sale”[1]. Pictura bisericii a fost realizată de zugravi de la Nicula[2].
Note
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” - pliant editat de Muzeul Județean Bistrița-Năsăud.
- (1982) Monumente istorice și de artă religioasă din arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj Napoca: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului.
- Chintăuan, Ioan, Bolog, Mihaela și Pop, Florica (2002). Biserici de lemn din Bistrița-Năsăud, ghid, Cluj Napoca: Supergraph. ISBN 973-99892-4-1.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Imagini
[modificare | modificare sursă]-
Biserica , văzută din est
-
Galeria turnului
-
Portalul exterior
-
Peretele de vest
-
Peretele de nord
-
Detaliu consolă
-
Absida altarului
-
Aerisitor
-
Îmbinare
-
Fereastră
-
Consolă
-
Pictura pronaosului
-
Portalul interior
-
Detaliu portal interior
-
Tâmpla bolţii spre altar
-
Tîmpla bolţii spre pronaos
-
Intrările în altar
-
Intersecţia dintre meşter-grindă şi arc-dublou. Reconstituire
-
Masa altarului
-
Vedere de ansamblu din sud-vest
|