Discuție:Mircea Eliade

Evaluare

16.02.2011 Articolul ar trebui revizuit de un lingvist, limbajul folosit este pe alocuri colocvial și există greșeli în exprimare. Sugerez reformularea unor idei pentru claritate. De asemenea, există paragrafe formate dintro singură frază, iar timpurile verbale sunt folosite greșit în anumite structuri. 89.122.29.77 (discuție) 16 februarie 2011 17:31 (EET)

26.8.2004: Am adaugat un paragraf despre Eliade si Miscarea Legionara, fapt care lipsea complet in versiunea anterioara. De ce?

Dacă citeați mai atent articolul, găseați în paragraful al 3-lea următorul pasaj: "...cu excepția anilor 1937-38, când are contacte cu mișcarea legionară di România, de care apoi s-a distanțat fără rezerve". Paragraful introdus de Dumneata (aveți poate și o identitate de utilizator sau preferați să rămâneți anonim ?) este prin urmare obsolet și nu se încadrează în economia articolului, fiind într-o oarecare măsură chiar contradictoriu. Dacă țineți neapărat, întroduceți paragraful ce vă aparține aici, la pagina de "Discuții". Utilizator:Moby Dick, 22:12, 26 aug 2004

Ce spui este din pacate gresit, apologetic si tendentios. Episodul Macchioro este complet fara importanta pentru activitatea politica a lui Eliade. Mult mai importante sint articolele sale despre Legiune, despre 'martirii' Mota si Marin si, last but not least, participarea lui la campania electorala a Legiunii (Partidul "Totul pentru Tara", nu cum zici tu stingaci 'Partidul Legionar') in Decembrie 1937, dar si alte articole (de ex. in "Buna Vestire", oficiosul legionariilor!!) si activitati de mai tirziu, chiar in Londra in timpul razboiului, si contactele lui ambigue cu vechi legionari la Chicago. (Legionarii de astazi inca se falesc cu Eliade! vezi http://romfest.org/rost/apr2003/bioeliade.shtml) Eliade NU sa distantat fara echivoc de angajamentul fascist, chiar daca nu a ramas fascist. Toate aceste lucruri trebuiesc spuse fara dar si poate si de fapt sint foarte bine cunoscute si au fost analizate de cercetatori ca Ricketts, Culianu, Volovici, Ornea, Manea, Alexandrescu etc. In loc sa imi stergi contributia (la un articol care de fapt in rest este slabut - promit sa il refac in intregime cind am timp), mai bine informeaza intii. Daca nu imi lasi contributia, o sa contactez direct pe Wikipedia si pe urma vedem cine cistiga - adevarul bazat pe cercetari stiintifice si obiective sau obscurantismul apologetic.

Tonul de propagandist pe care-l utilizati in aceasta discutie, stimate {Mircion}, nu este potrivit cu cercetarile "stiintifice" si "obiective" pe care le numiti, fara a le invoca in mod concret. Poate va faceti timp pentru a explica ce ati dorit sa exprimati prin expresia "contacte ambigue" care o utilizati mai sus. Daca articolul ar fi "slabut", il puteti imbunatati. Va invit sa renuntati la amenintari. --Vasile 8 Sep 2004 23:17 (UTC)

Domnule {Mircion}, întrucât sunteți preocupat de restabilirea adevărurilor istorice și aveți talent la chasse aux sorcières, vă invit să contribuiți la întregirea listei de Victime ale regimului comunist din România, rubrică pe care am deschis-o - pentru a nu cădea pradă uitării - și la care până acum nimeni nu a adăugat un singur nume. Bănuesc că sunteți tot atât de documentat ca și asupra agenților electorali la alegerile din 1937, mai ales că este vorba de evenimente mult mai recente, afară de faptul dacă nu se preferă a fi șterse din memorie, de data aceasta chiar din "obscurantism apologetic". Dacă articolul meu despre Eliade vi se pare "slăbuț", vă recomand lucrările lui Matei Călinescu asupra lui Eliade, cu care vă puteți completa conoștiințele, sau citiți măcar o carte, două de Mircea Eliade. Ași jura că nu ați atins niciuna.

P.S. Repet, citiți cu mai multă atenție textele mele. Eu nu am folosit nicăieri expresia "Partidul legionar", ci aceea de "mișcare legionară", expresie curentă în diferite publicații și folosită chiar de un utilizator anonim în Discuția de la 26.08.2004. --Moby Dick 17 Sep 2004 8:50

Lucrurile spuse aici de voi doi sint din pacate fara substanta si pur apologetice (nici macar in sensul acesta la inaltime). 

Argumentele ad hominem sint plictisitoare. Cunosc opera lui Eliade foarte bine (am si editat una din cartiile lui in Occident). La fel si ceea a lui Alexandrescu. A atrage atentia asupra victimelor comunismului (am scris si despre memoria lor in publicatii occidentale) cind la discutie este fascismul lui Eliade & Co. este un simplu reflex tipic al oricarui negationism (cind li se spune turciilor ca ei au comis un genocid impotriva armeniilor, ei spun 'Pai si noi am suferit sub razboi'), nu un argument pe tema.

Toate acese lucruri nu sint importante, deoarece totul ce am scris eu despre Eliade aici sint de fapt trivialitati din literatura de specialitate. Problema cu adevarat importanta este ca oricine se crede competent are voie sa scrie si sa stearga pe Wikipedia. Haide sa lasam pe David Irving sa scrie despre Holocaust!

O sa revin cind o sa am timp cu o contributie substantiala despre Eliade. Atunci o sa vedem.

Dann bin ich gespannt! Să vedem, ce ? Mereu cu amenințări și Leitmotive obsesive: apologetică, fascism, negaționism, Holocaust. Cunoșterea operei lui Eliade te onorează. Asta ar trebui însă să te facă să-ți dai seama că personalitatea lui uriașă nu poate fi anulată de invectivele "substanțiale" ale cuiva, oricât ar fi el de "competent". Țin să-ți atrag atenția că aici ne găsim în cadrul unei Enciclopedii, care nu trebuie să devină o tribună de agitație polemică. Conținutul unui articol furnizează informații necesare celui ce "vizitează" pagina și de aceea nu trebuie să fie dominat de opiniile proprii ale autorului sau ale unui grup, să nu defăimeze persoane, în viață sau decedate, să evite ațâțarea resentimentelor între oameni ("Völkerverhetzung") cu formule fundamentaliste de orice nuanță. Punctele de vedere litigioase le putem exprima în această "pagină de discuții", dar și aici în mod civilizat, fără aroganță, fără imprecații, fără imputări nefondate. Îmi amintesc de paginile antologice ale lui Ștefan Zweig din monografia asupra lui Erasmus din Rotterdam, în care face deosebirea între ideologia oarbă generatoare de conflicte, după principiul "Cine nu este cu noi este împotriva noastră", și spiritul de toleranță umanist. Sunt pagini care ar trebui predate copiilor de școală. Moby Dick 10 dec 2004, 17:34 (UTC)

Bibliografie

Am adaugat cateva surse indiscutabil de incredere, articole in Observatorul Cultural care discuta Problema "Eliade omul" vs "Eliade savantul". Probabil ca s-ar putea scrie un articol separat in care sa se discute afilierea (indubitabila si condamnabila) a lui Eliade la doctrina legiunii si influenta acestei afilieri asupra operei sale literare si stiintifice (discutabila). In final wikipedia nu este nici forum, nici congres stiintific, totul trebuie sa se bazeze pe surse. In ceea ce ma priveste nu voi edita fondul articolului dar sper ca sursele sa fie utile/utilizate.Plinul cel tanar 13 aprilie 2007 15:11 (EEST)

Religia

Sunt curios de un lucru. Ce religie avea Mircea Eliade. Nu am gasit nicaieri referire la acest lucru? Ma poate lumina si pe mine cineva.... 89.33.181.90 13 aprilie 2007 17:33 (EEST)

---In perioada Criterion a fost asociat cu Nae Ionescu si crestinismul mistic, iar in "Incercarea Labirintului" a declarat ca crestinismul e incununarea tuturor religiilor (parafrazez), dar nu cred ca a mentionat vreodata explicit ca e de vreo religie anume.~~VMS

Mircea Eliade a fost botezat creștin ortodox și a fost înmormîntat de un preot ortodox la Chicago. În perioada în care locuia în Portugalia, prima lui soție moare și Eliade îi citește Evangheliile, ortodocșii numesc asta stîlpii, dar la slujbă participă și un preot catolic. În privința preferinței pentru o religie sau alta cred că Mircea Eliade poate fi afiliat ușor mișcării ecumenice actuale. În genere i s-a reproșat că a dat prea mare importanță religiilor mici, mai ales celor australiene sau polineziene și le-a neglijat pe cele mari, cele supranumite religii ale "Cărții", Iudaismul, Creștinismul, Islamul sau Budhismul. Mircea Eliade era și antropolog așa că un asemenea reproș poate părea cel puțin ciudatMayuma 24 iulie 2009 08:43 (EEST)

Relatia cu extrema dreaptă

Relatia cu extrema dreapta trebuie inclusa in articol, ea nu poate fi ocultata. Unele surse le-am pus si eu (articolele din Observatorul cultural) iar articolul in engleza documenteaza foarte bine aceste aspecte. Plinul cel tanar 19 noiembrie 2007 18:44 (EET)

Ok. Eu am anulat modificarea, deci secțiunea a fost ștearsă. Am recurs la această soluție, deoarece am văzut pagina de discuție și comentariile postate aici. O să revin asupra modificării. O seară bună -- Sebi 19 noiembrie 2007 19:02 (EET)

E mai bine, paragraful va trebui insa completat in timp. Plinul cel tanar 19 noiembrie 2007 19:12 (EET)

Lipsesc 20 de ani.

Biografia alǎturatǎ a lui Eliade "sare" dela anul 1937 la 1957 privăndu-ne de date deosebit de semnificative relativ la personalitatea sinusoidă a marelui intelectual român, spre exemplu, postul de atașat de presă II la Ambasada din Londra când gurile rele spuneau că ar fi colaborat cu Serviciul Secret Carlist, în paralel cu poziția declarată de legionar, perioadele iberică și franceză, etc. == Important de notat că, după unii critici, în afară de vizita - mai mult romantică, ținand seamă de vârstă - în India, toată activitatea sa de cercetător s-a desfășurat între rafturile bibliotecilor, ca un fel de referent al unor lucrări scrise de alții. Personal, nu consider că ăsta-i un defect capabil să-i lezeze monumentala operă. Alex F. 14 ianuarie 2008 20:19 (EET)

Nu putem scrie aici pe baza "gurilor rele", doar pe baza surselor. Ar fi bine să veniți cu surse exacte, nu cu referiri generale la "unii critici".--MariusM 15 ianuarie 2008 16:53 (EET)

Vă salut d.MariusM mă bucur să vă reântălnesc și aici. Chestia cu "gurile rele" este legitimă la "Discuții", ca mai sus, dar nu în articol. Rămâne faptul că ne lipsesc din biografie 20 de ani f. importanți pe care îmi declar cu jenă, incompetența de a-i complecta eu însumi dar sper că se va găsi un competent bine documentat care s-o facă. Alex F. 16 ianuarie 2008 01:22 (EET)

Formulări

Comentariul de mai jos al lui Alex F. a fost adus de la Wikipedia:Mediere. — AdiJapan 20 februarie 2008 11:57 (EET)

Un articol enciclopedic trebue să păstreze corectitudinea unui observator obiectiv. Activitatea politică și publicistică a unei personalități ca Eliade nu poate fi regestionată, fardată, cu colțurile rotunjite. Fraze aduse din condei precum: "De la mijlocul anilor '30, Eliade s-a apropiat treptat de ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut." au fost formulate pentru a induce in eroare. Prin 1934, sub influența lui Nae Ionescu, Eliade devine membru activ în Mișcarea Legionară. Nu se aproprie treptat, n-o miroase dela distanță! Au făcut-o și alții, precum Emil Cioran dar, în timp ce ultimul s-a dezis net, clar și total de pâcatele tinereții, Eliade a scâldat-o, preferând ambiguitatea. Toate aceste date sunt notorii și trebue spuse pe șleau. O spun și sursele (2,3,4,5). Am introdus în articol corectările cuvenite, inclusiv repararea unor greșeli sintactice dar, d.Vintila Barbu s-a grăbit să mă șteargă și să repună varianta anterioară. Conform regulilor Wp. rog mediere in acest caz. Alex F. 20 februarie 2008 08:52 (EET)

Alinierea lui Eliade la ideile extremei drepte este din pacate o certitudine explorata de mai toti biografii, Culianu inclusiv, vezi si articolele disponibile din observaotrul cultural care rezuma sau recenzeaza o serie de titluri, vezi si articolul omonim de la en.wiki. Ceea ce trebuie precizat clar este ca Eliade a negat sau a incercat sa ascunda o mare parte din acest recut, afirmand de exemplu ca in Buna vestire i-ar fi fost uzurpat numele (chestiune considerata de biografi ca extrem de improbabila). Acolo unde trebuie moderat discursul este influenta pe care aceste idei le-ar fi avut asupra antropologului, a istoricului religiilor. Articolul lui Oisteanu de exemplu se afla pe o pozitie contrara acestei idei, autorul sau afirmand ca Eliade a ramas obiectiv ca om de stiinta. Plinul cel tanar 20 februarie 2008 12:51 (EET)

Într-adevăr, exprimarea „Eliade s-a apropiat treptat de ideologia Mișcării Legionare“ este pe cât de inexactă, pe atât de echivocă, introducând o nuanță de relativitzare temporală care poate fi intrepretată și ca o încercare de diluare, diminuare. Face parte din ceeace la en:wi, aceia numesc “weasel words”. Deși eu sunt cel care a reintrodus-o, exprimarea nu-mi aparține. Eroarea mea constă în faptul că atunci când am restaurat o versiune anterioară, n-am reverificat mai atent fiecare exprimare, preluând paușal și acest "s-a apropiat treptat". Îmi cer scuze. De altfel, văd că eroarea a fost prompt corectată.

Cât despre celelalte modificări operate de mine în text – care restabileau în mare o versiune anterioară – este drept că nu mi-am justificat intervenția nici la Discuție nici în Comentariu, dar am făcut-o din dorința de a nu acorda amploare unor intervenții precedente neconforme cu cerințele WP:PDVN și sperând la o acceptare tacită a intervenției mele, care nu făcea decât să restabilească formulări mai coerente și echilibrate. Sunt gata, la cerere și cu exemple concrete, să justific intervenția mea pe text, sperând totuși să nu reluăm și aici patternul atât de frecvent la Wikipedia românească: pentru 20% text în spațiul principal, 80% discuții. --Vintilă Barbu 20 februarie 2008 20:34 (EET)

Eroare?

Am citit la caseta de informații că perioada de activitate a lui Eliade a fost 1907-1986, deși aceasta reprezintă perioada cât trăise el. Trebuie să fie corectată perioada activității de scriitor al lui Eliade. Goldenphoenix2007 (discuție) 17 august 2008 14:02 (EEST)

opere

Eliade, Mircea 1907-1986 (în diverse limbi) ‫·‏לערי ריינהארט‏·‏T‏·‏m‏:‏Th‏·‏T‏·‏email me‏·‏‬ 3 octombrie 2010 02:38 (EEST)

Modificare la Mircea Eliade

• [mutat de la Wikipedia:Cafenea]

Din istoric al religiilor a devenit istoric al credințelor [1], cu explicația „inlocuit "istoric al religiilor" cu "istoric al credintelor". E o mare diferenta.”

După câte știu, domeniul respectiv se numește Istoria religiilor, iar Wikipediile surori îl descriu pe ME drept Religionswissenschaftler, historian of religion, historien des religions, storico delle religioni. Modificarea în cauză nu e susținută prin surse de încredere, ci reprezintă o părere personală  — inacceptabilă într-o enciclopedie. Nu am dat revert, fiindcă m-am găsit de câteva ori în conflict cu Asybaris; deschid aici o discuție. -- Victor Blacus (discuție) 21 decembrie 2014 01:19 (EET)

Și eu m-am găsit de câteva ori în conflict. Nu cunosc să existe vreo specialitate intitulată „istoria credințelor”. Dacă este vorba de titlul lucrării sale, acolo apare „Istoria credințelor și ideilor religioase”, iar diferența nu e chiar atât de mare! --Pafsanias (discuție) 21 decembrie 2014 01:25 (EET)

Constat că Silenzio a revenit la forma istoric al religiilor. -- Victor Blacus (discuție) 21 decembrie 2014 19:23 (EET)

Da, am revenit și-l rog pe Asybaris să mă contrazică dacă greșesc, dar Eliade nu a studiat credințe de tot felul, ci credințele în supranatural, sacru sau divin care sunt definite de cuvântul religie, cu pluralul religii. Cele bune, --Silenzio (discuție) 21 decembrie 2014 19:44 (EET)

Această disciplină se numește acum studii religioase. Unele universități occidentale au facultăți de studii religioase. Tgeorgescu (discuție) 23 decembrie 2014 04:02 (EET)

La University of Chicago Divinity School, unde a predat, disciplina s-a numit și se numește și acum History of Religions. E un concept specific și un label mult prea important pentru abordarea care a făcut celebră Școala de la Chicago în acest domeniu, pentru a ne putea noi permite orice fel de redenumire. --Pafsanias (discuție) 23 decembrie 2014 12:40 (EET)

„In the 1960s and 1970s, the term "religious studies" became common and interest in the field increased. New departments were founded and influential journals of religious studies were initiated (for example, Religious Studies and Religion). In the forward to Approaches to the Study of Religion, en:Ninian Smart wrote that "in the English-speaking world [religious studies] basically dates from the 1960s, although before then there were such fields as 'the comparative study of religion', the 'history of religion', the 'sociology of religion' and so on..."”

—en:Religious studies#History

Citat de Tgeorgescu (discuție) 23 decembrie 2014 17:35 (EET)

În contextul restrâns al acestei discuții, ne interesează în primul rând dacă, pe baza unor surse de încredere și nu pe baza unor păreri sau interpretări personale, ME trebuie numit istoric al religiilor sau altfel. -- Victor Blacus (discuție) 23 decembrie 2014 18:06 (EET)

Câteva precizări privind capitolul "Eliade și extrema dreaptă românească"

În capitolul "Eliade și extrema dreaptă românească" (articolul Mircea Eliade) au fost enunțate o serie de inexactități, după cum urmează :

• Mircea Eliade nu a "îmbrățișat" niciodată ideologia legionară și nici nu a fost vreodată “activist” al mișcării legionare. Oricum ambele afirmații, extrem de categorice, necesitau citare.
• Mircea Eliade nu a participat niciodată la campania electorală din decembrie 1937, nu a candidat și nici nu a fost ales pe vreuna din listele electorale depuse de partidul "Totul pentru țară".
• Mircea Eliade nu a fost arestat în cursul campaniei contra mișcării legionare.
• Articolul "Provincia și legionarismul" nu a fost publicat "la vremea arestării" sale.
• Nu se cunoaște cine a dat ordinul de arestare a lui Mircea Eliade, acest ordin nu există în arhive, fiind probabil distrus ulterior eliberării acestuia.
• Mircea Eliade nu a fost ținut arestat la Malmaison timp de trei săptămâni, ci doar 17 zile (vezi Jurnalul portughez), după care a fost "internat" în lagărul de la Miercurea-Ciuc. Nu există dovezi că i s-ar fi solicitat în această perioadă vreo declarație de "disociere" de "Garda de Fier", și cu atât mai puțin că ar fi refuzat să o dea.
• Mircea Eliade nu a fost transferat la sanatoriul de la Moroieni pentru că ar fi început să scuipe sânge.
• Ultimul paragraf al capitolului, poziția lui Mircea Eliade față de evrei, ar fi necesitat o tratare separată, dat fiindcă este un subiect viu disputat la ora actuală. Chiar și așa, o operă de ficțiune, precum "Iphigenia", ca și ipotezele unora sau altora asupra semnificației acesteia, nu au ce căuta într-un capitol legat exclusiv de fapte istorice.

Deci, dacă tragem linie și adunăm, din tot capitolul, singura afirmație atestată documentar este data arestării lui Mircea Eliade, 14 iulie 1938, restul afirmațiilor sunt fie inexacte, fie false de-a dreptul. S-ar putea spune că sunt amănunte nesemnificative, dar nu este așa. Istoria este o știință exactă, ce relatează fapte atestate de documente și alte dovezi istorice, imposibil de contestat. Iar detaliile, în acest caz, sunt extrem de importante, deoarece interpretarea lor poate conduce la concluzii eronate. Câteva precizări privind sursa acestor erori. Din această perspectivă, se poate afirma că sursele citate nu au absolut nici o relevanță din punct de vedere istoric. Istoria nu se scrie cu paragrafe luate cu copy-paste din recenzii la recenzii de cărți din "Observator cultural". Și nici pe baza textelor din wikipedia în limba engleză sau pe baza unor eseuri cu pretenții academice. Apoi, trebuie spus că toate lucrările citate sunt scrise de persoane care nu au nimic de a face cu istoria, chiar dacă unele din ele în domeniul lor de activitate au o valoare incontestabilă. La care se adaugă și faptul că adesea, autorii au fost influențați de ideologia epocii, precum Zigu Ornea, Miron Radu Paraschivescu, Mihail Sebastian, de anumite curente de opinie contemporane, precum Norman Manea, Leon Volovici, Florin Țurcanu, Andrei Oișteanu sau Alexandra Laignel-Lavastine și mai nou, Saul Bellow, fără a mai vorbi de faptul că mulți s-au dovedit în timp a fi adevărați detractori animați de interese obscure. Aceasta se întâmplă atunci când abordarea științifică este înlocuită de un amatorism cras, fundamentat pe ignoranță, minciuni și insinuări perfide, tot arsenalul propagandistic de tip stalinist. Istoria se scrie sec, cu documentele în față, fără sentimente și figuri de stil, nu pe bază de eseuri și impresii. Chestiunea este într-o oarecare măsură explicabilă prin faptul că toți cei menționați anterior nu au avut acces la arhivele Siguranței, ale S.S.I.-ului și ale Securității, ele nefiind accesibile la data scrierii majorității lucrărilor citate.

Revenind la subiect, atunci când abordăm din punct de vedere istoric relația lui Mircea Eliade cu extrema dreaptă interbelică, trei aspecte trebuie avute în vedere și definite precis, respectiv:

• Relația lui Mircea Eliade cu mișcarea legionară.
• Activitatea lui Mircea Eliade în legătură cu această mișcare politică.
• Poziția lui Mircea Eliade față de comunitatea evreiască din România de atunci.

În ceea ce privește presupusa apartenență a lui Mircea Eliade la mișcarea legionară, singura sursă sunt documentele de arhivă, în timp ce pentru ultimele două aspecte, ne vom referi la textele scrise, asumate sau nu de către Mircea Eliade. Orice altă sursă de tipul memorii, eseuri, etc..., nu are absolut nici o relevanță, pentru că reflectă impresii subiective ale autorului. În plus, trebuie menționat că dintotdeauna mișcarea legionară a căutat să și-l "anexeze" pe Mircea Eliade, acțiune care continuă cu și mai mare intensitate în prezent, așa încât orice informație cu caracter memorialistic trebuie privită cu reticență.

Deci, revenind la afirmațiile din text, singura sursă documentară sunt documentele de arhivă. Aceste documente, în număr de 121+1, începând cu o notă informativă a unui agent al Siguranței, din 8 aprilie 1936, privind o conferință cu subiectul "100 DE ANI DE LA NAȘTEREA GÂNDITORULUI B.P. HAȘDEU", ținută de Mircea Eliade, "profesor universitar, scriitor și publicist din București", în data de 6 aprilie 1936, în sala Teatrului Comunal "MAIOR GH. PASTIA" din Focșani, și terminând cu doc. 121, prin care un cadru al Securității solicită încetarea urmăririi informative asupra lui Mircea Eliade, "obiectivul de la Chicago", datorită decesului acestuia. Aceste documente au fost publicate de către Dora Mezdrea în 2008, în volumul II al lucrării "Nae Ionescu și discipolii săi în arhivele Securității". Lucrarea este extrem de accesibilă, documentele privind perioada 1936-1945 se pot consulta gratuit pe net, pe google books, astfel că sunt la îndemâna oricui care dorește să verifice afirmațiile făcute aici. Prima informație privind presupusa apartenență a lui Mircea Eliade la mișcarea legionară apare într-o notă informativă a unui agent, din data de 19 aprilie 1938, în care acesta afirmă, citez:

„Legionarul Mircea Eliade a recomandat abținerea de la acte grave până după procesul lui Corneliu Codreanu.”

,

recomandare făcută în timpul unor convorbiri cu "diverși legionari, în special cu acei care făceau parte din redacțiile ziarelor "Buna Vestire" și "Cuvântul"", numindu-l pe Eliade "fruntaș legionar".(doc.2) În doc.3, datat 29 aprilie 1938, se afirmă că Eliade, "cunoscut publicist", ar fi purtat convorbiri cu diverși legionari, privind articolele din presa străină. (despre procesul înscenat lui Corneliu Codreanu) Doc. 4, datat 30 aprilie 1938, nu vorbește despre Mircea Eliade, dar pregătește următoarea notă informativă, doc.5, datat 2 mai 1938, care vorbește despre organizarea unui serviciu de informații legionar pe Capitală, organizator fiind comandanta Nicoleta Nicolescu, serviciu din care ar face parte și Mircea Eliade, dat fiindcă este prieten cu numeroși legionari cunoscuți. Următoarea notă, datată 13 mai 1938, afirmă, citez:

„Scriitorul Mircea Eliade, cunoscut legionar, întreține zilnic legătura cu legionarii scriitori, cari îl informează asupra chestiunilor ce interesează mișcarea legionară.”

,

iar următoarea, datată din 16 mai 1938, afirmă, citez:

„Legionarul MIRCEA ELIADE care face parte din lotul legionarilor publiciști, s-a întreținut în zilele de 13 și 14 mai a.c. cu numeroși legionari cari l-au vizitat.”

Ultima notă dinaintea arestării lui Mircea Eliade, datată 25 mai 1938, precizează intenția Ninei Eliade, "soția legionarului Mircea Eliade" de a protesta pe lângă autorități cu privire la cele trei percheziții brutale efectuate de agenții S.S.I. la domiciliul său. Dincolo de limbajul de lemn al notelor, de stângăciile în exprimare ale agenților lui Moruzov (majoritatea aveau max. 4 clase primare), să observăm că toate informațiile în care este denunțată apartenența lui Mircea Eliade la mișcarea legionară sunt menționate a fi din "sursă sigură", absolut toate sunt nesemnate, conform regulamentului S.S.I., și datează din aprilie-mai 1938. Toate acestea apar ca o "pregătire psihologică" în vederea arestării ulterioare a scriitorului. Aceste 5 note informative (doc. nr. 2, 5, 6, 7 și 8) sunt singurele documente în care se afirmă explicit presupusa apartenență a lui Mircea Eliade la mișcarea legionară. Toate documentele ulterioare se bazează pe aceste note informative, sau sunt simple denunțuri privind faptul că Eliade ar elabora un “roman legionar”(doc.19) sau că ar fi publicat în Portugalia o carte “cu conținut legionar”(doc.23), utilizând peste tot formula deja consacrată “cunoscutul legionar Eliade”. Nu există absolut nici o dovadă sau referire la parcursul anterior al lui Eliade în organizație, mă refer la etapele de stagiu obligatoriu, participarea la diverse acțiuni legionare, tabere de instruire, ședințe de cuib, jurământ, gradul deținut în organizație. Nu există nici o imagine în care Eliade să apară în uniformă sau alături de alți membri ai mișcării, nu există nici o mărturie privind vreo acțiune la care să fi luat parte, nici măcar la cele deschise publicului larg, și mai ales, nu există alte documente, referințe sau altceva similar, care să se confirme din surse independente apartenența lui Mircea Eliade la mișcarea legionară. Nici măcar cei mai abili detractori ai lui Eliade (Alexandra Laignel-Lavastine, în plus, plagiatoare dovedită a unor texte aparținând Martei Petreu) nu au reușit să demonstreze presupusa apartenență a lui Eliade la mișcarea legionară, mulțumindu-se cu insinuări ambigue care nu au nimic în comun cu istoria. În comparație cu Eliade, despre prietenii săi din liceu, foști colegi în grupul "Criterion", Mihail Polihroniade și Al. Christian Tell, deveniți între timp membri cu greutate ai mișcării, cărora li se datorează probabil prezența lui Eliade în anumite cercuri de intelectuali legionari, se știe absolut totul, parcursul lor aproape zilnic în cadrul mișcării, dar despre Eliade, absolut nimic. Doar niște note informative inepte, care vorbesc despre ce a spus Eliade, cu cine a vorbit Eliade, și nu despre ce a făcut concret Eliade. Ulterior, comuniștii, care vor prelua arhiva S.S.I., dar și metehnele vechiului serviciu secret, vor “înflori” toate acestea, adăugând diverse informații fanteziste privind o presupusă excludere a lui Eliade din mișcarea legionară, în urma fugii acestuia în America la insistențele lui Carol Davila (sic! – Doc.28, elaborat de Agentura I, datat 29 noiembrie 1945), sau faptul că ar fi fost recrutat de Gestapo (Doc.30, datat 22 octombrie 1946) Las la aprecierea celor care citesc aceste rânduri să cântărească cât de veridice sunt aceste note informative. Demn de precizat este că pe nicăieri oficialitățile carliste, pentru că există rezoluții pe unele note informative și referate, nu menționează că Eliade ar fi legionar, numindu-l permanent "scriitorul și publicistul Mircea Eliade", dincolo de balivernele înșirate de informatorii lui Mihail Moruzov. În fine, mai putem menționa o notă informativă aflată în arhiva Ministerului de Interne de la Arhivele Naționale ale României (doc.121+1), conform căreia Mircea Eliade ar fi candidat pe listele legiunii în decembrie 1937, fiind ales deputat de Sălaj, informație reluată cu obstinație de către memorialiștii legionari. Informația este absolut fantezistă, pentru că Eliade nu se regăsește pe listele electorale și nici pe listele cu deputați legionari aleși, numai nume “grele” în legiune, printre care nu figura nici măcar Horia Sima, publicate în presa vremii. (Deputat de Sălaj, pe listele mișcării legionare fusese ales un anume Teofil Băliban, politician local afiliat mișcării.) Demn de menționat mai este campania de presă declanșată în presa legionară, în 1937, în care Eliade era acuzat de pornografie, campanie ce a cauzat destituirea sa din învățământ, dovadă că relația sa cu mișcarea legionară nu era atât de cordială pe cât ar dori unii să credem.

Revenind la textul capitolului, să precizăm mai întâi contextul arestării lui Mircea Eliade. Acesta a fost arestat în baza decretului-lege din 14 februarie 1938, prin care orice fel de activitate politică devenea ilegală, decret emis în scopul prevenirii protestelor contra noii Constituții ce urmărea să confirme lovitura de stat din 10 februarie 1938 a lui Carol al II-lea. Articolul "Provincia si legionarismul" apăruse în Vremea, an XI (1938), Februarie 13, nr. 525, p. 8, cu o zi deci înaintea apariției decretului-lege, iar Eliade nu a mai publicat de atunci absolut nimic în presa românească, astfel că arestarea sa apare azi ca un abuz flagrant al autorităților. Iar articolul nu avea nimic de-a face cu politica partidului "Totul pentru țară", partid ce avea să fie desființat din ordinul lui Corneliu Codreanu în 21 februarie 1938, a doua zi după publicarea spre consultare a noii Constituții, fraza incriminată fiind, citez:

„Sunt destule semne că lucrurile se vor schimba. Legionarismul aduce o schimbare radicală a mentalității provinciale. Când educația legionară va da roade, se va vedea că sensul vieții nu este parvenirea, cariera cu orice preț. Marea revoluție legionară schimbă centrul de gravitate al ființei românești: din afară, înlăuntru. ”

Deci nici vorbă de propagandă politică, ci cel mult anti-politicianistă, chestiune valabilă și azi, chiar dacă pe atunci era înscrisă pe agenda legionarilor. În fine, în ultima zi a lunii martie, prin Legea nr.75/31 martie 1938, partidul Totul Pentru Țară a fost desființat în mod oficial. Chestiunea cu aprecierea lui Armand Călinescu este pur fantezistă, nu există nici o dovadă în acest sens, după cum nu există nici ordinul de arestare a lui Mircea Eliade. La fel cum Mircea Eliade nu a fost arestat în cursul campaniei de arestări de la începutul anului 1938, ci câteva luni mai târziu. Valul de arestări început în martie 1938 la nivelul județelor a atins la jumătatea Iunii aprilie și cele mai importante "cadre" ale Mișcării legionare. În noaptea de 16 spre 17 aprilie, Corneliu Codreanu, alături de alți 44 de lideri legionari, au fost ridicați de autorități fără nici o înștiințare prealabilă. Autoritățile au studiat atent momentul acțiunii, deoarece doreau ca efectul să fie maxim, în sensuI că era necesar ca toți cei vizați trebuiau să fie la domiciliu. Seara de 16 spre 17 aprilie a precedat, în anul 1938, duminica Floriilor, astfel că toți cei vizati se aflau în mijlocul familiei. Arestarea lui Mircea Eliade s-a produs la aproape trei luni de la încheierea campaniei de arestări operată în rândul căpeteniilor legionare. Astăzi, ea apare ca o tentativă a autorităților, în speță a lui Armand Călinescu, instrumentul fiind Mihail Moruzov, de a reduce la tăcere pe toți cei considerați "nesiguri" pentru regim, dar și de a exercita presiuni asupra lui Nae Ionescu, arestat anterior, de aici și “confecționarea” dosarului de "fruntaș legionar" pentru Eliade, cel mai apropiat colaborator al profesorului. Spre deosebire de Eliade, adevărații "fruntași legionari", în frunte cu Codreanu, aveau fiecare dosare de mii de pagini în arhivele Siguranței, Poliției și S.S.I. Nu există nici o dovadă că lui Eliade i s-ar fi cerut o declarație de desolidarizare de Garda de Fier, și nici nu i se putea cere o astfel de inepție, dat fiindcă Partidul Garda de Fier a fost desființat prin Jurnalul Consiliului de Miniștri din 9 decembrie 1933 (guvernul I.G. Duca), și nu a mai fost reînființat de atunci. Astfel, în baza decretului-lege din 14 februarie 1938, forțând retroactiv data articolului din Vremea, s-a dispus prin decizie administrativă și nu judecătorească, stabilirea pentru Mircea Eliade a domiciliului obligatoriu în Miercurea-Ciuc. Practic, nu era vorba despre un domiciliu obligatoriu în sensul legii, alt abuz flagrant al autorităților, ci de o adevărată închisoare. Iar lagărul nu era provizoriu, așa cum se afirmă în mod eronat, ci permanent. Apoi Mircea Eliade nu a fost transferat în sanatoriu datorită faptului că începuse să scuipe sânge, așa cum se afirmă, ci în urma intervențiilor soției sale pe lângă Armand Călinescu, ministru de interne, prima intervenție din data de 25 august 1938, a doua din 3 septembrie 1938, prin care cerea ca soțului ei să i se permită procurarea de fructe, dat fiindcă avea probleme cu stomacul, și tutun, interzis prin ordinul ministrului, ca și primirea unor cărți pe care le ceruse (Getica lui Pârvan, împreună cu Dante și Petrarca)(Doc.9, 11). Din motive obscure, Armand Călinescu a cerut internarea lui Mircea Eliade sub pază, în sanatoriul de la Moroieni, deși soția sa nu ceruse așa ceva, chestiune menționată clar în petiția acesteia din 27 august(Doc.12), în care aceasta arată că soțul ei nu are nevoie de internare spitalicească, ci doar de schimbarea regimului penitenciar. De observat că între regimul de domiciliu obligatoriu și cel sever penitenciar, pe care soția scriitorului nu uită să-l menționeze fără echivoc, respectiv interzicerea procurării de alimente din exterior, a fumatului ca și a cărților, era o diferență uriașă, astfel că Armand Călinescu a încercat să repare cumva ilegalitățile făcute anterior, dat fiindcă Eliade era un scriitor extrem de cunoscut, transferându-l într-un sanatoriu, sub pază însă, fără a da explicații. Aici, acestuia i s-a cerut, cu scopul evident de a fi șantajat ulterior, o declarație de abținere de la orice fel activități politice, declarație pe care Mircea Eliade a dat-o în data de 28 (30 tăiat) octombrie 1938, în prezența Comand. Leg. Jandarmi Dâmbovița, Maior Enescu și a Preotului Plt. Pucioasa.(doc.13) Toate documentele menționate anterior sunt manuscrise, ca și rezoluțiile lui Armand Călinescu, orice expertiză grafologică poate garanta autenticitatea acestora. Deci, iată că realitatea este cu totul alta decât cea prezentată în capitolul luat în discuție. Las la aprecierea comunității dacă toate acestea sunt doar amănunte nesemnificative, ca și perseverența unora (nu le dau încă numele, se știu dânșii foarte bine), demnă de o cauză mai bună, de a demonstra că Mircea Eliade a fost legionar sadea.

În ceea ce privește activitatea lui Mircea Eliade în cadrul mișcării legionare, ca și antisemitismul de care a fost acuzat prin anii ’90, ulterior fiind acuzat de fascism, ca și de faptul că și-ar fi păstrat până în ultima clipă concepțiile “fasciste”, cea mai sigură sursă și singura este publicistica lui Eliade din acea perioadă. Practic, este vorba despre 12 articole, apărute în perioada ianuarie 1937 – februarie 1938. Toate aceste texte au fost publicate de Mircea Handoca, și se pot consulta gratuit online. Analiza majorității acestor texte, scoate la iveală că acestea sunt mai degrabă favorabile mișcării legionare, scoțând în evidență atașamentul lui Mircea Eliade față de valorile spirituale și patriotice promovate de ideologia legionară. Dintre aceste articole, unul este dedicat foștilor săi colegi de la “Criterion”, Ionel Moța și Vasile Marin, căzuți pe frontul din Spania, (Comentarii la un jurământ, Vremea, 21 Februarie 1937, nr. 476, p. 2.) exaltând mai degrabă jertfa lor în apărarea unor valori creștine, decât virtuțile legionare. La fel este cazul cu articolul dedicat gen. Cantacuzino-Grănicerul, erou al Marelui Război și al războiului din Spania. (Mitul Generalului, Buna Vestire, an I (1937), Octombrie 14, nr. 189, p.2) Unele articole abordează indirect subiecte legate de mișcarea legionară, cum ar fi comentariile la prefața cărții lui Ionel Moța, Cranii de lemn, articolul Strigoii (Cuvântul, an XV, 1938, Ianuarie 21, nr. 3120,p.2), altele încearcă o caracterizare din punct de vedere spiritual a tineretului legionar, cum ar fi articolul Noua aristocrație legionară, (Vremea, an XI (1938), 23 Ianuarie, nr. 522, p. 2). În unele articole tematica legionară este abordată doar adiacent, ca în articolul Provincia și legionarismul, citat anterior, iar în altele mișcarea legionară nu este nici măcar denumită, deși la ea se face referire, vezi articolul O revoluție creștinã (Buna Vestire, Anul I (1937), Iunie 27, nr.100, p.3). Toate articolele sale cu această tematică abordează ideologia legionară din perspectivă spirituală și nu politică, politică de care scriitorul s-a ferit toată viața, vezi articolul Libertate (Iconar, (Cernăuti), an III, 1937, nr. 5, p. 2). În acest context, de departe cel mai incriminat articol se intitulează De ce cred în biruința mișcării legionare, articol pe care acuzatorii lui Eliade îl citează întotdeauna, datorită mai ales titlului. Trebuie precizat că titlul nu-i aparține lui Mircea Eliade, este vorba despre o serie de interviuri sub acest titlu, inițiate de Mihail Polihroniade, redactorul-șef al ziarului, cu diverse personalități culturale, din perspectiva alegerilor care aveau să aibă loc în decembrie 1937. Rugat de către Gershom Scholem, să dea explicații privind acest articol, incriminat în revista “Toladot” din Ierusalim, în data de 23 iulie 1972, Mircea Eliade a răspuns printr-o scrisoare, făcută publică, prin care s-a dezvinovățit, subliniind că textul nu-i aparține, chiar dacă fragmente din interviu fuseseră citate de către Mihail Sebastian în jurnalul său. Mircea Eliade afirmă, citez:

„ Nu îmi amintesc să fi scris o singură pagină de doctrină sau de propagandă legionare. Dar Sebastian citează (pagina 24, coloana 1) câteva rânduri dintr-un text apărut în cotidianul Gărzii de Fier, Buna Vestire (14 decembrie 1937) și intitulat "De ce cred în victoria mișcării legionare". Nu am colaborat niciodată la acest ziar. Totuși, acest text există, pentru că Sebastian îl citează. Probabil era raspunsul, oral, la o anchetă, răspuns "editat" de redactor. Mi-e imposibil să precizez mai mult.[…]”

Este clar că lui Eliade, aflat la Chicago, îi era imposibil să consulte textul original al interviului, apărut două decenii mai apoi, prin anii ’90, după decesul său, chiar acuzatorii săi citând fragmentul din Jurnalul lui Mihail Sebastian. De asemenea, este absolut sigur că nu a fost niciodată colaborator al Bunei Vestiri, deși a publicat în acest ziar trei articole în decurs de un an. Chiar și așa, din moment ce numele său este precizat în antetul articolului în calitate de intervievat, răspunderea celor scrise îi aparține, cel puțin parțial, chiar dacă redactorul a operat eventual anumite modificări în text. Cât despre conținut, practic în cea mai mare parte nu sunt decât slogane electorale ale mișcării legionare, comune în presa vremii. Acuzatorii lui Mircea Eliade, ca și Mihail Sebastian, incriminează însă o anumită frază din articol, citez:

„Poate neamul românesc să-și sfârșeascã viața în cea mai tristă descompunere pe care-ar cunoaște-o istoria, surpat de mizerie și sifilis, cotropit de evrei și sfârtecat de străini, demoralizat, trădat, vândut pentru cîteva sute de milioane de lei? ”

Problema este că subiectele abordate în această frază sunt însă explicate pe larg de către Eliade într-un alt articol incriminat adesea, Piloții orbi, (Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3), deci paternitatea afirmațiilor din această frază pare să îi aparțină (de aceeași părere este și Zigu Ornea). În baza acestei fraze, citată în Jurnal și de Mihail Sebastian, Mircea Eliade a fost acuzat de antisemitism. Deci, revenind la articolul Piloții orbi, citez:

„În acelasi timp, piloții orbi au deschis larg porțile Bucovinei și Basarabiei. De la război încoace, evreii au cotropit satele Maramuresului și Bucovinei și au obținut majoritatea absolută în toate orașele Basarabiei.”

Problema aceasta, a migrării unei populații de sute de mii de evrei pe teritoriul istoric românesc în decurs de numai jumătate de secol, semnalată încă de pe la începutul sec.19, abordată mai apoi de către Eminescu, Kogălniceanu, Conta, Slavici, Iorga, Goga, Paulescu, ș.a. și ulterior de legionari, era reală, nimeni nu o poate contesta, poate fi incriminată cel mult folosirea verbului “a cotropi”, cu caracter incitator, comun însă în retorica vremii, termen folosit și de Goga. Deci nu se poate vorbi despre "îmbrățișrea" stricto sensu a "ideologiei legionare", ci mai degrabă de reluarea retoricii eminesciene privind migrarea în masă, cel mai adesea ilegal, a evreilor în Maramureș, Basarabia, Bucovina și Moldova. Ceea ce trebuie subliniat însă, această chestiune n-o mai pomenește însă Zigu Ornea, și asta este extrem de important, dincolo de citarea decontextualizată a frazei cu pricina, este că Mircea Eliade nu-i acuză de fapt pe evrei, ci pe politicieni, explicând cu claritate:

„Pe mine nu mă supără când aud evreii țipând: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii aceștia, care sunt oameni vii și clarvăzători, își apără primatul economic și politic pe care l-au dobândit cu atâta trudă risipind atâta inteligență și atâtea miliarde. Ar fi absurd să te aștepți ca evreii să se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi și cu foarte multe obligații – după ce au gustat din mierea puterii și au cucerit atâtea posturi de comandă. Evreii luptă din răsputeri să-și mențină deocamdatã pozițiile lor, în așteptarea unei viitoare ofensive – și, în ceea ce mă privește, eu le înțeleg lupta și le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.”

Fac precizarea că opiniile negative la adresa politicii sau comportamentului evreilor nu pot fi incriminate ca antisemitism, care este definit ca atitudine negativă față de evrei, bazată pe considerente rasiale sau religioase, iar din acest punct de vedere acuzațiile de antisemitism aduse lui Eliade sunt lipsite de sens. De altfel, definiția dată în 2005 de către European Monitoring Centre on Racism and Xenophobia, anulată în 2013, nu menționează printre multiplele exemple date, aspectele relevate de către Mircea Eliade, incriminate inițial de Eminescu. Eliade a început să critice mișcarea legionară încă de la sfîrșitul lui 1938, cu doi ani înainte de a părăsi România pentru Londra, apoi pentru Lisabona. Iar aceasta nu a fost o chestiune de conjunctură, în legătură cu numirea sa în postul de atașat de presă la Londra, așa cum insinuează “gurile rele”. El n-a acceptat niciodată nici antisemitismul rasist, nici rasismul biologic, iar acest lucru poate fi probat de această dată prin extrem de multe texte, nu cu câteva fraze scoase din context, așa cum au procedat detractorii săi, multe astfel de texte datând chiar din perioada imediat de după 1933, anul în care partidul național-socialist ajunsese la putere în Germania:

„De vreun an încoace, se încearcă introducerea altei ideologii străine, poate mai primejdioasă ca cea dintâi: ideologia fascisto-hitleristă, bazată pe lupta de rasă și de religie, pe șovinism fără omenie și pe un patriotism ridicol. […] Ce căutăm noi la dreapta sau la stânga, n-am înțeles niciodată. Cum putem noi imita hitlerismul care persecută creștinătatea sau comunismul care incendiază catedralele (vezi telegramele de la Paris de acum două zile) – îmi stă mintea în loc, dar nu înțeleg. Huligani și barbari sunt și comuniștii incendiatori de biserici – ca și fasciștii prigonitori ai evreilor. Și unii și alții calcă în picioare omenia, credința intimă pe care e liber s-o aibă fiecare individ. Și unii și alții se răscoală teluric contra sâmburelui dumnezeiesc din fiecare om, contra credinței și omeniei lui. (Contra dreptei și contra stângii în Credința, An II, 14 Februarie 1934, nr.59, p.2) ”

Rețineți anul publicării acestui articol – 1934. Vor urma multe altele, cu aceeași retorică, anticomunistă, dar cel mai des, antifascistă și antihitleristă. Și în fine, pentru a lămuri definitiv pretinsul antisemitism al lui Mircea Eliade, am căutat în publicistica sa (33 de articole în presa de dreapta) din perioada 1934-1938 termenul “jidan”. Acesta apare de mai multe ori în doar în articolul Iudaism si antisemitism din 1934, în care Eliade critică prefața lui Nae Ionescu la romanul-jurnal al lui Mihail Sebastian, De două mii de ani, în care profesorul justifica antisemitismul bazat pe prezumția de deicid, Mircea Eliade fiind de fapt singurul care a sărit în apărarea prietenului său evreu, citez:

„ Acum un an am fost invitat de cercul studenților evrei din Bârlad să le țin o conferință. trei zile după aceea, nu știu ce foaie a L.A.N.C.-ului mă făcea “jidănit”, “vândut jidanilor”, și așa mai departe.[…] Din nefericire, în cadrul suplinirii mele la Facultatea de Litere, am vorbit și despre iudaism, și am vorbit așa cum cred. În aceeași săptămână auzeam că sunt “jidan” (după cum vedeți, lucrurile erau destul de înaintate; se preciza chiar și numele meu adevãrat: Elias) în Vremea, 22 Iulie 1934, p. 5.”

QED. Din păcate, dincolo de interpretări tendențioase, metafore și alte “viziuni” ale detractorilor săi, există textele, care exprimă clar toată gândirea lui Eliade, această “personalitate sinusoidă”, “legionar declarat” și “referent al textelor scrise de alții”, după cum afirma mai sus dl. AlexF, ale cărui falsuri grosolane, instrumentate cu bună știință, le-am semnalat și altă dată, și de care rog comunitatea să ia notă. Aceasta este situația – Scripta manent! Nu avem ce face. În concluzie, capitolul trebuie refăcut integral, și îl voi reface cât de curând. Nici restul articolului nu este într-o situație prea strălucită, cred că ar fi bine să fie completat cu capitole traduse din articolul în limba engleză, mult mai bine documentat, până când un specialist în domeniu va aborda în mod profesionist capitolele privind opera literară și științifică a lui Mircea Eliade. Din păcate, nu pot decât să constat, că pentru mulți, presupusul "legionarism" al lui Eliade, este mult mai important decât opera în sine. Fără a mai vorbi de faptul că pe nicăieri nu se menționează că este membru al Academiei Române. (Masahiro (discuție) 29 aprilie 2015 19:31 (EEST))

WP:FCO. Tgeorgescu (discuție) 29 aprilie 2015 20:52 (EEST)

Sincer să fiu, nu am avut răbdare să citesc această lungă discuție, dar m-a frapat ultima frază: într-adevăr Mircea Eliade a fost ales (în 1990) membru post-mortem al Academiei Române. Voi completa în articol, aducând și referințele necesare. --Bătrânul (discuție) 29 aprilie 2015 21:08 (EEST)

Nu are cea mai mică importanță dacă sursele secundare au sau nu dreptate. Wikipediștii nu au căderea de a examina izvoarele istorice (sursele primare) pentru a trage concluzii proprii. În măsura în care concluziile lui Masahiro nu sunt verificabile în surse secundare, nu au ce căuta pe Wikipedia. Wikipedia nu este o publicație de idei originale. Tgeorgescu (discuție) 30 aprilie 2015 04:39 (EEST)

Note

Sursă

22.07.2017 Sursa [15] pentru "În timp ce scria articole antisemite" este fabuloasă: "Iliescu". ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 188.26.55.230 (discuție • contribuții).

Sursa Iliescu este Iliescu (2004), v. bibliografia. Tgeorgescu (discuție) 22 iulie 2017 13:05 (EEST)

Tocmai. Ce ar trebui să se înțeleagă din "Iliescu (2004)" ca sursă bibliografică acceptată pentru o asemenea afirmație? E vorba de Ion Iliescu? E vorba de o declarație (făcută unde, când, cum?), de o carte, de un document?

Mai nou se încurajează amatorismul (ca să nu spunem propaganda) în articolele Wikipedia? ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 84.232.211.226 (discuție • contribuții).

Citarea este după toate regulile artei: mai clar de atât nu se poate. La bibliografie scrie clar:

• Adrian Paul Iliescu, Cum nu trebuie apărat Mircea Eliade, în Observator cultural, nr. 208, 17 februarie 2004

Cine zice ăla e. Tgeorgescu (discuție) 20 august 2017 04:37 (EEST)

Acest sistem de citare se practică și la case mai mari (enwiki). Tgeorgescu (discuție) 20 august 2017 06:02 (EEST)

Da, acum are sens. Binevenit ar fi fost chiar un articol ce se poate viziona liber, eventual și exemple de astfel de articole antisemite.

Vă mulțumesc pentru lămuriri și îmi cer scuze pentru acuzele aduse. Mi-am prins singur urechile-n sistemul de citare... ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 86.121.149.208 (discuție • contribuții).

Categorie:Legionar

Din cate stiu eu, Eliade a făcut parte din partidul "Totul Pentru Țară". Adică partidul legionarilor. Așadar, cred că ar putea intra în categorie legionari, mai ales că era un membru chiar foarte activ RAMSES$44932 (discuție) 14 martie 2021 20:40 (EET)

„Din cate stiu eu”... nu poate fi un argument valabil la Wikipedia. Nici dvs., nici eu și niciun alt wikipedist nu suntem surse de încredere. Introduceți referințe în articol din care să rezulte că Mircea Eliade a fost legionar; după aceea îl puteți reintroduce în Categorie:Legionari. --Bătrânul (discuție) 15 martie 2021 08:56 (EET)

http://www.marturisitorii.ro/2016/03/13/mircea-eliade-si-miscarea-legionara-dezvaluirile-medicului-personal-alexander-e-ronnett/ aici e o sursă conform căreia a fost un candidat al partidului "Totul Pentru Țară" RAMSES$44932 (discuție) 15 martie 2021 10:22 (EET)

Am zis să introduceți referințe în articol, nu aici. --Bătrânul (discuție) 15 martie 2021 10:28 (EET)

Site-ul Marturisitorii.ro nu e o sursă de încredere. Căutați surse de încredere, nu site-uri dubioase. --Donarius (discuție) 15 martie 2021 20:33 (EET)

Surse

• The deaths had a great impact on observers, and the journalist Mircea Eliade wrote that he became involved in Legion as a result of Moța and Marin’s “sacrifice or Christianity.”131 R. Clark - Holy Legionary Youth, p. 203
• After the funeral ceremony, those present took an oath, saying, “I swear before God, and before your holy sacrifice for Christ and for the Legion, to separate myself from all worldly pleasures, to renounce worldly love, and to be always ready to die for the resurrection of my people.”158 Mircea Eliade reflected upon the uniqueness of this oath, writing that “Christianity has never appeared so robust in the history of modern Romania as it does in these days, when tens of thousands of people swore before God to tear themselves from earthly joys. Romanian nature has never before been willing to be so tragic, so substantial—in a word, so Christian.” R. Clark - Holy Legionary Youth, p. 208-209
• Conversion of the mind becomes evident in a series of thirteen articles published in Bună vestire in December 1937. These articles were responses by colonels and generals, academics, public intellectuals, and political activists to the question “Why do I believe in the victory of the legionary movement?” Despite the title, only one article took on a confessional tone, and only three even used the first-person narrative voice beyond the initial sentence. The one confessional piece came from Mircea Eliade, a historian of comparative religion who wrote that he believed in a legionary victory “because I believe in the destiny of the Romanian people . . . because I believe in the victory of the Christian spirit . . .because I believe in love.” R. Clark - Holy Legionary Youth, p. 250
• In December 1937, on the eve of the last national elections before the collapse of the Romanian interwar parliamentary system, Eliade published in Buna Vestire his definitive personal statement of identification with the Legion. P. A. Shapiro, Faith, Murder, Resurrection...
• Grâce aux travaux de Leon Volovici et, plus récemment, d'Alexandra Lagniel-Lavastine, le passé fasciste et antisémite de Mircea Eliade est une évidence bien documentée. On sait qu'il a activement sympathisé, dans les années 1930, avec la Garde de Fer roumaine dont il partageait le nationalisme et l'antisémitisme virulents, et qu'il a été nommé, dans les années 1940, par le régime du Maréchal Antonescu – un des responsables de l'extermination des juifs roumains – « Chargé de presse et propagande » auprès de l'Ambassade roumaine au Portugal ; c'est à cette époque qu'il rédige un ouvrage à la gloire du régime corporatiste et fascisant du dictateur portugais Salazar. Michael Löwy, Daniel Dubuisson, Impostures et pseudo-science. L'œuvre de Mircea Eliade

Astea ar fi numai câteva...--Plinul cel tanar (discuție) 14 septembrie 2021 17:23 (EEST) Apropos, artiolul în franceză este foarte complet și cu o bibliografie de primă mână. --Plinul cel tanar (discuție) 14 septembrie 2021 17:54 (EEST)

V-aș ruga să menționați și editurile unde au apărut acele lucrări. De asemenea, gradul universitar al autorilor și universitatea la care activează. Solicit aceasta deoarece numele acelor autori sunt necunoscute în România. --Donarius (discuție) 16 septembrie 2021 18:59 (EEST)

Sigur. Nu am recurs la o citare formală fiind pe pagina de discuții. Clark (vedeți aici) este foarte cunoscut inclusiv în România și citat de istoricii români. Paul A Shapiro este (sau cel puțin a fost) directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA. A publicat și el mult despre România. Dubuisson este francez, director de cercetare CNRS (emerit), specialist exact pe felia lui Eliade adică mitologie comparată- (recenzia pe care am citat-o aparține filozofului Löwy și este ușor de găsit online dar la nevoie pot căuta la bibliotecă textul lui Dubuisson). Acestea fiind spuse, repet, articolul în franceză are o bibliografie impecabilă și este relativ complet. --Plinul cel tanar (discuție) 16 septembrie 2021 19:30 (EEST)