Discuție Utilizator:Mihai Andrei/2007
Adăugare subiectMă interesează politica, protecţia minorităţilor, cultivarea limbii române, istoria, artele şi religia. Sunt mereu şi mereu mirat de gândirea diacronică. Dacă aş avea posibitatea să vorbesc cu personalităţile istorice care mă interesează, le-aş lăsa pe ele să-mi povestească despre copilăria lor, despre orizontul în care s-au format şi în care au trăit. Cum nu am această posibilitate, trebuie să încerc să reconstitui lumea lor, întocmai aşa cum a fost lumea lor. Nu am voie să amestec lumea mea cu lumea lor. Dacă cumva există puncte comune, cu atât mai bine, însă nu am voie să distrug un orizont şi să intru în el cu bocancii, doar pentru că orizontul meu este îngust sau miop. Lumea este atât de frumoasă şi atât de colorată încât mă mir mereu şi mereu de iniţiativele de proiecţie a prezentului în trecut şi de ştergere a memoriei. Cred că Wikipedia oferă şansa unor extraordinare călătorii virtuale, dar numai pentru cei care au curajul să abandoneze din stereotipuri şi idei preconcepute şi să pornească la drum.
Nume pentru descreţit frunţile
[modificare sursă]Bobohalma, Chişcădaga, Curtuiuşu Dejului, Fiţcău, Giurtelecu Hododului, Noiştat, Nuşfalău, Zăbrătău
Contribuţii majore
[modificare sursă]Istorie
[modificare sursă]Konrad Adenauer Arthur Arz von Straussenburg George Bariţ Józef Bem Ioan Boeriu Svetozar Boroevic Carol al V-lea de Lorena Carolina Augusta Cei 13 de la Arad Consiliul Dirigent Viktor Dankl Imperiul Carolingian Iuliu Hossu Ludovic al XVI-lea al Franţei Ordinul Maria Terezia Pragmatica Sancţiune Ioan Sterca-Şuluţiu Maria Terezia Alexandru Todea David Urs de Margina Tratatul de la Verdun
Geografie
[modificare sursă]Bistriţa Blaj Carei Iernut Igriş Livezile, Bistriţa-Năsăud Răşinari Teiuş Şimleu Silvaniei Sopron
Politică
[modificare sursă]Forumul Democrat al Germanilor din România Gheorghe Funar Klaus Johannis Martin Bottesch Béla Markó Uniunea Creştin-Socială din Bavaria Uniunea Creştin-Democrată (Germania) Partidul Liber Democrat (Germania) Corneliu Coposu Grupul de la Visegrád
Protecţia minorităţilor
[modificare sursă]Localităţi cu nume schimbate din motive ideologice
Polonezi în România
Biserica Română Unită cu Roma
Literatură
[modificare sursă]Arte plastice
[modificare sursă]Giorgio Vasari Gotic Martinelli Marea moschee din Constanţa Statuia Libertăţii din Arad
Religie
[modificare sursă]Biserica Unitariană din Transilvania Christoph Schönborn Episcopia de Cluj-Gherla Greco-catolic Mănăstirea cisterciană Igriş Mănăstirea Nicula Ordinul iezuit Religia în România Alexandru Sterca-Şuluţiu
La mulţi ani tuturor!
[modificare sursă]Vă doresc un an nou fericit, cu sănătate, bucurii şi împliniri. La mulţi ani! --Mihai Andrei 30 decembrie 2006 23:23 (EET)
Susţinere pentru funcţia de administrator
[modificare sursă]Îţi mulţumesc pentru votul pozitiv pe care mi l-ai acordat la candidatura de administrator. --R O A M A T A 2007 mesaj 11 ianuarie 2007 14:36 (EET)
episcopi
[modificare sursă]În ciuda neînţelegerilor din trecut, vă cer opinia cu privire la articolele mele pe care văd că le-aţi citit. V-aţi convins că nu sunt rău intenţionat? --Cezarika1 13 ianuarie 2007 18:42 (EET)
WikiProiect România
[modificare sursă]Salut! După cum probabil ai observat deja, la Wikipedia românească, subiectele legate de România nu au o acoperire prea bună, existând mari lacune şi o adevărată miriadă de articole de calitate foarte slabă. Este plauzibil să presupunem că tocmai aceste articole ne diferenţiază de celelalte wikipedii şi, acoperindu-le cu succes, putem avea un avantaj în plus faţă de oferta magnetică a wikipediilor în limbile engleză, germană, franceză. Putem să acoperim majoritatea publicului nostru target, vorbitor de limba română, să ne specializăm în subiectele în care nimeni nu poate fi mai bun ca noi. Mai mult, este uşor de observat că fiecare Wikipedie se modelează în jurul propriului areal cultural, ceea ce este un comportament firesc şi absolut legitim. Am convingerea că, Wikipedia în limba română trebuie să fie mai întâi o enciclopedie românească dacă vrea să fie luată în serios. Ca atare, mi s-a părut momentul potrivit să pornesc Wikiproiectul România, cu intenţia de a organiza, amplia şi îmbunătăţi considerabil subiectele legate de România. Însă pentru a avea succes, este nevoie de participarea atentă a wikipediştilor experimentaţi, şi nu numai. Pe această cale te invit să participi şi tu la proiect, în proprii termeni tăi termeni. Dacă ai nedumeriri sau propuneri, îţi stau la dispoziţie. Mersi şi te aştept la Wikiproiect România!--Radufan 17 ianuarie 2007 18:02 (EET)
Denumiri româneşti ale unor localităţi din Ungaria
[modificare sursă]Salut,
In principiu nu am facut altceva decat sa curat si sa dau o forma uniforma anumitor articole, asa ca multe aveau deja denumiri romanesti. La cateva, cred ca denumirile romanesti le-am luat de la articolele similare de pe en.wiki. Orioane -msg- 24 ianuarie 2007 10:50 (EET)
BRU
[modificare sursă]Mihai, am propus articolul BRU pentru articol de calitate (Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate). Ai putea, te rog , să îi adaugi o bibliografie? Este necesară pentru un articol de calitate. Eşti mult mai în cunoştinţă de cauză asupra subiectului şi cred că ai o mai bună cunoaştere decât mine. (Şi eventual să îi acorzi şi un vot la Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate. Eventual unul pozitiv :-) --R O A M A T A 2007 mesaj 29 ianuarie 2007 12:01 (EET)
Henrieta von Chotek
[modificare sursă]Mă scuz pentru întârzierea răspunsului dar doar astăzi am văzut comentariul Dvs. la articol. Întâi vreau să vă mulţumesc pentru apreciere. Am considerat că Henrieta von Chotek este o persoană complet diferită de alte persoane care sunt prezentate în enciclopedii în general. Dar sunt persoane care au un farmec deosebit tocmai pentrucă au un caracter aparte. Ar fi păcat să fie uitate în favoarea unor persoane care poate au influenţat lumea mai mult sau au făcut mai multă vâlvă. Dar era doar o părere şi nu credeam că cineva va citi articolul.
În privinţa lui Brunswick, problema este mai complicată. Braunschweig este numele german, este adevărat, dar familia Chotek era o familie Cehă (deşi Henrieta trăia în Slovacia). Referinţele cehe se referă la ramura despre care vorbim cu denumirea cehă de Brunsvik. În orice caz numele are diferite ortografii în diferite limbi. De altfel şi în germană, se pare că numele oraşului a fost transformat in Braunschweig abea în secolul XVI înainte de aceasta numele fiind tot Brunschwijk (sau ceva similar, având în vedere ortografia incertă din evul mediu. Dar aceasta nu a însemnat şi schimbarea tuturor numelor de familie germane, care, cel puţin în parte, nu şi-au schimbat numele în Braunschweig. Având în vedere că referinţele pe care le-am găsit, recunosc destul de puţine, se referă la numele de Brunswick, am adoptat această variantă. Ar fi poate mai bine să scriu Brunsvik, dar oricum nu Braunschweig, pe care ramura despre care se pomeneşte a familiei nu se pare că l-a utilizat.
Aceasta nu înseamnă că mă încăpăţânez şi că nu sunt deschis la utilizarea altor surse documentare.
Afil 31 ianuarie 2007 04:24 (EET)
Gregoriana
[modificare sursă]Ştiam eu că nu trebuie să mă bag unde nu mă pricep. De fapt n-am făcut decît să aleg unul din cele patru articole identice, făcîndu-le pe celelalte redirecturi, şi să dau ca titlu numele găsit în introducerea articolului. Deci n-am introdus greşeli în plus faţă de cîte erau. Dar ai dreptate, trebuia să întreb pe cineva priceput. Te rog pe tine să muţi articolul la titlul cel mai potrivit, fiindcă nu-mi dau seama dacă e nevoie de ghilimele sau nu. Mulţumesc frumos. — AdiJapan ☎ 2 februarie 2007 04:00 (EET)
- PS. Constat însă că şi alte Wikipedii folosesc cuvîntul Gregoriana ca pe un adjectiv în limba proprie:
- en: Pontifical Gregorian University
- fr: Université pontificale grégorienne
- pl: Papieski Uniwersytet Gregoriański
- în timp ce altele ca nume fix, Gregoriana. Te las pe tine să alegi versiunea care apare în publicaţiile româneşti. Pe internet văd că siturile de specialitate preferă forma adjectivală românească, „Gregoriană” (acolo unde se folosesc diacritice). — AdiJapan ☎ 2 februarie 2007 04:09 (EET)
Küküllő - Kokel
[modificare sursă]Poţi să îmi spui te rog dacă găseşti pe undeva ce înseamnă în ungureşte sau germană kukullo...că nu ştiu ungureşte şi nu găsesc nicăieri scris nimic. Mulţumesc mult
Spor la treabă! Ilie Olar 4 februarie 2007 16:43 (EET)
Hans Bergel
[modificare sursă]Mihai, ai putea, te rog, să traduci denumirile operelor în articolul Hans Bergel? Aş putea-o face eu, dar am mai uitat germana şi nu sunt sigur că aş păstra sensurile corecte ale cuvintelor. --R O A M A T A 2007 mesaj 5 februarie 2007 11:10 (EET)
Numai acum sunt complet sigur ca vine din Limba Flamanda (Flandra) unde apare Koekelberg, Koekelboerg, Koekelburg)...In maghiara este preluat direct din Limba Flamanda (in sec.XI-XII exista deja comitatus Küküllö, lat. Cuculo (Cuculensi(s) printre cele 7 Comitate din Terra Vltrasiluana, ceea ce demonstreaza ca Hospites Flandrenses si Wallonen erau deja asezati....In limba germana Kokel -burg) este preluat prin maghiara...Georg Schoenpflug von Gambsenberg, Germania
judeţul baia
[modificare sursă]judeţul baia nu mai există astăzi. crede-mă că sunt foarte mulţi care nu au habar unde se afla judeţul baia şi s-ar trezi unii să afirme că birlic s-a născut pe la baia mare. de exemplu în cazul unei persoane născute în 1923 la chişinău, ar trebui să scrie că s-a născut la chişinău (românia). S-ar putea deduce că ar fi şi un chişinău în românia pe lângă cel din rep. moldova. În cazul unei perosne născute la ierusalim în 1947, am putea spune că s-a născut în Marea Britanie? De aceea eu susţin necesitatea specificării mai exacte.
mai este un lucru de precizat. cartierul burdujeni al municipiului suceava a făcu parte odinioară din judeţul botoşani. suceava era împărţită în două părţi: una era parte a austro-ungariei şi o altă parte era parte a româniei (după cum am spus era jud. botoşani). Cum poţi să spui că cineva s-a născut la burdujeni (jud. Botoşani), când burdujeni este un cartier al municpiului suceava de astăzi.
Varianta propusă de mine este următoarea: birlic s-a născut în oraşul fălticeni (pe atunci în judeţul baia, astăzi în judeţul suceava) sau şi mai simplu s-a născut în fălticeni (astăzi în jud. suceava). În definitiv nimeni nu are să-i caute casa memorială în jud. baia (doar acolo s-a născut), ci în jud. suceava. --Cezarika1 10 februarie 2007 12:31 (EET)
vezi, eu scriu una tu spui alta. asta ai înţeles din mesajul meu?
am întrebat de burdujeni, am întrebat de chişinăul interbelic, am întrebat de ierusalim. ce părere ai despre asta?
câţi oameni ştiu (facem un sondaj dacă vrei) că a existat un judeţ Putna (cu reşedinţa la Focşani). Când spui de judeţul Putna, câţi se gândesc la Focşani şi câţi se gândesc la Mănăstirea Putna? --Cezarika1 10 februarie 2007 13:05 (EET)
decât să mai modifici articolele după bunul tău plac, cum ai făcut aproape întotdeauna cu articolele mele (şi ale altora), mai bine deschidem o votare, pentru ca majoritatea să-şi spună cuvântul. --Cezarika1 10 februarie 2007 13:12 (EET)
Re:
[modificare sursă]Ai dreptate, am făcut corecţia. --R O A M A T A 2007 mesaj 18 februarie 2007 13:34 (EET)
Salut. Imi pare rau daca am facut schimbari prea rapide la acest articol fara sa le discut inainte. Am observat ca ultima data se contribuise la el mai bine de un an, si am tras concluzia ca probabilitatea ca cineva sa citeasca inainte de a face modificari este aproape zero. As vrea sa discut denumirea articolului.
- In primul rand, vreau sa spun ca nu sunt o persoana care face prozelitism (dimpotriva urasc acest lucru) si ca n-am nici o legatura profesionala cu biserica.
- Chiar daca as avea si 1 mm de dorinta de a-i da nume prea marete, nu cred ca ea are nevoie de "supramaririle" mele... Eu nu conosc foarte bine, dar banuiesc ca un crestin care se duce saptamanal la biserica si ar incerca asa ceva, ar fi automat considerat nemodest, ori daca nu gresesc aceasta-i calitatea de baza a Fecioarei Maria (parca asa stiam)
- Maria din Nazaret mi se pare un nume prin definitie "politically correct" dupa cum am vazut ca ai fost de acord si tu:
Acuma problema mea e alta, prilejuită de dezambiguizarea făcută de Dănuţ. Este vorba despre faptul că numele acestui articol mi se pare în mod forţat "political correct". Indiferent dacă Maria a fost sau nu fecioară, ea a intrat astfel în conştiinţa umanităţii. Dacă norvegienii, danezii şi suedezii, care sunt în majoritate covârşitoate lutherani, au plasat articolul la da:Jomfru Maria, no:Jomfru Maria, sv:Jungfru Maria, adică la "Fecioara Maria", atunci cred că şi wikipedia în limba română ar putea să facă acelaşi lucru. --Mihai Andrei 28 noiembrie 2005 12:24 (UTC)
- Articolul se refera la un personaj din crestinism. Surse necrestine despre ea sunt aproape zero. Unde s-a nascut, unde a trait, cand a murit, etc, nici una din aceste informatii nu le avem din surse ca despre sa zicem Aristotel sau Cezar. E ca si cum ar fi un articol despre Moise sau despre Arhanghelul Mihail. Necrestinii vor spune ca nici unul din acestia trei nici macar n-au existat! Abia apoi, in discutii vor spune - daca au existat, atunci nu in calitatea ascrisa lor. Ceea ce vreau sa conclud: nu este un articol ca despre Eminescu sau alt om despre care stim din surse altele decat opera sa. Prin urmare ar trebui sa folosim numele utilizat in cretinism. De aceea am si inceput articolul cu In crestinism,....
- Intreaba pe cineva cine a fost Maria din Nazaret, cate raspunsuri o sa ai? Da un google search la Maria din Nazaret, cate surse ne-wiipedia gasesti fara ca cuvintele sa fie separate? Compara cu Fecioara Maria si cu Maica Domnului. Prin urmare, doar unul din acestea doua mi se par denumiri logice ale articolului (in limba romana, unde lumea rar spune Isus si mai des Isus Hristos)
- Am comparat cu numele di alte wikipedii. Gasesc asa variante:
- Fecioara Maria - daneza, finlandeza, islandeza, latina, letoniana, norvegiana, rusa
- Maria (maica lui Isus) - engleza, germana, spaniola, italiana, lituaniana, olandeza, portugheza, suedeza, turca
- Maria din Nazaret - franceza, poloneza
- Maica Domnului - bulgara, belarusa, sarba
- Maria - ceha, javaeza (indoneziana), curda
- Sfanta Maria - croata, ungara
Sar eu prea repede la concluzii?
In fine un detaliu, pe care l-am citit dupa ce am editat articolul. Se pare ca ea s-a nascut in casa parintilor ei din Ierusalim. Conform Evangheliei dupa ..., astea fiind unicile surse. De asemenea, se pare ca pana la logodna a trait tot in Ierusalim, asa ca din Nazaret ... Si se pare ca este reconoscut oficial atat de bisericile ortodoxe ca si de Vatican ca ar fi murit intr-adevar la Efes, ideea ca ar fi fost la Ierusalim fiind o supozitie din timpul cruciadelor.
Propunerea mea este: Fecioara Maria, este si romaneste, si numele cel mai bine cunoscut, si echiv cu in alte limbi. Ce crezi? (te superi ca iti zic "tu"?) :Dc76 23 februarie 2007 00:24 (EET)
- Mersi furmos pentru răspuns atât de rapid. Nu mă supar, stai linistit. De asta si ti-am scris, ca sa vedem in ce masura putem rezolva problema de comun acord. Se pare ca o putem in 99% daca nu chiar in 100%. Daca ti-as fi scris de trei ori si de trei ori ai fi pus piciorul in prag fara nici sa vrei sa intelegi argumentul meu, ar fi fost altceva. Asa insa, nu-i absolut nici o suparare. Si eu as vrea sa-mi cer iertare ca m-am apucat sa modific de-odata. As fi putut sa las mesaj cel putin 1-2 zile, nu schimba nimic. Asa ca, eu zic, ne-am intalnit la mijloc.
- Bun, restul de-oparte, cum facem cu articolul? Îi schimb denumirea în Fecioara Maria? :Dc76 23 februarie 2007 14:29 (EET)
- Încă o dată te mai bat la cap. Nu pot să mut pagina, fiindcă deja există una cu numele Fecioara Maria (redirect/vidă), iar eu nu sunt administrator. Cel mult pot să fac cut-and-paste, dar atunci nu o să se vadă istoria articolului. Tu văd că eşti administrator. N-ai putea, te rog s-o muţi. Poţi să-mi laşi mie obligaţia de a redirectiona alte pagini, de a face linkurile corecte pe celelalte wikipedii (dacă e sigur că n-o mai mutăm înapoi) şi de a mă asigura că totul merge.:Dc76 23 februarie 2007 20:29 (EET)
- Eu sunt de parere diferita, cred ca Maria din Nazaret este cea mai nepotrivita varianta. Evident, insa, ca voi accepta ce vor spune majoritatea editorilor seriosi. Eu nu prea am mare lucru ce sa adaog la articol. O sa adaog putin ce am citit in ultimile zile din sursele de la biblio + eventual o sa traduc o parte din engleza. Dar articolul are nevoie de atentia unui specialist, iar eu ma pricep la subiect nu mult mai bine ca mâţa la caligrafie. Iti spun cinstit: m-am apucat de acest articol deoarece am alegie la "politically correct" :-), si in momentul cand am vazut remarca ta de pe talk page si faptul ca puteam sa imbunatatesc articolul traducnd din engleza... :Dc76 24 februarie 2007 22:52 (EET)
Radetzkymarsch
[modificare sursă]Bună. Mi-am permis să mut articolul la Marşul lui Radetzky, pentru că acesta e titlul cunoscut în româneşte. Ca mai toate operele celebre, din orice artă, şi marşul acesta are un titlu românesc încetăţenit. Am lăsat însă şi titlul german în articol şi propun să păstrăm şi redirectul de la Radetzkymarsch.
M-am gîndit că e mai bine să-ţi spun eu decît să fii surprins că ţi s-a mutat articolul „pe ascuns”. Toate cele bune! — AdiJapan ☎ 23 februarie 2007 16:05 (EET)
fii atent la modificări
[modificare sursă]poate că nu ai nimic cu mine, dar cred că procedezi greşit. am salvat o parte din text, imediat ai venit cu corectura. am pierdut astfel o parte din text, pe care nu am apucat să-l salvez. acum sunt obligat să-l rescriu din memorie, pentru că eu scriu direct pe articol.
ai putea totuşi să-ţi ceri scuze. e o chestie elementară de bun simţ. aş avea şi eu de făcut completări la articolele la care se lucrează în prezent de către alţi contribuitori, dar eu am bunul simţ să-i aştept să termine. nu am considerat necesar să pun formatul de dezvoltare, dar nu-ţi suprapune modificările peste cele ale mele, pentru că unul dintre noi şi le poate pierde.
în privinţa specificării judeţului Suceava la Ruşii Mănăstioarei, e o chestie absolut necesară. Bucovina nu e numai partea din jud. Suceava, ci şi partea aflată astăzi în Ucraina. Localităţile trebuie precizate astfel în care parte a Bucovinei sunt astăzi. --Cezarika1 24 februarie 2007 21:48 (EET)
pentru că între noi au mai fost dispute, propun ca pentru o mai bună înţelegere între noi să ne consultăm înainte de a introduce modificări de substanţă. Ţin mult la acele repetiţii care pe tine te deranjează şi nu doresc să-mi fie scoase.
nu doresc să ne certăm între noi, eu te respect şi regret că nu mai scrii articole (mă refer la cele scrise de la zero). Articolele tale sunt bune, dar nu sunt finalizate. De ce nu mai scrii? Mi-a plăcut începutul de articol la Ordinul Maria Terezia. M-aş bucura să-l finalizezi. --Cezarika1 24 februarie 2007 22:01 (EET)
De ce nu mai scrii? --Cezarika1 24 februarie 2007 22:15 (EET)
wikisurse
[modificare sursă]buna ziua, am vazut ca ati mutat o portiune din articolul despre bartolomeu anania la wikisurse. cum putem accesa wikisursele?
Valeriu Anania
[modificare sursă]Bună ziua! Am văzut că aţi creat o pagină pe Wikicitat despre acesta. Ce nu înţeleg este dacă articolul este reprodus integral sau doar fragmente. În plus, nota de la final nu duce nicăieri. Vă rog să revedeţi. Mulţumesc! —SCriBu msg 26 februarie 2007 10:56 (EET)
Fără atacuri la persoană!
[modificare sursă]La Wikipedia sunt interzise atacurile personale. Nu există absolut nici o scuză pentru atacuri personale la adresa altor contribuitori. Vă rog să comentaţi conţinutul şi să nu jigniţi utilizatorii; atacurile personale fac rău comunităţii şi proiectului. Dacă veţi continua acest comportament vi se va ridica dreptul de a modifica paginile Wikipedia. Vă mulţumesc. -- Pixi discuţie 5 martie 2007 19:00 (EET)
- Nu este vorba despre vreun atac la persoană, ci despre constatarea promovării unor titluri care incită la xenofobie de către un administrator al acestui proiect. Mai precis, promovarea orbească a titlului "Urmaşii lui Attila" în legătură cu un masacru comis la Iara, Cluj. Istoricul articolului şi pagina aferentă de discuţii sunt edificatoare în acest sens. --Mihai Andrei 5 martie 2007 19:52 (EET)
Fără atacuri la persoană!
[modificare sursă]La Wikipedia sunt interzise atacurile personale. Nu există absolut nici o scuză pentru atacuri personale la adresa altor contribuitori. Vă rog să comentaţi conţinutul şi să nu jigniţi utilizatorii; atacurile personale fac rău comunităţii şi proiectului. Dacă veţi continua acest comportament vi se va ridica dreptul de a modifica paginile Wikipedia. Vă mulţumesc. -- Pixi discuţie 5 martie 2007 19:57 (EET)
Fără atacuri la persoană!
[modificare sursă]La Wikipedia sunt interzise atacurile personale. Nu există absolut nici o scuză pentru atacuri personale la adresa altor contribuitori. Vă rog să comentaţi conţinutul şi să nu jigniţi utilizatorii; atacurile personale fac rău comunităţii şi proiectului. Dacă veţi continua acest comportament vi se va ridica dreptul de a modifica paginile Wikipedia. Vă mulţumesc. -- Pixi discuţie 5 martie 2007 23:07 (EET)
Re: Administrator
[modificare sursă]Să fim serioşi, în primul link ([1]) nu este vorba de o ameninţare cu vandalizarea. Al doilea link ([2]) cred că este greşit -- afară de cazul că Pixi şi Bernstein Leonard/Arie Inbar sunt aceeaşi persoană. :-) --Gutza D D+ 6 martie 2007 17:08 (EET)
Istoria Bisericii Române Unite
[modificare sursă]Mihai, am rugămintea să verifici modificările nou apărute în articolul Istoria Bisericii Române Unite. Personal nu cunosc prea bine subiectul, dar ar trebui verificate nişte modificări făcute de Irismeister, de a căror corectitudine nu sunt chiar convins (asta ca să nu îi dau revert greşit cumva). --R O A M A T A 2007 mesaj 13 martie 2007 10:16 (EET)
Completare procedură articole de calitate
[modificare sursă]Am propus câteva completări ale procedurii de nominalizare a articolelor de calitate la Discuţie Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate#Completări procedură. Când ai vreme, te rog uită-te peste discuţie şi eventual exprimă o părere legată de subiect. --R O A M A T A 2007 mesaj 19 martie 2007 15:15 (EET)
klein
[modificare sursă]Îmi dai voie să pun o foto mai mare a episcopului Klein în ipostaza dezvoltării articolului, context în care două foto ar putea să figureze în acelaşi articol?
Am o foto cu el îmbrăcat civil la o adunare episcopală luterană. Ce zici? --Cezarika1 26 martie 2007 16:34 (EEST)
părerea ta despre foto? --Cezarika1 26 martie 2007 16:49 (EEST)
vot
[modificare sursă]Mihai, dacă tu crezi că aş putea fi cu ceva de folos ca administrator te rog să votezi. --Cezarika1 26 martie 2007 21:35 (EEST)
Cisnădie
[modificare sursă]Am făcut observaţiile făcute şi introdus numele maghiar atât pentru Pârâul Argintului şi pentru localitatea Cisnădioara. Vă rog să verificaţi dacă consideraţi că modificările făcute sunt corecte şi dacă vă convin.
Afil 27 martie 2007 03:20 (EEST)
Re:hartă
[modificare sursă]Ai dreptate mi-a scăpat, le voi adăuga. O să îmi fac vreme şi voi crea hărţi similare şi pt celelalte confesiuni.--R O A M A T A 2007 mesaj 28 martie 2007 15:43 (EEST)
La fel cred şi eu
[modificare sursă]Cred că Wikipedia oferă şansa unor extraordinare călătorii virtuale, dar numai pentru cei care au curajul să abandoneze din stereotipuri şi idei preconcepute şi să pornească la drum. Respect - --Parvus7 5 aprilie 2007 01:02 (EEST)
Genul feminin
[modificare sursă]O zi bună!
Pe data de 23 iunie 2006 mi-ai dat un sfat cu privire la numele feminine, la care să aplic "după reţeta standard pentru genitive", reţetă pe care o cunoşteam, dar care mă irită cumplit (în acel moment era vorba de "Mariei Radof") pentru că la o căutare după mume "Maria Radof", nu se găseşte nimic (eu scriind, în ciuda regulilor un "genitiv" de tipul "al lui Maria Radof" deşi ştiam bine că e greşit. Dubiile mele constau tocmai în deformarea numelui, care nu mai poate fi regăsit la o căutare "normală" (nimeni nu caută şi la genitiv).
Iată că noul DOOM2 vine cu unele recomandări ."ex. Artemis, pentru care am recomandat g.-d. lui Artemis, nu Artemidei ş.a.".
Toate cele bune!
Sofronie Drincec
[modificare sursă]Pe situl Patriarhiei http://www.patriarhia.ro/SfSinod/membriisinod.html si pe cel al Episcopiei Oradiei http://www.episcopiaoradiei.ro/ scrie Sofronie Drincec? Cae sunt sursele care va fac sa credeti ca e Sofroniu si nu Sofronie? --194.102.180.186 9 aprilie 2007 15:23 (EEST)
- Pagina Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, Religie ortodoxă, Bihor online. --Mihai Andrei 9 aprilie 2007 22:39 (EEST)
Pe aceeaşi pagină este Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei 2007, în care este scris + Sofronie. Nu credeţi că situl Episcopiei ştie mai bine? --86.124.160.74 9 aprilie 2007 22:43 (EEST)
- Desigur episcopul respectiv ştie cel mai bine cum îl cheamă. În apelul ierarhilor ardeleni către clasa politică, publicat atât pe situl Mitropoliei Clujului, din care face parte Episcopia Ortodoxă a Oradiei, cât şi în numeroase ziare (Gândul, Realitatea etc.) a semnat Sofroniu, la fel cum mitropolitul Laurenţiu a semnat Laurenţiu şi nu Lavrentie, iar mitropolitul Bartolomeu, Bartolomeu şi nu Vartolomei. Prin Transilvania suflă încă o adiere a latinismului, chiar dacă această stare rămâne neînţeleasă în Dealul Patriarhiei. --Mihai Andrei 9 aprilie 2007 22:56 (EEST)
- Ţinând cont de faptul că în acte episcopul apare cu numele laic şi nu cu cel de monah, propun ca până la lămurirea situaţiei numelui său să faceţi un redirect de la Sofroniu la Sofronie şi nu invers (majoritatea surselor indicând numele Sofronie). Aş dori să precizez că jurisdicţia Mitropoliei Clujului este doar una pur formală (şi nu teritorială, doar Episcopia Oradiei având drept de jurisdicţie canonică asupra jud. Sălaj şi Bihor). Uitaţi la această adresă o hotărâre oficială a Sf. Sinod: http://www.patriarhia.ro/SfSinod/mesajesinod.html . Ţinând cont de faptul că Sf. Sinod l-a hirotonit ca episcop, consider că el ştie mai bine cum se numeşte episcopul, iar nu unele ziare sau situl Mitropoliei Clujului. Cred că ar trebui să primeze un act oficial al Sf. Sinod, sursa cea mai credibilă. --86.124.160.74 9 aprilie 2007 23:08 (EEST)
- Unu la mână, susţineţi o aberaţie, căci Sfântul Sinod nu hirotoneşte, ci alege episcopii, care sunt hirotoniţi de regulă de mitropolitul sub jurisdicţia căruia se află episcopia în care urmează să funcţioneze alesul. Dacă alesul este deja episcop, atunci are loc doar o ceremonie de instalare, căci nimeni nu poate deveni episcop a doua oară. În cazul episcopului Sofroniu slujba instalării sale la Oradea a fost oficiată de mitropolitul Laurenţiu, delegat de mitropolitul Bartolomeu, care nu a putut fi prezent din motive de sănătate. Al doilea lucru, instalarea nu are legătură cu semnătura. --Mihai Andrei 9 aprilie 2007 23:20 (EEST)
- Ţinând cont de faptul că în acte episcopul apare cu numele laic şi nu cu cel de monah, propun ca până la lămurirea situaţiei numelui său să faceţi un redirect de la Sofroniu la Sofronie şi nu invers (majoritatea surselor indicând numele Sofronie). Aş dori să precizez că jurisdicţia Mitropoliei Clujului este doar una pur formală (şi nu teritorială, doar Episcopia Oradiei având drept de jurisdicţie canonică asupra jud. Sălaj şi Bihor). Uitaţi la această adresă o hotărâre oficială a Sf. Sinod: http://www.patriarhia.ro/SfSinod/mesajesinod.html . Ţinând cont de faptul că Sf. Sinod l-a hirotonit ca episcop, consider că el ştie mai bine cum se numeşte episcopul, iar nu unele ziare sau situl Mitropoliei Clujului. Cred că ar trebui să primeze un act oficial al Sf. Sinod, sursa cea mai credibilă. --86.124.160.74 9 aprilie 2007 23:08 (EEST)
Articole de calitate
[modificare sursă]Am şi eu o rugăminte: mergeţi la pagina Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate şi exprimaţi-vă părerea acolo pentru articolele respective (oricare ar fi ea) pentru ca articolele respective să nu fie respinse datorită faptului că nu sunt suficiente voturi. Mă refer la articolele Bătălia de la Belgrad şi Limba croată, că articolul Vălenii de Munte oricum cred că va fi respins. Mulţumesc anticipat. --Mocu 9 aprilie 2007 22:43 (EEST)
Timișoara
[modificare sursă]Pentru a vă lămuri: Căutați pe Google câte articole se găsesc sub denumirea Temeswar și câte sub denumirea Temeschwar. Denumirea Temeschburg este destul de des întâlnită, dar Temeschwar chiar este nouă pentru mine. Temeswar este germanizarea denumirii ungurești a orașului și nu are nimic cu râul Timiș (Temesch). Doar Temeschburg se referă la acest râu (bineînțeles și Timișoara). goliath 11 aprilie 2007 17:03 (EEST)
- Nu știu cum se pronunță pe ungurește, dar pe germană s-ul din cuvântul Temeswar nu se pronunță nicidecum "z" ci "s"-normal. Este forma germanizată a denumirii ungurești a Timișorii și este mult mai cunoscută decât Temeschwar. Wikipedia engleză cel puțin amintește amândouă denumirile. Propun să se amintească și pe wiki român amândouă denumirile. goliath 11 aprilie 2007 18:32 (EEST)
- Vă rog să mă scuzați dacă mă exprim puțin mai dur, dar ce are ß și ss de a face cu s-ul din Temeswar? Este adevărat că în multe cuvinte s singur se pronunță z-românesc, dar nu în cuvântul Temeswar. goliath 11 aprilie 2007 19:02 (EEST)
- Poză la intrarea în Karlsruhe. Pentru a clarifica pronunțarea Temeswar vă rog să întrebați colegii dumneavoastră (am observat că locuiți în Germania). goliath 14 aprilie 2007 14:47 (EEST)
89.123.28.69 (discuție) 10 septembrie 2010 13:31 (EEST) Bună ziua / salut,
discuția cu "Temeswar vs. Temeschburg" este o poveste veche, și care se poate întinde pe mai multe pagini. Ideile principale cred că ar fi:
- germanii din Timisoara iși numesc orașul "Temeswar", ceva mai rar "Temeschwar" (mai exact: îl scriu mereu ca și "Temeswar" dar uneori îl pronunță ca și cum ar fi "Temeschwar"; această citire s-a încetățenit în perioada ante-1918 / în maghiară "s" se pronunta "sch", când, urmând tendințele de maghiarizare, chiar și "Temeswarer Zeitung" a devenit "Temesvárer Zeitung")
- Temeschburg este o germanizare forțată, străină de oraș - deși a fost folosită sporadic chiar și în Evul Mediu, se pare că orașul a fost denumit astfel de către sașii din Ardeal (posibil să fi fost folosit și în Timișoara, sporadic, la un moment dat, dar astăzi nu); din când în când mai apar articole în presa tipărită sau electronică în care se folosește ”Temeschburg”, dar cei 7000 de germani din Timișoara nu folosesc denumirea
- corect pe partea de z / s: în Temeswar nu se aude nici un ”z”; iar "ß" nu apare nicidecum, cel puțin nu la ora actuală.
- utilizarea denumirilor germane ale localităților în Banat este mult mai laxă decât în Ardeal (în ciuda faptului că în Jud. Timiș trăiește comunitatea germană cea mai numeroasă din România). Se mai poate auzi ”Ich fahre nach Timișoara”, în timp ce în Transilvania ”Ich fahre nach Hermannstadt” este aproape obligatoriu.
toate cele bune & week-end fain, Cristi
(Cristian Bădoiu / info@tymestours.ro) 89.123.28.69 (discuție) 10 septembrie 2010 13:31 (EEST)
Francisc David
[modificare sursă]Mihai, când ai vreme uită-te peste articolul Francisc David şi mai cizelează-l pe unde este nevoie. --R O A M A T A 2007 mesaj 14 aprilie 2007 20:00 (EEST)
András Sütő
[modificare sursă]Salut! Dupa parerea mea, András Sütő nu este clujean - ín cea mai mare parte a vietii sale a trait la Tg. Mures. --Hkoala 15 aprilie 2007 19:02 (EEST)
- Mulţumesc! --Hkoala 15 aprilie 2007 19:26 (EEST)
Martin Luther
[modificare sursă]Recunosc că şi eu am făcut greşeala (din virtutea vitezei) de a scrise lutheran(ă) în diferitele sale forme gramaticale fără h dupa t. Sper că mi le-am reparat, respectiv am reparat unde am putut. Dar în Lista episcopilor luterani ai Transilvaniei nu pot pentru că este o pagină specială. Se poate repara? Lutheran vine de la reformatorul Martin Luther, cel care a dus la Biserica Reformată care îi poartă numele. --Karin 15 aprilie 2007 19:47 (EEST)
- Am observat întîmplător discuţia despre lutheran. Aş vrea doar să spun că forma luteran apare în cinci dicţionare româneşti (din cele de la DEX online: [3]), iar forma cu h în nici unul, nici măcar ca variantă tolerată. Se pare deci că sîntem cît de cît consecvenţi în a scrie fonetic şi nu etimologic. — AdiJapan ☎ 15 aprilie 2007 21:11 (EEST)
Congregaţia Surorilor Maicii Domnului
[modificare sursă]Mulţumesc. Mai uită-te şi mai cizelează-l pe unde este nevoie. Nu ştiu în ce stadiu sunt clădirile de la Juc. Presupun că arată jalnic, dar până la urmă le vor fi retrocedate oricum şi le vor reface.
Dacă mi-ai putea câteva indicaţii pe unde sunt la Juc (nu cunosc exact zona) pot da o fugă pe acolo şi fac ceva poze. Mănăstirea de la Cluj o ştiu şi o voi fotografia cînd am drum pe acolo (dacă nu mă înşel este în cartierul Gheorgheni).--R O A M A T A 2007 mesaj 16 aprilie 2007 11:55 (EEST)
Încep să intru într-o zonă pe care o cunosc doar datorită credinţei religioase şi a familiei. Dar sunt creştin reformat evanghelic după Confesie Augustană.Dacă tot am început să "vînez" termenul lutheran, ca să-l înlocuiesc cu luteran, am început să rumeg şi acele pagini care se leagă de cele pe care le suspectez având acest termen. Aşa am ajuns la această pagină unde mă nedumireşte următoare propoziţie chiar la început : „Biserica Reformată din România cuprinde credincioşii reformaţi care trăiesc în România”. După mine mai lipseşte acolo o mică specificare, respectiv "reformaţi calvinişti" sau "reformaţi după Calvin" pentru că şi credincioşii evanghelici sunt tot reformaţi dar după Luther conform Confesiei Augustane (1521), motiv pentru care voi face această specificare în pagină.--Karin 17 aprilie 2007 12:05 (EEST)
Mă hărţuieşti ?
[modificare sursă]Cred că începi să mă hărţuieşti. Eu nu mai spun nimic, înregistrez fiecare piedică pe care mi-o pui. Mai apoi voi vedea cum voi acţiona. Am dat sursă şi tu mă jigneşti. -- Pixi discuţie 18 aprilie 2007 18:39 (EEST)
Ciocnire civilizaţiilor, de Samuel Phillips Huntington
[modificare sursă]Ok, îmi fac vreme şi mă ocup de harta respectivă. O să mă ocup şi de fotografia de care ai zis, oricum am mai promis cuiva 2 fotografii din Cluj şi sunt în aceeaşi zonă. --R O A M A T A 2007 mesaj 18 aprilie 2007 18:51 (EEST)
Probleme cu utilizatorul Adrian Corvin
[modificare sursă]Avand in vedere ca sunteti administrator in aceasta enciclopedie, ma adresez dumneavoastra cu rugamintea de a interveni vizavi de utilizatorul Adrian Corvin. Dansul vandalizeaza permanent articolele Orşova, Mehedinţi, Muntenia, Slatina, Scorniceşti, Judeţul Olt, Listă de comune din judeţul Olt, precum şi alte articole despre unele localităţi din judeţele Mehedinţi şi Olt. Va rog de asemenea sa deblocati articolul Oltenia (acest articol a fost blocat din cauza insistentei lui Adrian Corvin de a prezenta o "Oltenie mare", adică ceva ce nu a existat vreodata. Bineinteles ca Adrian Corvin nu a putut aduce surse in sprijunul afirmatiilor sale (apasa aici pentru a accesa lista de surse pe care am postat-o acum o saptamana). In cazul in care frecventati si Wikipedia in limba germana, stiiti bine ca fara surse nu se pot face modificari, iar insistenta lui Adrian Corvin de a modifica articole fara a aduce surse, dar, in acelasi timp intr-o neglijare totala a surselor prezentate de alti utilizatori, se numeste vandalism. Cred insa ca nici regulile Wikipediei in limba romana nu permit vandalismul (sau poate ma insel? cred ca nu!) --Olahus2 20 aprilie 2007 09:22 (EEST)
Miko
[modificare sursă]Am pus fotografiile lui Miko pe commons aici. Aparatul foto cu care le-am făcut nu era foarte strălucit şi nu am putut fotografia în detaliu textul de pe soclu. În viitor o să adaug şi o fotografie în acest sens. --R O A M A T A 2007 mesaj 20 aprilie 2007 12:47 (EEST)
Mulumesc
[modificare sursă]...pentru corectarea greselilor de gramatica si de stil in articolul Gabriel Báthory. --Hkoala 24 aprilie 2007 22:49 (EEST)
primaţi ortodocşi
[modificare sursă]Am introdus eu nişte texte pentru completarea categorii Primaţii BOR. Se lucrează în acest moment la punerea lor în forma standard, deci rog a nu se aduce modificări la articole. Mulţumesc. --Cezarika1 3 mai 2007 13:43 (EEST)
Ion Luca Caragiale la Wikimanuale
[modificare sursă]Bună! Vreau să vă consult în legătură cu o mutare în masă a unor articole de pe Wikipedia pe Wikimanuale: b:Operele lui Ion Luca Caragiale. M-am ocupat în ultimele zile de Wikimanuale şi am făcut o curăţenie riguroasă (am şters multe articole create prin metoda copyvio, am creat o nouă pagină principală, am tradus câteva din regulile de la en:Wikibooks şi m-am gândit cum putem folosi acest proiect pe viitor). Am descoperit apoi pe en.wikibooks un manual despre Shakespeare, foarte interesant şi cred că şi noi putem avea unul asemanător despre Caragiale. Astfel putem decongestiona pagina Caragiale de pe Wikipedia: ştergem toate cioturile, lăsăm doar articolele cele mai importante care sunt deja într-o formă enciclopedică, iar pe cele foarte scurte le mutăm la Wikimanuale. Pagina de pe Wikipedia va putea fi îmbunătăţită la secţiunea de aprecieri critice, fără riscul de a fi prea lungă în final. Dacă sunteţi de acord în mare majoritate, atunci putem începe mutarea. Salutări, --Emily | disc. 6 mai 2007 00:04 (EEST)
Borzesti
[modificare sursă]Dupa cate imi amintesc, satul Borzesti (jud.Cluj), s-a numit dupa primul razboi mondial Berchis. Numele "Borzesti" l-a primit in onoarea prof. Alexandru Borza (bine inteles, inainte de venirea comunistilor la putere) ? --Cerghizan Radu 6 mai 2007 18:07 (EEST)
Închisoarea Văcăreşti
[modificare sursă]Salut! Exprimarea pe locul unei mănăstiri duce la gândul că mănăstirea a fost demolată şi pe locul ei s-a construit o închisoare. Adevărul este că fostele chilii au fost transformate în celule iar "Casa Domnească", din interior, în administraţia închisorii. De aceea am modificat , scriind în incinta unei mănăstiri.
Mănăstirea-închisoare (având forma cifei 8) avea 2 curţi interioare, în prima fiind biserica cu o fântână arteziană în faţă. În curtea a doua, la care se ajungea printr-un pasaj din prima, era bolniţa, pe mijlocul laturii din spate.
Ştiu acest lucru pentru că am fost acolo, am participat la filmările de care pomeneam, eu fiind responsabil de cele 3 tancuri T34, modificate ca să semene întrucâtva cu tancurile germane. Nu mult după filmări, mănăstirea a fost demolată.
Toate cele bune, --Miehs 10 mai 2007 12:30 (EEST)
Universitatea din Cluj
[modificare sursă]Nu reuşesc să înţeleg din articolele Universitatea din Cluj şi Universitatea Babeş-Bolyai dacă există o legătură între cele două. Articolul în limba engleză Babeş-Bolyai University prezintă ca an de înfiinţare 1581, acelaşi cu cel din articolul Universitatea din Cluj, dar diferit de cel pentru Universitatea Babeş-Bolyai (1959). M-ai putea lumina în această privinţă? Mă interesează pentru că am termenul Universitatea din Cluj într-un articol în limba engleză şi nu ştiu dacă îl pot lega de Babeş-Bolyai University sau dacă îl las fără link (nu există articol în egleză pentru Universitatea din Cluj). Am văzut că tu ai modificat anul pentru Babeş-Bolyai din 1581 în 1959, aşa că poate mă poţi ajuta. –Danielgrad 17 mai 2007 10:14 (EEST)
Reformat
[modificare sursă]OK, draga Mihai, asa am sa fac. Am dorit numai sa evit confuziile posibile, caci, in cei 10 ani de cand am publicat homepage-ul (cu unele articole religioase), am constatat (din curierul mail si din discutii) ca f. multi cititori nu cunosc diferentele dintre bisericile protestante. Iar in secolul XX, colac peste pupaza, a mai aparut si o "Biserica Evanghelica Romana", ca sa sporeasca si mai mult confuzia din capul cititorului neavizat. Ca sa nu mai vorbesc de bifurcatia "Bisericii Evanghelice-Luterane" in "Biserica Evanghelica-Luterana de Confesie Augustana" (cu credinciosi majoritari germani) si in "Biserica Evanghelica-Luterana Sinodo-Prezbiteriana" (cu credinciosi predominant maghiari)... Cu drag, --Cerghizan Radu 19 mai 2007 16:27 (EEST)
Re Salut
[modificare sursă]Bună Mihai, mulţumesc pentru vorbele calde. Cred că cei de la deomeniul .de facem treabă bună aici. Şi eu îţi doresc numai bine. Spor. --Mishuletz 19 mai 2007 22:29 (EEST)
Traducere
[modificare sursă]Hello Mihai. A-si avea nevoie de ajutor in legatura cu o traducere. Ar fi vorba despre a scrisoare scurta care terbuie tradusa din romana in germana.--Dorotheos 20 mai 2007 11:51 (EEST)
Daca tarduci scrisoare, ar fi foarte important, textul:
Sztimata Sudetendeutsche Stiftung
A-si dori s-a ma interesez despre un proiect care apartine de institutia dunmeavoastra. Proiectul condus de Virághalmí Lea se numeste: Sudetendeutsche Wissenschaftliche Sammlung.
Va multumesc pentru raspuns.
--Dorotheos 20 mai 2007 12:11 (EEST)
Multumesc!--Dorotheos 20 mai 2007 12:28 (EEST)
Rugăminte
[modificare sursă]Mihai, la localităţile unde treci structura etnică, aş avea rugămintea să indici sursa, pt a evita să apară contestatari şi eventuale discuţii în viitor. --R O A M A T A 2007 mesaj 24 mai 2007 15:52 (EEST)
- Revin cu rugămintea de mai sus. Insist deoarece ai trecut aceste informaţii la unele sate şi personal nu ştiu să existe publice acest gen de informaţii până la nivel de sat. În cazul în care există însă, m-ar interesa personal care sunt sursele, deoarece până acum eu nu am reuşit să dau de aceste informaţii oricât le-am căutat. Mulţumesc. --R O A M A T A 2007 mesaj 26 mai 2007 20:57 (EEST)
Prezenta mea la Wikiro
[modificare sursă]Sunt un om de aproape 70 ani, care de peste 50 de ani aduna date culturale. A venit momentul sa redau aceste materiale societatii, generatiilor care urmeaza dupa mine. Am cugetat mult si am ales Wikiro ca cea mai serioasa banca online de date. Am inceput activitatea de utilizator la Wikiro in aprilie 2007, reusind sa public deja (dezinteresat, gratuit si anonim) cateva sute de date si contributii. Acesta este unicul motiv pentru care ma aflu aici. Cu stima si consideratiune, --Cerghizan Radu 27 mai 2007 14:20 (EEST)
Salut. Látom, hogy beszélsz magyarul, ezért így írok neked, mert én csak keveset értek románul. Szeretném megkérdezni, hogy miért törölted ki Pázmány nemesi előnevét? Ez egy többletinformáció, mely történelmileg része volt a nevének. Multumesc. --Koppany 27 mai 2007 23:16 (EEST)
- Multumesc. Hozzáadtam 4 forrást, köztük egy román nyelvűt is ahol szerepel a Panaszi előnév. Noroc! --Koppany 28 mai 2007 15:23 (EEST)
Premiu
[modificare sursă]Mihai draga, multumesc ! Meriti din partea mea un premiu (cel putin la fel de mare) pentru toate realizarile Tale. Danke Dir und ein schönes Pfingstfest ! --Cerghizan Radu 28 mai 2007 07:21 (EEST)
Întrebare
[modificare sursă]Salut! Am văzut că la articolul Miklós Jósika ai schimbat din Baronul Miklós Jósika de Branyicska în Miklós Jósika. La adresa [4] scrie că: Jósika, Miklós, Baron (bä'rōn mik'lōsh yō'shiko) [key], 1794–1865, Hungarian novelist and patriot. The originator of the Hungarian historical novel, he was often superficial and inaccurate, but was nevertheless responsible for a renewed interest in Hungary's history. His many novels include Abafi (1836) and Az utólsó Bátory (1840). Forced to flee abroad after his part in the unsuccessful revolution of 1848–49, he directed the central office of Polish émigrés in Brussels.
Laaltă adresă apare : Jósika Miklós, branyicskai báró (Torda, 1794. április 28. - Drezda, 1865. február 27.) író, újságíró, a magyar romantikus regény megteremtője.
Deşi nu ştiu ungureşte, presupun că "branyicskai báró" trebuie să însemne ""baron de Branyicska".
La fel şi la Dezső Kosztolányi, unde la Wikipedia germană apare:Dezső (Desiderius) Kosztolányi von Nemeskosztolány (* 29. März 1885 in Szabadka, heute Subotica, Vojvodina, Serbien; † 3. November 1936 in Budapest) war ungarischer Schriftsteller, Dichter, Journalist und Übersetzer. Probabil că este aceeaşi situaţie cu toate modofocările făcute de " Koppany".
Există vreo motivaţie pentru a ştege aceste informaţii?
Toate cele bune, --Miehs 29 mai 2007 21:29 (EEST)
- Sorry, my Romanian is not too good. Regarding Kosztolányi you can see on his tomb in the Budapest cemetery is written: Nemeskosztolányi Kosztolányi Dezső[5], that in Romanian I guess should be D. K. de Nemeskosztolány. I understood, that Romanian wiki does not follow the custom of Hungarian, English and German wikis mentioning the nobility titles in the head or lead of the article, but these persons was registered in their birth certificate under their full (noble) name. Somehow we should sign this in the Romanian articles as well. Multumesc. La revedere. --Koppany 29 mai 2007 22:10 (EEST)
- Draga Mihai, poftim nézd meg mit írtam Miehs vitalapjára: http://ro.wikipedia.org/wiki/Discu%C5%A3ie_Utilizator:Miehs#Titluri_nobiliare
és kérlek írd meg a véleményedet. Ha egyetértesz, akkor Jósika és Kosztolányi példája alapján a többi magyar nemsenek id hozzáadom a nemesi előnevét. Multumesc. --Koppany 30 mai 2007 01:50 (EEST)
Rugaminte
[modificare sursă]Draga Mihai, poti, te rog, sa creezi si pe pagina mea de discutii un link (identic cu cele de pe pagina ta) "Mesaje din 2007" (Arhiva de mesaje din anul 2007). Imi poti trimite prin mail adresa ta mail ? Multumesc ! Cu drag, --Cerghizan Radu 30 mai 2007 09:51 (EEST)
Re.Recomandare
[modificare sursă]Salut! Mulţumesc de recomandare. Am fost nu demult pe la Blaj şi am avut în mare acelaşi sentiment pe care l-a avut şi autorul articolului. Este un loc de excepţie unde orice român ar trebui să meargă "în pelerinaj" cel puţin o dată în viaţă.--—Radufan 16 iunie 2007 12:38 (EEST)
- Mulţumesc pentru link. Este un articol frumos. --R O A M A T A 2007 mesaj 16 iunie 2007 12:51 (EEST)
- Aş vrea să pot face şi eu pelerinajul de care spune Radu... Mihai, mulţumesc pentru articol. După cum ştii eu în domeniul istoriei sînt foarte nepriceput, dar în ultima vreme am tot citit despre limba română şi, inevitabil, am ajuns să aflu cîte ceva despre Şcoala Ardeleană. Mă surprinde voinţa şi perseverenţa acestui grup de intelectuali patrioţi care, în vremuri cînd în Ardeal românii erau priviţi cu mult dispreţ, au găsit puterea nu numai de a-şi impune prezenţa, dar şi de a trage după ei, ca o locomotivă de nestăvilit, întreaga cultură a românilor de pretutindeni. Azi poate rîdem de unele exagerări şi stîngăcii ale lor, dar nu trebuie să uităm că efectul benefic al muncii şi luptei lor se regăseşte şi azi în felul cum gîndim, vorbim şi scriem, în ceea ce sîntem. — AdiJapan ☎ 16 iunie 2007 13:07 (EEST)
- Îţi întorc salutările şi mulţumesc pentru lectură. – Laurap\ mesaj 16 iunie 2007 13:45 (EEST)
Sibiu
[modificare sursă]Am văzut că ai fost unul dintre contributorii importanţi la articolul Sibiu. Recent, un utilizator nou a adăugat câteva imagini (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sibiu&diff=1127760&oldid=1123721) şi nu îmi dau seama cât de relevante sunt. Dacă ai timp, te rog aruncă şi tu o privire peste modificările din ultima vreme de la acest articol. Răzvan Socol mesaj 22 iunie 2007 10:21 (EEST)
Gutentag Mihai! Insofern ich sehe (auf Brăila) hast du Zugang zu den Daten der Volkszahlung von 1930. Am Moment haben alle Seiten größeren rumänischen Städten hier eine Angabe über das Einwohnerzahl 1930. Nur auf Galaţi finde ich nur Folgendes: În perioada interbelică, Galaţiul a cunoscut o înflorire deosebită, devenind, la recensământul din 1930, din punct de vedere al populaţiei, al patrulea oraş al ţării, fiind devansat doar de Bucureşti, Chişinău şi Cernăuţi. Stimmt das? Ich habe hier gefunden daß auch Iaṣi und Cluj damals größer waren. (ich suche eigentlich nur die Bestätigung meines Vermutens, daß Cernăuţi damals die dritte (oder sogar die zweite) Stadt Rumäniens war, und deshalb brauche ich auch Sicherheit über Galatz!). Hoffentlich kannst du mir helfen. Mulţumesc! Fransvannes 22 iunie 2007 12:45 (EEST)
Danke vielmals für die Ergänzungen auf Galaţi! Fransvannes 3 iulie 2007 20:57 (EEST)
Invalidare vot
[modificare sursă]Salve. Am văzut că te ocupi de verificarea eligibilităţii votanţilor în cadrul referendumului privind politica actuală a ortografiei folosite, lucru pe care îl apreciez şi îţi mulţumesc pentru aceste eforturi. Găsesc totuşi de cuviinţă să te întreb ce te-a determinat să invalidezi şi votul utilizatorului cu numele SirJibby, care are în vistierie peste 100 de modificări, de vreme ce politica referendumului nu menţionează ce natură trebuie să comporte modificările cu pricina. Textul spune simplu: Dreptul la vot este oferit tuturor utilizatorilor activi înregistraţi la Wikipedia de cel puţin o lună având la activ cel puţin o sută de contribuţii, fără a oferi alte menţiuni. Mulţumesc în avans. Numai bine. --Rebel 24 iunie 2007 17:29 (EEST)
- Bine atunci. Testele de acea natură nu pot fi considerate drept contribuţii, deşi insist pe ideea că nu s-a făcut vreodată o clasificare a contribuţiilor în funcţie de varii criterii. Bunăoară, dă-mi voie să te întreb dacă testele din cadrul cutiei cu nisip, precum şi răspunsurile oferite în cadrul paginii de discuţie a contului utilizator şi adăugarea legăturilor interwiki în cadrul unor astfel de pagini pot fi considerate contribuţii. Şi îţi voi mărturisi de ce insist cu acest fapt. Mulţumesc pentru răspuns. --Rebel 24 iunie 2007 17:54 (EEST)
Sigur, îţi subscriu din unele puncte de vedere. Mă îngrijorează totuşi discrepanţa dintre numărători. Mie mi-au ieşit 97 de contribuţii, iar ţie undeva până în 60. Şi fără să iau în calcul acele teste. În final, nu pot să spun decât că în situaţia în care înainte de numărătoarea voturilor procentajul celor care au optat pentru ştergerea politicii curente nu va fi superior lui 50%, atunci voi considera anularea votului respectivului utilizator drept viciere de procedură şi nu spun asta în semn de ameninţare sau altceva.. Doar că a sosit momentul să uniformizăm lucrurile.. Cu prietenie, --Rebel 24 iunie 2007 18:10 (EEST)
- Vorbeam despre 97 de contribuţii, exceptând testele, totalul fiind undeva peste 110 până în data de 21 iunie, când a început referendumul. Contestarea mea ar/va consta în faptul că nefiind stipulată în mod explicit menţiunea că doar anumite contribuţii sunt luate în seamă şi votul utilizatorului în cauză poate fi considerat valid. Nu ştiu dacă m-am făcut foarte înţeles.. Dacă nu mai încerc. Cu bine, --Rebel 24 iunie 2007 18:19 (EEST)
- Rebel are dreptate. Nu contează ce fel de contribuţii sînt. Eu însumi am anulat în trecut o parte din modificările acestui SirJibby (ale cărui contribuţii oscilează între greşeli, poante şi inutilităţi), dar regula e regulă: 100 de modificări în lista de contribuţii. Votul lui e valid. — AdiJapan ☎ 24 iunie 2007 18:31 (EEST)
- Mihai, aşa este cum spui tu. Ar trebui să se numere numai contribuţiile valide. Problema este că nu avem în frunte un judecător care să evalueze valoarea fiecărei contribuţii, şi decît să ne certăm „asta e bună, asta nu e bună...” mai bine le numărăm. De fapt, în final, la referendum nu va conta neapărat numărul de voturi, pentru că urmărim atingerea unui consens; Wikipedia nu e o democraţie. În plus votul lui SirJibby va fi apreciat de comunitate la aceeaşi valoare pe care o are şi SirJibby însuşi. Mai mult, la Wikipedia un vot fără o minimă justificare face cam cît o ceapă degerată.
- Rostul acelei reguli cu 30 de zile şi 100 de contribuţii este să nu permită intrarea în vorbă a unor persoane care abia acum au auzit de Wikipedia. SirJibby de bine de rău s-a învîrtit o vreme pe-aici şi pe la en.wp (cu contribuţii la fel de „valoroase”), deci se poate spune că are ceva experienţă wiki. — AdiJapan ☎ 25 iunie 2007 03:25 (EEST)
Imaginea Bis.gr.cat.Livada.jpg
[modificare sursă]Am văzut că la Imagine:Bis.gr.cat.Livada.jpg aţi pus la licenţiere că "Această imagine a fost oferită domeniului public de către autorul şi posesorul drepturilor de autor". Cine este autorul imaginii şi când a oferit domeniului public această imagine ? Dacă sursa imaginii este site-ul cjsm.ro, atunci pe acest site este scris aici: "Copyright : Consiliul Judetean SATU MARE, Toate drepturile rezervate". Am putea să spunem că este "fair-use", dar trebuie să ţinem cont de circumstanţele în care se aplică licenţa Format:utilizare cinstită în, una dintre condiţii fiind "acolo unde nu s-a putut găsi sau produce un material adecvat, disponibil sub o licenţă liberă". Răzvan Socol mesaj 25 iunie 2007 08:52 (EEST)
Mulţumiri
[modificare sursă]Salut. Îţi mulţumesc pentru corecturile din pagina referendumului. N-am realizat că forma în care încercam eu sa îmbrac textul nu e viabilă pentru limba română. M-am documentat apoi. Să citim de bine. --Rebel 25 iunie 2007 18:21 (EEST)
Alexandru Sassu
[modificare sursă]Salve. Mi-am băgat puţin nasul în articolul despre sus-numitul. Sper să nu fi intrat în conflict de editare şi sper să nu te fi supărat. Spor la treabă. --Rebel 27 iunie 2007 17:28 (EEST)
- Am folosit a migra deoarece acesta este folosit preponderent în media noastră, dar şi din partea parlamentarilor când se iveşte ocazia. Nu-i nimic pus de la mine.. --Rebel 27 iunie 2007 17:47 (EEST)
Salut. Scuze că am pierdut şirul desfăşurării evenimentelor cu acel articol. Uite aici un proces verbal întocmit de Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din cadrul Parlamentului României. Dacă faci o căutare pe net vei găsi mai multe referinţe a folosirii acestui verb în astfel de situaţii. Ce părere ai? O putem proba şi noi? --Rebel 28 iunie 2007 15:22 (EEST)
Bună ziua. Stimate domnule Mihai, am observat îmbunătăţiririle de conţinut şi de formă pe care le-ati adus la articolul pe care l-am creat: "Ioan Alexi". În legătură cu sursele bibliografice, cred că, din nebăgare de seamă, aţi omis cartea Pr. dr. Ioan M. Bota, "Istoria Bisericii universale şi a Bisericii Româneşti [...]", pe care eu o trecusem la "Bibliografie". Ce spuneţi, o putem trece din nou? Mă consider (încă)începător în ale Wikipediei, de aceea vă întreb. Mai am multe de învăţat. Vă mulţumesc pentru răspuns.--Lucian GAVRILA 4 iulie 2007 20:30 (EEST)
- Vă mulţumesc mult pentru răspunsul dumneavoastră prompt, precum şi pentru îndrumări. Am rezolvat problema. Voi încerca pe viitor să fiu mai atent, în privinţa indicaţiilor bibliografice.Cu stimă,--Lucian GAVRILA 4 iulie 2007 20:59 (EEST)
- Îmi face plăcere să colaborez, cu ceea ce mă pricep mai mult, în timpul liber, la proiectul Wikipediei. Desigur, nu am nimic împotrivă să ne tutuim. Mult succes!
- Eu semnez, de obicei, folosind, de la bara de unelte de sus, butonul specific (al doilea de la drapta). Mi se pare mai simplu.--Lucian GAVRILA 4 iulie 2007 21:19 (EEST)
- Îmi face plăcere să colaborez, cu ceea ce mă pricep mai mult, în timpul liber, la proiectul Wikipediei. Desigur, nu am nimic împotrivă să ne tutuim. Mult succes!
Exact
[modificare sursă]Aşa e. Asta am şi făcut. I-am lăsat un mesaj după care am aşteptat să văd ce face şi a făcut la fel. După care l-am blocat pentru 15 minute pentru a citi politica despre legături externe. Dacă simţi că poţi să-i explici mai bine individului ce şi cum în privinţa spamului, te rog. Mersi-- Pixi discuţie 5 iulie 2007 11:10 (EEST)
Subcategorii
[modificare sursă]Salut! Am introdus categoria Edificii religioase ... împreună cu subcategoria Moschei din România, inspirându-mă de la mănăstirile şi bisericile din România, care sunt trecute şi ca atare, şi ca edificii religioase. Părerea mea personală este că moscheile nu trebuie disciminate faţă de bisericile creştine. Dacă la biserici sunt trecute şi categoria şi subcategoria, atunci şi la moschei şi la sinagogi ar trebui făcut la fel. Plus că unii utilizatori, care doar consultă wikipedia, se prea poate să nu ştie că moscheile sunt edificii religioase. Totuşi, dacă politica oficială a wikipediei este să se treacă doar subcategoriile, o să mă conformez şi mă voi lansa asupra bisericilor, pentru a corecta şi acolo dubla categorisire. BlueMonday 5 iulie 2007 15:12 (EEST)
- Ca să nu mai vorbesc de faptul că, la categoria Lăcaşuri de cult, nu apar decât mănăstirile din România şi edificiile religioase din Cluj. Nu e nici o moschee acolo. Nu vad de ce la moscheea din Constanţa nu se poate păstra categoria Lăcaşuri de cult. Respecte. BlueMonday 5 iulie 2007 15:25 (EEST)
Edificii religioase
[modificare sursă]Vă contrazic: nu toate edificiile religioase sunt lăcaşuri de cult. Clădirea Institutului Teologic, de exemplu, nu este un lăcaş de cult, dar este un edificiu religios. Institutul Adventist de asemenea. De casele parohiale ce să mai vorbim. Propunerea mea e să nu le băgăm la malaxor pentru a ne ieşi uniformizarea. Sunt categorii diferite: cu toate că se întrepătrund, nu se suprapun în totalitate. Şi încă ceva: din răspunsul dvs. înţeleg că nu s-a luat încă o hotărâre oficială. Aşa că vă propun să nu modificaţi, deocamdată, încadrarea în categoriile asupra cărora nu s-a luat o decizie clară de unificare. Respecte. BlueMonday 6 iulie 2007 00:57 (EEST)
Imperium Bizantin si statutul de articol de calitate
[modificare sursă]Salut. Am propus aici Discuţie:Articole de calitate declasarea articolului despre Imperiul Bizantin. Intre altele spune ca acesta din urma era stat national dar aberatii mai sunt cu miile. Daca ai timp, arunca eventual o privire. Plinul cel tanar 19 august 2007 11:18 (EEST)
Maghiara
[modificare sursă]Buna seară. Puteţi să-mi traduceţi din maghiara o propoziţie: Bizonytalan besorolású nyelvek? Mulţumesc foarte mult. Remigiu scrie-mi 25 august 2007 22:23 (EEST)
- Bizonytalan besorolású nyelvek = limbi cu categorizare incertă. --Hkoala 27 august 2007 22:47 (EEST)
Originea numelui oraşului Sighet
[modificare sursă]Salut Mihai,
Ce părere ai de: http://www.primaria-sighet.ro/ooras.php , citat ca sursă în articolul Sighetu Marmaţiei: „Numele oraşului vine de la rădăcina "zeget" aparţinând fondului de substrat traco-dacic al limbii române şi care înseamnă 'cetate'.”. Iulian U. 24 octombrie 2007 21:21 (EEST)
- Baliverne tracodace. Sziget înseamnă în "insulă" maghiară . Astfel avem Kereszténysziget, în documentele latine "Insula Christianorum", pentru Cristian, jud. Sibiu, (denumire care atrage atenţia asupra faptului că primii creştini din zona respectivă au fost coloniştii saşi, de aceea "insula creştinilor"), Marossziget, "Insula de pe Mureş", azi Ostrov, Arad, Szilágysziget, "Insula Sălajului", Sighetu Silvaniei, Sălaj etc., încât mă întreb de ce pseudopatrioţii protocronişti nu pot accepta în îngustimea lor că există şi un Sighet al Maramureşului. --Mihai Andrei 25 octombrie 2007 14:18 (EEST)
Anton Schuchbauer
[modificare sursă]Salut, Mihai Andrei! Incerc sa scriu un articol despre hu:Anton Schuchbauer la Wikipedia maghiara, dar am gasit foarte putin material privind viata lui. Intr-o discutie mai veche (http://ro.wikipedia.org/wiki/Discu%C5%A3ie_Utilizator:Roamata/Arhiva_2006#Buna!) ai pomenit cartea Nicolae Sabău, Der Bildhauer Anton Schuchbauer, Ed. Dacia, Cluj 1971. - de aceea indraznesc sa te rog, poti sa completezi articolul cu date biografice? Cu multumiri, --Hkoala 25 octombrie 2007 15:03 (EEST)
Modificare Articol "Garda de Fier"
[modificare sursă]Domnule administrator, Sunt nevoit să vă aduc la cunoştinţă modificarea completă şi nejustificată a articolului Garda de Fier de către un nou venit numit New World Order şi susţinut, după părerea mea într-un mod nepermis, de către administratorul Iulian. Pe pagina mea de discuţii ca utilizator sau pe cea a domnului Iulian veţi găsi comentariile noastre cât şi pe cea a articolului în cauză.
Cu respect, Neambun 27 octombrie 2007 02:27 (EEST)
Iisus.
[modificare sursă]Ar fi mult mai uşoară discuţia noastră dacă mi s-ar fi năzărit mie că trebuie scris cu doi „i” şi cu asta basta. Dar vă spun, nu sunt singurul căruia forma „Isus” îi provoacă acelaşi sentiment ca „dumnezeu”, „crăciun” ş.a., despre care ştiţi şi Dvs. cărui regim şi cărei gândiri aparţin. De ce insistaţi atât de mult? Mi se pare deja sfidarea normelor ortodoxiei sau răutate nelalocul ei. Pentru început, scoatem cu totul şi cu totul din context faptul că Dvs. aţi început articolul în cauză (fapt total nesemnificativ)!
În continuare, „fotbal” şi „maus” sunt de înţeles şi tolerabile. Eu scriu site, Dvs. scrieţi, probabil, „sit” – you say potay-to and I say potah-to, let's call the whole thing off. Dar Iisus nu este [la fel de important ca un] cartof, dragul meu domn! Insultaţi un procent însemnat (că e majoritar, nici nu mai încape vorbă) de Români, care, în mod teoretic, au acces nemijlocit la paginile Wikipedia. Din câte ne învaţă practica, aici nu vor fi, în orice caz, alese titlurile şi exprimările 100% corecte şi precise, ci mai degrabă cele confirmate de majoritate! De aceea facem sondaje aici pe Wikipedia, nu?
De curiozitate, îmi puteţi expune şi argumentele Dvs. – cu toate că cele de limbă, cred, vi-au fost de multă vreme întrecute: comparaţi vechimea regulii „scrierii etimologice/fonetice” (pe care am învăţat-o şi eu în şcoală, dar care acceptă multe excepţii) cu toate argumentele pe care le-aţi primit, atât în discuţii, cât şi chiar pe pagina articolului.
Vă provoc la duelul democratic, în cazul acesta! Corect este să propunem o votare, să ne spună şi utilizatorii Wiki dacă vor „Isus” sau „Iisus”. Şi vom acţiona în consecinţă, fără a mai deschide vreodată discuţia şi fără a ne mai juca de-a revert-urile. Prefer să nu vă spun mai mult. Dacă nu o să declanşaţi Dvs. înşivă sondajul, voi vorbi cu alţi utilizatori şi administratori. Nu se mai poate, ne ţigănim aşa de prea multă vreme.
Toate cele bune, însă! N-am nimic cu Dvs., vreau doar să acceptaţi o realitate, care, în plus, are un mare potenţial afectiv pentru cititorii noştri şi îi poate jigni. Vă rog să începeţi sondajul. La revedere! (Impy4ever 27 octombrie 2007 15:11 (EEST))
Re: Bun venit
[modificare sursă]Mulţumesc, şi eu mă simt bine editând aici. Nu ştiu însă ce am făcut să merit urări deosebite :) ---Andrei 28 octombrie 2007 20:51 (EET)
Recensămînt 1930
[modificare sursă]Mulţumesc pentru sursă. Observ însă că datele din articol sînt pentru Transilvania fără Banat şi Crişana-Maramureş. Articolul Wikipedia nu explică asta, se creează astfel confuzii. Ar trebui date şi datele pentru Banat şi Crişana-Maramureş, deasemeni foste teritorii habsburgice, tocmai ca să evităm confuziile.--MariusM 31 octombrie 2007 20:21 (EET)
BRU
[modificare sursă]La articolul BRU scrie că datele de la recensămînt au fost contestate de Biserica Română Unită. Este vreo sursă pentru această contestaţie?--MariusM 3 noiembrie 2007 21:38 (EET)
Iisus reloaded.
[modificare sursă]Domnule, am sesizat că l-aţi şi protejat pe „măgăruşul” personal „până s-au liniştit apele”! Grozavă, neutralitatea asta. Vă rugam eu acum câteva zile să dăm drumul unui sondaj, să vedem dacă comunitatea preferă „Iisus” sau „Isus”. Insist; mi se pare de departe cea mai cavalerească şi democratică metodă. Şi vom acţiona în consecinţă. Nu mi-aţi răspuns atunci la propunere, vă rog să o faceţi acum. Ca să ştiu cui trebuie să mă adresez. (Impy4ever 5 noiembrie 2007 09:00 (EET))
- Bună dimineaţa. Insist, vreau să-mi daţi astăzi un răspuns privitor la sondaj. Au tot trecut săptămâni şi nu aţi avut curtoazia de a răspunde, cel puţin. Dacă simţiţi că motivarea Dvs. este un argument peste care nu se poate trece, un sondaj nu vă va deranja – vom linişti mulţi utilizatori şi va fi ceva mai pace. Faptul că sunteţi administrator nu modifică prin nimic echilibrarea problemei. Vă rog să mă trataţi cu cea mai mare seriozitate. Reclam wikicivismul pe care nu v-aţi grăbit să-l arătaţi până aici. Cele bune (Impy4ever 13 noiembrie 2007 08:59 (EET))
Prea bine. Dacă o problemă care ne face de ruşine şi nereprezentativi (pentru publicul românesc) vi se pare doar o chichiţă de ortografie, trag nădejdea că voi avea cui să mă adresez. Sondajul se va face în mod sigur, toată contribuţia pe care aveţi Dvs. s-o aduceţi este să acceptaţi ceea ce votează comunitatea (indiferent dacă vă convine sau nu, dacă contravine oricărei reguli gramaticale. Excepţiile îşi au locul oriunde şi oricum, atâta vreme cât sunt sprijinite de tradiţii puternice – cum este cazul aici). Dacă voturile vor da la iveală „Isus”, nu vă va mai boscorodi nimeni (sper eu); dacă va fi „Iisus”, vom modifica în consecinţă toate articolele care-L vizează. Am încredere că veţi fi rezonabil, mai ales că sunteţi administrator; vi se cere înţelepciune, maleabilitate, toleranţă faţă de alte păreri decât ale Dvs., acceptare a situaţiilor concrete diferite de viziunea proprie. La revedere. (Impy4ever 14 noiembrie 2007 08:28 (EET))
Crestinism cosmic
[modificare sursă]Buna, aruncati va rog, in limita timpului disponibil, o privire si pe articolul acesta Crestinism cosmic. Plinul cel tanar 5 noiembrie 2007 10:35 (EET)
Racoviţa, Sibiu
[modificare sursă]Capitolul Viata bisericeasca inca nu am ajuns la el. Deocamdata lucrez la populatia comunei. Daca considerati ca puteti crea un articol despre monumentele Racovitei, va rog sa-l introduceti si fotografii daca aveti si in momentul in care vin cu articolele mele vom stabili impreuna ce e de ramas si ce e de sters din contributiile amandurora. Ok? In general ar trebui sa ne consultam pe ce introducem acum deoarece eu lucrez dupa lucrarea lui Lupea Cornel si nu cred ca este bine sa scriem aceleasi lucruri ca apoi sa intram in neintelegeri cu privire la ce pastram in articole.Asybaris01 10 noiembrie 2007 14:49 (EET)
- Domnule Mihai, eu introdus cand am inceput toate capitolele pe care se voi scrie dar din motive de stufosenie si trimiteri la pagini goale Emily mi le-a sters, urmand sa le receez cand ajung la ele. In plus de abia acum a ajuns arhiva autorului la Bucuresti si inca n-am intrat in posesia ei pentru a completa anumite detalii la cele ce scriu si voi scrie. Puneti sub urmarire paginile mele si veti vedea cand ajung la ce va intereseaza. Va voi anunta cu siguranta despre ce va intereseaza in mod special. Cu stima...Asybaris01 10 noiembrie 2007 15:03 (EET)
Maria Terezia
[modificare sursă]Şi eu sunt pentru „Maria Terezia”. În acest caz, va trebuie schimbat titlul articolului („Maria Terezia a Austriei”, în loc de „Maria Tereza a Austriei”), inclusiv linkurile care duc spre vechiul titlu „Maria Tereza a Austriei”. --Tico 13 noiembrie 2007 18:34 (EET)
Re:
[modificare sursă]Mulţumesc. Mă bucur să văd că ai timp să fii mai activ aici. --R O A M A T A mesaj 13 noiembrie 2007 21:48 (EET)
Ioan Ghişe
[modificare sursă]Aţi putea dori să vedeţi ultima adăugire la articolul Ioan Ghişe (în caz că nu mai e ultima când citiţi asta, vorbesc despre următoarea: [6] -- şi omul are dreptate, într-adevăr, în secţiunea "Alte aspecte" din biografia de aici scrie că nu ar fi avut de-a face cu Securitatea). Vă scriu pentru că Dvs. sunteţi cel care a adăugat informaţia despre deconspirare, informaţie modificată ulterior de către un anonim din "deconspirare" în "recunoaştere". --Gutza DD+ 15 noiembrie 2007 00:46 (EET)
Cadrilater
[modificare sursă]Am văzut că dumneavoastră aţi introdus imagini cu tabelele de recensământ din 1930. Aveţi cumva posibilitatea să faceţi rost de aceste date şi pentru judeţele Durostor şi Caliacra? --Alex:D|Mesaje 23 noiembrie 2007 20:30 (EET)
- Mulţam fain. Ai cumva imagini şi cu restul localităţilor? Încerc să le ordonez pe toate după plăşi şi comune. Am la dispoziţie un anuar din 1925 dar e cu vechea împărţire administrativă şi în plus cred că unele denumiri au fost schimbate... --Alex:D|Mesaje 5 decembrie 2007 21:29 (EET)
- Uite aici: p. 827-847. E preferabil sa descarci TIFF-urile mari si apoi sa le micsorezi cu resample in mod rezonabil (1000 pixeli sau ceva de acest gen). --Alex:D|Mesaje 5 decembrie 2007 21:43 (EET)
- Mulţam fain. Ai cumva imagini şi cu restul localităţilor? Încerc să le ordonez pe toate după plăşi şi comune. Am la dispoziţie un anuar din 1925 dar e cu vechea împărţire administrativă şi în plus cred că unele denumiri au fost schimbate... --Alex:D|Mesaje 5 decembrie 2007 21:29 (EET)
Imaginea cu biserica Petru şi Pavel
[modificare sursă]Bună ziua,
Am văzut că aţi adus imaginea Biserica petru si pavel sibiu.jpg de la Picasa, specificând domeniul public drept licenţă. Eu nu văd o astfel de notă asociată fotografiei de la Picasa -- îmi este teamă ca dintr-o eroare să nu ajungem să încălcăm legea dreptului de autor. --Gutza DD+ 5 decembrie 2007 15:42 (EET)
- Da, de o confuzie de acest fel îmi era teamă. "Ovidiu's Public Gallery", aşa văd eu textul respectiv (probabil Dvs. folosiţi servicii localizate în germană ale Google). Asta înseamnă pur şi simplu că imaginile respective sunt vizibile în mod public. Prin asta se face distincţia faţă de galeria privată a lui Ovidiu, şi anume o altă colecţie de fotografii destinată în mod explicit cunoştinţelor lui, imagini pentru care este nevoie de un nume de utilizator şi parolă (cred). Cu alte cuvinte, textul pe care l-aţi identificat acolo nu are a face cu licenţa sub care este publicată imaginea acolo. Pe alte site-uri de acelaşi fel există astfel de notiţe explicite asociate fiecărei fotografii -- la Picasa nu pare să fie cazul. Din păcate, în lipsa unei notiţe explicite, presupunerea implicită este că imaginea respectivă este protejată de legea drepturilor de autor ca şi oricare alta şi prin urmare nu o putem folosi.
- O voi şterge eu imediat ce termin de scris acest mesaj -- dacă obţineţi o încuviinţare de la autorul fotografiei o putem utiliza în viitor, dar până atunci am fi noi în "off-side". :-) --Gutza DD+ 5 decembrie 2007 16:11 (EET)
Multumiri de ajutor
[modificare sursă]As dori daca ma puteti ajuta, vreau sa creati daca doriti 12 pagini pentru companiile regimentului I Orlat. Cred ca formatul pe care-l vrea sa-l stearga Rebel este destul de bun, daca considerati ca puteti face unul mai bun va invit s-o faceti. Am facut harti pentru 5 companii ale regimentului la pagina mea de utilizator care ar trebui puse la paginile companiilor precum si la satele care apartin lor. Nu stiu ce are Rebel cu mine, imi sterge tot fara sa se informeze.Cu stima.Asybaris01 7 decembrie 2007 15:14 (EET)
- Nu are cu mine. Au administratorii intre ei. Grupuri de influenta... sau este bezmetic(ceea ce poate fi foarte probabil).Asybaris01 7 decembrie 2007 15:23 (EET)
- Nu vreau sa credeti ca din cauza mea, ca n-as fi eu comunicativ, verificati ca i-am scris de cateva ori si pe wikipedia si pe wikisursa, si nu s-a obosit nici macar o data sa-mi raspunda. De fiecare data el sterge. Nu contest ca a muncit si a facut. Bravo lui. Dar la public relation e slab rau, dupa mine nu ar trebui sa fie administrator. Un administrator discuta cu toate compartimentele. Eu sunt unul dintre ele.Asybaris01 7 decembrie 2007 15:38 (EET)
Preoţii satului
[modificare sursă]Am început să scriu despre biserica satului. Dacă doriţi să urmariţi ce scriu, vedeţi la aici că am început cu preoţii satului de la calendele greceşti. Lectură bună.Asybaris01 11 decembrie 2007 19:03 (EET)
Îmi place, eşti bazat, punctual şi prompt. Chestia aia cu "jugul" era frumoasă, drept că puţin mai mult xenofobă, dar mergea pentru a umfla rânza patrioţilor(mi-a scăpat, sunt şi yo patriot...loool). Cu stimă Asybaris01 12 decembrie 2007 19:13 (EET)
Companii
[modificare sursă]Am vazut ca ai creat "Granita militara transilvaneana", eu am facut Regimentul I de granita de la Orlat cu ajutorul tau si am creat pagini ptr Compania a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a si a IX-a. Am introdus capitolul de comandanti de la Istoria comunei Racovita la Compania a VII-a si am creat un simulacru de cuprins ce va suferi modificari in momentul in care ma voi apuca sa completez articolul.
Ma gandesc ca ar trebui facuta o categorisire a articolelor legate de Granita militara transilvaneana pornind de la header Granita cu legaturi in stil piramidal de la ea la cele 5 regimente (doua romanesti:Nasaud si Regimentul orlatean si trei secuiesti) ajungand la nivelul trei: companii. Tu esti maestru, vezi ce am facut si poate le legi tu in categorii, inclusiv hartile pe care Emily le-a bagat la categorie Racovita, ceea ce nu-i corect. Eu as zice sa fie categorie: Granita militara/Regimente graniceresti/Companii de granita.
Nu am creat inca celelalte pagini de companii deoarece nu am facut inca hartile cu satele militarizate. Modifica tu ce crezi ca trebuie pus in textul de tip ciot pe care l-am pus eu si daca ai timp si placere creaza tu celelalte pagini cum e mai bine si vin eu ulterior cu hartile.
Intrebare: daca am pus articolul cu comandantii in pagina cu compania, il mai pastram si la istoria Racovitei? Eu as zice ca da, se leaga. Asybaris01 14 decembrie 2007 15:38 (EET)
Uite aici un articol poate interesant. --R O A M A T A mesaj 14 decembrie 2007 20:45 (EET)
Previzualizare
[modificare sursă]Am observat că obişnuiţi să salvaţi articolul la care lucraţi în mod repetat la intervale scurte de timp, după modificări mici. Dacă doriţi să vedeţi ce efect au modificările nu este nevoie să salvaţi pagina, puteţi folosi butonul de previzualizare. În acest mod veţi evita încărcarea istoricului paginii cu versiuni intermediare şi veţi permite celorlalţi utilizatori să urmărească mai uşor modificările la articol. Mulţumesc! --Cezarika1 16 decembrie 2007 19:50 (EET)
Sigla
[modificare sursă]Mihai, am facut ceva la pagina mea de utilizator cu Sigla Racovitei la 550 de ani de la atestarea documentara, te rog sa vezi si sa-mi spui care-i parerea ta in legatura cu punerea ei pe articolele legate de Racovita. Stiu ca poate fi considerata ca "Floricele" care impiedica citirea textului, dar este ceva legat de Articol si istoria satului, astfel incat eu cred ca ar merge postata. Eu cred ca ar imbogati pozitiv aspectul si ar atrage cititorul spre istoria satului. Ce zici?Asybaris01 19 decembrie 2007 16:39 (EET)
Crăciun
[modificare sursă]___Trei crai de la răsărit__ Trei crai de la răsărit, Daţi colacu' dac-am vint!... Că io-s de statură, mic, Şi-aş mânca ş-un cârnaţ fript! Şi-aş mânca ş-un cârtaboş, Cât picioru' meu de gros!... Haida, hai, Crăciune dragă, Că fusoiu' nu-i de treabă! Şi prunele s-o gătat, De fusoi m-am săturat... ...Mă uitai pe-o găurice, Văzui carnea cum se frige... Văzui carne şi cârnaţ, Faceţi bine şi ne daţi! Şi ne daţi ş-un cârtaboş, Cât piciorul meu de gros! La anu' şi la mulţi ani, Să ne daţi şi v-o doi bani! __din folclorul Racoviţei |
Vă urez cu ocazia Sfintelor sărbători de Crăciun un călduros:
La mulţi ani!!!
dumneavoastră şi celor dragi.Asybaris01 20 decembrie 2007 00:13 (EET)
Sărbători fericite!
[modificare sursă]Vă doresc să petreceţi sfintele sărbători ale Naşterii Mântuitorului cu bucurie, în pace sufletească şi sănătate. Anul 2008 să vă aducă noi realizări, împliniri şi satisfacţii spirituale şi materiale. Sărbători fericite! şi La mulţi ani!--Lucian GAVRILA 23 decembrie 2007 19:46 (EET)
Sărbători fericite
[modificare sursă]
Fie ca sfintele sărbători ale Crăciunului 2007 să îţi aducă atât dumitale cât şi celor din cercul iubirii dumitale, Un Crăciun 2007 fericit şi Un An Nou 2008 cu bucurii. Al dumitale, Wars 22 decembrie 2007 17:59 (EET)
Permiteţi-mi să vă felicit cu ocazia frumoasei sărbători ce vine – Crăciunul – şi să vă doresc să vi se împlinească toate lucrurile pe care le doriţi împlinite! Cu wikirespect, Gikü 24 decembrie 2007 15:02 (EET)
Urări
[modificare sursă]Îşi doresc un Crăciun Fericit şi un An Nou plin de bucurii, ţie şi tuturor celor care îţi sunt dragi. --R O A M A T A mesaj 24 decembrie 2007 17:37 (EET)
Abschied
[modificare sursă]Lied eines Auswandernden
Sei mir zum letztenmal gegrüßt,
Mein Vaterland, das, feige dumm,
Die Ferse dem Despoten küßt
Und seinem Wink gehorchet stumm.
Wohl schlief das Kind in deinem Arm,
Du gabst, was Knaben freuen kann;
Der Jüngling fand ein Liebchen warm;
Doch keine Freiheit fand der Mann.
Du neue Welt, du freie Welt,
An deren blütenreichem Strand
Die Flut der Tyrannei zerschellt,
Ich grüße dich, mein Vaterland!
Nikolaus Lenau (1832)