Epiclorohidrină
| Epiclorohidrină | |
 | |
 | |
 | |
| Identificare | |
|---|---|
| Număr CAS | 106-89-8 |
| ChEMBL | CHEMBL1421613 |
| PubChem CID | 7835 |
| Formulă chimică | C₃H₅ClO[1]  |
| Masă molară | 92,003 u.a.m.[1] |
| Proprietăți | |
| Densitate | 1,18 g/cm³[2] la 20 °C |
| Punct de topire | −54 Fahrenheit[2] |
| Punct de fierbere | 242 de Fahrenheiti[2] la 760 de Torri |
| Solubilitate | 7 gram per 100 gram of solventi[2] |
| Presiune de vapori | 13 mm Hg[2] |
| Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text  | |
Epiclorohidrina este un compus organic, mai exact un epoxid clorurat, iar în ciuda denumirii sale nu este o halohidrină. Este un lichid incolor cu un miros puternic, similar cu cel de usturoi, moderat solubil în apă dar miscibil cu majoritatea solvenților organici polari.[3] Este o moleculă chirală și se regăsește de obicei sub forma unui amestec racemic de enantiomeri S și R. Este un compus reactiv foarte electrofil, fiind utilizat la obținerea glicerolului, plasticelor, adezivilor și rășinilor epoxi și elastomerilor.
Obținere
[modificare | modificare sursă]Epiclorohidrina este obținută tradițional plecând de la clorura de alil, proces ce are loc în două etape și începe cu reacția de adiție a acidului hipocloros, în urma căreia se obține un amestec de doi alcooli izomeri:[4][5]
În a doua etapă, acest amestec este tratat cu o bază pentru obținerea epoxidului:
Metode bazate pe glicerol
[modificare | modificare sursă]Epiclorohidrina a fost descrisă în anul 1848 de către Marcellin Berthelot. Compusul a fost izolat în timpul studierii unor reacții ce au loc între glicerol și acid clorhidric gazos.[6] Procesele au fost ulterior dezvoltate. De exemplu, în procesul utilizat de Dow Chemical, glicerolul suferă o reacție de substituție când este tratat cu acid clorhidric în prezență de acid carboxilic pe post de catalizator. Se formează același intermediar ca în urma reacției dintre clorură de alil și acid hipocloros, deci acesta se tratează cu bază pentru a forma epiclorohidrina:[7]
Alte metode
[modificare | modificare sursă]Metodele care presupun un număr mai mic de intermediari clorurați au atras interes. Un exemplu de astfel de proces este reacția de epoxidare a clorurii de alil.[8]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c „epiclorohidrină”, EPICHLOROHYDRIN (în engleză), PubChem, accesat în
- ^ a b c d e http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0254.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ „EPA consumer factsheet”. Epa.gov. Accesat în .
- ^ Braun, G. (). „Epichlorohydrin and Epybromohydrin”. Organic Syntheses. 16: 30. doi:10.15227/orgsyn.016.0030.
- ^ Guenter Sienel; Robert Rieth; Kenneth T. Rowbottom (), „Epoxides”, Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, Weinheim: Wiley-VCH, doi:10.1002/14356007.a09_531
- ^ Berthelot, Marcellin (). „Sur les combinaisons de la glycérine avec les acides et sur la synthèse des principes immédiats des graisses animaux”. Ann. Chim. Phys. Série 3. 41: 216–319. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Bell, Bruce M.; Briggs, John R.; Campbell, Robert M.; Chambers, Susanne M.; Gaarenstroom, Phil D.; Hippler, Jeffrey G.; Hook, Bruce D.; Kearns, Kenneth; et al. (). „Glycerin as a Renewable Feedstock for Epichlorohydrin Production. The GTE Process” (PDF). CLEAN - Soil, Air, Water. 36 (8): 657. doi:10.1002/clen.200800067. Arhivat din original (full text reprint) la . Accesat în .
- ^ Jun Li, Gongda Zhao, Shuang Gao, Ying Lv, Jian Li, and Zuwei Xi (). „Epoxidation of Allyl Chloride to Epichlorohydrin by a Reversible Supported Catalyst with H2O2 under Solvent-Free Conditions”. Org. Process Res. Dev. 10 (5): 876–880. doi:10.1021/op060108k.
