Graiul dician
 | Această pagină a fost propusă pentru ștergere.
Motivul: Invenție lingvistică a utilizatorului Spiridon Ion Cepleanu, după tentativa sa anterioară nereușită de a introduce un articol despre Limba diciană. Literatura dialectologică de la noi nu menționează nicăieri existența unui „grai dician”. Decizia privind ștergerea acestei pagini se va lua în urma discuției desfășurate la Wikipedia:Pagini de șters/Graiul dician. Vă invităm să vă exprimați acolo opinia față de această propunere, cu argumente bazate pe politica de ștergere. Vă rugăm să nu schimbați titlul paginii pe durata discuției, întrucât legăturile între ea și discuție se vor strica. O decizie privind titlul paginii rămâne a se lua în urma discuției sau după încheierea acesteia.
Către administratori: Înainte de a efectua ștergerea verificați ce pagini trimit aici și dacă istoricul paginii conține vreo versiune validă. |
Graiul dician (sau dobrogean) este vorbirea tradițională, azi dispărută, a populației românești vechi din Dobrogea înainte de alipirea acesteia la Regatul României în 1878. Acest grai avea, conform studiilor lui George Vâlsan și ale altor lingviști[1], puternice influențe grecești și turcești, dar de asemenea ardelenești și moldovenești, din cauza „mocanilor” ardeleni și românilor din Bugeac instalați cu turmele lor în Dobrogea în decursul secolelor trecute[2]. După 1878, odată cu înmulțirea școlilor românești în Dobrogea și cu afluxul de locuitori români veniți din restul țării, graiul dician s-a contopit cu cel muntenesc și în final cu româna literară „ausbau” în decursul secolelor XIX și XX.
Denumirea de dician este tradițională pentru localnicii români dobrogeni dinainte de 1878, dar nu se știe cert de unde se trage; Vasile Pârvan și George Vâlsan au presupus că etimologia ar putea fi numele cetății Vicina, menționată în sursele medievale și sediu al perihoretului (περιχωρήτης) Iachint de Vicina (primul metropolit al Țării Românești). Nu se știe precis unde era situată Vicina: unii autori o localizează sub Tulcea actuală, alții în preajma Isaccei, alții la Măcin, Hârșova, Capidava, Cernavodă sau Păcuiul lui Soare. Singurul lucru cert este că vechii români dobrogeni au conviețuit în permanență cu alte naționalități: pecinegi, comani, tătari, greci, bulgari, turci, cerchezi, lipoveni... și că au avut dintotdeauna, mulțumită oieritului, legături cu ceilalți români.[3]
În prezent, în vocabularul dobrogenilor mai există cuvinte nefolosite de restul românilor, precum „buhalcă”, „ciortan”, „ghionder”, „ciușcă” sau „ceair”.[4]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ George Vâlsan: „Graiul românesc”, I, 1927, nr. 7, p. 142, „Opere postume”, București, 1936, p. 49, și Ion Penișoară: „Unele aspecte dialectale în entopica dobrogeană”, Al X-lea Simpozion Național de Onomastică, Cluj-Napoca, octombrie 1993, pp. 26-28.
- ^ D. Șandru, „Mocanii în Dobrogea”, București, 1946, p. 13; T. Mateescu, „Țăranii din Moldova și Țara Românească la muncile agricole în Dobrogea (sec. XVIII – prima jumătate a sec. al XIX-lea)”, în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol”, XIX, 1972; M. Guboglu, „Catalogul documentelor turcești”, I, București, 1960 idem.
- ^ Surse : [1] și [2].
- ^ De ce ești baistruc? Cuvinte ciudate ale dobrogenilor pe care niciun alt român nu le pricepe - ce înseamnă „buhalcă”, „ciortan”sau „ghionder”, 26 martie 2015, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 1 iulie 2015
Vezi și
[modificare | modificare sursă]| Graiuri |  | |
|---|---|---|
| Dialecte / limbi înrudite | ||
| Lingvistică | ||
| Istorie | ||
| Instituții | ||
| Dicționare | ||
| Altele | ||
Mai multe articole despre limba română | ||