Sezonul de Formula 1 din 1954
Sezonul de Formula 1 din 1954 | |
Durată | 17 ianuarie - 24 octombrie |
---|---|
Nr. curse | 9 |
Nr. piloți | 89 |
Nr. echipe | 32 |
Campionul la Piloți | |
Juan Manuel Fangio (Al 2-lea titlu) |
Sezonul de Formula 1 din 1954 a fost cel de-al optulea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA, și a inclus cea de-a cincea ediție a Campionatului Mondial al Piloților.[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse, începând cu Marele Premiu al Argentinei pe 17 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Spaniei pe 24 octombrie.
Campionatul a fost câștigat de Juan Manuel Fangio,[1] care a condus și a câștigat curse atât pentru Maserati, cât și pentru Mercedes-Benz de-a lungul sezonului. Compatriotul lui Fangio, José Froilán González, a încheiat pe locul al doilea în campionatul mondial.
Rezumatul sezonului
[modificare | modificare sursă]Cu Formula 1 trecând la un motor de 2,5 litri normal aspirat, Mercedes-Benz a revenit în cursele de Formula 1 la Marele Premiu al Franței. Aici, noul model aerodinamic, cu un singur loc,[2] i-a ajutat pe Fangio și Karl Kling să obțină primele două locuri ale cursei. Întrucât la Silverstone, structura aerodinamică a automobilului Mercedes s-a dovedit a fi nepotrivită, începând cu Marele Premiu al Germaniei s-a revenit la un model mai convențional. Acest lucru a făcut ca Mercedes să obțină alte trei victorii în ultimele patru curse ale sezonului.
Campionul în exercițiu, Alberto Ascari, a avut o schimbare de echipe mai puțin reușită, alegând să părăsească Ferrari pentru echipa nou formată Lancia. Mașina D50, nu a fost gata decât la ultima cursă a Campionatului Mondial, ceea ce a înseamnat că el nu a avut șanse reale la apărarea titlului.
Primii 5 piloți la finalul fiecărei curse au primit puncte (8, 6, 4, 3, 2). Câte un punct a fost acordat pentru cel mai rapid tur de pistă.[3] În clasamentul Campionatului Mondial s-au reținut doar cele mai bune 5 clasări ale fiecărui pilot.[4] Pentru piloții care și-au împârțit mașina într-o cursă, punctele s-au împărțit și ele, dar în mod egal, indiferent de câte tururi a condus fiecare, cu condiția ca niciunul dintre piloți să nu fi parcurs o distanță mai mică decât limita impusă de organizatori. Piloții care, pe parcursul unei curse, au schimbat mai mult de o mașină au primit puncte doar pentru clasarea cea mai bună.
Argentinianul Onofre Marimón a fost ucis în timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al Germaniei la volanul unui Maserati 250F.
Piloții și echipele înscrise în campionat
[modificare | modificare sursă]Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1954.
Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.
- Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.
Calendar
[modificare | modificare sursă]Următoarele opt Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1954.
1. | 2. | 3. | 4. |
---|---|---|---|
Marele Premiu al Argentinei 17 ianuarie |
Indianapolis 500 31 mai |
Marele Premiu al Belgiei 20 iunie |
Marele Premiu al Franței 4 iulie |
Buenos Aires (P) |
Indianapolis (P) |
Spa-Francorchamps (S) |
Reims-Gueux (S) |
5. | 6. | 7. | 8. |
Marele Premiu al Marii Britanii 17 iulie |
Marele Premiu al Germaniei 1 august |
Marele Premiu al Elveției 22 august |
Marele Premiu al Italiei 5 septembrie |
Silverstone (P) |
Nürburgring (P) |
Bremgarten (S) |
Monza (P) |
9. | |||
Marele Premiu al Spaniei 24 octombrie | |||
Pedralbes (S) | |||
(P) - pistă; (S) - stradă. |
Rezultate
[modificare | modificare sursă]Clasamentul Campionatului Mondial al Piloților
[modificare | modificare sursă]Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul s-a împărțit egal la fiecare pilot). Punctele pentru piloții care au condus aceeași mașină au fost împărțite în mod egal, indiferent de cine a condus mai multe tururi. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.
Legendă | |
---|---|
Culoare | Rezultat |
Auriu | Câștigător |
Argintiu | Locul 2 |
Bronz | Locul 3 |
Verde | Alte locuri care punctează |
Albastru | Alte locuri |
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC) | |
Purpuriu | A abandonat cursa (Ab) |
Negru | Descalificat (DSC) |
Alb | Nu a luat startul (NS) |
Roșu | Nu s-a calificat (NSC) |
Fără culoare | Retras înainte de calificări (Ret) |
Exclus (EX) | |
Nu a participat (celulă goală) | |
Adnotare | Însemnătate |
P | Pole position |
R | Cel mai rapid tur |
(6) | Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM |
1 | A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți |
Alte curse importante
[modificare | modificare sursă]Aceste curse n-au contat în clasamentul Campionatului Mondial.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Connaught și Cooper au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
- ^ Indianapolis 500 nu a fost un Mare Premiu propriu-zis, cursa desfășurându-se pentru mașinile de USAC.
- ^ Juan Manuel Fangio și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Elveției.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ a b World Championship of Drivers, 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118 & 119
- ^ Danielson, C. (). „eMercedesBenz Feature: "Win First, Refuel Later" - Mercedes Silver Arrows Return To Formula One In 1954”. emercedesbenz.com. Arhivat din original la .
- ^ Mike Lang, Grand Prix!, Volume 1 1950 to 1965, Haynes Publishing Group, 1981, page 7
- ^ Mike Lang, Grand Prix!, Volume 1 1950 to 1965, Haynes Publishing Group, 1981, page 80
|