„Este de neînțeles de ce România nu are think-tank-uri prestigioase care să studieze temeinic Rusia, Ucraina, Belarus, țările din Asia Centrală și Caucaz. [...] Cu atât mai bizar este acest lucru având în vedere există o diasporă basarabeană importantă în țară, cunoscătoare a limbii ruse și a mentalității (post)sovietice. [...] Are țara asemenea capacități analitice asupra altor zone ale lumii, inclusiv Orientul Mijlociu? Altfel spus, fără a avea o bază solidă de cercetare a țărilor/regiunilor în care dorești să devii un reper oarecare, este imposibil să reușești. [...]
În contextul actualei crize de securitate, [...], se mai pot face câteva observații, care țin de oportunități academice și economice. Sute de mii de cetățeni ruși au emigrat de frica mobilizării, printre aceștia fiind un număr important de experți în varii domenii, inclusiv cercetători științifici (în jur de 2500 [1]) și programatori. Ar fi reprezentat o ocazie rară pentru sectorul românesc academic și de cercetare să angajeze pe cei mai buni savanți ruși, majoritatea vorbitori de limba engleză. De altfel, o asemenea abordare ar fi valabilă și în cazul altor situații de criză, inclusiv din Orientul Mijlociu. S-ar putea să fi existat considerente de securitate, dar dincolo de riscurile aferente, ceea ce este convenabil SUA, cu o deschidere maximă față de talentele din diferite țări, inclusiv „dificile”, poate fi convenabil și României, [...].
[1] ”